Ai privit vreodată cu atenție cum se zbate o albină care a intrat din greșeală în casă și se lovește cu disperare de geam, deși ușa e larg deschisă chiar lângă ea? Se chinuie, se lovește, își irosește toată energia încercând să treacă prin ceva dur, crezând că singura cale spre libertate e lupta aia oarbă cu sticla. Mi-am dat seama, stând așa și uitându-mă la ea, că noi, oamenii, am ajuns să trăim exact la fel. Ne izbim unii de alții, ne lovim de pereți invizibili și credem că viața e o bătălie continuă unde trebuie să dăm din coate ca să ajungem la lumină. Te-ai întrebat vreodată de ce ne simțim mereu așa de obosiți, de ce simțim că oricât am alerga, niciodată nu e destul? E pentru că am acceptat o minciună mare cât lumea, o idee care ni s-a băgat în cap de când eram la grădiniță și care ne spune că, pentru ca eu să fiu bine, tu trebuie să fii un pic mai rău. Am ajuns să credem că lumea e un ring unde doar unul poate să ridice mâna la final, iar restul trebuie să plece acasă cu capul plecat.
Lumea în care trăim acum a devenit o cursă nebună unde concurența e la fiecare pas, de parcă am fi cu toții la startul unui maraton care nu se mai termină niciodată. Te uiți în stânga, te uiți în dreapta și vezi oameni care se măsoară din priviri, care se compară mereu: cine are casa mai mare, cine are mașina mai lucioasă, cine are copilul cu note mai mari. Am ajuns să vedem în vecinul nostru un rival, nu un sprijin. Indivizii concurează între ei pentru orice fărâmă de atenție sau de avere. Și am băgat bine de tot în minte ideea asta strâmbă că e absolut în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să câștige. Ne spunem că așa e viața, că așa e „normal”. Dar te-ai gândit vreodată cât de mult ne doare pe toți normalitatea asta? Vedem concurența ca pe un fenomen firesc, natural, ceva ce ține de legea firii. Dar asta e cea mai mare greșeală pe care o putem face. Nu e nimic firesc în a-ți dori să fii singurul care reușește în timp ce alții se îneacă lângă tine.
Această stare de luptă permanentă nu se oprește la gardul curții noastre. Dacă ridici ochii spre ceea ce se întâmplă în lume, o să vezi că și statele fac exact același lucru. Tot ce auzi tu la știri, toată vorbăria aia despre geopolitică și mari puteri, nu e nimic altceva decât o luptă între țări pentru resurse. Conducătorii statelor se bat pe petrol, pe gaz, pe pământuri și pe influență, exact ca niște copii care se ceartă pe o singură jucărie, doar că ei folosesc arme și decizii care ne afectează pe toți. În această concurență sălbatică între state, se ajunge ca unele țări să prospere, să aibă drumuri de aur și zgârie-nori, dar numai pe seama faptului că alte state sunt lăsate în sărăcie lucie. Prosperitatea lor e clădită pe lipsurile altora. Iar asta e o nedreptate strigătoare la cer, care ni se prezintă ca fiind o strategie deșteaptă de conducere.
Principiul ăsta eronat, ideea că poți să te ridici doar dacă îl tragi pe altul în jos, s-a lipit de sufletul omului, ca o rugină. Sunt oameni care încearcă tot timpul să adune mai mult, să aibă mai mult, chiar dacă asta înseamnă să-i sărăcească pe cei din jur. La nivel de societate, ni se spune că asta e ambiție, că e spirit de învingător, dar în realitate e doar o formă de egoism care ne distruge pe toți. Din acceptarea asta a concurenței ca fiind ceva natural apar toate necazurile care ne apasă inima. De aici vine invidia, de aici vine stresul care ne îmbolnăvește, de aici vine frica de viitor. Cum să ai liniște când știi că toți ceilalți sunt gata să-ți ia locul imediat ce ai închis ochii sau ai obosit?
Tocmai de aceea e nevoie de o schimbare majoră în felul în care vedem viața. Nu mai putem continua așa, pentru că bătălia asta ne consumă pe toți și nu lasă în urmă decât amărăciune. Este nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea fiecărui om de pe pământ, o mișcare care să nu folosească forța, ci înțelegerea și bunătatea. Trebuie să înlocuim, încet și pașnic, dorința de a fi mai buni decât alții cu mentalitatea că singura care ne poate salva cu adevărat este cooperarea. Da, cooperarea e benefică pentru toți, pe când concurența ne lasă pe toți mai săraci în interior, chiar dacă unii adună mai mulți bani în buzunare.
Imaginează-ți cum ar fi ca această cooperare să se manifeste peste tot, și între țări, și între oameni. Să nu mai vedem o resursă ca pe ceva ce trebuie furat de la vecin, ci ca pe ceva ce trebuie împărțit ca să ne ajungă tuturor. Abia după ce toți oamenii își vor însuși această mentalitate, lumea noastră va trece la următorul prag al civilizației. Atunci va fi acea lume la care visăm toți când închidem ochii seara: o lume fără războaie, pentru că nimeni nu va mai avea motive să se bată, o lume fără conflicte și fără sărăcia aia care umilește demnitatea umană. Va fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia noastră nu se va mai duce pe a ne pune piedici, ci pe a ne ridica unii pe alții.
Și să știi că tu poți contribui la implementarea acestei noi mentalități a cooperării la nivel mondial. Nu trebuie să fii președinte, nu trebuie să fii bogat și nu trebuie să ai nu știu ce studii ca să faci asta. Puterea stă în fiecare om care decide să nu mai intre în jocul concurenței, în fiecare om care alege să ajute în loc să lovească. Fiecare dintre noi poate trimite către alți oameni acest semnal al schimbării. Putem face ca ideea de cooperare să devină legea întregii lumi, înlocuind lupta acerbă pentru resurse cu grija față de cel de lângă noi.
Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu-ți dorești sărăcie. Știu asta pentru că ești om și ai inimă. Dar trebuie să înțelegem că războaiele și sărăcia nu sunt niște blesteme picate din cer, ci sunt rezultatul direct al concurenței între state. Ele apar pentru că aceia care conduc caută mereu mai mult, încercând să acapareze totul și lăsând alte popoare fără nimic. Tu, ca om obișnuit, poate simți că nu poți opri tancurile sau deciziile luate în birourile mari din capitală, pentru că nu ești tu la conducerea celor mai puternice state ale lumii. Și totuși, există o cale prin care poți ajuta la construirea unei lumi în care să nu mai existe aceste orori.
Secretul este să faci în așa fel încât alți și alți oameni să înțeleagă de ce cooperarea e mai bună decât concurența. Vorbește cu prietenii tăi, explică-le că succesul adevărat e cel pe care îl împărți cu alții. Atunci când toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea, politicienii vor afla asta. Ei sunt foarte atenți la ce gândesc oamenii, pentru că puterea lor depinde de noi. Dacă noi toți decidem că nu mai vrem concurență, politicienii își vor modifica și ei acțiunile. Vor înlocui principiul ăsta vechi și putred al luptei cu principiul cooperării, pentru că asta va fi singura cale prin care vor mai fi acceptați. Și astfel, prin schimbarea gândului tău și al vecinului tău, vor dispărea războaiele și sărăcia, pentru că politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce cred oamenii de rând. Dacă noi suntem convinși că drumul corect este cooperarea, ei vor renunța la lupta pentru resurse și vom trăi, în sfârșit, în pacea și prosperitatea pe care le merităm cu toții.
Autor: Claudiu Neacșu
