La sfârșitul zilei, după toată alergătura făcută, întreabă-te dacă tot zbuciumul ăsta chiar merită, dacă goana în care suntem prinși are cu adevărat o destinație sau dacă pur și simplu alergăm pentru că am văzut pe altcineva alergând în fața noastră. Mi-am dat seama, gândindu-mă la tine și la viața pe care o ducem, că am ajuns să trăim într-un fel de stare de asediu permanent, dar un asediu pe care nu-l mai vedem cu ochiul liber, pentru că s-a mutat în felul în care gândim și în felul în care ne privim unii pe alții la magazin, la muncă sau chiar pe strada noastră.
Lumea în care ne-am trezit este una în care rivalitatea a devenit aerul pe care îl respirăm, o lume puternic marcată de o întrecere care nu se oprește niciodată. Această bătălie pentru a fi mai sus, pentru a avea mai mult, pentru a demonstra că ești mai descurcăreț este prezentă absolut peste tot, ca o umbră care ne urmărește la fiecare pas. Ne trezim dimineața și, fără să ne dăm seama, intrăm într-un ring invizibil. Indivizii au ajuns să lupte între ei pentru firimituri de atenție, pentru un salariu un pic mai mare sau pentru o mașină un pic mai lucioasă decât a vecinului, de parca fericirea noastră ar depinde de cât de mult reușim să-l lăsăm pe celălalt în urmă. Ai observat și tu, sunt sigur, cum oamenii au lăsat să le intre în minte ideea asta amară că este absolut în regulă ca unii să piardă, iar alții să câștige. Am ajuns să credem că viața e un joc cu sumă zero, unde dacă tu ai primit ceva bun, înseamnă că mie mi s-a luat, și invers.
Ceea ce este cu adevărat trist e faptul că această rivalitate permanentă este văzută de aproape toată lumea precum un fenomen real și firesc, ceva natural cu care ne naștem și pe care nu avem cum să-l schimbăm. Ni se spune de mici că „cel mai tare învinge” sau că „viața e o junglă”. Dar te-ai gândit vreodată că această viziune este, de fapt, o mare greșeală care ne mănâncă sufletul? Nu e nimic natural în a trăi cu frica în sân că vecinul tău ar putea prospera mai mult decât tine. Nu e nimic firesc în a ne vedea semenii drept obstacole în calea reușitei noastre. Și totuși, pe această fundație strâmbă s-a clădit tot ce vedem în jur.
Dacă ridicăm privirea de la gardul nostru și ne uităm la ce fac țările mari ale lumii, o să observi exact aceeași poveste urâtă, dar la o scară care dă fiori reci. Dinamica aceasta a lumii, pe care cei de la televizor o numesc geopolitică, nu este nimic altceva decât o luptă disperată a statelor pentru resurse. Statele se comportă exact ca niște oameni lăcomi care nu se mai satură niciodată, împingându-se unii pe alții pentru a pune mâna pe o bucată mai mare de pământ, pe un zăcământ de gaz sau pe o rută comercială. În această bătălie fără sfârșit, se ajunge la situația în care unele state prosperă în mod exagerat, afișând o bogăție sfidătoare, dar fac asta numai pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte popoare, lăsându-le în mizerie și fără nicio speranță de viitor.
Acest principiu eronat s-a infiltrat adânc și în relațiile dintre noi, oamenii de rând. Vezi peste tot oameni care încearcă tot timpul să urce mai sus prosperând pe seama sărăcirii altor oameni, fie că o fac prin înșelătorie, prin nepăsare sau prin acea dorință oarbă de a avea totul doar pentru ei. Chiar dacă la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, un fel de motor al progresului care ne face să fim mai productivi, eu îți spun că este rădăcina tuturor necazurilor noastre. De aici, de la acceptarea luptei precum ceva natural, apar toate rănile care ne dor: invidia care ne strică prieteniile, stresul care ne îmbolnăvește inima și acea singurătate grea pe care o simți chiar și într-o cameră plină de oameni.
Prin urmare, dacă vrem ca viitorul nostru și al copiilor noștri să nu fie un câmp de luptă continuu, este nevoie de o schimbare majoră. Avem nevoie de o mișcare care să ne curețe mințile de veninul acesta al întrecerii și să ne schimbe mentalitatea tuturor. Trebuie să înlocuim, în mod pașnic și cu multă blândețe, ideea că trebuie să fim lupi cu mentalitatea că sprijinul reciproc este singura cale prin care putem prospera cu toții. Unirea forțelor trebuie să se manifeste peste tot, și între țări care împart aceeași planetă, și între noi, oamenii simpli care împărțim aceeași uliță sau același bloc de locuințe.
Abia după ce toți oamenii își vor însuși această mentalitate a ajutorului, lumea va putea trece la următorul prag al civilizației. Imaginează-ți o lume fără războaie, unde niciun tânăr nu mai este trimis să moară pe un câmp străin pentru interesele unor oameni care stau în birouri luxoase. O lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aceea lucie care ne face să ne pierdem omenia. Ar fi o lume în care toți oamenii ar prospera, pentru că energia pe care o consumăm azi pentru a ne păzi unii de alții sau pentru a ne fura unii pe alții ar fi folosită pentru a construi, pentru a vindeca și pentru a crea frumos. Toate țările ar înflori dacă în loc de tancuri ar investi în grădini, și în loc de spionaj ar investi în schimb de idei bune.
Să știi că tu, în simplitatea ta, ai o putere pe care nici nu o bănuiești în acest proces de schimbare. Fiecare om poate contribui la implementarea mondială a mentalității sprijinului reciproc, refuzând să mai intre în lupta asta acerbă pentru acaparare de bunuri. Tu poți trimite către ceilalți acest mesaj al schimbării pur și simplu prin felul în care alegi să trăiești. Poți alege să nu te mai bucuri de eșecul altuia și să fii cel care întinde o mână atunci când vezi că cineva se chinuie, chiar dacă lumea îți spune că ești „fraier” dacă faci asta. Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei sărăcie, pentru că nimeni nu-și dorește să trăiască în teroare și lipsuri.
Însă trebuie să înțelegem că aceste rele, războaiele și sărăcia, sunt rezultatul direct al rivalității între state, al acțiunii celor de sus care caută mereu noi resurse prin sărăcirea altor popoare. Te simți probabil mic și neînsemnat, te gândești că ești doar un om obișnuit și că nu vei reuși să împiedici tancurile să pornească sau avioanele să decoleze, fiindcă nu ești tu la conducerea celor mai puternice state ale lumii. Și, la prima vedere, ai dreptate. Dar există o cale ascunsă prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi mai bune, o cale care pornește de la om la om.
Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mult mai bună decât bătălia permanentă. Vorbește cu vecinii tăi, spune-le prietenilor tăi de pe Facebook că nu suntem dușmani și că avem loc cu toții sub soare dacă învățăm să împărțim umbra. După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea și vor refuza să mai creadă în minciuna întrecerii, politicienii care conduc lumea vor afla acest lucru. Ei sunt foarte atenți la ce gândește poporul, pentru că puterea lor depinde de noi, de oamenii de rând care le dăm votul sau care le muncim pământul.
Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce gândesc oamenii, pentru că nicio putere nu poate rezista în fața unei mase uriașe de oameni care au decis să fie buni și uniți. Dacă noi toți suntem convinși că sprijinul reciproc e calea cea bună și că rivalitatea este ceva rău, conducătorii își vor ajusta și ei acțiunile ca să nu-și piardă scaunele. Ei vor fi obligați să renunțe la lupta pentru resurse și să caute colaborarea, iar asta va duce, în cele din urmă, la dispariția războaielor și a sărăciei din toată lumea. Totul începe cu tine, cu decizia ta de a nu mai fi un concurent, ci un tovarăș de drum pentru cel de lângă tine. Schimbarea lumii nu vine de la palatele de sticlă, ci din inima ta care decide că astăzi nu vrea să mai lupte cu nimeni.
Autor: Claudiu Neacșu
