Sistemul Unificat



Sistemul Unificat

Dacă citești acest articol, înseamnă că dorești să îți dezvolți cât mai repede afacerea în care tu deja activezi.

În urmă cu ceva timp ai decis că afacerile de distribuție în rețea a diverselor produse sau servicii ți se potrivesc, astfel că ai pornit să te implici cu toate forțele în cel puțin una dintre aceste afaceri. Felicitări!

Recunoști și tu, însă, că ai întâmpinat unele probleme în munca de construire a unei rețele de viitori parteneri de afacere și/sau cumpărători/investitori.

Prima problemă: ai întâlnit foarte mulți români cărora le lipsește mentalitatea necesară unei oportunități precum cea în care te implici tu.

A doua problemă: cei mai mulți români au putere de cumpărare foarte mică. Dacă se întâmplă să găsești români pe care să îi încânte oportunitatea pe care tu le-o oferi, situația financiară dificilă îi împiedică să facă investițiile sau cumpărăturile necesare pentru ca ei să vină alături de tine. Iar asta chiar este o mare problemă. Da, problema foarte spinoasă este aceasta: puterea de cumpărare redusă.

Însă avem o veste bună: Sistemul Unificat.

Prin Sistemul Unificat, cele două probleme arătate mai sus DISPAR !

Imaginează-ți ce ușor va fi pentru tine după ce se evaporă zidul pe care îl ridică cele două probleme, adică poți să colaborezi numai cu oameni care posedă gândirea necesară afacerii tale, oameni care au și destui bani pentru cumpărăturile sau investițiile care se cer.

Sistemul Unificat utilizează o serie de 20 de documente PDF. Tu ai acces GRATIS la această serie de 20 de PDF-uri.

Este simplu ceea ce trebuie să faci: citești cu atenție cele 20 de documente PDF, apoi aplici instrucțiunile de lucru, GRATIS pentru totdeauna.

Bineînțeles, tu ai libertatea de a NU folosi Sistemul Unificat. Dacă NU vrei să utilizezi instrumentul celor 20 de PDF-uri, te vei chinui în continuare cu invitarea oamenilor la tot felul de prezentări în care cuvintele le vor trece mai mult pe lângă urechi, vei avea de-a face mereu cu obiecțiile lipsei de bani, vei primi foarte multe refuzuri. Munca ta de prospectare și de dezvoltare a echipei de parteneri/cumpărători/investitori va decurge greu, foarte greu, ca un fel de „trasul mâței de coadă”, cum se mai spune în popor.

O singură decizie îți poate aduce accelerarea obținerii de rezultate: Sistemul Unificat!

Iată câteva aspecte pe care trebuie să le știi:

  • Cu Sistemul Unificat, tu NU va mai trebui niciodată să postezi în neștire anunțuri de recrutare sau de vânzare.
  • Sistemul Unificat folosește un principiu extrem de eficient, un dinamizator care accelerează brusc obținerea de rezultate.
  • Sistemul Unificat te duce exact la țintă și te scapă de toate bătăile de cap pe care le-ai avut până acum în munca ta de prospectare.

Precizare importantă: întreaga strategie abordată în cele 20 de PDF-uri pe care le vei citi este total diferită de ceea ce ai întâlnit până acum. Prin urmare, va trebui să ai mintea deschisă, foarte deschisă. Trebuie să citești cu răbdare toate cele 20 de PDF-uri, chiar dacă ceea ce vei citi ți se va părea ciudat sau fără legătură directă cu lumea afacerilor. După ce vei termina de citit cele 20 de PDF-uri, vei vedea cum se leagă între ele toate componentele strategiei.

Toți sunt de acord, chiar și tu: dacă ai decis să te implici în orice fel de afacere, înseamnă că ai mintea deschisă. Dacă cineva nu are mintea deschisă și maleabilă, înseamnă că NU are ce să caute în lumea afacerilor. Succes poți să ai numai atunci când abordezi cu flexibilitate orice fel de situație. Dacă îți menții abordarea rigidă și folosești mereu numai metodele cu care te-ai obișnuit, înseamnă că succesul tău NU poate fi posibil.

Pornim de la presupunerea că tu ai mintea deschisă, maleabilă și receptivă la orice fel de idee nouă, cum este și Sistemul Unificat. Asta înseamnă că tu vei citi cu interes maxim cele 20 de PDF-uri, apoi te vei implica în aplicarea cu entuziasm a strategiei din Sistemul Unificat.

Iată ce trebuie să știi: există foarte multe afaceri minunate (cum sunt și cele în sistem Multi-Level, în rețea sau de vânzări directe). Însă ce folos că sunt ele minunate, dacă puterea de cumpărare a majorității românilor este dezastruos de mică? Una este ca tu să încerci să abordezi oameni care abia reușesc să își plătească de la o lună la alta facturile, alta este să te adresezi unor oameni care au putere de cumpărare mărită, comparabilă cu cea din Occident. Celor cu bani mai mulți le dă mâna să investească ceva pentru a veni și în afacerea ta.

Sistemul Unificat are ca prim scop îmbunătățirea puterii de cumpărare pentru un număr foarte mare de români, dar fără să li se ceară bani acestor români, sub nicio formă. Și nu doar atât. Sistemul Unificat are și scopul de a dezvolta pentru foarte mulți români o mentalitate adecvată lumii afacerilor.

Tu în care dintre cele două situații prezentate mai jos vrei să fii?

Situația 1

Dacă tu NU vei dori să folosești Sistemul Unificat, iată ce se poate întâmpla:

Te adresezi, de exemplu, unui lot de 100 de oameni, pe care ai dori să îi aduci în afacerea ta sau să îi convingi să devină clienții/cumpărătorii tăi.

Rezultat: foarte slab. Cei mai mulți te vor refuza. Cauza? Cei mai mulți stau foarte rău cu banii și, în plus, nu au mentalitatea necesară afacerii în care tu activezi. Și uite așa te vei chinui din greu, cu rezultate foarte mici, doar fiindcă NU ai vrut să ai mintea ceva mai deschisă și mai maleabilă.

Situația 2

Dacă însă tu decizi să citești cu încredere toate cele 20 de PDF-uri și să utilizezi cu entuziasm Sistemul Unificat, iată ce se poate întâmpla:

Te adresezi, de exemplu, unui lot de 100 de oameni, pe care ai dori să îi aduci în afacerea ta sau să îi convingi să devină clienții/cumpărătorii tăi.

Rezultat: foarte, foarte bun. Cei mai mulți vor spune DA ofertei tale. Cauza?

Cei mai mulți vor sta foarte bine cu banii și, în plus, vor avea mentalitatea necesară afacerii în care tu activezi. Și uite așa tu vei obține rezultate formidabile, doar fiindcă ai decis să ai mintea ceva mai deschisă și maleabilă.

Primul pas pe care trebuie să îl faci: citește GRATIS și cu maximă atenție seria de 20 de PDF-uri.

Apoi ai acces liber, total GRATIS, la succesul imens pe care ți-l dorești!

Începe acum! Începe cu primul document PDF și rezervă-ți numai cinci minute pentru a-l citi!

Trimite-mi mesajul de mai jos în secțiunea de contact:

„DA, vreau să primesc Document 1, din seria celor 20 de PDF-uri.”



    Categorii

    Articole recente