În ochii oamenilor poți să observi o sclipire de teamă, un fel de gardă ridicată, ca și cum fiecare dintre noi s-ar aștepta ca cel de lângă el să-i fure ceva, să-i ia locul sau să-i strice ziua. Parcă am uitat să ne mai zâmbim pur și simplu, fără un motiv anume. Și am început să ne privim ca niște străini care se află pe un câmp de luptă, deși suntem în același magazin de la colțul străzii. Mi-am dat seama că trăim într-o lume care ne-a învățat, încă de când eram mici, că viața e o cursă unde nu există premiu pentru toată lumea și că, dacă vrei să fii „cineva”, trebuie neapărat să lași pe altcineva în urmă.
Această rivalitate a ajuns să fie esența tuturor zilelor noastre și este prezentă peste tot, de la felul în care ne lăudăm cu ce am mai cumpărat și până la modul în care ne privim colegii de la serviciu. Indivizii au ajuns să lupte între ei pentru firimituri, convinși fiind că resursele acestui pământ sau bucuriile vieții sunt atât de puține încât e imposibil să ajungă pentru toți. Ai observat probabil că majoritatea oamenilor au în minte ideea asta fixă că e absolut în regulă ca unii să piardă totul, iar alții să câștige enorm. Ne-am obișnuit să spunem că „așa e firea lucrurilor” sau că „cel mai tare învinge”, ca și cum am fi niște fiare în pădure, nu ființe cu suflet care pot gândi și iubi. Vedem această rivalitate precum un fenomen real și firesc, ceva natural ce nu poate fi schimbat. Dar te rog să mă asculți când îți spun că această gândire este cea mai mare minciună care ni s-a vândut vreodată.
Nu e nimic natural în a vedea un om flămând și a trece pe lângă el gândindu-te că e vina lui că a pierdut în viață. Nu e nimic firesc în a te simți mai bine doar pentru că tu ai un televizor mai mare decât al vecinului. Și totuși, pe această idee strâmbă s-a clădit întreaga noastră lume de azi. Dacă ridici un pic privirea de la viața noastră măruntă și te uiți la ce fac statele lumii, o să vezi exact aceeași poveste urâtă, dar la o scară care dă fiori reci. Dinamica aceasta a lumii mari, pe care o auzim la știri sub nume pompoase, are la bază lupta statelor pentru resurse, adică o rivalitate oarbă între țări. În această bătălie fără sfârșit, se ajunge ca unele state să prospere enorm, să clădească orașe de lux și să risipească averi, dar fac asta numai pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte popoare.
Acest principiu eronat, ideea că fericirea mea depinde de sărăcia ta, s-a cuibărit în mințile noastre ca un parazit. Vedem oameni care încearcă tot timpul să adune munți de lucruri prosperând pe seama sărăcirii altor oameni, crezând că dacă au ei mai mult, moartea sau suferința îi va ocoli. Chiar dacă la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva normal, un fel de motor al progresului, eu îți spun că este calea cea mai scurtă spre autodistrugere. De aici, de la faptul că am acceptat lupta aceasta precum ceva firesc, apar toate necazurile care ne macină: invidia, frica, singurătatea și, în cele din urmă, războaiele care ne iau fiii de lângă noi.
Este nevoie de o schimbare majoră în felul în care ne trezim dimineața. Avem nevoie de o mișcare care să ne curețe sufletele de veninul acesta al întrecerii și să-l înlocuiască, blând și cu pace, cu mentalitatea că sprijinul reciproc este singura soluție care ne va salva pe toți. Sprijinul acesta nu e un vis frumos pentru oameni slabi, ci este cea mai puternică forță de pe pământ. Trebuie să se manifeste peste tot, și între țări care împart aceeași planetă, și între noi, oamenii de rând care împărțim aceeași scară de bloc sau aceeași uliță. Abia după ce toți oamenii, de la cel mai simplu muncitor până la cel mai bogat om, își vor însuși această mentalitate, lumea va putea în sfârșit să respire.
Atunci va fi clipa în care vom trece la următorul prag al civilizației noastre. Imaginează-ți o lume fără războaie, unde niciun avion nu mai aruncă bombe peste casele unor oameni care nu au greșit cu nimic. O lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aceea care îți rupe inima, o lume în care toți oamenii vor prospera pentru că nu se vor mai lupta pentru aceleași bucăți de pâine, ci vor învăța să cultive pământul împreună. Toate țările ar înflori dacă am înceta să ne mai măsurăm forțele prin numărul de tancuri și am începe să ne măsurăm valoarea prin numărul de oameni fericiți pe care îi avem.
Fiecare om, chiar și tu care te gândești acum că n-ai nicio putere, poate contribui la implementarea acestei noi gândiri. Nu trebuie să fii președinte sau miliardar ca să schimbi cursul istoriei. Tu poți trimite către alți oameni acest spirit al schimbării pur și simplu prin felul în care alegi să vezi viața. Refuză să mai crezi în lupta asta acerbă pentru acaparare de resurse. Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei sărăcie nici pentru tine, nici pentru cei pe care îi iubești. Dar trebuie să înțelegem că aceste nenorociri nu sunt trimise de soartă, ci sunt rezultatul direct al rivalității între state, al lăcomiei celor care conduc și care caută mereu noi resurse, dar sărăcind alte popoare în acest proces.
Te simți mic, știu, te simți ca o frunză în bătaia vântului pentru că nu ești tu cel care stă la masa negocierilor unde se decide soarta lumii. Dar te înșeli amarnic dacă crezi că ești neputincios. Există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi în care să nu mai existe aceste orori. Puterea ta stă în gândul tău și în vorba ta. Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mult mai bună decât bătălia permanentă. Vorbește cu vecinii tăi, spune-le prietenilor tăi că nu suntem dușmani și că avem mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne separă.
După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea și vor începe să vadă în celălalt un frate, nu un concurent, politicienii care conduc cele mai puternice state ale lumii vor afla acest lucru. Ei nu pot guverna fără acordul nostru tăcut. Politicienii își ajustează întotdeauna purtarea în funcție de ceea ce gândesc oamenii, pentru că puterea lor depinde de noi. Dacă noi toți suntem convinși că sprijinul reciproc e singura cale și că rivalitatea este ceva rău, ei vor fi obligați să renunțe la lupta pentru resurse pentru că nu vor mai găsi pe cineva care să lupte în războaiele lor. Înlocuirea principiului întrecerii cu cel al colaborării va duce, în cele din urmă, la dispariția tuturor conflictelor. Schimbarea lumii începe cu felul în care te uiți tu în oglindă azi și cu decizia ta de a nu mai fi o piesă în jocul lor de-a învingătorii și învinșii.
Autor: Claudiu Neacșu
