După o zi de muncă în grădină sau după ce ai meșterit ceva prin casă, este firesc să simți oboseală. Însă există un alt fel de oboseală, ca o greutate în piept, o neliniște care îți șoptește mereu că trebuie să faci mai mult, să ai mai mult, să fii „mai cineva” decât cel de lângă tine. Mi-am dat seama, gândindu-mă la tine și la tot ce trăim, că am fost păcăliți să credem că viața e un fel de bătălie continuă unde, dacă nu ești lup, ești mâncat. Ne trezim dimineața cu pumnii strânși, gata să ne dăm coate în autobuz, la rând la magazin sau la serviciu, convinși că dacă vecinul o duce un pic mai bine, înseamnă că nouă ne-a fost furat ceva.
Lumea în care ne ducem zilele a devenit un loc unde rivalitatea a ajuns să fie aerul pe care îl respirăm, deși ne face rău la amândoi. Această întrecere o găsești peste tot, de la cum ne lăudăm cu mâncarea de pe masă pe internet și până la felul în care ne privim cu suspiciune colegii. Indivizii au ajuns să se bată între ei pentru firimituri de atenție sau de bani, crezând că fericirea e un tort mic din care, dacă mănâncă altul, ție nu-ți mai rămâne nimic. Am lăsat să ni se bage în cap ideea asta strâmbă că e absolut normal ca unii să piardă tot și să rămână în urmă, iar alții să câștige și să se laude. Vedem această rivalitate precum un fenomen real și firesc, ceva natural, la fel ca ploaia sau răsăritul. Dar te rog să mă crezi când îți spun că e cea mai mare greșeală a vremurilor noastre. Omul nu a supraviețuit pe pământ pentru că s-a bătut cu fratele lui, ci pentru că a învățat să împartă focul și adăpostul.
Dacă ridicăm privirea de la viața noastră măruntă și ne uităm la ce fac țările mari, o să vezi exact aceeași poveste urâtă, dar la o scară care mută munții din loc. Statele lumii se comportă exact ca niște vecini invidioși care se ceartă pe gard. Tot ce auzi tu despre politică și lupte de putere are la bază dorința statelor de a pune mâna pe resurse. Această rivalitate între țări este motivul pentru care pământul geme de durere. În această bătălie fără sfârșit, se ajunge ca unele state să prospere în mod exagerat, să clădească orașe de sticlă și aur, dar fac asta numai pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte popoare, luându-le gazul, petrolul sau grâul. Este un principiu greșit care s-a lipit de mintea noastră ca rugina de fier: ideea că eu pot fi bogat doar dacă te las pe tine sărac.
Unii oameni încearcă tot timpul să adune munți de lucruri prosperând pe seama sărăcirii altor oameni, crezând că așa vor fi în siguranță. Chiar dacă societatea ne spune că asta e „succesul” și că trebuie să fii „competitiv”, adevărul e că acest mod de a gândi ne aduce numai necazuri. De aici, de la faptul că am acceptat lupta aceasta precum ceva firesc, ne vin toate bolile sufletului, frica de viitor și ura față de străini. Este nevoie de o schimbare uriașă în felul în care ne vedem unii pe alții. Avem nevoie de o mișcare care să ne curețe gândurile de veninul rivalității și să-l înlocuiască, în mod pașnic, cu mentalitatea că sprijinul reciproc este mult mai bun pentru toți.
Trebuie să înțelegem că sprijinul acesta trebuie să fie peste tot, și între țări, și între noi, oamenii simpli. Abia după ce fiecare dintre noi va înțelege în inima lui că nu suntem dușmani, lumea va putea trece la următorul prag al civilizației. Imaginează-ți o clipă o lume fără războaie, unde niciun copil nu se mai culcă cu teama că o să cadă cerul peste el. O lume fără conflicte și fără sărăcia aia lucie care îți îngheață sângele în vine. Ar fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia pe care o consumăm azi să inventăm arme sau să ne păzim unii de alții ar fi folosită să facem viața mai frumoasă pentru toți. Toate țările ar înflori dacă am învăța să dăm la schimb ce avem mai bun, în loc să încercăm să furăm ce are celălalt.
Și să știi că tu, chiar dacă te simți mic și neînsemnat în fața marilor puteri, ai o putere uriașă. Fiecare om poate contribui la implementarea acestei noi gândiri a sprijinului, refuzând să mai creadă în lupta asta acerbă pentru resurse. Tu poți trimite către alți oameni acest gând al schimbării prin felul în care te porți cu vecinul tău sau cu omul de pe stradă. Tu sigur nu vrei războaie și sigur nu vrei sărăcie, pentru că nimeni cu mintea întreagă nu-și dorește așa ceva. Dar războaiele și foamea sunt rezultatul direct al rivalității între state, al lăcomiei celor care vor mereu mai mult, chiar dacă asta înseamnă să distrugă o altă țară. Tu, ca om obișnuit, te simți legat de mâini și de picioare pentru că nu ești tu cel care dă ordinele de sus.
Dar există o cale ascunsă prin care tu poți schimba totul. Puterea ta stă în faptul că poți ajuta alți oameni să înțeleagă de ce întrajutorarea este mai bună decât bătălia permanentă. După ce noi toți, oamenii simpli, ne vom schimba mentalitatea și vom refuza să ne mai urâm pentru motive inventate, politicienii care conduc lumea vor afla acest lucru. Ei sunt ca niște actori pe o scenă: dacă publicul nu mai vrea dramă și sânge, ei trebuie să schimbe piesa. Politicienii își ajustează întotdeauna purtarea în funcție de ceea ce gândesc oamenii de rând, pentru că puterea lor depinde de noi. Dacă noi toți suntem convinși că sprijinul reciproc e singura cale, ei vor fi obligați să renunțe la bătălia pentru resurse și să caute pacea. Schimbarea lumii începe cu felul în care te uiți tu la cel de lângă tine și cu curajul de a spune că nu mai vrei să fii într-o cursă unde nimeni nu ajunge cu adevărat la destinație.
Autor: Claudiu Neacșu
