În povestirea „Pagini vii” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea) este vorba despre o carte ale cărei pagini goale se scriu singure, pe baza gândurilor cititorului.
„Pagini vii”
Autor: Claudiu Neacșu
Rylan își trecu degetele peste cotorul cărții masive, zâmbind ușor și scoțând un oftat de mulțumire.
– Aici e o liniște care nu se compară cu nimic. Mă uit la fiecare carte. Și știu că ea e ca o poartă spre o lume uitată…
Rylan King avea părul șaten rebel, care îi cădea pe frunte. Ochii lui erau strălucitori de curiozitate. Era îmbrăcat simplu, cu o cămașă albă descheiată la guler. Acum el se mișca ușor printre rafturile din Marea Arhivă, un loc impunător, cu săli lungi și întunecate, cuprinse de o liniște solemnă. Un miros familiar de hârtie veche și piele îmbătrânită se putea simți peste tot.
Calm și concentrat, Rylan încercă să își amintească unde anume citise ultima dată despre legenda pe care o căuta. El purta în sufletul său o permanentă sete de cunoaștere, cu o urmă de nemulțumire care nu îi dădea pace.
– Artefactul acela… trebuie să fie pe aici, pe undeva…
Rylan continuă să meargă printre rafturi, conștient că se află în mijlocul unei colecții grandioase și care ar putea să îi îndeplinească visul său de a găsi acel artefact istoric pierdut. Țelul său obsesiv era o bijuterie a trecutului, o poveste neîmpărtășită și care îi stăpânea mintea.
…
În Marea Arhivă, Rylan nu reuși să găsească ceea ce căuta. Acum el ajunsese în Arhiva Restricționată, care era o încăpere destul de mică, ferită de ochii lumii și plină de praf. El se opri într-un colț luminat foarte slab, cu aer rece și greu. Se afla lângă niște rafturi acoperite cu un strat gros de praf, peste care stăteau aranjate cărți uitate parcă în negura timpului.
După ce Rylan își începu căutarea, degetele sale dădură peste o carte care îi atrase atenția. Era o carte legată în piele închisă la culoare, cu un cotor fără titlu pe el.
– Ce avem noi aici? zise Rylan atingând mai mult coperta fină a cărții.
Cu un gest foarte precaut, Rylan deschise cartea. Spre surpriza lui, el văzu doar pagini complet goale.
În prima clipă, dezamăgirea trecu prin inima lui Rylan, fiindcă el căuta anumite informații, iar paginile goale nu i le puteau oferi. Însă imediat curiozitatea începu să îi cuprindă mintea. El își trecu degetele peste una dintre paginile goale. Și imediat pe acea pagină se scrise ca prin magie această propoziție:
„În inima Orașului Interzis se află un secret care poate rescrie istoria.”
Cu voce tremurată, Rylan își zise:
– Cuvintele alea s-au scris singure… Ce poate să însemne asta?…
…
În interiorul Arhivei, așezată la un birou, Lexi Bailey sorta niște documente vechi.
Lexi era o tânără arhivistă, cu părul lung, blond și prins într-o coadă neglijentă. Ochii ei verzi străluceau tot timpul de curiozitate.
Rylan veni foarte aproape de Lexi și îi spuse cu voce înceată, dar fermă:
– Lexi, am găsit ceva… Aș vrea să vezi și tu asta.
Ușor amuzată, Lexi își ridică privirea și zise:
– Iar ai stat prea multe ore printre manuscrisele alea antice… Ia spune, ce ai mai descoperit de data asta? Cumva un alt mit pierdut în timp?
– E mult mai mult, zise Rylan. Nu e doar un mit.
Rylan scoase din geanta sa cartea și o așeză cu grijă pe masă, spunând:
– Cartea asta… se scrie singură. Privește.
Lexi, încă neîncrezătoare, dar dorind să afle mai multe, se aplecă spre carte. Rylan își trecu degetele peste o pagină albă, iar pe aceasta începu să se formeze încet o hartă destul de detaliată.
– Wow! zise Lexi. O hartă… Un traseu către… Orașul Interzis?
– Exact! zise entuziasmat Rylan. Mă gândesc la minunățiile pe care le-am putea găsi acolo…
…
Lexi și Rylan se îndreptau spre ieșirea din Arhivă. Lexi, foarte uimită încă, îi spuse lui Rylan:
– Abia aștept să văd dacă harta aia chiar e reală.
La capătul holului, pe cei doi îi opri Ian Myers, șeful securității arhivei, un bărbat de vârstă mijlocie, cu o privire rece și aspră. Uniforma lui impecabilă îi dădea un aer de autoritate.
– Hei, spuse Ian, ce faceți voi aici, la ora asta?
Ian arătă cu mâna spre cartea pe care Rylan o ținea în mână, zicând:
– Poți să-mi spui ce ai acolo?
Rylan îngheță, neștiind ce explicații să dea. Însă Lexi încercă să fie calmă. Ea luă cartea din mâna lui Rylan și, zâmbind forțat, zise către Ian:
– Făceam doar o cercetare. Nimic important. O simplă lucrare pentru arhivă.
Ian sesiză tensiunea din vocea lui Lexi. Îi smulse din mână cartea și zise:
– Despre cartea asta știu și eu câte ceva. Chiar credeți că mă puteți prosti? Dacă ajunge pe mâini greșite, cartea asta poate să provoace haos. Vă dați seama ce ați făcut?
Rylan reuși să spună:
– Însă cartea asta ne-a indicat un secret care poate schimba totul.
Ian zise:
– Exact de asta mă temeam. Cartea rămâne aici. Iar voi veți ieși din arhivă, imediat!
…
După ce străbătură mai multe alei întunecate, Rylan și Lexi se opriră în fața unei uși ruginite, în mijlocul unui cartier destul de dubios. Rylan bătu de trei ori în ușă. Le deschise un bărbat robust, cu un chip aspru, având pe el cicatrici vizibile. Numele lui era Robert Phillips. Cu o voce gravă și joasă, acesta zise:
– Ce vreți de la mine? De ce ați venit tocmai la ora asta?
Cu voce timidă, Rylan zise:
– Tu ne poți ajuta. Ești un fost soldat, un om destul de dur, nu-i așa? În plus, ai și unele contacte cu lumea interlopă…
– Hai, spune mai repede ce vrei.
– Am furat o carte din arhivă. O am aici, cu mine. Dar să știi că nu e o carte obișnuită, ci o carte care… se scrie singură… Și tocmai am aflat că Ian Myers are o viață dublă. El conduce o bandă…
– Asta sună a probleme mari, zise Robert. O carte care se scrie singură… Iar cel care o păzește e și el interlop…
Lexi interveni:
– Cartea asta ne ghidează spre ceva extraordinar. Însă avem nevoie de un adăpost, pentru o vreme, până la următorul pas.
– Bine, zise Robert. Puteți sta la mine. Dar să știți că, dacă lucrurile se complică, veți pleca imediat de aici, pe cont propriu.
…
Folosind o lanternă cu o lumină destul de slabă, Rylan privea tot timpul la harta pe care cartea o dezvăluia. Alături de el pășeau Robert și Lexi. Toți trei se străduiau să străbată cât mai repede rețeaua de tuneluri subterane umede și întunecate
– Mai e puțin până la ieșire, zise Rylan. Trebuie să ne mișcăm repede.
Undeva în spatele lor, în depărtare, se auziră strigăte. Panicată, Lexi începu să alerge. Ea alunecă pe pavajul umed și căzu într-un alt tunel aflat sub tunelul prin care treceau ei.
Rylan vru să coboare după Lexi, însă Robert îi zise:
– Nu mai avem timp. Ei au ajuns prea aproape de noi.
Ian, însoțit de către oamenii săi, apăru din întuneric și o captură pe Lexi. El strigă în urma lui Rylan:
– Nu vei putea ajunge prea departe. Iar Lexi e în mâinile mele acum. Cineva îi va face un rău foarte mare, să știi… Dă-mi cartea, acum. E a mea.
Rylan strigă:
– Las-o în pace pe Lexi! Nu ai idee cu ce te joci!
– Dacă ții la prietena ta, vino să vorbim. Ai la dispoziție 24 de ore.
…
Rylan și Robert continuară să alerge prin canalizările labirintice. Rylan, ținând la piept cartea, zise cu voce răgușită:
– Trebuie să o salvăm pe Lexi… Din cauza mea suferă ea acum.
– Vom găsi o cale, zise Robert cu o voce dură. Trebuie să ne gândim la un plan.
– Hai să ne oprim numai puțin. Aș avea nevoie de un indiciu…
Rylan deschise cartea, iar o pagină a ei se lumină brusc. Un val de energie porni din carte, iar acest val trecu prin tot trupul lui Ryan.
Disperarea lui Rylan se topi în câteva clipe. Acum el putea simți cum este capabil să gândească foarte clar. Pe pagina cărții începură să apare cuvinte strălucitoare, pe care Rylan le citi uluit:
„Iluzia este cheia… Trebuie să creezi ceea ce nu poate fi văzut.”
– Robert, zise Rylan cu o voce foarte hotărâtă, eu simt că pot să creez iluzii.
– Nu înțeleg…, zise Robert.
– Pot face în așa fel încât Ian să vadă ceea ce vreau eu să vadă. Este singura noastră șansă să o salvăm pe Lexi.
…
Înaintea lui Rylan se întindea o ruină pustie, ceva ce cândva fusese o metropolă magnifică, numită Orașul Interzis. În mijlocul acestui peisaj devastat se întindea clădirea uriașă a unei biblioteci.
Ian se afla deja în fața bibliotecii, ținând-o lângă el pe Lexi, care avea mâinile legate. Ochii lui Ian erau întunecați, plini de o ambiție crudă.
– Trebuie să-mi dai cartea, zise Ian către Rylan.
– Încă nu îți dai seama ce faci, zise Rylan. Află că eu am înțeles ce face cartea asta, de fapt.
– Cartea aceea este puterea supremă.
– Ba nu. Ea doar amplifică dorințele celor care îi ating paginile goale. Și da, ea transformă în realitate acele dorințe, dar cu un preț cumplit.
Ian râse rece și zise:
– Așadar, eu trebuie doar să îmi imaginez cum voi stăpâni lumea… Ei bine, hai să facem asta…
Pereții bibliotecii începură să se deformeze și să se răsucească. Podeaua se crăpă, iar un vânt puternic începu să sufle.
Rylan înțelese imediat că realitatea se contorsiona în fața dorințelor întunecate ale lui Ian. Își adună toate forțele și începu să se concentreze la imaginea unei lumi în care cunoașterea este folosită pentru a construi un viitor mai bun, nu pentru dominare.
O lumină orbitoare învălui întreaga bibliotecă.
…
Rylan simți cum cartea începe să pulseze în mâinile sale. Pe una dintre pagini apărură aceste cuvinte:
„Alege bine, cititorule. Puterea mea poate crea sau distruge. Dorințele tale vor modela lumea.”
Biblioteca era acum un adevărat far de lumină. Ruinele Orașului Interzis începură să vibreze, ca și cum ar fi reacționat la conflictul din interiorul bibliotecii.
Lexi, încă legată și slăbită, privea cu speranță tot mai mare la tot ceea ce se întâmpla în jurul ei. Însă Ian tot nu voia să cedeze. El își dădea seama că începe să piardă controlul, așa că furia lui creștea tot mai mult.
– Nu! strigă disperat Ian. Puterea aceasta este a mea! Ea trebuie să fie numai a mea! Nu poți să-mi iei tocmai tu această putere!
Rylan nu se lăsă deloc intimidat de cuvintele pline de otravă ale lui Ian. El se concentră mai departe, imaginându-și o lume în care oamenii, în loc să se dușmănească, colaborează pentru un bine mai mare.
Cu voce calmă și hotărâtă, Rylan zise:
– Eu aleg acum să distrug această putere. Lumea nu are nevoie de ea.
Cartea începu să se dezintegreze, până când se transformă în praf strălucitor care se ridică în aer și dispăru.
Ian, învins și copleșit de propria ambiție, fugi înfricoșat din Orașul Interzis.
…
Toți cei care lucrau în Marea Arhivă îi primiră pe Rylan și Lexi ca pe niște eroi care reușiseră să împiedice un dezastru inevitabil. Deși întristat din cauză că acea carte uimitoare dispăruse, Rylan părea să fie împăcat cu sine și cu ceea ce făcuse.
Lexi, cu un zâmbet cald, îi spuse lui Rylan:
– M-ai salvat pe mine, dar ai salvat și orașul. De fapt, ai salvat întreaga lume.
Rylan se uită melancolic la rafturile uriașe ale arhivei și zise:
– Nu am reușit să dezgrop un artefact pierdut. Însă am descoperit un adevăr mult mai valoros. De acum înainte ne vom concentra la ceea ce contează cu adevărat. Vom restaura cunoștințele pierdute și le vom oferi lumii întregi.
Lexi spuse:
– Voi fi partenera ta de cercetare. Știu că în arhiva asta există multe comori care încă stau ascunse. Rafturile acelea prăfuite nu sunt doar simple rafturi…
– Exact la asta mă gândeam și eu acum, zise Rylan. Fiecare raft este un fel de far pentru generațiile care vor veni după noi.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
