În povestirea „Lanțuri invizibile” (care se citește în circa 10 minute, la o pauză de cafea), este vorba despre un tânăr programator care încearcă din toate puterile să scape de sub autoritatea sufocantă a mamei sale.
„Lanțuri invizibile”
Autor: Claudiu Neacșu
Frank Reyes era un bărbat înalt și zvelt, cu părul negru perfect aranjat. De fiecare dată când pășea printre trecători, avea gândurile pierdute în codurile complicate la care lucra zilnic.
În fiecare seară, scufundat în propria lui poveste, la fel ca ceilalți locuitori ai orașului New York, Frank se grăbea să ajungă în apartamentul său elegant din Upper West Side. Însă, în aceste ore de început ale nopții, privind absent la luminile strălucitoare care se reflectau în bălțile de pe trotuarele pavate, Frank avea o altă destinație: un teatru mic și nepretențios dintr-un colț ascuns al orașului.
Frigul lunii noiembrie îl forță să își tragă haina mai aproape de corp. Intră în teatru, simțindu-se deodată ca și cum ar fi fost eliberat, ca și cum ar fi avut voie să fie vulnerabil, să nu mai fie nevoit să poarte o mască. Știa că spectacolul din seara aceasta îi va oferi ceva special. Urma să descopere ce anume.
Sala de teatru era mică și prietenoasă, confortabilă, cu puține locuri, doar câteva zeci. Locul lui Frank era rezervat pe rândul din mijloc. După ce își găsi locul, el așteptă cu nerăbdare ca luminile să se stingă treptat, iar spectacolul să înceapă.
…
Un singur nume domina afișul spectacolului: Marley. De fiecare dată când oamenii apăreau pe scenă, oamenii erau ca și electrizați.
Cu toate că era o femeie tânără, Marley avea expresia unui om care reușise, nu se știe cum, să trăiască mai multe vieți. Cu ochii ei întunecați și mari, era capabilă să sesizeze ceea ce se ascundea dincolo de aparențe, să pătrundă chiar și în adâncurile sufletelor oamenilor care o priveau.
Piesa de teatru se derula pe scenă, iar Frank o privea ca hipnotizat pe Marley. Interpretarea ei era plină de autenticitate și de emoție brută. Frank se lăsa sedus de talentul ei remarcabil, savurându-i fiecare gest și fiecare replică. În fiecare minut care se scurgea, simțea cum se trezesc în el sentimente pe care le credea dispărute de mult timp.
După încheierea piesei de teatru și aprinderea luminilor, Frank zăbovi pe scaun. Erau clipe de tăcere, clipe în care el se simțea copleșit. Până la urmă, cu un oarecare regret, se ridică și porni spre ieșirea din clădirea teatrului. Făcu doar câțiva pași, apoi se opri brusc, cu o grimasă de nemulțumire pe chip.
…
În fața lui Frank, undeva în apropierea ieșirii din clădirea teatrului, la câțiva metri distanță, stătea Annie, mama lui, o femeie autoritară și elegantă.
Cu voce controlată și calmă, Annie spuse:
– Frank! Sunt surprinsă. Nu mă așteptam să te găsesc aici.
Simțind cum se încordează imediat, Frank zise:
– A fost o piesă bună.
– Ai dreptate, zise Annie. Dar eu încă mă mir. Știam că teatrul nu te-a pasionat niciodată. Ce să caute un programator la teatru?
– Ei, uneori am nevoie de o evadare. Chiar și un programator trebuie să se relaxeze. Voiam pur și simplu o schimbare de ritm.
Annie zâmbi, însă ochii ei rămaseră reci.
– Încă o dată, zise Annie, ai nevoie de ajutorul meu. Tocmai mi-ai spus că trebuie să-ți organizez mai bine timpul. Dar, mai întâi, hai să o cunoaștem pe actrița asta fermecătoare, Marley.
…
Annie se îndreptă hotărâtă spre ușile care duceau în culise. Frank se văzu nevoit să o urmeze, neîndrăznind să-i spună că el are un alt plan pentru seara asta. În același timp, ceva îl atrăgea să fie mai aproape de actrița lui preferată.
După ce intră în culise, Frank o văzu pe Marley, obosită, dar zâmbitoare. Privirea lui se întâlni cu privirea ei, iar timpul, pentru o clipă, păru că se oprește.
Annie, apropiindu-se de actriță, spuse:
– Dă-mi voie să mă prezint. Eu sunt Annie Reyes, iar el este Frank, fiul meu. Ai un talent extraordinar. Interpretarea ta ne-a impresionat.
– Mulțumesc, spuse Marley. Sunt onorată să vă cunosc.
…
Pe măsură ce zilele treceau, Frank se gândea tot mai mult la Marley. Personalitatea ei îl fascina. Avea în ea unele umbre, dar și multă pasiune. Întâlnirea cu ea în culise fusese doar începutul. Și totuși, mama lui părea că stă mereu în fundal, veghindu-l fără odihnă.
În timp ce, într-o seară, Frank se plimba pe stradă, primi pe telefon un mesaj de la Marley: „Ne vedem după spectacol, la teatru, da?”
Inima lui Frank începu să bată mai cu putere. El îi răspunse cu un mesaj lui Marley: „Desigur. Sunt nerăbdător să te revăd.”
…
Spectacolul din seara aceasta părea să fie ceva mai diferit, ba chiar mai intens.
Marley, desfășurând-și talentul, strălucea pe scenă.
După ce cortina căzu, Frank se strecură în culise, unde Marley îl aștepta. Ea îl întâmpină cu un zâmbet cald.
– Mă bucur că ai venit, Frank!
– Nu aș fi lipsit pentru nimic în lume.
– Serios?
– Sunt foarte serios. Ești incredibilă pe scenă.
– Mulțumesc! E un compliment care mă face să mă simt ușor jenată. Teatrul este viața mea.
– Da, știu cât de mult iubești tu teatrul.
Frank simți dorința de a o cunoaște mai bine pe Marley, așa că îi zise:
– Uite, dacă în seara asta nu ai alt program, aș dori să ieșim undeva. Mi-ar face mare plăcere să vorbim. Ești de acord?
– Desigur. Accept cu drag invitația ta.
…
Frank și Marley merseră la un mic cafe-bar din apropiere. Aleseră o masă mai retrasă, într-un colț liniștit. Frank simți cum starea de crispare i se risipește, fiind înlocuită cu o căldură confortabilă. Sorbi puțin din cafea, apoi spuse:
– Aș vrea să-mi povestești mai multe despre tine.
Marley, după o clipă de ezitare, spuse:
– Am crescut în New Jersey. Din păcate, eu nu am avut parte de o familie tocmai fericită. Tatăl meu a avut mari probleme cu alcoolul, iar mama nu a putut să-l părăsească. Teatrul a fost refugiul meu, calea mea de scăpare.
– Îmi pare rău să aud asta, sincer. Eu te văd pe tine ca pe o femeie foarte puternică.
– Mulțumesc, Frank. Dar, știi și tu cum e… Am de multe ori senzația neplăcută că trecutul mă urmărește. Și nu e ușor să scap de el.
– Cred că te înțeleg bine. Fiecare om are… umbrele lui… Mama mea…, cu controlul ei, parcă mă sufocă, uneori…
– Și totuși, nu ar trebui să te lași controlat de ea…
Ușa cafenelei se deschise brusc. În prag apăru Annie, îndreptându-se direct spre masa la care se aflau Frank și Marley.
– Frank, spuse rece Annie, trebuie să vorbim. Dar nu aici. Vreau să vii acasă. Acum.
…
În biroul său din centrul Manhattanului, Frank încercă să se concentreze, însă nu prea reuși. Gândurile îi zburau mereu la Marley și la cuvintele ei de încurajare. Revenea cu mintea la lanțurile invizibile care îl țineau legat de mama sa. Acele lanțuri erau mai puternice decât și-ar fi dorit el să recunoască.
David Fleming, prietenul de încredere al lui Frank și colegul său de muncă, intră în birou, închise ușa în urma sa, apoi zise:
– Frank, trebuie să vorbim despre ceva foarte important.
Frank, încercând să pară calm, zise:
– Ce s-a întâmplat, David?
David se așeză pe scaunul din fața biroului și spuse:
– Am făcut niște săpături în legătură cu Marley. Știi că te respect și că nu vreau să te văd rănit, dar trebuie să știi adevărul.
Lui Frank nu îi plăcură cuvintele pe care le auzise. Simți cum sângele îi îngheață în vene, însă reuși să spună:
– Te ascult. Ce anume ai aflat?
David întinse spre Frank un dosar, spunând:
– Marley a avut o viață foarte dificilă. Trecutul ei este destul de complicat… Relații abuzive… Dependență de droguri…
Un val de emoții începu să îl cuprindă pe Frank. Deschise dosarul și începu să citească fiecare pagină. Pe măsură ce citea, se simțea trădat. În același timp, simțea și nevoia de a o proteja pe Marley.
– Dar de ce? zise Frank după ce închise dosarul. De ce ea a ascuns toate astea? Într-adevăr, trecutul ei nu arată bine. Dar asta nu schimbă ceea ce simt pentru ea.
– Frank, spuse David oftând, eu vreau doar să fii atent. O cunosc destul de bine pe mama ta. Ea nu se va da bătută. Dacă află despre trecutul lui Marley, va folosi asta împotriva ta.
– Ai dreptate, David. Îți voi urma sfatul și voi avea grijă.
…
Seara, mânat de nevoia de a vorbi cu Marley, Frank merse la teatrul în care ea repeta pentru un spectacol nou. O așteptă cu neliniște în holul întunecat.
După încheierea repetiției, Marley îl întâmpină zâmbitoare pe Frank:
– Ce surpriză plăcută!
Frank o luă pe Marley de mână și îi spuse:
– Aș vrea să vorbim. Despre trecutul tău… Am aflat lucruri pe care nu le știam…
Marley își retrase mâna, zicând cu tristețe:
– De unde ai aflat?
– De la un coleg, zise Frank. Însă eu vreau să aud povestea ta, nu doar ceea ce scrie în acele documente.
Marley, oftând, îl duse pe Frank pe o bancă lângă peretele teatrului.
– Nu a fost ușor, zise ea. Ți-am spus că am avut o copilărie dificilă. Am căutat scăparea în droguri și în relații toxice. Și totuși, acum, uite-mă aici, în acest teatru. Da, teatrul m-a salvat. El mi-a oferit un scop în viață.
– Ce a fost în trecut, zise Frank, nu mai contează. Eu vreau să te ajut. Îmi pare rău prin ce ai trecut.
Lacrimi începură să strălucească în ochii lui Marley. Ea își plecă privirea și zise:
– Frank, dacă tot ai aflat adevărul despre mine și, dacă tot am ajuns să discutăm despre adevăr…, trebuie să afli acum ceva care ar putea fi foarte dureros pentru tine…
…
Fiecare cuvânt pe care Marley îl rostea îi dădea lui Frank senzația că lumea se prăbușește în jurul său.
– Annie, mama ta, m-a angajat să fiu… iubita ta. Totul a început cu o înscenare.
– Deci, bâigui Frank, totul a fost o minciună?
Marley îi prinse cu disperare mâna lui Frank și îi zise repede și apăsat:
– La început, da. Dar acum este cu totul altceva. Acum sentimentele mele pentru tine sunt reale. Îmi doresc așa de mult să mă crezi!
Frank, în sufletul său, începu să se lupte cu sentimente contradictorii.
– Te rog să mă ierți, zise el, însă pentru mine este prea mult, în clipa asta. Simt că nu pot să procesez totul acum. Trebuie să mă gândesc.
Cu chipul înnegurat, Frank se ridică de pe bancă și plecă fără să se uite înapoi.
…
În următoarele nopți, adevărul dezvăluit de Marley îl bântui pe Frank. Se simțea trădat în cel mai josnic mod. În același timp, sentimentele lui pentru Marley erau reale.
În mijlocul acestui vârtej de emoții, Frank știa că, până la urmă, trebuie să ia o decizie. Trebuia ca el să își înfrunte mama. Nimeni nu putea face asta în locul său.
…
Într-o seară, Frank se îndreptă spre apartamentul lui Annie. Ajuns acolo, sună la ușă, iar Annie deschise, afișând apoi o expresie de surpriză.
– Frank! spuse Annie. Ce cauți aici la ora asta?
Frank intră fără să aștepte invitația și zise:
– Vreau să vorbim despre Marley și despre tot ce-ai făcut.
Annie, adoptând o postură defensivă, zise:
– De acord. Eu îți spun că tot ceea ce am făcut a fost pentru binele tău.
– Pentru binele meu? exclamă Frank furios. Ai angajat-o pe Marley ca să mă manipuleze. Ai încercat să controlezi fiecare aspect al vieții mele. Nu mai pot trăi așa.
– Ba nu. Tu ești cel care nu înțelege. Marley este doar mijlocul prin care am vrut să te protejez. Uită-te la tine! Mergeai tot timpul la teatrul ăla și te îndrăgosteai de o iluzie. Nu aveai prietene reale. Nu voiai să ai o iubită adevărată. Timpul trecea, iar viața ta se scurgea degeaba. Eu am vrut să te salvez. Asta trebuie să înțelegi.
– Nu. M-ai închis într-o colivie. Iar acum vreau să fiu liber.
Annie, simțind cum calmul o părăsește, spuse:
– Și ce vei face acum? Crezi că Marley te va iubi cu adevărat după ce a fost plătită să te mintă?
Frank respiră adânc și zise:
– Sentimentele mele pentru Marley sunt reale. Și te anunț că ea simte la fel pentru mine. Am decis că ea merită să-i ofer o șansă. Nu mă interesează trecutul ei. Și nu mă interesează ce planuri ai tu cu mine.
– Foarte bine, zise Annie rece. Se pare că eu am pierdut. Dar ține minte că, dacă eu nu eram, tu nu ai fi fost nimic.
…
Marley deschise ușa apartamentului ei mic și modest. Îl văzu pe Frank în prag.
– Frank…, șopti ea. Ce faci aici?
– Trebuie să vorbim, zise el intrând în apartament. Am înfruntat-o pe mama mea. Da, știu, la început a fost totul o înscenare. Dar acum vreau să știu de la tine, încă o dată, ce simți tu cu adevărat pentru mine.
Marley, cu lacrimi în ochi, zise:
– Frank, te iubesc. Asta simt cu adevărat. Este real, crede-mă.
Frank o luă pe Marley în brațe, simțind cum inima i se umple de căldură.
– Te cred, Marley. Aș vrea să construim ceva frumos împreună.
În acea noapte, Frank și Marley vorbiră ore în șir, despre visurile lor, despre temerile lor, despre planurile de viitor, unul în care alții să nu-i controleze.
Dimineața îi prinse discutând. Prima rază de soare simboliza, pentru Frank și Marley, un nou început, o viață nouă, plină de speranță și libertate.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
