În povestirea „Mașina Empatiei” (care se citește în circa 10 minute, la o cafea) este vorba despre un inventator care creează un dispozitiv cu ajutorul căruia oamenii pot să experimenteze lumea prin ochii animalelor lor de companie, ceea ce duce la consecințe hilare și sfâșietoare.
„Mașina Empatiei”
Autor: Claudiu Neacșu
Aceasta era ultima lui șansă de a-și salva cariera. Iar cariera lui era Mașina Empatiei, o invenție la care nimeni altcineva nu se gândise până atunci.
Robert Gill trăia într-un loc în care ideile explodau în posibilități infinite, un loc în care visurile primeau de foarte multe ori dreptul de a deveni realitate. Acest loc era San Francisco Bay Area, un adevărat univers al inovației.
Apartamentul lui Robert era micuț, având pereții acoperiți de schițe și prototipuri. Această aglomerare de obiecte reflecta starea minții sale. Mașina Empatiei îi ocupa toate gândurile. Ea trebuia să devină un succes.
Într-o dimineață cu cerul acoperit de nori, Robert se pregătea să plece la întâlnirea cu Derek Hanson. Era o întâlnire foarte importantă, așa că Robert trebuia să fie atent chiar și la alegerea unui costum adecvat cu care să se îmbrace. Derek Hanson era cunoscut drept un capitalist foarte dur, gata să valorifice orice fel de idee promițătoare. Robert spera din tot sufletul că va reuși să-l impresioneze cu invenția sa.
…
În biroul lui Derek, un birou rece și impersonal, Robert nu se simți prea confortabil. În plus, Derek, în tot timpul în care îl ascultă pe Robert, afișă un zâmbet ironic.
Robert scoase din geantă o cască neobișnuită, dotată cu senzori și cabluri. Spuse către Derek:
– Aceasta este Mașina Empatiei. Cei care o utilizează reușesc să experimenteze lumea prin simțurile animalelor.
Derek ridică o sprânceană și zise:
– Adică ea pretinde că te face să te simți ca un animal?…
Robert, cu starea de disconfort accentuată, zise:
– Nu doar că pretinde. Casca asta chiar te face să simți și să vezi în mod real tot ceea ce simte și vede un animal. Eu am făcut teste preliminare. Mașina Empatiei funcționează.
– Pare că e o… jucărie. Eu mă întreb dacă cineva ar investi bani într-o invenție de felul ăsta. Mi se pare că e o nebunie.
…
Speranțele lui Robert fuseseră spulberate acolo, în biroul lui Derek. Acum Robert mergea pe străzile aglomerate, cu inima grea, simțindu-se pierdut.
O pisică vagaboandă, cu blana ciufulită, ajunse pe trotuar și se apropie de Robert.
– Ce vrei, micuțo? Te-ai rătăcit?
Pisica nu se îndepărtă deloc de Robert, ba chiar se lipi de picioarele lui. Robert zise pentru sine:
– Hai să încercăm chiar acum. De ce nu?…
Plin de încredere, Robert își puse pe cap casca numită Mașina Empatiei și o conectă cu pisica.
Toată lumea din jur explodă într-un caleidoscop de mirosuri și instincte. Robert începu să alerge pe alei. Îi evita pe ceilalți oameni. Evita bicicletele care se apropiau. Se ferea de fiecare automobil. Prin ochii pisicii, el trăia acum emoția vânătorii. Simțea că este în permanentă căutare a prăzii care ar fi putut să-i potolească foamea. Iar foamea îl măcina tot mai mult.
Robert merse până în apartamentul său, unde își scoase casca. Se prăbuși pe canapea, epuizat.
Chiar în acel moment se auzi soneria de la ușă.
…
În prag era Aubree Berry, singura femeie care înțelegea câte ceva din munca de inventator a lui Robert.
– Mai devreme, zise Aubree, te-am văzut cum veneai agitat spre apartament. Ești bine?
Robert o invită pe Aubree în casă și îi zise:
– Am încercat să-i prezint lui Derek Hanson invenția mea. Am eșuat. Derek a râs de mine.
– Oh, făcu Aubree, îmi pare rău.
– Dar tot azi am testat cu o pisică invenția mea. A fost incredibil. Simțeam dorința de a vâna, iar foamea parcă mă mistuia. Și totuși, invenția are o limită. Ea transmite simțurile animalului, dar nu și ceea ce el cunoaște. Asta înseamnă că Mașina Empatiei ar putea fi îmbunătățită. Da, asta aș vrea să fac.
– Robert, dă-mi voie să te ajut. Vreau să contribui și eu cu ceva. Îmi place ceea ce faci. Cred că este o invenție foarte importantă. Ne poate ajuta să înțelegem mai bine animalele.
…
În zilele următoare, Robert, cu Aubree alături de el, ajustă senzori și cabluri pentru Mașina Empatiei. Veni și timpul de noi teste, iar Aubree se oferi pentru asta.
– Eu, zise Aubree, am acasă un câine. E bătrân și cam leneș, dar mă înțeleg bine cu el.
După conectarea la Mașina Empatiei, Aubree experimentă cu uimire bucuriile simple pe care le simțea Sparky, credinciosul ei câine: alergatul după veverițe, gustul mâncării preferate, confortul rutinei. Totuși, într-un anume moment, Aubree simți o durere profundă în corp.
– Robert, zise Aubree după ce își scoase casca, Sparky are o tumoare… Eu nu știam asta. Îmi pare așa de rău!
– Și mie îmi pare rău, zise Robert. Dar acesta e un rezultat care dovedește și mai mult potențialul invenției. Vom avea nevoie de validare științifică.
– Cred că știu cine ar putea face asta. Îl cunoști pe Orion Collins?
– Am auzit de el. E specialist în comportamentul animalelor. Da, e un bărbat destul de controversat, datorită metodelor lui. Însă eu cred că el este omul de care avem nevoie.
…
Orion Collins îi primi pe Robert și Aubree în casa lui de la marginea orașului, într-o cameră plină de cărți, grafice și desene ale diferitelor specii de animale.
După ce Robert vorbi despre invenția sa, Orion zise:
– Tu ai creat ceva extraordinar. Ai creat un mod de a simți cu adevărat ceea ce simt animalele. Însă trebuie să avem grijă. Invenția asta poate fi folosită și în scopuri malefice.
Robert zise:
– Nici eu nu vreau ca invenția mea să cadă în mâini greșite.
…
Într-o dimineață, Derek se prezentă neinvitat la ușa apartamentului lui Robert.
– Uite, spuse Derek pe un ton conciliant, am venit să îți fac o ofertă. Zilele astea am aflat multe lucruri bune despre invenția ta. Eu îți ofer un contract profitabil. Și îți cer doar dreptul de proprietate asupra invenției.
Robert, simțind cum sângele i se răcește, spuse:
– Înțeleg ce spui. Dă-mi te rog timp să mă gândesc la oferta ta.
…
O oră mai târziu, Robert discuta cu Orion, fiind doar ei doi în cameră. Orion zise:
– Trebuie să fim atenți la acest Derek. El vrea să exploateze invenția. Dar încă nu știe ce potențial real are Mașina Empatiei.
– Ai dreptate, zise Robert. Nu cred că e bine să acceptăm pur și simplu banii.
– Am o idee. Derek deține o fermă industrială unde animalele trăiesc în condiții inumane. Dacă putem folosi Mașina Empatiei pentru a expune aceste condiții, vom atrage atenția publicului și vom arăta adevăratul potențial al invenției noastre.
– Cred că e bună ideea ta. Hai să o punem în aplicare!
…
În seara următoare, cu inimile bubuind din cauza emoției și a fricii, Robert și Orion se strecurară în ferma industrială a lui Derek.
Robert alese una dintre găini, apoi își puse casca și conectă găina la Mașina Empatiei.
Lumea lui Robert, care era de fapt lumea acelei găini, era un coșmar. Robert simți din plin neplăcerea de a trăi în cuști strâmte, de a suporta căldura sufocantă, de a trăi o teroare constantă. Disperarea și indignarea îl copleșeau. Însă el făcu efortul de a-și duce la capăt misiunea. Încărcă în Mașina Empatiei înregistrarea online. Înregistrarea deveni apoi foarte repede virală, producând indignarea tuturor oamenilor.
…
În timp ce își pregătea micul dejun, Robert primi un apel telefon. Îl suna Derek. Acesta, furios, îi spuse:
– Crezi că o anchetă guvernamentală mă va doborî? Te înșeli. Nu mă cunoști. Ai grijă, fiindcă vă voi da în judecată, până la distrugere.
– Adevărul, zise Robert, este de partea mea.
– Mai vedem noi, zise Derek și închise.
…
Orion, după ce află despre apelul telefonic al lui Derek, îi spuse lui Robert:
– Nu ar trebui să fim îngrijorați.
– Dar, zise Robert, va urma o bătălie juridică. Am putea fi devastați.
– Gândește-te că sprijinul oamenilor pentru cauza noastră crește. Ai văzut mesajele lor? I-au impresionat imaginile alea crunte din ferma industrială. Sigur ei vor cere schimbări. Mașina Empatiei este și ea de partea noastră.
Aubree, dorind să mai potolească această furtună, spuse:
– Eu propun să le arătăm oamenilor mai multe din ceea ce poate face Mașina Empatiei, dar într-un mod pozitiv. Le vom arăta cum se poate construi o legătură mai profundă între oameni și animale.
Robert întrebă curios:
– Poți să detaliezi planul ăsta al tău?
– Desigur, spuse cu entuziasm Aubree. Vom face o demonstrație publică, într-un parc în care pot veni mulți oameni. Le cerem să folosească Mașina Empatiei. După ce vor simți ce simt animalele, vor înțelege mai bine de ce trebuie să luptăm pentru ele.
– Mai mult zise, Orion, vom invita și mass-media. Cred că vom face valuri foarte mari.
…
După o săptămână, în ziua cea mare, parcul local se umpluse cu oameni și cu animalele lor de companie. Pe o scenă montată în centrul parcului, Orion și Robert erau pregătiți să explice funcționarea Mașinii Empatiei.
– Această invenție, zise Robert la microfon, poate schimba modul în care înțelegem animalele. Vă vom oferi ocazia să experimentați lumea prin simțurile prietenilor voștri necuvântători.
Câțiva oameni, entuziasmați și curioși, dar și un pic temători, se oferiră să fie voluntari în acest experiment unic. După ce se conectară la cască, parcul deveni un fel de spectacol pe care transmisiunile live îl aduceau în casele oamenilor din întregul oraș. Voluntarii râdeau, plângeau, se agitau și se conectau la un nivel foarte profund cu companionii lor blănoși. Unii simțeau bucuria simplă de a alerga prin iarbă. Alții simțeau curiozitatea neobosită a animalelor lor.
La sfârșitul zilei, un val de donații începu să curgă în contul pe care Robert și Orion îl deschiseseră. Foarte mulți locuitori ai orașului voiau să sprijine această cauză.
În seara aceea, însă, Robert primi de la Derek un alt apel telefonic:
– Pregătiți-vă pentru tot ceea ce e mai rău. Vom continua acțiunea în justiție.
…
Atmosfera din cameră părea că devenise brusc foarte sumbră.
– Derek, zise Robert către Orion, are o armată de avocați. I-a mobilizat pe toți. Vrea să ne distrugă, legal și financiar.
Orion zise:
– Eu nu sunt descurajat. Și nici tu nu ar trebui să te temi. Am venit azi la tine ca să-ți dau o veste bună. Am primit un mesaj neașteptat, de la o organizație care luptă pentru drepturile animalelor. E o organizație foarte influentă. Ei vor să ne ajute să organizăm o altă demonstrație a Mașinii Empatiei, dar la o scară mult mai extinsă, în cel mai mare parc din San Francisco.
– Da, zise Robert, trebuie să facem asta. E șansa noastră, acum, cu câteva zile înainte de proces.
…
În ziua demonstrației, parcul era plin de oameni și de animale de companie. Erau prezenți și mulți reporteri și jurnaliști. Camere video erau deja situate cam în toate locurile parcului.
Robert, Orion și Aubree urcară pe scenă, pregătiți să vorbească despre Mașina Empatiei și despre importanța empatiei față de animale.
Vocea lui Robert răsună în microfon:
– Bine ați venit! Astăzi vă vom demonstra puterea empatiei. Invenția numită Mașina Empatiei este o adevărată punte între noi și lumea animalelor. Voluntarii vor experimenta lumea așa cum o văd animalele noastre de companie. Vor simți bucuriile lor, dar și suferințele care le încearcă. Și astfel noi putem deveni mai buni, mai empatici.
Voluntarii își fixară căștile, plini de curiozitate și entuziasm. Toate camerele video le înregistrau reacțiile: râsete, lacrimi, exclamații de surpriză și admirație.
…
De la distanță, stând undeva la marginea parcului, Derek vedea ce se întâmplă și înțelegea că pierde teren.
Transmisiunile live cu imaginile din parc reușeau să cucerească tot mai multe inimi ale oamenilor din întreaga țară. În același timp continuau să curgă donațiile pentru cauza lui Robert și a echipei sale.
Banii adunați din donații erau așa de mulți, încât Robert și Orion erau pregătiți pentru bătălia juridică. Avocații lor, foarte bine plătiți, prezentară argumente puternice, subliniind importanța invenției și impactul pozitiv pe care Mașina Empatiei îl avea asupra comunității și a drepturilor animalelor. Pe judecător, pe lângă dovezile avocaților, îl impresionară și mărturiile oamenilor care experimentaseră tehnologia Mașinii Empatiei. Și, prin urmare, acest judecător decise în favoarea invenției lui Robert.
Derek, după această înfrângere usturătoare, fu forțat să vândă ferma și să accepte reglementări stricte pentru bunăstarea animalelor.
…
Câteva săptămâni mai târziu, Robert și Orion admirau fațada clădirii în care aveau oricând dreptul să intre. Deasupra ușii clădirii era scris: „Institutul Empatiei”.
– Un nume foarte potrivit, zise Robert.
– Acest succes, zise Orion, este meritul tău. Ai vrut să creezi ceva care să întărească legăturile dintre oameni și animale. Și ai reușit.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
