Interviu cu Gabriela Luca
5 (1)



Într-o călătorie de aproape 30 de ani în lumea fascinantă a artei actoricești, Gabriela Luca a explorat nu doar scenarii și personaje, ci și culisele schimbătoare ale lumii artistice. Cu rădăcini în teatru și o carieră diversificată în film, dublaj de voce și proiecte independente, actrița Gabriela Luca ne dezvăluie viziunea sa unică asupra evoluției artei actoriei, schimbările din această industrie și momentele ei definitorii. În acest interviu veți descoperi povestea unei călătorii artistice pline de pasiune, reinventare și, mai presus de toate, dedicație.

Claudiu Neacșu: Acum, după ce ați acumulat peste 20 de ani de experiență în domeniul actoriei, cum percepeți evoluția acestei arte și care au fost momentele definitorii în cariera dumneavoastră?

Gabriela Luca: Dacă voi pune la socoteală și anii de ucenicie, se fac aproape 30 de ani de când m-am lăsat fascinată de această lume fantastică! Mai întâi, am privit-o cu ochi curioși de copil dornic să-și găsească idolii, apoi m-am strecurat cu modestie printre actorii pe care îi consideram niște zei coborâți printre pământeni și am muncit din greu ca să-mi câștig și eu locul printre ei. Drumul meu a fost cu multe obstacole și au fost momente în care am fost nevoită să mă îndepărtez de pasiunea mea pentru a-mi câștiga existența din alte activități. Dar nu am renunțat niciodată la visul de a mă dedica total celei mai frumoase meserii din lume!

Lumea artistică își schimbă dinamica într-un flux necontenit și firesc de adaptare și transfigurare. Uneori mă gândesc că am fost cumva în contratimp sau în afara acestui flux: am fost tânără actriță proaspăt absolventă într-o lume care nu punea preț pe tineri… tinerii erau distribuiți în roluri mici ani de zile până când reușeau să-și dovedească valoarea talentului lor. Apoi, când mă apropiam cu pași repezi de 35 de ani, s-a stabilit o barieră și valorile s-au schimbat: numai tinerii sub 35 de ani erau valoroși și căutați. Acum simt că lumea se scutură ușor ușor de astfel de prejudecăți limitative și asta e extraordinar. Ce bine că nu se mai vorbește de acel „război al generațiilor” și oamenii au înțeles că putem co-exista și putem colabora firesc într-un schimb de cunoștințe și energie benefic de ambele părți. Este o viziune strict personală și o schimbare de percepție asupra unei lumi pe care am început să o cunosc din ce în ce mai bine și să-i văd și cele mai întunecate cotloane. Însă, din punctul meu de vedere, schimbarea cea mai importantă din ultimii ani este că porțile lumii s-au deschis larg și artiștii nu mai sunt limitați de teritoriu sau de limbă. Este absolut fantastic că au apărut din ce în ce mai multe oportunități de a juca în producții internaționale și mă bucur enorm când citesc despre actori români apreciați pentru talentul lor și care au deja impresari în străinătate.

Claudiu Neacșu: Modulul psiho-pedagogic pe care l-ați absolvit în 2022 vă oferă o perspectivă unică asupra actoriei. Cum ați integrat aceste cunoștințe în cariera dumneavoastră artistică?

Gabriela Luca: Spre final de pandemie, când întreaga lume era debusolată și nu mai îndrăzneam să privim cu încredere către viitor, am urmărit un interviu cu Liviu Lucaci, rectorul UNATC, care anunța acest proiect grandios prin care se reușea introducerea cursurilor opționale de „Educație prin teatru” în școlile de stat. Cum proiectele de teatru și cele cinematografice erau aproape inexistente în acel moment, am fost extrem de fericită și m-am înscris la cursurile online de psiho-pedagogie din cadrul CPPD – UNATC. S-a creat o legătură strânsă între profesori și colegii mei de la curs, artiști de toate vârstele, cu toții entuziasmați de această perspectivă, înțelegând cât de necesare sunt aceste tehnici teatrale în dezvoltarea copiilor de toate vârstele, mai ales după acei ani grei de izolare. Însă, în realitate, implementarea este aproape imposibilă.

Cei doi ani de cursuri mi-au redat încrederea și motivația de a merge mai departe. Practic, s-a reaprins cu putere flacăra pasiunii pentru profesia mea care rămăsese pe locul doi de ani buni. Îi ascultam pe colegii mei și mă regăseam în gândurile și emoțiile lor. Împărtășeam aceleași principii și valori și ne molipseam unii de la alții de entuziasm și pasiune. Atunci am înțeles că aceasta e lumea în care mă simt cel mai bine și că locul meu este printre artiști.

A fost ca o reîntoarcere la origini, la mine însămi, la cine sunt eu cu adevărat și am redescoperit cât de important este studiul și antrenamentul personal. Lucrul cu mine însămi, antrenamentul zilnic absolut necesar unui actor profesionist care trebuie să-și mențină corpul, mintea și vocea în cele mai bune condiții. Fără aceste instrumente bine șlefuite permanent, un actor nu poate reuși să atingă performanța. Meseria de actor presupune depășirea propriilor limite cu fiecare nou proiect, o dezvoltare continuă și nu o stagnare pe o singură treaptă de performanță.

Claudiu Neacșu: Cum v-a influențat experiența de a preda arta actorului și vorbire scenică la Liceul Dinu Lipatti, secția cu specializare Teatru? Care sunt principalele lecții pe care le transmiteți elevilor dumneavoastră?

Gabriela Luca: Am predat cursuri de arta actorului și vorbire scenică la Liceul Dinu Lipatti în 2005, la puțin timp după terminarea facultății, tot demersul fiind pur intuitiv. Apoi, orele de psiho-pedagogie mi-au confirmat faptul că am ales metode corecte de predare. Practic, dădeam mai departe ceea ce învățasem în anii de studenție și reușeam să construiesc o relație „profesor – elev” cumva aparte, între prietenie și exigență, iar adolescenții de atunci au știut să aprecieze metoda mea, unii dintre ei devenind actori profesioniști ulterior.

Recunosc, în prima zi de învățământ, am pornit spre sala de curs, cu catalogul la subraț, cocoșată de prejudecățile altora despre „tinerii din ziua de azi”: niște sălbatici obraznici care se droghează și nu mai vor să învețe nimic. Aveam inima cât un purice de frică. Spre marea mea uimire și bucurie, am descoperit niște adolescenți avizi de cunoaștere, dornici să se dezvolte într-o lume frumoasă și armonioasă, cu suflete curate și visuri mărețe! Mă durea sufletul când îî vedeam suferind în fața nedreptăților. Nu erau pregătiți pentru asta, dar viața urma să le provoace valorile! Am fost alături de ei și i-am susținut atât cât am putut. Sistemul nu era însă pregătit să primească un profesor care să răstoarne ierarhiile corupte. Sau eu nu am fost suficient de puternică să duc lupta până la capăt. Acesta rămâne poate cel mai mare regret al meu de până acum.

Claudiu Neacșu: Ați descoperit teatrul la vârsta de 16 ani. Cum a influențat această descoperire parcursul carierei dumneavoastră și ce sfaturi aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în actorie?

Gabriela Luca: Așa este, sora mea este cea care m-a dus prima oară într-o sală de teatru la Teatrul Bulandra, unde am văzut spectacolul „Neînsemnații” (cu Ion Caramitru și Micaela Caracaș). Nu știam nimic despre teatru sau despre actori. Dar cu siguranță acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de scenă. Pur și simplu, am fost fascinată de frumusețea actriței și nu mi-am putut lua ochii de la ea toată seara. Îmi amintesc halatul alb de mătase și buclele blonde care contribuiau la expresivitatea și emoțiile actriței. Atunci s-a născut visul: vreau să ajung și eu ca ea! Vreau să fiu pe scenă!

Dar de la vis la realitate, a fost o cale atât de lungă…. Sigur, lucrurile s-au schimbat enorm de atunci. Acum e atât de ușor să te filmezi cu un telefon mobil și să ai fani pe internet. Oricine poate face asta și nu mai există niciun fel de discernământ între bun și rău, între valoros și nesemnificativ.

Am întâlnit foarte mulți tineri atrași de lumina reflectoarelor și mai ales de mirajul de a juca în seriale TV, de exemplu. Și li se pare ușor. Și este ușor până la un punct – punctul în care vrei să-ți depășești condiția de actor amator și să iei în serios această meserie. Și aici lucrurile se complică: lucrul cu propria persoană îți pune o oglindă în față în care este greu să te privești cu adevărat. Dar cel mai greu este să accepți și să iubești ceea ce vezi. Și acesta e cel mai bun moment în care trebuie să te întrebi: cine sunt eu? care este motivul real pentru care vreau să fac această meserie? Oare această motivație este suficient de puternică și mă va ajuta peste ani să depășesc cele mai grele obstacole?

Claudiu Neacșu: Experiența la Teatrul Podul, sub îndrumarea profesorului Cătălin Naum și cei 4 ani de facultate sub îndrumarea profesorului și regizorului Cornel Todea, au fost catalizatori importanți. Ce învățăminte cheie ați obținut din aceste colaborări?

Gabriela Luca: Așa este! Am avut șansa să mă formez ca actriță sub ochiul atent și îndrumarea a doi profesori uriași, titani aș putea spune. La vremea respectivă, Teatrul Podul era considerat „pepiniera de talente” a facultății de teatru din București. Toți podarii erau recunoscuți pentru disciplina riguroasă și principiile sănătoase care stau la baza formării lor ca actori. Ajungeam la cursuri cu mult timp înainte de ora stabilită, ne schimbam în costume de mișcare și, primul lucru pe care îl făceam, era să spălăm podeaua. Curățam locul sacru pentru catharsis! Dacă podeaua nu era proaspăt spălată, domnul Naum se întorcea și pleca. Exista un mare respect pentru acest profesor care „te citea dintr-o privire”. Pur și simplu, avea acest har să recunoască în fiecare copil care îi trecea pragul, potențialul pe care acesta îl avea pentru meseria de actor sau nu.

Apoi, firele nebănuite ale destinului au făcut să-l am profesor pe domnul Cornel Todea. O personalitate uriașă sub îndrumarea căruia am continuat să-mi dezvolt abilitățile după aceleași principii sănătoase pe care le cunoscusem în Pod. Regizor fiind, domnul Todea știa cum să scoată la suprafață întregul potențial al actorului – student. Știa cum să ne provoace pentru a ne depăși propriile limite și să existăm într-un potențial încă necunoscut nouă.

Formarea mea ca actriță a fost extrem de riguroasă și de aceea nu am reușit să mă mulțumesc cu puțin și să cad în facil. Am preferat să stau deoparte atunci când am simțit că un proiect nu se ridică la nivelul pe care mi-l doresc. Indiferent de context, „actorul trebuie să se salveze” – adică, să dai tot ce ai mai bun și să-ți folosești abilitățile la maxim chiar și atunci când simți că nu ai susținerea celor din jur sau condițiile nu sunt chiar cele pe care ți le-ai fi dorit. Cred că asta a fost cea mai importantă lecție pentru mine pe care o aplic și acum.

Claudiu Neacșu: Colaborarea cu regizorul Andrei Șerban pentru spectacolul „Oedip Rege” a fost o experiență semnificativă. Cum v-a influențat această colaborare și cum a contribuit la dezvoltarea dumneavoastră ca actor?

Gabriela Luca: În 95 – 96, a fost prima reîntoarcere în țară a regizorului Andrei Șerban după plecarea în America și după încheierea directoratului la Teatrul Național. A fost chemat la Opera Națională din București să monteze “Oedip Rege”. Pentru această montare grandioasă, avea nevoie de mulți tineri care să formeze un corp ansamblu și care să ilustreze diverse personaje pe parcursul întregului spectacol. Eram toți podari aspiranți la meseria de actori, iar domnul Naum ne-a trimis să lucrăm și să învățăm de la unul dintre cei mai mari regizori români. Îi aveam colegi pe Dragoș Bucur, Richard Bovnoczki, Dana Cavaleru, Ioana de Hillerin, Geanina Corondan și mulți alții. A fost pentru prima oară când participam la nașterea unui spectacol adevărat cu tot angrenajul necesar. Am repetat toată vara, de dimineața până seara târziu, cu o singura pauză de masă. În fiecare zi, pe lângă repetițiile la scenă, aveam două ore de coregrafie sub îndrumarea lui Răzvan Mazilu și schimbam în jur de 12 costume în timpul spectacolului.

Dar poate cea mai importantă experiență pe care am trăit-o în acele luni a fost să urmăresc cu atenție modul în care acest mare regizor, Andrei Șerban, lucra cu actorii de operă încercând să aducă elemente din teatru și un joc cât mai firesc al acestora pe scenă, în relația dintre personaje. În momentele de creație, îl vedeam cum ascultă muzica închizând ochii și conectându-se pe verticală pentru inspirație. Amintirile au rămas puternic întipărite în mintea și sufletul meu de copil și am înțeles mult mai târziu că nu există creație la cel mai înalt nivel fără această conexiune cu divinitatea.

Claudiu Neacșu: Participarea dumneavoastră în producții internaționale și experiența de a lucra cu profesioniști din diverse colțuri ale lumii vă oferă o perspectivă unică. Cum v-a schimbat această experiență viziunea asupra cinematografiei și actoriei?

Gabriela Luca: În anul doi de facultate, mă aflam pentru prima oară pe platoul de filmare al unei producții internaționale care se filma la București – „Amen”, în regia lui Costa Gavras. Nu înțelegeam limbajul specializat și încercam să văd cum se raportează actorii la regizor și la toată nebunia din jur. Eu eram obișnuită cu teatrul și mi-a fost extrem de dificil să mă adaptez la rigorile tehnice de pe platoul de filmare. Dar au venit mai apoi multe proiecte cu roluri mici și am reușit să „fur meserie”, cum se zice. Orele de actorie de film din facultate sunt insuficiente și nu aveam prea multe ocazii să-mi exersez abilitățile în fața camerei de filmat. Ca actriță tânără, mi-a fost greu să-mi depășesc fricile și să nu mă las copleșită de numărul impresionant de oameni de pe set. Când am filmat prima reclamă și mi-am dat seama că un singur cuvânt spus greșit de mine în fața camerei pune în mișcare zeci de oameni care trebuie să refacă tot cadrul pentru încă o dublă, am fost și mai timorată. Din păcate, rareori ai parte de cineva care să te încurajeze în astfel de momente. Singura ta șansă ca actor rămâne, așa cum spuneam și mai devreme, să te salvezi singur. Să te întorci la antrenamentul tău zilnic ca să-ți poți stăpâni mintea, corpul și emoțiile în momente de maximă presiune! Atunci când ești sigur pe tine și relaxat, nu ai cum să greșești. În proiectele internaționale, deși am avut roluri micuțe de o replică, cum s-a întâmplat în „Exodus to Shanghai”, de exemplu, grija față de actor este imensă. Ți se oferă condițiile optime pentru a performa și te simți ca un adevărat star.

Astfel de experiențe m-au ajutat să înțeleg cât de importantă este colaborarea actorului cu toată echipa proiectului: începând cu fetele de la costume, machiaj, coafor, până la sunetistul care îți poziționează lavaliera corect și, bineînțeles, cel mai important, comunicarea permanentă cu regizorul până când înțelegi exact ce ai de făcut și ce emoție trebuie să transmiți cu fiecare cadru. În ultimii ani, am avut o colaborare excelentă cu mai multe echipe de filmare pentru serialele de televiziune în care am apărut: „Lecții de viață”, „Vlad”, „Lia – soția soțului meu”, „Povești de familie”, etc. O experiență aparte a fost colaborarea cu regizorul Bogdan Mureșanu pentru scurt-metrajul „Cadoul de Crăciun”.

Claudiu Neacșu: Înființarea Asociației Energizart în 2007 a marcat o schimbare în cariera dumneavoastră. Ce vă determină să vă implicați în proiecte independente și cum ați gestionat rolurile de actor și manager de proiect?

Gabriela Luca: Înființarea asociației a venit ca o necesitate într-un moment în care mi-am dat seama că posturile din teatre sunt blocate, iar șansele mele de a fi angajată sau de a colabora în diverse proiecte teatrale independente sau de stat sunt minime. Am avut foarte mult entuziasm și am crezut cu toată ființa mea că voi reuși să găsesc sponsori pentru proiectele de teatru pe care le propuneam. A fost imposibil. Oricât de bun ar fi fost proiectul meu, nimeni nu risca să sponsorizeze artiști tineri care nu erau „cap de afiș”. M-am orientat către finanțările de stat și am reușit să realizez spectacolele „Accidentul” la Teatrul Bulandra și „Soțul tău rămâne-al meu” la Centrul Cultural Bălcescu. Astfel am învățat să scriu cereri de finanțare cu toată documentația cerută, am citit legislație și am învățat noțiuni simple de contabilitate, am făcut contracte și am împărțit bugetul pentru producție, am cumpărat costume și recuzită, am organizat programul de repetiții și am gestionat momentele de criză din interiorul echipei, m-am ocupat de comunicatul de presă și materialele de promovare, am ținut legătura cu instituțiile implicate și am organizat premierele cu invitați. Bineînțeles, pe lângă toate aceste activități, mi-am pus toată energia și pasiunea în interpretarea rolurilor din spectacole. Acesta fiind motivul principal pentru care făceam toate celelalte activități.

A fost extrem de dificil de gestionat întregul proces, iar rezultatul nu a fost niciodată pe măsura efortului. Nu am reușit să programăm spectacolele suficient de des și nici nu am găsit spații alternative. Am realizat și alte proiecte de teatru independent fără nicio finanțare, „cu bani de-acasă”, iar în 2018 mi-am dat seama că trebuie să mă opresc. Nu era ceea ce visasem când mi-am ales această meserie, dar experiența acumulată m-a ajutat să am o imagine de ansamblu a modului în care funcționează lumea teatrală.

Claudiu Neacșu: Dublajul de voce pentru seriale de animație Disney a fost o altă dimensiune a carierei dumneavoastră. Cum vă inspiră această formă de exprimare artistică și cum vă influențează tehnica vocală?

Gabriela Luca: Încă din facultate, sub îndrumarea actriței Adela Mărculescu, am făcut o adevărată pasiune pentru tehnica vocală. Deși nu am fost nevoită să-mi corectez vreun defect de dicție, am fost fascinată de performanța vocală pe care o poți atinge prin antrenamentul zilnic, folosind exerciții specifice de respirație și pronunție, mărirea capacității toracice, exersarea vocii pe diverse tonalități și echilibrarea ei, exersarea mușchilor faciali și controlul vocii în situații cu încărcătură emoțională, etc.

În 2003 am participat la un casting de voci pentru un serial de desene animate produs de Disney. Selecția vocilor pentru dublaje erau decise chiar de către producătorul din SUA. Vocea mea a fost selectată pentru personajul Wendy, o fetiță răsfățată care țipa atunci când nu primea ce își dorea. Eu lucrasem mult pe vocea de piept, dar pentru acest personaj foloseam vocea de cap și tonalități înalte. Era destul de solicitant dar era și o experiență destul de amuzantă. Au urmat multe alte seriale de animație și apoi am fost solicitată și ca voice-over pentru reclame radio. Este o experiență mult diferită, deoarece trebuie să transmiți infinite emoții folosind un singur instrument – vocea. Nu există mimica facială sau expresivitatea corporală care să completeze emoția care trebuie să ajungă la cel care ascultă înregistrarea și atunci toată concentrarea este pe tehnica vocală. Experiența de lucru din spatele microfonului a completat motivația mea de a continua antrenamentul vocal zilnic și menținerea fizică într-o condiție optimă.

Claudiu Neacșu: Privind spre viitor, ce proiecte importante vă așteaptă în 2024 și cum vă vedeți evoluând în continuare în industria cinematografică și teatrală?

Gabriela Luca: Aș începe prin a spune că anul 2023 mi-a adus proiecte importante în cinematografie și televiziune, iar teatrul a rămas cumva în umbră pentru moment. Am filmat mai multe episoade pentru „Lecții de viață” – Pro TV și am intrat cu un rol secundar în serialul „Lia, soția soțului meu” de la Antena 1.

Însă, cea mai mare provocare de până acum, din toată cariera mea de actriță, a venit din partea regizorului Ioan Cărmăzan care mi-a încredințat rolul principal din filmul „Viața unei singure femei”, film care a avut premiera pe 1 februarie 2024, la cinema Muzeul Țăranului Român. Este primul meu rol principal într-un lungmetraj, iar perioada de lucru la acest proiect independent a însemnat o experiență fantastică în care am fost nevoită să-mi depășesc limitele cu două trepte în fiecare zi. M-am adaptat din mers la metoda de lucru inedită și provocatoare a domnului profesor Cărmăzan, iar zilele de filmare au fost ca un adevărat masterclass de actorie de film pentru mine.

Al doilea mare proiect cinematografic va avea premiera în primăvara acestui an, însă tot ce pot spune este că interpretez unul din rolurile principale și am avut onoarea de a o avea ca parteneră pe una din marile actrițe – idol care mi-au influențat cariera și stilul de joc. Acest proiect mi-a adus bucuria de a lucra cu o echipă minunată de profesioniști și sunt nerăbdătoare să văd filmul în cinematografe.

Anul 2024 este acum o foaie albă de hârtie care așteaptă să fie scrisă și colorată în cele mai vesele nuanțe. Privesc cu încredere la anul care abia a început și astept cu nerăbdare noi proiecte care să mă provoace ca actriță.

Autor: Claudiu Neacșu



Our Score
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Next Post

Interviu cu Ioana Cheregi

sâm mart. 23 , 2024
Vizualizări: 482 Culorile multiple ale teatrului și ale filmului se împletesc în universul artistic al Ioanei Cheregi, dând naștere unei palete de experiențe fascinante. Curiozitatea și pasiunea ei pentru explorare sunt sursele unei călătorii artistice încântătoare și pline de învățăminte. În interviul următor veți afla mai multe despre maniera în […]

Categorii

Articole recente