Într-o horă, oamenii se țin de mână și se bucură, nu se bat între ei pentru a ajunge cât mai aproape de lăutar, de parcă doar cel din față ar avea dreptul să audă muzica. Ne-am obișnuit să trăim cu o greutate pe piept pe care nici măcar nu o mai simțim, o oboseală care nu vine din oase, ci din suflet, pentru că ne-am lăsat păcăliți de o poveste urâtă.
Lumea în care ne trezim în fiecare dimineață a ajuns să fie un loc unde, dacă nu ești mai iute decât vecinul tău, ai impresia că ai pierdut deja totul. Peste tot pe unde te uiți, vezi numai luptă pentru întâietate, o goană care nu se oprește nici la poartă, nici la ușa casei. Ni se spune de mici că viața e o arenă și că trebuie să fim cei mai buni, cei mai tari, cei mai bogați, de parcă fericirea ar fi un premiu unic pe care doar unul singur are voie să îl ridice deasupra capului. Indivizii au început să se măsoare unii cu alții în lucruri care nu au nicio valoare în fața cerului: în garduri mai înalte, în mașini mai strălucitoare sau în funcții care le dau dreptul să privească de sus. Am ajuns să purtăm în minte ideea asta strâmbă că este absolut în regulă ca unii să piardă, ba chiar să sufere, pentru ca alții să poată să declare că au câștigat.
Această rivalitate permanentă este văzută de toată lumea ca un fenomen real și firesc, ceva natural cu care ne-am născut și pe care nu avem cum să îl schimbăm. Ne uităm la televizor sau citim pe telefoane și dăm din umeri, spunând că așa e omul, că așa e firea lucrurilor, că cel mai puternic trebuie să îl domine pe cel mai slab. Dar aici este marea minciună care ne-a furat liniștea. Nu este deloc natural să trăiești cu teama că cel de lângă tine îți vrea locul sau că prosperitatea ta depinde de eșecul altuia. Am fost învățați să credem că rivalitatea este motorul care ne împinge înainte, când de fapt ea este frâna care ne ține pe loc, în noroiul urii și al invidiei.
Dacă te uiți un pic mai departe de curtea ta sau de strada pe care locuiești, o să vezi că și statele lumii fac exact același lucru, dar la o scară care te sperie, dacă stai să te gândești bine. Tot ce auzi tu despre politică mare, despre geopolitică și despre marile puteri, are la temelie un singur lucru: lupta statelor pentru resurse. Este o bătălie între țări care se pândesc una pe alta ca niște lupi la marginea pădurii. Dinamica asta a lumii se bazează pe ideea că trebuie să apuci cât mai mult, să pui mâna pe gaz, pe petrol, pe pământuri, chiar dacă asta înseamnă să calci pe suflete. În această bătălie fără sfârșit, se ajunge ca unele state să prospere enorm, să aibă drumuri poleite și bogății de necrezut, dar numai pentru că au reușit să sărăcească alte state, luându-le ce aveau mai de preț.
Este un principiu greșit care s-a scurs de sus, de la conducători, până în inima fiecărui om obișnuit. Vezi oameni care își petrec toată viața încercând să se ridice pe seama prăbușirii altora, crezând că dacă adună munți de lucruri în timp ce restul n-au ce pune pe masă, ei sunt cei deștepți și descurcăreți. Chiar dacă la televizor ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, ca un fel de reușită demnă de laudă, eu îți spun că este o cale care nu duce nicăieri altundeva decât spre singurătate și frică. De aici, de la faptul că am acceptat lupta pentru resurse ca fiind ceva normal, ne vin toate necazurile pe cap. De aici apar războaiele, de aici vine foamea și de aici vine sentimentul ăla că ești mereu singur împotriva tuturor.
Este nevoie de o schimbare atât de mare încât să ne facă să privim lumea cu alți ochi. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea fiecărui om de pe această planetă, să o înlocuiască, în mod pașnic, cu ideea că munca împreună este singura care ne poate aduce un bine adevărat. Trebuie să înțelegem că sprijinul reciproc este mult mai benefic pentru toți decât încercarea de a ne depăși unul pe altul. Această dorință de a ne ajuta trebuie să se simtă și între țări, și între vecini, și între colegii de muncă. Abia după ce toți oamenii își vor însuși acest mod de a gândi, lumea noastră va putea să treacă la următorul prag al civilizației.
Atunci va fi acea lume la care visăm cu toții când ne punem seara capul pe pernă: o lume fără războaie, unde tinerii nu mai sunt trimiși să moară pentru niște resurse pe care oricum nu le vor stăpâni ei, o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia lucie care îți fură demnitatea. Va fi o lume în care toți oamenii vor prospera, nu pentru că au furat de la alții, ci pentru că au pus mână de la mână să construiască ceva mai bun. Toate țările vor înflori împreună, pentru că energia care acum se duce pe tancuri și pe bombe se va duce pe spitale, pe școli și pe o viață mai bună pentru fiecare copil de pe pământ.
Și să știi că tu poți contribui la această schimbare uriașă la nivel mondial. Nu te uita la tine și nu-ți spune că ești doar un om simplu a cărui voce nu se aude. Puterea ta stă în faptul că poți trimite către alți oameni acest gând nou, acest început de schimbare a minții noastre. Poți face în așa fel încât munca în echipă să devină legea în toată lumea, nu lupta asta acerbă pentru acapararea de bogății care oricum nu merg în mormânt. Tu sigur nu vrei să vezi războaie și sărăcie la știri sau, mai rău, la tine în poartă. Dar trebuie să înțelegi că ele sunt doar rezultatul acestei bătălii între state care caută mereu resurse noi, sărăcind alte popoare ca să se sature ele.
Iar tu, ca om obișnuit, poate simți că nu poți opri un război sau că nu poți schimba prețul petrolului, pentru că nu ești tu cel care conduce statele puternice. Și totuși, există o cale prin care poți ajuta la construirea unei lumi mai bune. Secretul este să faci în așa fel încât alți și alți oameni să înțeleagă de ce întrajutorarea este infinit mai bună decât spiritul competitiv care ne dezbină. După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea, politicienii care stau în birourile lor mari și decid soarta lumii vor afla asta. Ei sunt ca niște umbre care se mișcă după cum bate lumina în popor.
Politicienii își ajustează întotdeauna purtarea în funcție de ceea ce gândesc oamenii, pentru că puterea lor depinde de noi. Dacă toți oamenii simpli de pe planetă ajung să fie convinși că munca împreună este calea cea bună, iar rivalitatea este ceva rău care ne distruge viitorul, politicienii vor fi obligați să se schimbe și ei. Vor renunța la bătăliile pentru resurse și vor înlocui principiul luptei cu cel al sprijinului reciproc, pur și simplu pentru că nu vor mai avea încotro. Și astfel vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia, pentru că noi, cei mulți, am ales să nu mai fim dușmani, ci parteneri. Totul începe cu tine, cu felul în care vorbești cu cel de lângă tine și cu speranța pe care o dai mai departe.
Autor: Claudiu Neacșu
