În povestirea „Trezirea verde” (care se citește în circa 10 minute, între două stații de metrou), un om de știință reușește să transfere în plante conștiința umană.
„Trezirea verde”
Autor: Claudiu Neacșu
Grădina botanică din Neoterra contrasta puternic cu arhitectura modernă formată din structuri de sticlă și oțel. Acoperită cu fire de flori din soiuri hibride de diferite nuanțe complexe, cum nu exista în lumea exterioară, această grădină se ridica grațios din solul care era umplut artificial cu substanțe nutritive.
Donovan Torres înainta în ritm lent prin grădină, ridicând cu precauție o mână pentru a atinge frunza suplă a unei plante modificate genetic. Ca și cum ar fi simțit conștiința unei conștiințe străine, frunzele tremurau sub atingerea lui.
Mya Martin, colega lui Donovan, se apropie și zise uimită:
– Mă întreb cum poate fi posibil așa ceva.
– Tehnologia…, zise Donovan. Ea e răspunsul. În urmă cu câțiva ani noi nici măcar nu puteam să ne imaginăm ce vom ajunge să facem acum. Mai e puțin până când conștiința noastră va fi în aceste ființe…
Mya, pe un ton îngrijorat, zise:
– Eu cred că oamenii se vor teme. Nu vor înțelege ceea ce vrei tu să faci.
Donovan, trăgând aer în piept, zise:
– E posibil ca tu să ai dreptate, Mya. Oamenii se tem de ceea ce este nou și încă necunoscut pentru ei. Însă noi vom schimba lumea. Și e doar începutul.
…
Lumina slabă a ecranelor holografice se înscria vizibil pe chipul atent al lui Donovan Torres. În laboratorul său ultramodern, instrumentele de investigație zumzăiau și bâzâiau în liniște. Fiecare pâlpâire era urmărită de un indicator corespunzător.
Donovan se cuibărise într-un scaun ergonomic de la locul de muncă, cu un set de electrozi atașați la tâmple. Își ținea ochii fixați în față. În fața lui se afla un cub de sticlă care conținea o plantă cu frunze lucioase, frunzele foșnind slab.
După ce apăsă pe un buton aflat pe brațul scaunului, Donovan murmură:
– A venit timpul…
Dintr-o dată, o energie misterioasă curse în el, schimbând totul în jurul său, într-o clipă.
Acum el absorbea totul: razele de lumină care intrau prin ferestrele laboratorului, moleculele de apă absorbite din pământ. Era un flux nesfârșit de viață care ieșea la suprafață în interiorul său, pe măsură ce simțea nodurile de energie care se roteau și ele într-un proces de fotosinteză.
Mya intră în laborator și zise uimită:
– Donovan, ești… ești acolo?…
– Da, zise Donovan, dar fără să recurgă la cuvinte. Eu sunt aici. Între viață și pământ.
– Parcă nu-mi vine să cred… Tu chiar ai reușit… Ai reușit imposibilul!
…
În mijlocul biroului imens aparținând lui Holden Bates, Donovan privi în jur. Ferestrele înalte până la tavan permiteau orașului strălucitor să intre în încăpere. Designul interior auster era la fel de rece și intimidant ca și ocupantul său. Ținuta lui Holden era la fel de întunecată ca și diferitele tonuri de negru. Holden stătea la masa lui enormă, cu stiloul de oțel între degete, răsucindu-l absent.
Cu o voce calmă, dar, în același timp, insistentă, Holden zise:
– Nu știu dacă tu chiar îți dai seama ce ai creat, Donovan. Ai reușit să transferi în plante conștiința ta. Asta va schimba totul. Dacă ne mișcăm repede, putem controla piața. Lumea va plăti orice pentru nemurire, pentru resurse nelimitate.
– Nu e vorba despre bani, zise Donovan. Tehnologia asta e încă la început. Nu putem să ne jucăm de-a Dumnezeu fără să înțelegem complet consecințele.
– Dar cine a spus că trebuie să așteptăm să înțelegem tot? Ești om de știință, iar eu sunt om de afaceri. Trebuie să vedem oportunitățile înaintea celorlalți.
– Nu sunt interesat de oportunități. Vreau să ajut omenirea, nu să o manipulez.
– Ai grijă, Donovan. Refuzul tău de a colabora s-ar putea să aibă consecințe… neplăcute.
…
Sunetele de alarmă răsunau puternic în laboratorul plin de liniște al doctorului Donovan. Lumini roșii de avertizare clipeau fără încetare, razele lor de un roșu orbitor ricoșând în pereții de metal și sticlă. Fum dens începu să apară din compartimentele adiacente, toate mașinile grele cedând una după alta. Tulburat, Donovan încerca din răsputeri să depășească situația. Încercă să se întoarcă în grabă la centrul de operațiuni și să verifice panoul de control, dar toate butoanele de comandă păreau dezactivate.
– Isaac! strigă Donovan către colegul său. Ceva nu e în regulă cu sistemele!
Cu vocea înecată de fum, Isaac strigă:
– Este prea târziu! E o defecțiune majoră!
Isaac începu să se îndepărteze. Exact în acea clipă, un condensator explodă violent în spatele său și îl aruncă la pământ.
Disperat, Donovan alergă spre Isaac și îl trase cât mai departe de flăcările care se răspândeau tot mai mult. Respirația lui Isaac era tot mai slabă.
Donovan încercă să îl resusciteze pe Isaac, gândindu-se șocat la realitatea din jurul său. Acum el știa cine se afla în spatele acestui haos.
– Holden a pus la cale asta…, își zise Donovan.
Acum, privind la trupul lui Isaac, Donovan se simți vinovat.
…
Donovan se uită pe fereastra laboratorului său. Afară era un grup mare de protestatari, atât de mare încât părea că vor intra prin efracție în laborator. Acestea erau pancartele purtate de mulțimea care striga: „Opriți savantul nebun!” și „Nu suntem șobolanii voștri de laborator!” Zgomotul ajungea peste tot. Treptat, presiunea dintre pereți și protestul de afară creștea.
Mya veni lângă Donovan și îi zise:
– Nu mai putem continua așa. Holden a pus presa pe urmele noastre. Ziarele ne descriu ca pe niște monștri care distrug natura.
Aria Mitchell, o susținătoare a lui Donovan, intră în laborator ținând în mâini o tabletă holografică.
– Uită-te aici! zise Aria. E un atac constant la adresa ta, Donovan. Articolele despre accidentul din laborator sunt peste tot. Te acuză de moartea lui Isaac…, deși el încă luptă pentru viața lui.
– Eu, zise copleșit Donovan, nu sunt Dumnezeu. Nu încerc să controlez lumea… Vreau doar să salvez natura și, desigur, omenirea.
– Știm asta, zise Mya. Însă Holden nu vrea să înțeleagă ceea ce spui tu. Holden ne transformă în inamicul public.
– Trebuie să rezistăm, zise tot mai tensionat Donovan. Nu putem lăsa o minciună să distrugă tot ce-am construit. Nu-l putem lăsa pe Holden să-și facă jocurile.
…
Pereții erau din beton și construiți grosolan, la fel de întunecați și răcoroși ca și temperatura din încăpere. Singura sursă de lumină era becul fluorescent care emitea o lumină ternă în camera slab luminată.
Holden stătea liniștit departe de cealaltă parte a camerei, cu un zâmbet subțire pe buze, privindu-l pe Donovan cum își ținea respirația. Isaac era legat cu frânghii de un scaun, stând în fața acestor oameni, cu fața tumefiată și cu respirațiile lui greoaie care îl făceau să transpire.
– Eu nu vreau să fac asta, zise Holden către Donovan. Însă, dacă nu-mi predai toate cercetările tale acum, prietenul tău nu va mai apuca ziua de mâine.
Simțind un nod în gât, Donovan zise:
– Vreau să-l lași în pace pe Isaac. El nu trebuie să fie băgat în asta. Isaac are familia lui. Nu-i face rău!
– E vorba despre tine, zise Holden ridicând din umeri. Tehnologia miraculoasă pe care ai creat-o poate schimba lumea. Eu vreau să controlez tehnologia asta. Și vei face ceea ce spun, altfel Isaac nu va supraviețui.
Cu voce slabă, Isaac zise către Donovan:
– Nu… Nu o face, Donovan. Nu-i da ceea ce vrea.
…
Donovan, Mya și Aria stăteau cu toții în fața străzii adânc tăcute, întorși cu privirea spre imensa clădire turn a lui Holden. Luminile de securitate de pe laturi pâlpâiau, iar dronele se mișcau în depărtare, patrulând cu atenție sub umbrela cerului. În comparație cu clădirea înaltă, ei erau mici, dar nu aveau altă opțiune.
Donovan își ajustă dispozitivul de hacking pe braț, apoi zise încet:
– Totul depinde de noi acum. Trebuie să intrăm nevăzuți și să ajungem la Isaac înainte să fim descoperiți.
Mya verifică încă o dată planurile clădirii pe holograma proiectată în fața ei, apoi zise:
– Gărzile schimbă turele la fiecare douăzeci de minute. Dacă ne mișcăm repede, avem o fereastră mică să trecem de nivelul doi fără să declanșăm alarmele.
Aria, vizibil tensionată, zise:
– Am reușit să blochez temporar sistemul de camere de securitate. Însă vom avea doar cinci minute la dispoziție. După aceea, vor ști că suntem aici.
– Atunci, spuse Donovan, nu avem de ales. Pornim acum!
Fiind foarte atenți la fiecare pas pe care îl făceau gardienii care nu se aflau prea departe de ei, cei trei trecură prin coridoarele înguste. Folosind un dispozitiv portabil, Aria dezactivă sistemul de senzori. Mya supraveghea tot timpul hărțile.
Donovan văzu ușa încăperii în care Isaac era ținut prizonier.
…
În mijlocul încăperii grandioase, Holden stătea în fața unui ecran uriaș de control, părând relaxat și zâmbind cu aroganță. Undeva într-o parte a încăperii, Isaac încă se afla pe scaun, legat. Mya și Aria stăteau lângă Donovan, încordate, gata să acționeze.
Pe un ton calm și arogant, Holden zise către Donovan:
– Iată că ai ajuns iar aici. Însă nu ai învățat nimic. Nu contează ceea ce faci tu. Lumea oricum va fi a mea. Oamenii mă cred pe mine, nu pe tine, omul de știință nebun care și-a sacrificat prietenii.
Foarte calm și având în ochi o hotărâre de oțel, Donovan făcu spre Holden câțiva pași și îi spuse:
– Asta crezi tu, Holden. Dar nu mai controlezi totul.
– Și ce ai de gând să faci? zise intrigat Holden. Să-mi predai cercetările și să pleci? Sau ai de gând să o faci pe eroul, doar ca să-ți pierzi prietenii?
Donovan zâmbi ușor și arătă spre un mic dispozitiv pe care îl ascundea în mână.
– Crezi că ai totul sub control, zise Donovan, însă am transmis în direct tot ce s-a întâmplat aici. Publicul îl vede acum adevăratul Holden Bates, cel care a răpit, amenințat și manipulat.
– Nu poți face asta! strigă Holden. Ești terminat!
– Nu, zise Donovan. Tu ești terminat.
…
Cu chipul palid și încă șocat, Holden privi la forțele de ordine care intrau în încăpere. Încleștându-și pumnii, el se întoarse furios spre Donovan și îi zise:
– Nu ai câștigat încă! Nu! Chiar dacă ai transmis asta în direct, crezi că vei supraviețui? Nu poți să fugi de mine. Până la urmă, eu tot te voi distruge!
Perfect calm, Donovan privi spre Mya și Aria, apoi îi zise lui Holden:
– Nu mă vei putea distruge. Și știi de ce? Fiindcă eu nu mai sunt complet aici.
– Ce vrei să spui? zise confuz Holden.
– Mi-am transferat conștiința într-o specie de plantă rezistentă. Sunt aici, dar nu mai depind de corpul meu fizic. Cercetările mele vor continua, chiar dacă tu crezi că poți opri asta.
– Nu! strigă Holden furios. Nu e posibil!
– Ba este posibil. Și tocmai ți-am demonstrat că nu vei putea niciodată să controlezi ceea ce nu înțelegi.
Ofițerii de poliție îl imobilizară pe Holden. Acesta, învins, nu mai spuse nimic, lăsându-se escortat afară.
…
Atmosfera, cândva atât de tensionată de teamă și suspiciune, era acum relaxată, veselă și surprinzător de plină de speranță. Donovan era în mijlocul echipei sale. Isaac, Mya și Aria stăteau lângă el, împliniți în timp ce priveau spre pasul următor.
Aria, răsfoind pe tabletă un articol de presă, zise zâmbind:
– În știrile de dimineață ne-au numit eroi. Iar toate dovezile despre Holden sunt pe primele pagini. De acum înainte el nu mai poate răni pe nimeni.
Zâmbind slab, Donovan dădu din cap și spuse:
– Noi nu am făcut asta pentru a fi eroi. Am făcut-o pentru viitorul nostru. Cercetările trebuie să fie folosite pentru binele omenirii, nu pentru putere și control.
Isaac, având un braț bandajat, veni mai aproape de Donovan și zise:
– Ne vom asigura că așa va fi. Tehnologia ta va schimba lumea, dar de data asta în bine. Omenirea începe să înțeleagă că natura și conștiința noastră pot coexista.
– Acum, zise Mya, granițele dintre om și natură sunt mai difuze decât oricând. Ne putem conecta cu pământul, iar pământul poate vorbi prin noi.
– Aceasta este doar începutul, zise Donovan. Vom schimba modul în care trăim pe această planetă. Stă în puterea noastră să facem asta.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
