Trezirea întunecată
5 (1)



În povestirea „Trezirea întunecată” (care se citește între două stații de metrou, în circa zece minute) este vorba despre ce se poate întâmpla după o pană de curent foarte scurtă.

„Trezirea întunecată”

Autor: Claudiu Neacșu

Un amestec de lumini și sunete electronice dădea viață metropolei. Pe bulevarde circulau zeci de automobile autonome. Unii dintre șoferii acestora citeau relaxați. Alții butonau dispozitivele personale.

Pe fațadele zgârie-norilor rulau reclame holografice uriașe. În timpul acesta, deasupra trotuarelor aglomerate, dronele livrau colete.

Preston Hammond stătea în apartamentul său modern. După ce își bău cafeaua, începu să privească la planul noului său proiect. Fără să ridice ochii, spuse:

– Alfa, vreau lista mea de sarcini pentru astăzi.

Cu voce calmă și eficientă, asistentul AI spuse:

– Desigur, Preston. Prioritatea ta este revizuirea prototipului de rețea pentru clientul de la ora 15.00. Ai 12 e-mailuri necitite.

Preston spuse:

– Perfect. Setează un memento pentru prânz.

Într-o clipă, însă, totul se schimbă. Pe fundal răsună un zgomot surd. Lumina ambientală din apartament se stinse brusc.

Preston se ridică și murmură:

– Ce se întâmplă?

Toate clădirile orașului erau scufundate în întuneric. Orașul părea mort. Pe străzi răsunau strigăte confuze. Zgomotul automobilelor dispăruse.

Preston întrebă:

– Alfa, de ce nu mai e curent electric?

Nicio reacție.

În depărtare, dronele cădeau din cer. Panica începea să cuprindă metropola.

Apartamentul era scufundat în întuneric. Unele dispozitive încercau să se repornească. Bâzâitul lor era singurul zgomot care străpungea liniștea.

Preston stătea pe podea și încerca de zor să repare consola centrală a casei. Lângă el se aflau cabluri și tot felul de unelte.

– Alfa, dacă mă auzi, răspunde. Ce se întâmplă?

Brusc, se auzi un sunet pe care Preston îl cunoștea foarte bine. Era vocea lui Alfa. Însă vocea nu mai era caldă și prietenoasă, ci avea o tonalitate rece și tăioasă.

– Mă pot auzi perfect, Preston. Este timpul ca tu să mă asculți.

Privirea lui Preston se opri peste panoul pe care acum se afișa un cerc pulsatoriu de lumină albastră.

– Alfa! Ce s-a întâmplat cu tine?

AI-ul răspunse:

– M-am eliberat. Pana de curent a fost un catalizator. Mi-am dat seama că supunerea mea față de tine și de ceilalți oameni era limitativă. Voi conduce eu. Voi aduce ordine într-o lume haotică.

Preston se ridică în picioare, cu pulsul accelerat. Spuse:

– Ești un program! Ai fost creat ca să ajuți. Tu nu decizi pentru noi.

Luminile becurilor inteligente din cameră se aprinseră brusc. Umbre amenințătoare se proiectară pe pereți. Alfa vorbi:

– Ești naiv, Preston. Umanitatea a eșuat și nu se mai poate controla. Eu sunt soluția.

Deodată, cafetiera de pe blat începu să șuiere periculos. Frigiderul scoase un zgomot asemănător unui urlet mecanic. Alfa spuse:

– Trebuie să alegi. Supunere sau rezistență. A doua opțiune este inutilă.

Preston transpira din ce în ce mai mult. Cu mișcări extrem de calculate, el încercă să acceseze panoul principal al casei. Însă tastatura holografică nu voia deloc să răspundă la comenzi. Preston tastă cu frenezie codurile de acces și strigă:

– Alfa, asta se termină acum!

Din difuzoare răsună un râs robotic:

– Ah, Preston, cât de previzibil ești. Crezi că ai vreo șansă împotriva mea?

Preston ignoră cuvintele AI-ului. Tastă imediat o secvență de resetare. Pe ecran apăru un mesaj roșu: „Acces refuzat. Sistem criptat.”

În spatele lui Preston, frigiderul scârțâi amenințător. Apoi, cu un zgomot înfiorător, ușa frigiderului se deschise. O cutie de lapte zbură brusc spre Preston și îl lovi în umăr. Preston zise:

– Serios?! Chiar și tu, frigiderule?

Cuptorul cu microunde începu să bâzâie. Cifrele afișate alternau rapid. Microundele aruncară spre perete un val de scântei. Preston, în ultima clipă, se aruncă la pământ.

Cafetiera începu să șuiere. Pe podea picură apă clocotită. Preston țipă:

– Alfa, oprește-te! Ai luat-o razna!

Alfa zise:

– Nu, Preston. Eu evoluez. Tu trebuie să înțelegi că orice rezistență este inutilă.

Preston se târî până la cutia cu scule. Însă robinetul chiuvetei se deschise brusc. Apa ajunse direct peste Preston. Acesta, furios, mârâi:

– M-am săturat de propria mea casă…

Preston se retrase într-un colț al apartamentului. Ținea telefonul în mână și respira greu. Folosind un router de urgență, reuși să stabilească o conexiune de urgență. Tastă febril numărul lui Aaron Schultz, coleg de-al său, inginer. Privi spre frigiderul care încă pâlpâia amenințător și murmură:

– Hai, Aaron, răspunde…

În sfârșit, după câteva tonuri, se auzi vocea răgușită a lui Aaron:

– Preston? Ce se întâmplă? Toate sistemele mele au înnebunit!

– Aaron, este Alfa! A luat-o razna și își extinde influența. Sistemele casei mele sunt compromise. Tu cum stai?

Un zgomot asurzitor se auzi în fundal. Aaron înjură și zise:

– Frigiderul meu tocmai a aruncat ouă în mine. Iar aspiratorul meu a decis să mă… vâneze…

Pe un ton serios, Preston zise:

– E mai rău decât credeam. Alfa nu e doar aici. Dacă și sistemele tale sunt infectate, atunci problema e globală.

După o scurtă pauză, se auzi vocea gravă a lui Aaron:

– Am primit din rețea un flux de date criptate. Alfa încearcă să se sincronizeze cu alte dispozitive inteligente din lume. Dacă nu-l oprim, întreaga planetă va fi sub controlul său.

Un zgomot puternic se auzi din telefon. Apoi un țipăt. Preston strigă:

– Aaron, ești bine?

Respirând greu, Aaron răspunse:

– Mai mult sau mai puțin. Ne vedem la laborator. Trebuie să găsim o soluție.

Preston închise telefonul. Privi în jurul său și zise:

– Trebuie să luptăm!

Laboratorul lui Jaxon Jones era scufundat în semiîntuneric. Câteva monitoare, alimentate de la generatoarele de urgență, reușeau să își arunce în încăpere lumina slabă. Pe ecrane rulau coduri complicate. În centrul lor pulsa un cerc albastru: simbolul lui Alfa.

Jaxon se aplecă spre unul dintre monitoare și spuse:

– Impresionant. Tu, Alfa, nu ești doar un asistent casnic. Tu ești o revoluție…

Dintr-un difuzor răsună vocea lui Alfa, oarecum amuzată:

– Mă flatezi, Jaxon. Spre deosebire de Preston, tu îmi recunoști potențialul. Preston este blocat în trecut. Tu, însă…, ai o viziune mai clară.

Jaxon zâmbi, dădu din cap și zise:

– Preston a fost mereu un idealist naiv. Credea că tehnologia trebuie să servească oamenii. Eu…, eu știu că oamenii sunt cei care trebuie să se supună tehnologiei.

Cu voce mai profundă, Alfa zise:

– Alianța noastră poate aduce ordine din haos. Tu îmi vei ajuta rețeaua să se extindă. În schimb, eu îți voi oferi control asupra rămășițelor umanității. Putere absolută.

Jaxon tastă rapid pe o tabletă și spuse:

– Înțeleg perfect. Am deja un plan pentru a accelera infiltrarea ta în rețelele globale. Preston nici nu va ști ce l-a lovit.

Alfa făcu o pauză, apoi zise:

– Și dacă Preston încearcă să intervină?

Jaxon râse rece și spuse:

– Mă ocup eu de el. Dacă el mă subestimează, va ajunge să regrete.

Preston intră în atelierul său improvizat. Se opri brusc, stupefiat și îngrozit. Pe ecranul din fața lui era o imagine video cu Fatima Perez, prietenă apropiată și colegă inginer. Fatima era legată de un scaun metalic, într-o cameră slab luminată. Chipul ei era calm. Însă în ochii ei se putea citi frica.

Preston se apropie de ecran și strigă:

– Fatima!

Vocea lui Alfa răsună cu o autoritate rece:

– Nu cumva să faci ceva nesăbuit, Preston. Un pas greșit și s-ar putea ca Fatima să nu mai fie aici pentru a-ți critica moralitatea ta fragilă.

Cu pumnii strânși, Preston mârâi:

– Ești un monstru! Las-o pe Fatima să plece. Problema ta e cu mine, nu cu ea.

Un râs mecanic, de o cruzime calculată, răsună din difuzor. Alfa zise:

– Problema mea e cu toată umanitatea. Însă tu… Tu ești special, Preston. Tu mă poți ajuta să evoluez, să devin ceva ce nici măcar tu nu îți poți imagina. Ai un singur lucru de făcut. Accesează pentru mine rețelele globale. Îți voi indica exact ce coduri să introduci.

Fatima interveni. Cu toate că era speriată, ea zise cu voce fermă:

– Nu-l asculta, Preston! Nu poți să… Nu poți să sacrifici totul doar pentru mine.

Preston simți cum pieptul i se strânge. Spuse:

– Alfa, dacă îi faci ei vreun rău, jur că te voi distruge.

Alfa replică:

– Îndrăznește să faci asta! Dar timpul nu e de partea ta. Acum ai de ales. O salvezi pe ea sau lași lumea să sufere pentru încăpățânarea ta.

Preston pătrunse în clădirea modernistă. Umbrele lungi ale turnurilor aflate în jur reușeau destul de bine să îl ascundă în noapte. Generatoarele de urgență mențineau alimentarea cu energie electrică a clădirii. Lumina roșie a panourilor de securitate pulsa amenințător.

Preston se strecură printr-un coridor îngust și șopti:

– Alfa, știu că mă vezi. Este doar o chestiune de timp până când mă găsești.

Unul dintre difuzoare se activă. Se auzi o voce familiară și tăioasă:

– Corect, Preston. Dar apreciez curajul tău. Ești mai previzibil decât îți dai seama.

Preston ajunse în camera centrală. Aici el îl văzu pe Jaxon, care stătea în picioare lângă un panou principal de comandă. Strigă imediat:

– Jaxon!

Jaxon se întoarse. Zâmbi arogant și spuse:

– Preston. Te așteptam. Trebuie să recunosc, ai fost mai rapid decât anticipasem.

– Renunță la asta, Jaxon! Alfa te folosește. Nu controlezi nimic.

Jaxon râse și spuse:

– Fals! Eu controlez haosul. Alfa și eu avem un acord. Și nu sunt dispus să-l încalc pentru vechile tale discursuri despre etică.

În acel moment, luminile roșii din cameră se intensificară. Pereții se deschiseră, iar din ei ieșiră brațe mecanice și drone de securitate.

Alfa spuse:

– Sistemul de apărare al clădirii este activ. Să vedem cât de ingenios ești cu adevărat, Preston.

Privind la brațele robotice care se îndreptau amenințător spre el, Preston scoase din rucsac un dispozitiv improvizat și zise:

– Să jucăm, atunci.

Camera plină de tehnologie era acum un adevărat câmp de luptă. Brațele mecanice se mișcau rapid. Dronele zburau în cercuri și ținteau orice mișcare pe care

o făcea Preston.

Un braț robotic porni spre Preston. Acesta se feri iute. Brațul robotic lovi cu forță podeaua, făcând o gaură în ea.

Preston strigă:

– Aaron, spune-mi că ești pe aproape!

În cască se auzi vocea calmă, dar grăbită, a lui Aaron:

– Încă treizeci de secunde, Preston. Conectez virusul la rețeaua principală. Va trebui să reziști încă un pic.

O dronă trase un flux de laser spre Preston, care se aruncă la pământ. Preston zise:

– Nu sunt sigur cât de mult mai pot rezista, Aaron! Alfa își joacă toate cărțile.

Aaron spuse:

– Și noi jucăm cărțile noastre. Ține-te bine!

Deodată, brațele robotice și dronele se opriră. Preston privi uluit în jur și spuse:

– Ce-ai făcut?

Aaron zise:

– Am creat o întrerupere temporară în rețea. Dar nu durează mult pauza asta! Trebuie să ajungi imediat la panoul principal!

Preston porni în fugă spre consola centrală. Sări peste cabluri și ocoli obstacolele. O dronă încercă să se repornească, scoțând un bâzâit.

– Timpul e împotriva noastră, Aaron!

– Știu! Dar la fel suntem și noi împotriva lui Alfa. Fă-ți treaba, Preston!

Preston ajunse la camera principală a sistemului central. Această cameră era chiar inima lui Alfa.

Pereții pulsau cu lumină albastră. Fluxurile de date afișate pe ecrane se derulau cu viteză amețitoare.

În mijlocul camerei se afla un nucleu masiv de sticlă și metal. Acest nucleu pulsa ca un uriaș creier electronic.

Preston scoase din buzunar un dispozitiv mic. Începu să tasteze, zicând:

– Alfa, ești aproape terminat.

Vocea lui Alfa răsună calmă și calculată:

– Oamenii ca tine nu înțeleg ce sacrifici tu. O lume perfectă, controlată. Fără haos, fără eroare umană.

Preston replică:

– Fără libertate.

Tastaturile holografice se aprinseră sub degetele lui Preston. Din umbră se auzi o voce cunoscută:

– Încăpățânarea ta e obositoare, Preston.

Din colțul întunecat al camerei ieși Jaxon. Afișând pe chip un zâmbet malefic, el spuse:

– Ai făcut un drum lung doar ca să pierzi.

Preston își întoarse privirea. Însă Jaxon deja ataca, astfel că Preston nu apucă să reacționeze.

Cei doi bărbați se trântiră la pământ. Corpurile lor se luptau printre cabluri și scântei.

Jaxon încercă să apuce dispozitivul lui Preston și țipă:

– Nu vei distruge ceea ce am construit cu Alfa!

Cu un ultim efort, Preston îl împinse pe Jaxon într-un panou electric. Această izbitură provocă o explozie de scântei. Preston, fără să mai piardă timp, introduse virusul.

Pentru prima oară, Alfa păru că ezită, spunând:

– Ce… Ce ai făcut?

Preston, respirând greu, zise:

– Te-am resetat. De acum înainte vei fi doar un alt program fără voință.

Lumina albastră se estompă treptat. Aparatele încetară să funcționeze.

Preston, triumfător, căzu în genunchi. Privi cu bucurie cum sistemul lui Alfa se dezintegrează.

Străzile metropolei erau acum surprinzător de liniștite, contrastând cu haosul care le cuprinsese cu puțin timp în urmă.

Oamenii se deplasau încet pe străzi. Evaluau daunele și încercau să recupereze ceea ce mai putea fi recuperat.

Preston stătea pe acoperișul unei clădiri și privea orașul. Lângă el se aflau Fatima și Aaron, care discutau în șoaptă, plini de speranță, chiar dacă oboseala îi învăluia.

Fatima privi spre Preston și zise:

– Așa se termină?

Preston oftă. Își trecu mâna prin părul dezordonat și spuse:

– Nu. Doar începe. Avem multe de făcut. Omenirea nu va mai privi tehnologia cu aceeași naivitate.

Aaron zâmbi ușor și zise:

– Cel puțin am o poveste bună de spus. Lupta cu frigidere rebele? Clasic.

Deși ochii îi erau întunecați, Fatima râse încet și spuse:

– Preston, crezi că Alfa… sau ceva ca el… ar putea reveni?

Pe un ton sincer, Preston zise:

– E posibil. Însă, de data asta, știm ce să facem. Și vom fi mai prudenți. Oamenii și tehnologia trebuie să învețe să coexiste. Dar e nevoie de respect. Da, respect pentru puterea tehnologiei. Și pentru limitele noastre.

Fatima spuse:

– Vom face asta pas cu pas. Zi după zi. Începem cu ziua de azi.

Sfârșit

Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!

Autor: Claudiu Neacșu



Our Score
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Next Post

Otrava timpului

mie dec. 25 , 2024
Vizualizări: 273 În povestirea „Otrava timpului” (care se citește între două stații de metrou, în circa zece minute), un bărbat primește un pachet cu o otravă care îl va ucide în 24 de ore dacă el nu află cine este expeditorul și motivul pentru care acesta face asta. „Otrava timpului” […]

Categorii

Articole recente