În povestirea „Otrava timpului” (care se citește între două stații de metrou, în circa zece minute), un bărbat primește un pachet cu o otravă care îl va ucide în 24 de ore dacă el nu află cine este expeditorul și motivul pentru care acesta face asta.
„Otrava timpului”
Autor: Claudiu Neacșu
Apartamentul lui Arthur James era modest. Dincolo de fereastra apartamentului se întindea un parc splendid, numit Central Park. Luminile orașului străluceau pe cerul nopții.
Camera în care se afla Arthur era mică, dar ordonată. Arthur stătea aplecat peste o masă acoperită cu articole decupate și tot felul de notițe. Se gândea intens la ziua aceasta, care trebuia să fie una specială.
Telefonul lui Arthur, aflat pe masă, vibra discret. Notificările curgeau una după alta.
Mai devreme, la telefon, Arthur primise o întrebare de la Abby, colega sa:
– Un alt articol despre corupția din Midtown?
Cu un zâmbet obosit, Arthur îi răspunsese:
– Nu azi, Abby. Azi… poate mă opresc și eu din scris.
Scufundat în gânduri, Arthur privi spre abajurul galben al lămpii care îi lumina biroul.
Un sunet metalic întrerupse gândurile lui Arthur. De afară se auzi claxonul unui taxi, alături de râsetele unui grup de oameni care treceau pe trotuar.
Arthur se ridică de pe scaun. Veni lângă fereastră și privi la umbrele copacilor din Central Park, umbre învăluite în mister. Murmură pentru sine:
– New York-ul ăsta… Nu e niciodată liniște, nici măcar o secundă.
Arthur zâmbi ușor, gândindu-se că totuși, în această lume nebună, el își găsise locul.
…
Era o dimineață ca oricare alta. Razele soarelui se strecurau timide prin perdelele groase.
Arthur se întinse, somnoros. Aruncă o privire leneșă spre ceasul digital de pe noptieră. Ceasul afișa ora nouă.
Azi era ziua lui de naștere. Însă nu părea să fie o zi diferită de alte zile.
Se auzi sunetul interfonului. Arthur ieși brusc din starea de semi-visare. El se ridică de pe pat, își trecu mâna prin părul ciufulit și apăsă butonul. În difuzor se auzi o voce neutră:
– Livrare pentru domnul Arthur James.
Intrigat, Arthur spuse:
– Hai, urcă.
După câteva minute, Arthur ținea în mâini un pachet simplu, învelit cu hârtie maro. Desfăcu pachetul și scoase din el o cutie mică în care se afla o fiolă cu un lichid verzui. În pachet se afla și un bilet, pe care Arthur îl citi cu înfrigurare:
„Ai 24 de ore de trăit. Descoperă cine a făcut asta și de ce. Dacă nu descoperi, vei muri.”
Respirația lui Arthur se acceleră. El își trecu degetele peste marginea fiolei. Voia să știe dacă aceasta era sigilată. Mintea îi alerga în toate direcțiile. Murmură:
– Ce poate fi asta?
Se așeză pe marginea patului și citi din nou biletul.
– E o glumă proastă? Sau e ceva real?
Arthur se ridică brusc și apucă telefonul.
– Mario, e urgent. Trebuie să vorbim. Acum!
Vocea lui Arthur tremura. Însă el trebuia să ia o decizie. Nu mai era timp pentru panică.
…
Arthur intră grăbit în cafeneaua aglomerată din Brooklyn. Începu să se uite cu frenezie la fețele străinilor aflați acolo. Îl văzu pe Mario, vechiul său prieten. Acesta stătea într-un colț mai retras și sorbea absent dintr-o cafea. Arthur îl strigă:
– Mario!
Câțiva oameni îl priviră curioși pe Arthur. Mario ridică privirea și zise:
– Arthur… Ce cauți aici?
Arthur ocupă un scaun lângă Mario și zise:
– Trebuie să vorbim. E o chestiune de viață și de moarte.
Mario își încrucișă brațele și spuse:
– Serios? După tot ce s-a întâmplat între noi? De ce aș vrea să te ajut?
Cu glas tăios, aproape disperat, Arthur zise:
– Pentru că nu e vorba doar despre mine! Privește asta.
Arthur scoase din buzunar fiola și biletul, le puse pe masă și spuse:
– Am 24 de ore, Mario. Dacă nu aflu cine mi-a trimis astea, sunt mort.
Mario privi cu neîncredere la obiectele de pe masă. Apoi îl privi pe Arthur și îi spuse:
– Și ce legătură are asta cu mine?
Arthur zise:
– Tu lucrezi în mediul corporatist. Știu că ai mai dat peste chestii murdare. Ai pomenit odată de Grant Norman, că șefii tăi se temeau de el.
Mario ezită, apoi spuse:
– Norman… Da, e un rechin. În urmă cu câțiva ani am găsit niște informații despre el. Lucruri urâte, Arthur. Dar asta nu e treaba mea.
Arthur își încleștă mâna pe brațul lui Mario și zise:
– E treaba ta acum. Dacă ai ceva informații, orice, spune-mi!
Mario oftă lung și zise:
– Bine. Dar, dacă el ne prinde, suntem amândoi morți.
…
Arthur și Mario pătrunseră în depozitul abandonat din Queens. Priviră în jurul lor, plini de încordare. De undeva din umbră se auzi o voce feminină tăioasă:
– Ați fost urmăriți?
Arthur tresări. Din spatele unui stâlp gros apăru o femeie înaltă, cu părul roșcat prins într-un coc dezordonat. Femeia purta o geacă din piele. La piept ținea strâns un laptop.
Cu voce scăzută, Arthur întrebă:
– Leila Cox?
Femeia, privindu-i cu neîncredere pe cei doi bărbați, zise:
– Depinde cine întreabă. Norman are ochi peste tot. Dacă mă vindeți, sunteți morți.
Mario ridică mâinile într-un gest defensiv și spuse:
– Nu suntem cu Norman. Ne trebuie informațiile pe care le ai tu. Arthur e în pericol.
Leila oftă. Îl privi pe Arthur și îi spuse:
– Dacă ești aici, ești deja în pericol. Norman nu lasă pe nimeni să scape.
Arthur făcu un pas spre Leila și îi zise:
– Ai ceva care să-l oprească? Orice?
Leila deschise laptopul. Arătă un fișier criptat și spuse:
– Am dovada că Norman și-a folosit compania pentru spionaj economic. Iar asta include afacerile cu otravă. Dar problema e că el știe că eu am asta. Știe și ce fel de hacker sunt eu.
De undeva din spate se auzi sunet de pași. Leila șuieră:
– Plecați acum!
După o secundă, ușa depozitului se izbi de perete. Doi bărbați înarmați intrară.
Leila spuse către Mario și Arthur:
– Pe aici! Veniți după mine!
Toți trei porniră într-o fugă disperată prin culoarele întunecate. Leila spuse:
– Dacă vreți să trăiți, ascultați-mă și nu vă opriți!
…
Biroul improvizat al Leilei era scufundat în întuneric. Singura lumină, destul de slabă, venea de la ecranul laptopului. Arthur stătea în fața monitorului, privind la înregistrarea veche, în care Grant Norman se afla la o conferință de presă și, furios, nega acuzațiile din articolul care îi ruinase reputația.
Arthur, foarte tensionat, șopti:
– Aici a început totul.
Leila clătină din cap și zise:
– Nu doar reputația lui a fost distrusă. Fiul său, Caleb Norman, era implicat direct în schemele alea frauduloase. Presiunea l-a doborât.
Arthur își sprijini fruntea în palme, zicând:
– Caleb… Era așa de tânăr… Am auzit că s-a sinucis, dar… Nu am crezut că articolul meu a fost declanșatorul.
Mario, care stătea sprijinit de perete, spuse:
– Arthur, Norman nu vede asta ca pe o luptă pentru adevăr. El crede că l-ai ucis pe fiul său.
Furios și cu voce tremurată, Arthur zise:
– Dar Caleb știa ce face! Era complice!
Leila îi aruncă lui Arthur o privire tăioasă și îi spuse:
– Poate că a fost complice. Însă, pentru Norman, e ceva personal. De asta te-a otrăvit. Nu doar ca să te omoare. Vrea să distrugă tot ceea ce reprezinți.
Arthur oftă adânc. Se ridică și zise:
– Nu contează ce crede el. Trebuie să dăm totul în vileag. Norman nu poate câștiga. Indiferent de ce a fost Caleb.
Leila închise laptopul și spuse:
– Atunci hai să-l înfruntăm. Dar timpul nu e de partea ta, Arthur.
…
Arthur privi la ceasul prins pe perete. Era ora trei dimineața. Mai avea mai puțin de șase ore.
Camera era sufocant de liniștită. Mario și Leila îl priveau pe Arthur și așteptau un răspuns. Laptopul era deschis. Pe monitor se afișa adresa IP a serverului de streaming live.
Arthur murmură:
– Nu e destul să-l expunem. Dacă nu-l fac să mărturisească singur, tot ce avem poate fi contestat. Norman are resurse să ne îngroape.
Leila își încrucișă brațele și zise:
– Asta înseamnă că trebuie să te pui în fața lui. Direct. Crezi că o să cedeze?
Arthur își trecu mâna peste față. Se gândi puțin, apoi zise:
– Nu am de ales. Dacă Norman crede că a câștigat, va fi suficient de arogant să vorbească. Trebuie doar să-l provoc.
Mario izbucni:
– Tu chiar înțelegi ce spui? Ai fost otrăvit, Arthur! Dacă te duci la el fără să știi cum vei ieși viu de acolo…
Arthur se ridică brusc și spuse:
– Nu e vorba doar despre mine! E despre tot ce reprezintă adevărul. Dacă mă opresc acum, Norman câștigă. Iar asta nu e o opțiune.
Leila îl privi fix pe Arthur și zise:
– Atunci să facem live-ul. Dar trebuie să fim pregătiți pentru orice. Norman nu e omul care să accepte ușor înfrângerea.
Arthur oftă adânc. Privi spre ceasul de pe perete și spuse:
– Pregătiți totul. E timpul să mergem până la capăt.
…
Un fel de haos controlat era în camera de control a emisiunii. Tehnicienii, agitați, ajustau cabluri și microfoane. În timpul acesta, Arthur, Mario și Leila stăteau ascunși în colțul unei camere auxiliare.
Pe panoul de transmisie începu să clipească lumina roșie. Sosise timpul.
Mario îl privi fix pe Arthur și îi spuse:
– Ești sigur că vrei să faci asta?
Determinarea lui Arthur era de oțel. Cu voce calmă, el zise:
– În toată viața mea n-am fost mai sigur de ceva.
Leila verifică încă o dată conexiunea laptopului ei, apoi spuse:
– După ce începe transmisiunea, fișierul meu cu dovezi va apărea pe ecran. Trebuie doar să-l faci să vorbească.
Arthur dădu din cap. Apoi păși în platou. Prezentatorul îi făcu semn să se așeze și îi șopti:
– Avem două minute.
După ce lumina roșie se aprinse din nou, Arthur își drese glasul. Privi direct în cameră și spuse:
– Grant Norman m-a otrăvit. Dar nu e doar despre mine. E despre crimele lui. Corupție, spionaj, șantaj.
În timp ce Arthur vorbea, pe ecran apărură documentele Leilei. Telefonul lui Norman începu să sune frenetic. Îl sunau partenerii săi și îi cereau explicații.
Aflat în sediul său, Norman urmărea transmisia. Strigă furios către echipele sale:
– Opriți-l acum! Terminați cu Arthur și cu toți cei din platou!
Leila, aflată în culise, auzi zgomot în spatele ușii. Cuprinsă de panică, șopti:
– Ei… vin după noi…
Cu voce fermă, Arthur spuse:
– Nu plecăm până când nu terminăm.
…
Farurile mașinilor spintecau întunericul nopții.
Pe străzile aglomerate din Manhattan, un SUV negru îi urmărea pe Arthur, Mario și Leila.
La volan era Leila. Ea acceleră brusc, apoi se strecură printre taxiuri și autobuze.
Mario se agăță de mânerul ușii și strigă:
– Nu putem ține ritmul mult timp!
Arthur, privind tot timpul în oglinda laterală, spuse:
– Trebuie să ajungem la sediul lui Norman.
Leila făcu un viraj strâns. Urmăritorii rămaseră la o distanță de câțiva metri. Însă un alt SUV se alătură cursei.
Cu voce foarte tensionată, Leila spuse:
– Ce plan ai acum, Arthur?
Arthur zise:
– Oprești la intrare mașina. Mă duc după el. Singur.
Mario spuse:
– Ești nebun.
Însă Arthur ignoră cuvintele lui Mario. După ce ajunseră la sediul lui Norman, el sări din mașină. Se strecură în clădire și ajunse în biroul de la ultimul etaj. Aici îl aștepta Norman, foarte calm. Pe masă era o fiolă mică.
Cu un zâmbet rece pe chip, Norman spuse:
– Ești mai curajos decât credeam.
Ținând pumnii strânși, Arthur zise:
– Antidotul. Acum!
Norman ridică fiola și spuse:
– Mai întâi vreau să faci un singur lucru. Recunoaște-ți vina pentru moartea fiului meu. Spune că ai greșit.
Arthur încremeni. Conflictul interior îl sfâșia. Cu ochii fixați pe Norman, spuse:
– Nu… pot. Dar pot să spun că regret pierderea ta.
…
Arthur stătea în mijlocul biroului destul de mare al lui Norman. Camerele de transmisie live, pe care Leila și Mario le instalaseră, erau îndreptate spre Arthur și Norman. Arthur avea chipul foarte tensionat. Norman stătea în spatele biroului și ținea în mână fiola, ca pe un trofeu.
Cu voce joasă și plină de ură, Norman zise:
– Hai, Arthur. Recunoaște. Recunoaște că articolul tău l-a distrus pe Caleb.
Arthur respiră adânc. Îl privi pe Norman drept în ochi, apoi se întoarse spre cameră și spuse:
– Da. Eu am publicat articolul. Am expus corupția, inclusiv implicarea lui Caleb Norman. Am crezut că fac ceea ce trebuie. Însă nu am prevăzut consecințele.
Cu glas tremurat, Arthur continuă să vorbească:
– Nu mi-am dorit moartea lui Caleb. Îmi pare rău pentru pierderea ta, Grant. Îmi pare rău pentru suferința pe care am cauzat-o.
Cu mâna tremurândă, Norman strânse fiola. Ochii i se umeziră. Vorbi mai mult pentru sine:
– Îți pare rău?
Arthur făcu un pas spre Norman și spuse:
– Ura ta nu va aduce pe nimeni înapoi. Doar perpetuează durerea. Caleb nu ar fi vrut asta. Trebuie să pui capăt la ceea ce vrei să faci.
Pentru câteva clipe, Norman închise ochii. Se lăsă o tăcere grea. Întinse mâna în care ținea fiola și zise:
– Ia-o. Dar nu pentru că meriți. Ci pentru că eu sunt obosit.
Arthur luă fiola. Cu voce scăzută, dar fermă, spuse:
– Ai făcut alegerea corectă. Toată lumea va vedea adevărul.
…
Învăluit de lumina dimineții, Arthur stătea la fereastra apartamentului său. În mână ținea o ceașcă de cafea aburindă. Privea peste copacii goi ai iernii. Un zâmbet ușor îi traversa chipul.
Leila, așezată pe canapeaua din sufrageria lui Arthur, tocmai își închidea laptopul și își împacheta echipamentul.
– Asta a fost ultima piesă, zise Leila. Toate fișierele sunt acum în mâna autorităților.
Mario veni lângă masa mică din sufragerie. Ridică o cutie cu un tort mic și spuse către Arthur:
– Știi că trebuie să sărbătorești, nu? Ai primit a doua șansă la viață. Iar asta merită mai mult decât cafea și reflecții filosofice.
Arthur râse și zise:
– Eu nu sunt un mare fan al torturilor. Dar… să zicem că mă simt recunoscător.
Leila ridică o sprânceană și spuse:
– Recunoscător? După toate prin câte ai trecut?
Arthur lăsă pe pervaz cafeaua și zise:
– Da. Nu e vorba doar despre mine. E despre ceea ce am făcut împreună. Am schimbat ceva. Și, în ciuda durerii, știu că asta contează.
Mario aprinse o lumânare pe tort și spuse:
– Așadar, treizeci și unu de ani. Ce urmează?
Arthur zâmbi și suflă ușor peste flacără. Apoi zise:
– Urmează adevărul. Întotdeauna adevărul.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
