În povestirea „Tăcerea digitală” (care se citește între două stații de metrou, timp de circa zece minute), un savant creează un dispozitiv care oprește transmiterea informațiilor între oameni.
„Tăcerea digitală”
Autor: Claudiu Neacșu
Dronele traversau liniștite cerul orașului. Ecranele holografice și care afișau reclame luminoase acopereau clădirile zgârie norilor.
Pe străzi se deplasau foarte mulți oameni conectați la dispozitivele lor. În loc de conversații, însă, ei foloseau ecrane proiectate în aer. Totul părea să fie fluid. Totul era eficient și rece.
Gavin Fuller se afla în mijlocul acestei mulțimi de oameni. Mișcările lui erau destul de agitate. Încerca mereu să evite contactul vizual cu ceilalți. Purta o jachetă simplă. Precum un ceas, pe mâna lui era prins un dispozitiv portabil. Privirea îi alunecă pe deasupra mulțimii, ca și cum ar fi vrut să o studieze cu atenție.
Gavin suspină și își spuse în gând:
– Oamenii nici măcar nu mai vorbesc între ei. Numai impulsuri digitale, date și algoritmi… Intimitatea a devenit o relicvă…
Gavin se apropie de o cafenea mică. I se părea că acela era singurul loc în care nu ajunsese tehnologia. În clipa în care el intră pe ușă, un clopoțel zdrăngăni ușor.
În interior, cafeneaua era foarte liniștită. O chelneriță pe nume Sarah îl întâmpină zâmbitoare pe Gavin:
– Bună ziua, domnule Fuller! Ceva obișnuit?
Cu voce obosită, Gavin spuse:
– Da, Sarah, o cafea simplă. Fără aditivi sau ceva de felul ăsta.
Sarah râse ușor. Însă Gavin își îndreptă atenția spre un mic ecran fixat pe perete, ecran pe care rulau știrile. Reporterul relata despre un nou scandal privind furtul de date personale:
– O altă breșă majoră de securitate a lăsat vulnerabili milioane de oameni. Preocupările pentru intimitatea digitală sunt acum mult mai mari.
Gavin își strânse pumnul și murmură:
– Trebuie să găsesc o soluție. Acum, până nu e prea târziu.
…
Laboratorul lui Gavin, deși modest, era plin cu echipamente sofisticate. Pe ecrane dansau holograme albastre.
Pe o masă aflată în centru stătea un dispozitiv nefinisat, un cilindru mic, cu cabluri expuse și diode luminoase intermitente.
Cu toate că era noapte, Gavin lucra intens. Tasta rapid pe un terminal. Fruntea îi transpira. Ochii lui erau concentrați. Murmură pentru el însuși:
– Totul ar putea să funcționeze, dacă fluxul energetic se stabilizează… E nevoie de un singur impuls care să blocheze toate transmisiile dintr-o zonă definitivă… Ar putea fi salvate vieți și… suflete…
Se auzi un bip strident, un fel de semn al succesului. Gavin se opri din munca lui. Privi ecranul, apoi dispozitivul. Își permise un mic zâmbet, zicându-și:
– Am reușit. Am făcut-o!
Se auzi sunetul de notificare al unui apel holografic. După o ezitare scurtă, Gavin acceptă apelul. În fața sa apăru holograma lui Hayden Mckinney. Acesta era îmbrăcat elegant și zâmbea rece.
– Ah, Gavin, spuse Hayden. Întotdeauna ai știut să uimești. Am aflat că lucrezi la ceva… revoluționar…
Încordat, Gavin spuse:
– Cum ai aflat? Nimeni nu știe ce fac eu.
Cu voce arogantă, Hayden zise:
– Prietenii tăi vorbesc, Gavin. Întotdeauna ei fac asta. Dar ascultă, nu trebuie să fii singur. Cu influența mea, dispozitivul tău ar putea schimba lumea.
Gavin spuse:
– Pentru bine sau pentru control, Hayden? Nu voi permite ca invenția mea să devină o armă.
Hayden afișă un rânjet periculos și zise:
– Vom vedea, prietene. Lumea noastră nu mai permite idealismul. Alege cu grijă.
Apelul se încheie brusc, iar holograma lui Hayden dispăru.
Cu o determinare proaspătă, Gavin își privi invenția. Și totuși, o umbră a îndoielii îi întunecă fața.
…
În orele întunecate ale nopții, laboratorul era destul de liniștit, învăluit de lumina palidă a hologramelor.
Hector Torres era prietenul și colegul lui Gavin. În timp ce mesteca absent o gumă, privea la datele afișate pe un ecran.
Gavin, aflat pe aproape, ajusta dispozitivul revoluționar. Spuse cu voce calmă:
– Stabilitatea semnalului e aproape perfectă. Hector, dacă reușim să-l calibrăm pentru un perimetru mai mare…, ar putea schimba totul.
Hector râse și zise:
– Schimbăm lumea dintr-un laborator prăpădit. Cine ar fi crezut?
Un zgomot puternic sparse liniștea. Ușa laboratorului explodă. Se stârni instantaneu un nor de praf. Apărură siluetele unor indivizi mascați. Aceștia aveau arme care emiteau lumini stranii. Era clar că foloseau o tehnologie avansată.
Hector strigă:
– Gavin, jos!
Un fascicul de lumină lovi un raft. Câteva echipamente căzură la pământ.
Gavin apucă rapid dispozitivul. Apoi se aruncă sub o masă.
Hector încercă disperat să reziste. Aruncă un scaun în direcția atacatorilor. Un fascicul îl lovi însă în piept. Scoase un strigăt de durere și căzu.
Gavin urlă:
– Hector, nu!
Atacatorii porniră spre bancul de lucru. Gavin activă imediat un protocol de siguranță. Datele afișate pe pereții holografici reușiră să îi distragă pe atacatori.
Gavin șopti cu voce tremurândă:
– Nu-mi luați asta…
Unul dintre atacatori observă dispozitivul. Imediat, din depărtare, se auziră sirenele poliției. Atacatorii fugiră îndată din laboratorul distrus.
Gavin se târî spre Hector, care, stând nemișcat, zise:
– Trebuie… să termini asta, Gavin. E prea important…
Ochii lui Gavin se umplură cu lacrimi. El strânse mâna prietenului său rănit. Și jură în liniște că va continua.
…
Într-un colț întunecat al apartamentului, Gavin lucra la laptopul său vechi. Pe ecran rulau datele criptate ale cercetărilor sale.
Se auzi sunetul unei alarme discrete. Gavin tresări, atent la ușa pe care cineva tocmai o forța. Luă repede de pe masă un dispozitiv improvizat și se ascunse.
O voce de femeie se auzi:
– Calmează-te, Gavin! Dacă voiam să te prind, ai fi fost deja legat.
Din umbră apăru Melanie Wood. În mână ținea o tabletă care strălucea slab. Purta haine simple. Însă privirea ei era pătrunzătoare.
Melanie spuse:
– Știu ce cauți. Știu și ce a pățit Hector. Și mai știu că ai nevoie de ajutor.
Gavin nu spuse nimic. Doar întinse spre Melanie dispozitivul. Apoi hotărî să vorbească:
– De ce ar trebui să am încredere în tine? Ai fost alături de Hayden. Ai lucrat pentru el!
Melanie ridică mâinile și spuse:
– Așa este! Și știu cum gândește el. Știu ce plănuiește. Tocmai de aceea eu sunt aici. Dacă el pune mâna pe invenția ta, nimeni nu va mai putea trăi liber.
Gavin o privi cu neîncredere pe Melanie și zise:
– Cum pot ști că nu ești încă de partea lui?
Melanie scoase din buzunar un stick de memorie. Îl puse pe masă, zicând:
– Pe stick sunt codurile lui personale. Dovezi ale planurilor sale. Dacă nu mă crezi, folosește-le. Însă te avertizez că, fără mine, ești deja mort.
Gavin ezită. În cele din urmă, privind-o intens pe Melanie, spuse:
– Un singur pas greșit, Melanie, și terminăm. Fără avertisment.
Melanie zise:
– Fără greșeli, Gavin. Fără avertismente.
…
Tot mai mulți oameni se uitau pe ecranele holografice de pe clădiri. Pe ecrane era imaginea lui Gavin Fuller. Sub imagine era un text amenințător: „PERICOL PUBLIC! GENIUL DISTRUCTIV CARE AMENINȚĂ SOCIETATEA!”
Dintr-un studio virtual, afișând o expresie gravă, un reporter explica:
– Gavin Fuller, fost cercetător, este căutat pentru activități subversive. Oficialii avertizează că dispozitivul său ar putea destabiliza sistemele globale.
Având o glugă trasă peste cap și o mască simplă pe față, Gavin se strecura printre oameni, mergând grăbit. Oamenii din jurul său murmurau. Unii priveau ecranele. Alții își verificau agitați dispozitivele.
O femeie din mulțime zise:
– Nu pot să cred! Ei spun că el a distrus un întreg server guvernamental. Ce om nebun!
Gavin ajunse pe o alee întunecată. Aici îl aștepta Melanie, lucrând pe laptopul ei. Fără să îl privească pe Gavin, ea spuse:
– Hayden e priceput la asta. Manipularea opiniei publice e jocul lui preferat. Nu ai idee câte resurse a folosit pentru a-ți transforma chipul în ținta perfectă.
Iritat, Gavin zise:
– Genial! Și acum? Toată lumea e împotriva mea. Iar el doar stă și se distrează.
Melanie închise laptopul. Îl privi direct pe Gavin și spuse:
– Acum fugim. Și luptăm mai departe. Dacă însă vrei să supraviețuiești, trebuie să fii mai rapid decât propaganda lui.
Din depărtare se auziră sirenele autorităților care se apropiau. Gavin își trase mai mult gluga. Alături de Melanie, dispăru undeva în umbra orașului.
…
În camera strâmtă era un singur bec, destul de mic și care emitea o lumină slabă și tremurătoare.
Pe o masă, între documente rupte și fire împrăștiate, stătea dispozitivul încă nefinisat al lui Gavin.
Cu ochii roșii de oboseală, Gavin privea în gol. Pe laptopul aflat lângă el se afișa un mesaj criptat: „Hector Torres – Localizat și monitorizat de Hayden.”
Gavin izbucni:
– Nu pot să cred! Hector… Totul a fost o capcană. Asta e munca lui Hayden! El știe fiecare pas pe care îl fac eu.
Gavin apucă dispozitivul și se ridică, hotărât. Melanie, care stătea pe canapea, se ridică rapid și zise:
– Gavin, ce faci?
Cu amărăciune, Gavin zise:
– Îl distrug. Dacă Hayden pune mâna pe dispozitiv, va controla lumea. E mai bine ca dispozitivul să dispară.
Melanie ridică mâinile și îi blocă lui Gavin calea, spunând:
– Nu, ascultă-mă. Știu ce înseamnă să-ți pierzi încrederea. Știu cum manipulează Hayden. Am fost acolo, Gavin. Am lucrat pentru el.
Gavin se opri. O privi cu neîncredere pe Melanie și zise:
– Exact! Ai fost de partea lui. Cum să te cred acum? Chiar, de ce te-aș crede pe tine?
Melanie făcu un pas mai aproape. Îl privi cu sinceritate pe Gavin și îi spuse:
– Pentru că am plecat de acolo. Pentru că știu ce face el. Și pentru că, dacă renunți acum, tot ce a făcut Hector, tot ce ai sacrificat tu, nu va însemna nimic.
O liniște apăsătoare se lăsă între Gavin și Melanie. Până la urmă, cu mâinile tremurânde, Gavin puse dispozitivul pe masă, apoi vorbi cu glas slab:
– Dacă mă trădezi, nu va mai fi cale de întoarcere.
– Nu voi face asta, zise Melanie. Îți promit.
…
Drone și garduri electrificate străjuiau clădirea impunătoare.
Încercând să ignore aerul rece și intimidant, Gavin și Melanie se adăpostiră în spatele unui container. De acolo putură să urmărească patrulele. Melanie ținea în mână un dispozitiv care afișa un plan holografic al instalației.
– Până la următoarea rotație, zise Melanie în șoaptă, mai sunt trei minute. Intrăm prin tunelul de ventilație. Dacă sistemele mele funcționează, vom avea o fereastră de zece minute.
Destul de neliniștit, Gavin spuse:
– Dacă funcționează? Încrederea mea în tehnologia ta nu e chiar la cote maxime.
Melanie zâmbi slab și zise:
– Atunci e un moment bun să-ți depășești fricile.
Cei doi se strecurară prin tunel. Ajunseră într-un coridor îngust, cu câteva lumini albastre pornite din podea. Din locul acela se putea auzi zgomotul dronelor. Melanie deconectă un tablou, apoi introduse un cablu. Spuse:
– Eu distrag atenția pentru 90 de secunde. Tu găsește camera 42B. Componentele ar trebui să fie acolo.
Gavin se mișcă rapid. Însă un robot de securitate îi intersectă calea. Îl cuprinse panica și se aruncă într-o nișă. Încercă să respire liniștit. În timpul acesta, robotul scana zona. De pe dispozitivul lui Melanie porni un impuls scurt, care dezactivă robotul. Gavin șopti:
– Nu mi-ai spus că s-ar putea să fiu tocat de un robot…
Prin cască, Melanie zise:
– Ești bine? Nu-mi mulțumi.
Cei doi ajunseră în camera 42B. Melanie sparse un seif. Gavin luă componentele aflate în acesta. Imediat începu să sune o alarmă. Melanie spuse:
– Te miști mai încet decât un melc! Ieșim acum!
Gavin și Melanie, cu gărzile pe urmele lor, dispărură printr-un tunel secret
…
Un amestec de tehnologie de ultimă generație se afla în sală. Mai multe ecrane monitorizau fiecare colț al lumii exterioare.
În mijlocul sălii, într-un fotoliu ergonomic, stătea Hayden, relaxat și afișând un zâmbet superior.
Gavin intră și, cu un mers șchiopătând, se îndreptă spre Hayden. Se sprijini de un perete, ținând strâns în mână dispozitivul său.
Hayden spuse:
– În sfârșit, Gavin. Credeam că vei muri pe drum. Dar uită-te la tine, un geniu în zdrențe.
Gavin își fixă privirea asupra lui Hayden. Dintr-o rană de pe umăr îi curgea sânge. Însă el ignora asta. Spuse către Hayden:
– Am venit să pun capăt jocului tău. Nu vei controla lumea cu asta.
Hayden râse. Ridică un deget către o consolă și zise:
– Greșești, prietene. Tot ce am nevoie e în codul tău. Doar că îmi lipsea cheia finală. Și acum ai adus-o direct aici.
Un sunet de alarmă izbucni brusc. Melanie se afla într-o cameră adiacentă. Ea reuși să declanșeze o contracarare digitală.
Hayden privi furios spre monitoarele sale și spuse:
– Încă ai aliați, Gavin. Dar nu pentru mult timp.
Începu o luptă a minților. Deși era slăbit, Gavin reuși să introducă un virus în sistemul lui Hayden. Însă Hayden ripostă și îl aruncă pe Gavin peste o consolă. Gavin căzu și gemu de durere. Hayden îi spuse:
– Ești terminat.
Cu ultimele forțe, Gavin reuși să activeze dispozitivul. Toate conexiunile și monitoarele lui Hayden se opriră. Gavin șopti:
– Șah mat, Hayden.
Plin de furie, Hayden începu să strige. Melanie intră și îl scoase pe Gavin din sală. Cu toate că era rănit grav, Gavin surâse slab și zise:
– Am reușit.
…
Întins pe un pat improvizat, Gavin gemea slab, cu pieptul bandajat, privind din când în când spre lumina care intra prin ferestrele prăfuite.
Melanie stătea lângă pat și tasta de zor la laptopul conectat la dispozitivul lui Gavin. Un flux de date se încărcă rapid pe ecran.
Concentrată, Melanie vorbi pentru ea însăși:
– Hai, hai… Mai avem puțin. Lumea trebuie să vadă asta.
Apăru o imagine live a rețelei globale, dintr-un monitor portabil. Melanie introduse ultima linie de cod. Un semnal verde strălucitor confirmă transmiterea.
Cu voce slabă, Gavin spuse:
– Ești sigură… că va funcționa?
Melanie zâmbi slab și zise:
– Funcționează deja.
Un videoclip începu să ruleze peste tot, pe telefoanele oamenilor, în rețelele publice, pe ecranele din piețele orașului. În videoclip erau dezvăluite documente incriminatoare, înregistrări audio și mărturii despre planurile lui Hayden de a folosi dispozitivul pentru a manipula masele.
Un locuitor al orașului, privind la ecranul telefonului său, zise:
– Cum de ne-am lăsat păcăliți atâta timp?
Un alt locuitor spuse:
– Trebuie să facem ceva!
În sala de control a poliției, comandanții urmăreau furioși imaginile. Deciseră imediat să trimită o echipă care să îl aresteze pe Hayden.
Melanie îl privi pe Gavin și îi spuse:
– Structura lui s-a prăbușit. Lumea știe acum adevărul.
Gavin, zâmbind firav, zise:
– Atunci… merită toată durerea asta.
…
Aleile parcului primeau din plin razele calde ale soarelui. Oameni de toate vârstele se plimbau prin parc. Discutau și râdeau în voie.
Gavin stătea pe o bancă aflată într-un colț liniștit al parcului. Lângă el se afla un baston sprijinit de bancă.
Privirea lui Gavin era îndreptată spre copiii care alergau prin parc și spre oamenii care interacționau liber.
Melanie veni lângă Gavin. Ea ținea un laptop sub braț și două cafele. Îi oferi lui Gavin o cafea și zise:
– Arăți mai bine. Cum te simți?
Gavin sorbi o gură de cafea și spuse:
– Mai am un pic de dureri. Dar, dacă mă uit la ce e în jurul meu…, merită. În sfârșit, oamenii sunt liberi să împărtășească așa cum vor ei informațiile. Nu mai există umbre ca Hayden, care să-i controleze.
– Și, spuse Melanie zâmbind, numele tău, pentru prima dată, nu mai e sinonim cu haosul. Să știi că multe organizații vor să colaboreze cu noi. Ele vor ca dispozitivul să fie folosit responsabil.
Cu privirea plină de recunoștință, Gavin se întoarse spre Melanie și zise:
– Noi? Wow! Să înțeleg că te-ai alăturat echipei?
Melanie râse ușor și spuse:
– Mi-am dat seama că nu ești chiar atât de insuportabil. Și avem mult de lucru. Tehnologia noastră poate face lumea mai sigură. Dar asta înseamnă să nu ne oprim aici.
Gavin zâmbi și zise:
– Să începem, atunci. Împreună.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
