REVENIM DUPĂ O SCURTĂ PAUZĂ PUBLICITARĂ



Televizorul instalat în camera de la parterul vilei funcționa de obicei până aproape de miezul nopții. În fața televizorului se afla un fotoliu vechi de cel puțin douăzeci de ani. Însă pe ocupantul zilnic al fotoliului nu îl deranja acest aspect.

Bărbatul trecut de vârsta de treizeci de ani, dar având trăsăturile chipului mult mai îmbătrânite, de parcă ar fi împlinit cel puțin cincizeci și nouă de ani, voia doar să fie adus în fiecare dimineață pe fotoliul jerpelit, apoi să înceapă să guste fericirea de a vedea cum televizorul este alimentat cu curent electric. Dintr-un obiect tăcut, televizorul devenea dintr-o dată plin de viață. Iar asta se întâmpla printr-o singură apăsare de buton.

După plăcerea micului dejun, pentru Davor urma plăcerea lungă a unei zile de privit la televizor. În fiecare dimineață, mâinile dibace și puternice ale lui Lauren îl ajutau pe Davor să se instaleze confortabil în fotoliu. Aceleași mâini îi așezau la picioare papucii din pluș. Pe măsuța din dreapta fotoliului, Lauren avea întotdeauna grijă să aducă bidonul cu apă plată, bidon din care Davor avea să bea pe parcursul zilei, ori de câte ori simțea nevoia.

Ziua de vizionare la televizor se prelungea până aproape de miezul nopții, când Lauren venea încetișor lângă fotoliu, închidea televizorul, apoi îl ducea pe Davor în dormitorul său de la etaj. Acest ritual se repeta la fiecare douăzeci și patru de ore.

Într-o dimineață însorită de sâmbă-tă, Lauren își îndeplini obligația și rutina de a-l duce pe Davor în fața televizorului. Luă telecomanda de pe măsuța din dreapta lui Davor și selectă programul local, cu știri, interviuri și reportaje din orașul Hillford.

Lauren știa că acesta este singurul program pe care Davor îl vizionează fără încetare. Nu înțelegea de ce Davor nu preferă, de exemplu, un program cu desene animate. Sau unul cu filme. Sau unul cu sport. Nici Francisca, soția lui Lauren, nu înțelegea asta. Însă cei doi soți nu își mai băteau capul cu această chestiune. Lauren și Francisca erau mulțumiți că Davor stă toată ziua calm în fața televizorului, savurând progra-mul care transmitea numai reportaje, interviuri și știri din orașul în care ei locuiau.

Cu pasiunea lui Davor pentru vizionarea programului unic la televizor se obișnuise și Leda, fiica soților care locuiau în această casă de la periferia orașului Hillford. Leda avea vârsta de zece ani. Însă, uneori, ea se oprea foarte serioasă lângă fotoliul pe care stătea Davor, întrebându-se ce anume găsește el așa de interesant la programul acela de televiziune. Ea nu putea să priceapă ce poate fi atractiv la interviurile acelea care păreau nesfârșite. Încercase o singură dată să mute pe un canal cu muzică, însă protestele vehemente ale lui Davor au convins-o că este bine să nu mai încerce niciodată așa ceva. Ea avea televizorul din camera ei, așa că Davor nu avea decât să afle totul despre orașul Hillford, doar de la televizor.

Sunetul soneriei de la intrarea în casă îl smulse pe Lauren de lângă fotoliul lui Davor. Lauren ajunse la ușă, o deschise și îi zâmbi imediat lui Jamison, un tânăr de douăzeci și opt de ani, bine bronzat, care și el zâmbea foarte relaxat.

– Intră, îi zise Lauren lui Jamison. Eu și Francisca suntem aproape gata.

Jamison trecu pragul și zise:

– Dar Leda? Ea nu merge cu noi?

– Ba da, zise Lauren. Sigur că merge. Francisca o pregătește și pe ea. Apropo, Leda mă întreba aseară dacă la tine vor fi și alți copii. Ea nu s-ar simți în largul ei dacă ar sta numai printre adulți.

Jamison zise:

– Bineînțeles că vor fi și alți copii. Asta le-am spus tuturor invitaților, să îi aducă pe copii. E un loc de joacă în apropierea curții în care vom sta.

– E perfect, zise Lauren. Acum le putem aștepta liniștiți pe fete. După ce ele sunt gata, vor coborî. Nu cred că mai durează mult. Până atunci, hai, ia loc pe canapeaua asta de aici.

– Mulțumesc, spuse Jamison îndrep­tându-se spre canapeaua pe care îl invi­tase Lauren. Dar… scuze… Cine e dom­nul?

Jamison arătă discret cu privirea spre Davor.

– A, da, zise Lauren. Trebuia să îți spun. Stai să vin mai aproape de tine.

Lauren veni chiar lângă Jamison, pe canapea, apoi spuse foarte încet, aproape în șoaptă:

– El este Davor, vărul soției mele. Știi, Davor are, din nefericire, un handicap. Nu poate să meargă. Iar mintea lui… nu e tocmai așa cum ar trebui…

– Aha, zise Jamison. Adică el e bolnav.

– Cam așa. El ne aude, ne vede și poate înțelege ce îi spunem. Însă nu poate să interacționeze cu cei din jur.

– Înțeleg. Are autism.

– Oarecum. Diagnosticul e altul. Dar ce mai contează diagnosticul? Noi trebuie să avem grijă de el, de când părinții lui s-au prăpădit. Norocul nostru este că nu ne chinuie prea mult. Dimineața el mănâncă foarte bine la micul dejun. De masa de prânz nu mai are nevoie. Tocmai la cină mai mănâncă ceva, apoi doarme dus toată noaptea. În timpul zilei este foarte ușor pentru noi. El stă cu orele în fața televizorului. Nu contează dacă îl lăsăm singur în casă, toată ziua. Dacă i-am fixat la televizor programul lui preferat, așa îl găsim, în fața televizorului.

– Nu știu ce să zic… Chiar e aiurea.

– Noi ne-am obișnuit. Nu înțelegem de ce vrea el numai programul ăla local de televiziune. Dar ce mai contează asta? Important e să fim noi cât mai liniștiți.

– Dar ce program urmărește el la televizor?

– Ceva cu știri și cu tot felul de evenimente din orașul nostru. Îl captivează imaginile din Hillford. Chiar și acum se întâmplă asta. După cum vezi, el nu ne bagă în seamă. Parcă nici nu existăm. A, gata, au venit fetele.

Francisca și Leda coborâră de la etaj și ajunseră în camera în care le așteptau Lauren și Jamison. Amândouă era îmbrăcate sport și pregătite pentru o zi de relaxare. Jamison se ridică de pe canapea. La fel făcu și Lauren, care se grăbi să facă prezentările.

– Ea este Francisca, soția mea. Iar ea este Leda, fiica mea.

– Încântat, spuse Jamison.

– El este vărul meu ceva mai îndepărtat, Jamison. După așa de mulți ani, uite că s-a hotărât să se întoarcă în orașul în care a copilărit. Tot aici și-a deschis și afacerea asta cu pensiunea. Cum spuneai că se numește?

Jamison zise:

– Pensiunea Amenity.

Francisca spuse:

– Stai puțin, dar eu cred că am auzit în urmă cu câteva zile despre pensiunea Amenity. Mai exact, o prietenă mi-a povestit despre ea. Nu cumva e și o reclamă la televizor?

– Da, spuse Jamison. La postul local de televiziune. Amenity este pentru tine…

– Locul în care mereu găsești numai bine…

– Exact. Aș fi vrut să am mai mulți bani pentru publicitate.

– Nu-i nimic, zise Lauren. Ceva reclamă îți vom face și noi, după ce vizităm pensiunea.

– Eu, zise Jamison, sper din tot sufletul să vă placă.

– Păi, zise Francisca, dacă ne-am cunoscut, eu spun să mergem.

– Da, mergem, spuse Lauren. Dar mai întâi să vorbesc puțin cu Davor.

– Nicio problemă, zise Jamison. Eu pot să aștept.

Lauren merse într-un loc din care îi putea vorbi lui Davor în așa fel încât să nu îl deranjeze de la privitul său la televizor. Îi spuse:

– Davor, eu cu Francisca și Leda plecăm azi într-o mică vacanță, de doar o zi. Vărul meu, Jamison, are o pensiune superbă și am vrea să o vizităm. Dar tu ai aici tot ce-ți trebuie. Pe măsuță este apa. Televizorul este deschis la programul tău. Noi ne întoarcem diseară, așa că fii liniștit.

Davor dădu din cap, în semn că a înțeles totul perfect. După aproape două minute, el era singur în casă, fericit că în jurul său nu mai există niciun zgomot care să îi abată mintea de la bucuria de a privi fără oprire emisiunile postului local de televiziune. Întinse mâna după bidonul cu apă și își domoli imediat setea.

Exact în acel moment, pe ecranul televizorului apărură cuvintele „Breaking News”. Davor puse rapid bidonul pe măsuță și miji ochii, în culmea fericirii. Se înclină instinctiv spre televizor, de parcă asta l-ar fi ajutat să vadă mai clar ceea ce se întâmpla pe ecranul din sticlă.

„Stimați telespectatori, întrerupem programul nostru, pentru câteva momente. Avem o știre de ultimă oră. La marginea orașului Hillford se poate vedea acum un nor uriaș. Norul crește continuu, iar specialiștii în meteorologie spun că asupra orașului Hillford se va abate foarte curând o furtună uriașă. Vom reveni cu noutăți.”

Davor, după ce auzi știrea, bătu fericit din palme. Pentru el, ziua pornise bine și devenea din ce în ce mai interesantă.

„Și acum, o scurtă pauză publicitară.”

Davor jubila și bătea din palme. Ar fi vrut să poată merge, să ia televizorul în brațe și să danseze cu el. Însă nu putea să facă asta, așa că se mulțumi să privească plin de patos la filmulețul publicitar de doar treizeci de secunde.

„Orașul Hillford este acum atracția principală a tuturor turiștilor. Pentru o vacanță de vis, vizitați Hillford!”

Chipul lui Davor era numai un zâmbet. Satisfacția lui crescu după ce văzu că începe emisiunea cu prezentatorul său favorit, Caden Cole, un tânăr blond, foarte frumos și deosebit de inteligent. La emisiunea de azi era invitat Emerson Bradley, vedeta zilei, sportiv de performanță.

„Bine ai venit, Emerson!”, zise Caden.

„Vă mulțumesc pentru invitație!”, zise Emerson, un atlet înalt, cu un corp suplu, perfect construit.

„Te-ai întors de la Olimpiadă, Emerson. Însă nu te-ai întors oricum, ci ai adus cu tine și câteva medalii de aur. Felicitări!”

„Mulțumesc! Îi sunt recunoscător lui Alan Gibson, antre­norul meu. De asemenea, țin să amintesc despre condițiile excelente de antrenament pe care le-am avut pe stadionul Sparks, în minunatul nostru oraș Hillford.”

Davor simți că îi este iar sete. Întinse mâna după paharul de apă, fără să își dezlipească privirea de pe ecranul televizorului, unde vedea cum atletul Emerson răspunde amabil și răbdător întrebărilor pe care Caden i le punea.

După ce primi prin cască încă un mesaj, Caden spuse:

„Avem iar un Breaking News, dragi telespectatori.”

Ochii lui Davor se făcură din nou mari și extrem de atenți.

„Breaking News! Norul uriaș care s-a format azi la marginea orașului Hillford a devenit mult mai mare și s-a transformat într-o furtună care a devastat stadionul Sparks. După cum vedeți, frumosul stadion al orașului Hillford este acum o ruină, din păcate. Vom reveni cu noutăți.”

Ecranul televizorului era împărțit acum în două porțiuni. În prima porțiune, cea mai mare, Davor vedea cum Emer­son răspunde mai departe întrebărilor lui Caden. În a doua porțiune, mai mică, Davor vedea fascinat cum violența uraga­nului devasta stadionul Sparks. Bănci smulse de pe locurile lor și aruncate peste iarba stadionului. Gardul rupt în bucăți. Imagini apocaliptice, care pe Davor îl aduceau pe culmile în­cântării.

Caden era atent la programul pe care trebuia să îl respecte în timpul emisiunii.

„Dragi telespectatori, urmează o scurtă pauză publicitară. Revenim.”



Din cauza bucuriei, Davor începu să se zgâlțâie în fotoliul său. Pauza publicitară era distracția lui favorită. Ajunse în extaz mai ales după ce auzi vocea care însoțea cele câteva secunde de publicitate.

„Stadionul Sparks este pentru oamenii care au un țel. Orașul Hillford se mândrește cu stadionul Sparks. Aici se formează viitorii campioni.”

După terminarea pauzei publicitare, entuziasmul lui Davor mai scăzu. Însă Davor era în continuare foarte atent la cuvintele lui Caden, după ce acesta reveni pe ecranul televizorului.

„Așadar, Emerson, tu îi încurajezi pe toți tinerii din orașul Hillford să practice cel puțin un sport.”

„Exact. Sportul înseamnă un corp armonios și, de asemenea, sănătate.”

„Dragi telespectatori, îmi cer scuze, dar avem din nou un Breaking News.”

Chipul lui Davor se învioră brusc.

„Breaking News! Uraganul care a luat cu asalt orașul Hillford a crescut și a ajuns la fabrica de mobilă, celebra fabrică de la care pleacă în toată țara mobila Maylet, un brand de mare succes. Avem chiar acum imagini în direct de la fața locului. Toți muncitorii au fost evacuați din fabrică. Forța nemiloasă a uraganului a distrus cea mai mare parte din fabrică. Mobila Maylet, depozitată și pregătită pentru a fi expediată către cumpărători, a fost pur și simplu spulberată. Practic, am putea spune că fabrica Maylet nu mai există. Cei care doresc să cumpere de acum înainte mobilă Maylet, nu mai au ce să cumpere. Natura își arată puterea. Îngrozitor este faptul că în fabrica Maylet munceau cei mai mulți locuitori adulți ai orașului Hillford. Acum, fabrica fiind distrusă, acești oameni rămân pe drumuri, șomeri, fără perspective de a-și găsi un alt loc de muncă. Vom reveni cu noutăți.”

„Dragi telespectatori, eu sunt Caden Cole. Am revenit la emisiunea noastră, alături de campionul Emerson Bradley.”

Davor, dându-și seama că amorțise în fotoliu, începu să se foiască și se opri după ce găsi o poziție ceva mai confortabilă. Îl ascultă răbdător pe Emerson, care povestea despre anii în care se antrena din greu pentru Olimpiadă.

La un moment dat, Caden zise:

„Dragi telespectatori, revenim după o scurtă pauză publicitară.”

Davor bătu energic din palme. Fericirea îi umplea din nou sufletul. Reclama începuse.

„Mobila Maylet, acum pentru casa ta! Stil, performanță, frumusețe! Căminul tău va fi perfect numai cu mobilă Maylat!”

După terminarea pauzei publicitare, Caden era din nou prezent pe ecran, menținându-și zâmbetul profesional. Îi ceru lui Emerson să spună câteva cuvinte pentru admiratorii săi. Emerson apucă să spună cinci propoziții, când Caden îl întrerupse.

„Îmi pare rău, dragi telespectatori, dar avem iar un Breaking News.”

Davor scoase un râset plin de poftă.

„Breaking News! Uraganul neașteptat a cuprins aproape tot orașul Hillford. Pe străzi este haos. Foarte multe automobile au fost distruse. Și ne-au sosit chiar acum imagini de la pensiunea Amenity. Pentru locuitorii orașului Hillford, pensiunea Amenity este un punct de maximă atracție. Sau, mă rog, era… După cum vedeți, pensiunea Amenity este acum distrusă în întregime. Furia uraganului a măturat totul aici, producând pagube mai ales în curtea în care mulți oameni veniseră la picnic. Chiar lângă mine se află unul dintre cei pe care apa i-a blocat aici…”

Davor se aplecă spre înainte, cât putu el de mult. Pe ecranul televizorului tocmai îl văzuse pe Lauren, care, aflat lângă reporter, începu să vorbească disperat spre camera de luat vederi:

„Davor, să stai liniștit! Aici e urgie! Știu că mă vezi acum la televizor, dar voi ajunge curând acasă.”

Davor începu să se hlizească, arătând cu degetul spre televizor. Caden reveni pe ecran, cu Emerson lângă el, în studioul din care emisiunea se transmitea în direct.

„Acum să continuăm emisiunea noastră. Alături de mine se află Emerson Brandley, un mare campion…”

Davor simți din nou nevoia de a bea câțiva stropi de apă. În timp ce îl asculta pe Emerson povestind ceva despre sacrificiile celor care se dedică sportului și performanței, întinse mâna după bidon și își potoli setea.

„Întrerupem pentru scurt timp emisiunea. Revenim după o mică pauză publicitară.”

Davor se învioră subit. Abia aștepta să savureze clipele magice de publicitate.

„Amenity este pentru tine/ Locul în care mereu găsești numai bine… Oamenii din orașul Hillford se pot bucura de o adevărată oază de liniște, calm și desfătare, numai la pensiunea Amenity. Vino și tu la Amenity!”

Pauza publicitară se încheie, iar Davor începu să râdă cu lacrimi.

„Am revenit, dragi telespectatori. Oaspetele emisiunii noastre este Emerson Bradley, un mare campion și un model pe care am putea să îl urmăm noi toți… Un moment, avem din nou un Breaking News…”

Lui Davor îi dădură iar lacrimile din cauza fericirii. Nu mai putea să râdă, având energia secată. Însă extazul îl urmărea la fiecare întrerupere a emisiunii.

„Breaking News! Uraganul face ravagii în orașul Hillford. Furia naturii se îndreaptă chiar acum spre televiziunea locală din Hillford, adică exact acolo de unde se transmite emisiunea lui Caden Cole, avându-l ca invitat pe marele campion la atletism Emerson Bradley. Echipele speciale de intervenție deja au început să acționeze. Însă, din ceea ce putem să ne dăm seama, uraganul va avea o putere așa de mare, încât va distruge aproape complet clădirea televiziunii locale din orașul Hillford. Trebuie urgent ca toți oamenii aflați în clădirea televiziunii să fie evacuați. Vom reveni cu noi informații.”

Pe ecranul televizorului apăru din nou imaginea studioului în care se aflau Caden și Emerson.

„Și iată că ne-am întors la emisiunea noastră. Prezența ta aici, dragă Emerson, este o reală plăcere pentru mine, dar și pentru telespectatorii noștri. Aș vrea să ne spui acum câteva cuvinte despre planurile tale de viitor… Stai puțin… Se întâmplă ceva…”

Un tehnician aflat pe platou veni lângă Caden și începu să îi vorbească foarte aproape de ureche. Pe măsură ce tehnicianul vorbea, Caden se schimba la față, până când o îngrijorare acută îi marca chipul. Tehnicianul ieși apoi din platou. Caden îi făcu semn cu mâna lui Emerson că totul va fi în regulă, apoi spuse către camera de luat vederi:

„Dragi telespectatori, îmi cer scuze pentru întreruperea emisiunii. Vom lua o scurtă pauză. Televiziunea noastră din asta trăiește, din publicitate. Așadar, revenim după o scurtă pauză publicitară.”

Davor jubila și bătea cu frenezie din palme. Tocmai începea reclama la televizor. Nu îl interesa furtuna care trimitea cantități uriașe de apă în geamurile ferestrelor casei. El voia pur și simplu să simtă bucuria vizionării reclamei.

După exact unsprezece secunde, Davor încremeni. Con­sternarea îi înnegură chipul. Ecranul televizorului se umpluse brusc cu un alb plin de puncte negre. Apoi, după alte cinci secunde, ecranul televizorului deveni negru.

Davor își pierdu răbdarea. El voia ca televizorul să repor­nească, iar pe ecran să ruleze reclama foarte plăcută. Numai că nu se întâmpla așa. Davor deveni trist, din ce în ce mai trist. Rămase încremenit în fotoliu. În minte îi răsunau mereu cu­vintele care ceva mai devreme îi stârneau beatitudinea adusă la cele mai înalte cote:

„Revenim după o scurtă pauză publicitară…”

***

Doctorul Baxter era emoționat. Iată că sosise momentul despărțirii, după ani de zile.

Davor îi întinse mâna vindecătorului său și îi spuse:

– Să știți că, oriunde voi merge, îmi voi aminti despre acești ani interesanți petrecuți aici. Știu că, orice aș face, nu am cum să vă răsplătesc cu adevărat eforturile.

– Nu e nevoie, zise doctorul Baxter. Răsplata mea este să știu că tu te-ai vindecat complet și că vei avea o viață normală. Clinica noastră va fi mai bogată. Da, s-a îmbogățit cu multe informații despre un veritabil miracol medical. Tu ești acest miracol.

– Fără eforturile dumneavoastră, eu aș fi fost și azi o „legumă”, stând toată ziua în fotoliu și amuzându-mă prostește în fața televizorului. Vă voi menționa în cartea la care lucrez acum. Meritați asta. Niciun miracol nu apare de la sine. Totul are o cauză.

– Felicitări, Davor! Eu chiar sunt mândru că unul dintre pacienții mei scrie o carte. Îți doresc mult succes!

Davor ieși din biroul medicului și merse în camera sa, unde, în fața calculatorului, începu să mai scrie ceva la cartea lui, înainte de a părăsi pentru totdeauna spitalul.

„Oameni buni, dacă citiți această carte, înseamnă că mai există speranță. Autorul ei era cândva o epavă, o adevărată povară pentru cei din jur. Acum el a înțeles că soarta oricând poate să ia o întorsătură neașteptată.

Pentru mine, marea schimbare a început în momentele în care priveam reclame la televizor, țintuit în fotoliu. Vreau să vă transmit ceva ce ar trebui să țineți minte toată viața.

Vă înspăimântă cumva știrile despre criza economică, despre vremurile grele care vor veni, despre falimentul firmelor, despre schimbările climatice, despre șomaj și creșterea prețurilor, despre sărăcie și lipsa banilor? Eu vă spun să vă liniștiți. Dacă vedeți că reclamele (la televizor și oriunde în altă parte) NU lipsesc și NU scad în cantitate, înseamnă că totul e în regulă. EXISTĂ BANI! Totul merge bine. Totul merge minunat de bine.

Pentru ca acele reclame să fie prezente, cineva plătește vagoane de bani, sume colosale. Iar sumele acelea uriașe înseamnă bogăție. Ce sărăcie? Ce catastrofe? Ce falimente? Ce criză? Aiurea! Vă agasează reclamele? Înseamnă că totul merge ca pe roate. Banii circulă. Sume imense sunt vărsate în câteva secunde de publicitate. Banii mulți, mulți, mulți se plimbă peste tot. Televiziunile, în calupurile lor publicitare așa de enervante, înghit ca niște balauri grămezi astronomice de bani.

Dacă unele emisiuni pe care le vedeți la televizor vă dau impresia că lumea se duce de râpă, dar pauzele publicitare întrerup acele emisiuni, fiți convinși că lumea NU se duce de râpă. Dacă sunt bani pentru reclame, puteți dormi liniștiți.

Iată când este cazul să intrați în panică: atunci când nu vă vor mai enerva niciun fel de reclame, nicăieri.

Rugați-vă să NU dispară reclamele! Publicitatea se hrănește cu tone de bani. Iar tonele de bani înseamnă pros­peritate.

Dacă dispare publicitatea, e clar că au dispărut vagoanele pline cu bani, adică a dispărut și prosperitatea. Fără bani,

reclama moare! Bucurați-vă de fiecare dată când vedeți reclame! Bucurați-vă că există totuși munți de bani, pe undeva, nu contează unde. Important este să existe munții de bani. Echilibrul și compensarea se pot produce oricând. Totul este să ne înconjoare fluviile de bani.

Așadar, dragi cititori, fiți fericiți de fiecare dată când auziți pe cineva că revine după o scurtă pauză publicitară, chiar dacă acel cineva parcă ține morțiș să vă bage în sperieți cu tot felul de chestii alarmiste. Dacă urmează pauza publicitară, totul va fi bine…”

Claudiu Neacșu

„Este timpul să vă liniștiți. Calmați-vă, totul va fi în regulă. Nu trebuie să intrați în panică. Vedeți la pagina 145, pe linkul de mai jos, în proza pe care am scris-o pentru Revista Culturală Leviathan, de ce nu trebuie să fiți îngrijorați. Totul este bine!”



Our Score
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Next Post

Hrana Învingătorilor - Ziua 28

mie dec. 22 , 2021
Vizualizări: 161 Ziua 28 Inteligenţa nu înseamnă să nu faci greşeli, ci să vezi repede cum poţi să le îndrepţi. – Bertolt Brecht – Încrâncenarea cu care îți urmezi visul nu înseamnă neapărat o dramă destinată să-ți smulgă numai suspine. Drumul succesului mai înseamnă și relaxare și, mai ales, dezinvoltură […]

Categorii

Articole recente

Translate »