Într-un lan de grâu bătut de vânt, niciuna dintre spicele alea nu încearcă să crească mai înaltă doar ca să îi ia soarele celei de lângă ea. Ele stau acolo împreună, se leagănă în același ritm și își împart pământul fără să se certe. Mi-a venit gândul ăsta în timp ce mă gândeam la tine și la cum a ajuns viața noastră să fie o alergătură continuă, un fel de horă în care, în loc să ne ținem de mână, ne dăm coate să ajungem mai în față, de parcă la capătul drumului s-ar împărți cine știe ce premiu pe care nu-l apucă decât cel mai iute.
Trăim într-o lume care ne-a învățat că viața e un fel de ring de box unde, ca să fii tu bine, altcineva trebuie neapărat să fie la pământ. Ne trezim cu presiunea asta pe piept, mergem la muncă purtând în minte ideea că trebuie să demonstrăm că suntem mai buni, mai descurcăreți, mai vrednici decât colegul de lângă noi. Rivalitatea asta a ajuns să fie aerul pe care îl respirăm și a pătruns atât de adânc în noi încât nici nu o mai observăm. O vedem peste tot: la magazin, în trafic, în felul în care ne lăudăm cu ce am mai cumpărat prin bătătură, de parcă fericirea ar fi o scară pe care urcăm doar călcând pe umerii altora.
Cea mai mare minciună care ni s-a vândut este că această bătălie permanentă este ceva natural. Ni se spune că așa e omul, că așa e firea lucrurilor, că cel mai tare îl mănâncă pe cel mai slab. Dar ascultă-mă bine ce-ți spun: asta e o mare greșeală care ne usucă sufletele. Nu e nimic natural în a trăi cu teama că vecinul tău o va duce mai bine ca tine sau că succesul lui înseamnă eșecul tău. Am ajuns să acceptăm ca pe ceva firesc faptul că unii pierd și alții câștigă, fără să ne dăm seama că, în bătălia asta unde toți suntem dușmani, la final pierdem toți, pentru că pierdem liniștea, pierdem somnul bun și pierdem omenia care ne făcea să ne simțim acasă pe acest pământ.
Dacă ridici un pic ochii de la ograda ta și te uiți la ce se întâmplă în lumea mare, o să vezi că și țările fac exact același lucru. Statele lumii, conduse de oameni care au în cap doar ideea de a avea mai mult decât ceilalți, se bat între ele pe resurse. Tot ce auzi tu la televizor despre geopolitică, despre strategii și interese mari, nu e altceva decât o rivalitate urâtă pentru gaz, pentru petrol, pentru aur sau pentru pământuri. Este o luptă în care unele țări ajung să trăiască în lux și să prospere enorm, dar fac asta numai prin faptul că reușesc să sărăcească alte state, luându-le ce au mai de preț. E ca și cum, într-un sat, un singur om ar vrea să aibă toate fântânile, chiar dacă ceilalți mor de sete.
Acest principiu strâmb s-a lipit de mintea noastră ca rugina de fierul lăsat în ploaie. Vedem oameni care se zbat zi și noapte să se ridice pe seama altora, crezând că bogăția strânsă prin necazul aproapelui le va aduce fericirea. Chiar dacă societatea ne prezintă asta ca fiind ceva demn de laudă, ceva ce ține de „descurcăreala” omului modern, eu îți spun că de aici ne vin toate necazurile. De la acceptarea bătăliei ca fiind legea supremă au apărut ura, invidia și sentimentul că suntem mereu singuri împotriva tuturor. Și, mai grav de atât, de aici apar războaiele care ne sperie pe toți, acele conflicte unde copiii altora mor pentru ca niște buzunare să devină mai grele.
Avem nevoie de o schimbare atât de mare încât să ne scuture din temelii felul de a gândi. Este nevoie de o mișcare care să ne curețe inimile de veninul ăsta al întrecerii și să-l înlocuiască, cu pace și blândețe, cu mentalitatea că sprijinul reciproc este singura cale prin care ne poate fi bine tuturor. Trebuie să înțelegem că faptul că ajutorarea aproapelui nu e o slăbiciune, ci este singura forță care poate clădi ceva ce nu se dărâmă la prima furtună. Această colaborare trebuie să se vadă și între noi, la nivel de oameni simpli, dar și între țări, care ar trebui să împartă ceea ce pământul ne dă tuturor, fără să mai încerce să se fure una pe alta.
Abia după ce fiecare dintre noi va înțelege în adâncul sufletului că a lucra împreună este mai prețios decât a câștiga singur, lumea noastră va trece la următorul prag. Va fi acea lume la care visăm toți când închidem ochii: o lume fără războaie unde mamele nu-și mai plâng fiii, o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia lucie care îți fură demnitatea. Va fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia pe care o consumăm acum să ne păzim unii de alții sau să ne punem piedici va fi folosită să construim fântâni, școli și spitale pentru toată lumea. Toate țările ar putea înflori dacă am înceta să mai fim lupi și am începe să fim parteneri la drum.
Poate că te gândești, în sinea ta, că ești prea mic pentru o schimbare atât de uriașă. Poate spui că tu ești doar un om obișnuit și că nu ai cum să oprești tancurile sau să schimbi prețul resurselor pe glob. Dar ascultă-mă ce-ți zic: fiecare om, oricât de simplu ar fi, are în mână o scânteie care poate aprinde un foc mare. Fiecare dintre noi poate contribui la această schimbare a minții lumii. Poți trimite către toți cei pe care îi cunoști acest gând nou, acest îndemn de a înceta lupta și de a începe munca împreună. Poți face ca noua lege a lumii să fie colaborarea, o lege scrisă în inimi, nu pe hârtii reci.
Tu sigur nu vrei războaie și sigur nu vrei să vezi sărăcie în jurul tău. Dar trebuie să înțelegem că ele nu sunt fenomene care vin de la sine, ci sunt rezultatul direct al acestei rivalități între state, al lăcomiei celor care caută mereu resurse noi, dar sărăcind popoare întregi în calea lor. Iar tu, chiar dacă nu ești la conducerea marilor puteri și nu stai la mesele unde se împarte lumea, ai o cale prin care poți dărâma acest zid de ură. Calea este să îi faci pe cei din jurul tău să înțeleagă. Dacă vecinii tăi, prietenii tăi și rudele tale vor pricepe de ce întrajutorarea e mai bună decât spiritul de turmă care se bate pe resurse, ceva se va mișca în adâncul pământului.
Atunci când noi, toți oamenii simpli de pe fața planetei, ne vom schimba mentalitatea, politicienii nu vor mai avea încotro. Ei sunt atenți la ce gândim noi, pentru că puterea lor stă în acceptarea noastră. Când vor vedea că poporul nu mai vrea bătălie, că nu mai vrea să se compare și să se urască, ci vrea pace și muncă laolaltă, își vor modifica și ei acțiunile. Vor fi forțați să înlocuiască principiul rivalității cu cel al sprijinului reciproc, pur și simplu pentru că nu vor mai putea conduce o lume care gândește altfel. Și astfel, prin schimbarea gândului tău și al meu, vor dispărea războaiele și foamea. Totul începe de la o discuție, de la o mână întinsă și de la refuzul de a mai crede că cel de lângă tine este un dușman. Suntem toți în aceeași barcă, sub același soare, și e timpul să vâslim împreună spre malul păcii.
Autor: Claudiu Neacșu
