În povestirea „Păstrătoarele Viselor” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea) este vorba despre un sat izolat în care un grup de femei folosește metode străvechi pentru a accesa tărâmul viselor.
„Păstrătoarele Viselor”
Autor: Claudiu Neacșu
Liniștea nopții era adâncă. Din când în când se auzea susurul râului care șerpuia printre stânci. Aceeași liniște cuprinsese și satul construit între copacii impunători și bătrâni ai pădurii străvechi.
Înfășurată într-o mantie de pânză groasă, bătrâna Rose Woods stătea în picioare în fața colibei ei modeste, în mijlocul satului. Lângă bătrână se afla tânăra Dahlia Reyes.
În timp ce privea adânc în noapte, Rose o întrebă pe Dahlia:
– Poți să simți liniștea? Să știi că tocmai în liniștea asta poți să afli secretul. Exact în liniște reușim să găsim răspunsurile.
Dahlia dădu din cap, fiind de acord cu ceea ce îi spunea bătrâna Rose.
– Totul, spuse Dahlia, pare foarte viu. Și, în același timp, totul este foarte liniștit.
Zâmbind enigmatic, Rose spuse:
– Pădurea asta ne vorbește în șoaptă. Iar râul… ne poartă visele. Păstrătoarele Viselor au învățat să asculte. Și au învățat asta de la o generație la alta.
Cu vocea plină de determinare, Dahlia zise:
– Dar vreau și eu să învăț. Vreau să păstrez și eu visele.
Rose atinse ușor mâna Dahliei, zicând:
– Vezi tu…, visele nu sunt doar pentru noi. Visele ne aleg pe noi, de fapt. Asta e prima lecție pe care trebuie să o înveți.
…
Pe malul râului, ținând ochii închiși, Dahlia asculta ritmul liniștit al apei care curgea. Vântul îi mângâia ușor părul negru. Se apropia seara și timpul în care Rose, vechea Păstrătoare a Viselor, urma să o inițieze în ritualul de tranziție, în coliba ei. Înainte de acest ritual, Dahlia alesese să fie singură câteva momente, pe malul apei.
Sunetul unor pași apăsați străpunse deodată liniștea. Dahlia deschise ochii și văzu că în fața ei stătea un bărbat înalt, care îi zâmbea, privind-o cu ochii lui verzi, în care licărea o scânteie ciudată.
Pe un ton prietenos, bărbatul zise:
– Îmi cer iertare dacă te deranjez. Eu sunt Jaxson Bates. Sunt cercetător și am auzit de tradițiile satului vostru. Recunosc că sunt fascinat. Mi-ar plăcea să aflu mai multe.
– Bine ai venit, spuse suspicioasă Dahlia. Totuși, nu din întâmplare ai ajuns aici.
– Așa este, zise Jaxson. Tradițiile voastre sunt unice. Mă gândesc că ar putea fi… folositoare într-un fel. Lumea modernă are nevoie de secretele voastre.
– S-ar putea să fii dezamăgit. Secretele noastre nu sunt de vânzare…
Afișând un zâmbet enigmatic, Jaxson zise:
– Asta rămâne de văzut…
Jaxson plecă din locul acela, lăsând-o nedumerită pe Dahlia.
…
Sătenii se adunaseră în piața mică din centrul satului. Unii dintre ei discutau aprins, alții schimbau priviri pline de neliniște.
Într-o margine a pieței, Jaxson stătea pe un butuc vechi, cu un zâmbet mulțumit pe chipul său. Respiră adânc, apoi începu să vorbească în fața mulțimii adunate acolo:
– Tradițiile sunt foarte frumoase. Și suntem toți de acord cu asta. Însă trebuie să știți că lumea aflată în afara satului în care voi locuiți s-a schimbat. Acolo nu se mai folosesc ritualuri complicate și ierburi străvechi. Acolo tehnologia și știința ne ajută să înțelegem visele.
Celeste, aflată într-un grup de tineri care asculta discursul, zise:
– El are dreptate. De ce să nu evoluăm?
Bătrâna Rose Woods, aflată și ea în mulțime, zise către Jaxson:
– Tehnologia nu poate înțelege visele. Știința nu poate atinge locul acela din care vin visele.
Un tânăr spuse pe un ton nemulțumit:
– Poate că am urmat orbește tradițiile astea, prea mult timp.
Dahlia simți cum tensiunea creștea tot mai mult, așa că interveni:
– Tradițiile noastre ne-au ținut împreună. Ele sunt legătura noastră cu lumea spirituală.
Ridicând din umeri, Jaxson zise:
– Poate că e timpul să rupem aceste lanțuri și să privim spre viitor.
…
Păstrând tăcerea, Dahlia și Celeste se plimbau sub cerul înstelat, undeva pe marginea pădurii. Între ele se simțea o anume tensiune, așa că, la un moment dat, Dahlia spuse, cu voce ușor tremurată:
– Eu chiar nu te înțeleg, Celeste. Cum poți să ai încredere în omul acela? Da, el ne-a ținut un discurs foarte frumos. Însă gândește-te că el, de fapt, vrea să ne distrugă tradițiile. Eu nu cred că el ne vrea binele.
Celeste se opri și zise privind-o cu răceală pe Dahlia:
– Lumea evoluează. Nu putem să ne bazăm mereu pe vise și ritualuri. Jaxson ne oferă o șansă reală de a face lucrurile altfel.
– Însă tradițiile noastre, zise Dahlia, sunt esența a ceea ce suntem. Dacă le pierdem, ne pierdem identitatea.
Celeste ridică din umeri și zise:
– Poate că a venit timpul să ne schimbăm identitatea. O lume modernă are nevoie de soluții moderne. Nu putem trăi în trecut, Dahlia.
– Oh, tu ești prietena mea cea mai bună. În cine crezi mai mult? În mine sau în acel Jaxson?
Celeste își întoarse privirea și zise:
– Ce-ar fi dacă și tu ai deschide ochii? Lumea nu se va opri pentru visurile tale.
…
După trădarea pe care o simțise în discuția cu Celeste, Dahlia rămase un timp pe marginea râului, încercând să-și liniștească gândurile.
Tristan, un străin simpatic și care cu ceva timp în urmă vizitase pentru prima dată satul, apăru din umbră și veni mai aproape de Dahlia, având pe chip o expresie de îngrijorare.
– Aș vrea să vorbim, zise Tristan. Este vorba despre Jaxson. În cortul lui eu am reușit să văd câteva documente…, cu niște planuri urâte. El vrea să vândă unor corporații secretele Păstrătoarelor Viselor. Jaxson nu e cine pretinde el că este. El vrea doar să vă distrugă tradițiile.
Dahlia îl privi cu neîncredere pe Tristan și îi zise:
– De unde știu că nici tu nu minți? Până la urmă, tu ești doar un străin.
Tristan oftă și zise:
– Eu vreau să vă învăț și să vă protejez. Vă respect tradițiile. Însă Jaxson vrea să semene vrajbă între voi.
Deodată, un grup de săteni, împreună cu Jaxson, se apropie. Jaxson strigă spre Dahlia:
– Tristan e un sabotor! L-am văzut punând foc în hambarul satului.
Disperat, Tristan zise către Dahlia:
– Nu e adevărat! E o înscenare! Te rog, trebuie să mă crezi!
…
Satul, care cândva era un loc al liniștii și păcii, devenise un loc al discordiei. Iar pe Dahlia acest lucru o făcea să sufere. Ea stătea acum în fața colibei bătrânei Rose, privind în gol spre copacii care păreau mai întunecați și amenințători.
Rose, sprijinită de toiag, spuse către Dahlia:
– Și ce vei face? Satul e pe cale să piardă tot ce-am păstrat de generații.
– Nu știu…, zise Dahlia cu o voce încărcată de nesiguranță. Jaxson a reușit să-i întoarcă pe toți împotriva mea. Chiar și pe Celeste. Nici măcar cea mai bună prietenă a mea nu mai crede în mine.
Rose veni mai aproape de Dahlia, îi puse o mână pe umăr și îi zise:
– Eu sunt convinsă că adevărul va ieși la iveală. Însă va trebui făcut un sacrificiu. Te sfătuiesc să nu îl înfrunți acum pe Jaxson. Nu e cel mai bun moment pentru asta.
– Știu, zise Dahlia cu ochii în lacrimi. Însă, până la urmă, tot va trebui să fac ceva, altfel vom pierde pentru totdeauna legătura cu lumea viselor. Tradițiile noastre vor dispărea, iar cu ele va dispărea și lumea noastră.
– Alege cu înțelepciune, zise cu blândețe Rose. Visele te vor ghida.
…
Adunați în jurul focului central, sătenii formaseră un cerc, sub cerul amurgului. Dahlia stătea în picioare și îl fixa cu privirea pe Jaxson. El, la rândul său, o privea pe Dahlia și afișa pe chip un zâmbet arogant. Șoapte de neîncredere răzbăteau printre săteni, arătând că mulțimea adunată acolo era dezbinată.
Cu voce fermă, Dahlia zise:
– Jaxson, eu știu ce vrei să faci. Ai semănat discordie și i-ai întors pe unii împotriva altora. Însă astăzi toți cei prezenți aici trebuie să afle adevărul.
Jaxson râse ușor și zise:
– Adevărul? Oh, Dahlia, lumea trebuie să știe că visele tale sunt doar povești, simple povești. Lumea modernă oferă mai mult decât aceste superstiții.
Dahlia închise ochii și se concentră. În câteva clipe, ea se conectă cu lumea viselor. Deschise ochii, iar în fața sătenilor se înfiripă o viziune în care Jaxson, în cortul său, semna documentele pentru a vinde secretele satului.
Un murmur de furie trecu printre săteni.
– Vedeți? strigă Dahlia. Acesta este adevărul!
Însă Jaxson își păstră calmul și zise:
– Astea sunt iluzii, iar Dahlia le folosește ca să se joace cu mințile voastre.
Câțiva săteni ezitară, zicând:
– Poate că Jaxson are dreptate…
…
Sătenii o priveau acum pe Dahlia, din ce în ce mai neliniștiți. Dahlia era descumpănită, văzând cu ochii ei cum Jaxson începea să câștige.
Tocmai atunci, de undeva din umbră, ieși Tristan. Acesta se apropie hotărât de Dahlia și îi zise:
– Am reușit să găsesc dovezi. L-am urmărit pe Jaxson și am găsit contractele. Este așa cum ți-am spus. El vrea să vândă către corporații secretele satului.
Cu ochii plini de speranță și recunoștință, Dahlia îl privi pe Tristan. Strânse în mâinile ei documentele și se întoarse spre săteni, vorbindu-le:
– Priviți! Aici am dovada! Jaxson vrea să ne distrugă și să profite de pe urma noastră!
Tristan vorbi și el către săteni, folosind un ton ridicat:
– Este în pericol și identitatea voastră. Jaxson vrea să îi vândă lumii moderne tot ceea ce aveți voi mai scump.
Jaxson, cu chipul transformat din cauza furiei, zise către săteni:
– Astea sunt numai minciuni! Dahlia și Tristan vor să vă manipuleze!
Jaxson îl împinse pe Tristan, iar Tristan se năpusti asupra lui Jaxson. Unii săteni, confuzi, se dădură într-o parte. Alții încercară să-i despartă pe cei doi din încleștarea lor.
– Destul! strigă Dahlia. Haideți să vedem ce fel de sat vrem să fim!
…
Din colțul ei, neștiind ce să facă, Celeste privea lupta dintre Tristan și Jaxson. Până la urmă, cuvintele pe care Dahlia le rostise reușiră să o convingă și pe ea că Jaxson voia cu adevărat răul satului.
Cu inima grea, Celeste veni spre Dahlia, tocmai în clipele în care Dahlia voia să îi despartă pe Tristan și Jaxson în timp ce aceștia se băteau.
– Am greșit! strigă Celeste. Promisiunile lui m-au orbit. Însă acum eu pot să văd adevărul. Te rog, lasă-mă să te ajut!
Surprinsă, Dahlia o privi o clipă pe Celeste și îi zise:
– Bine. Te înțeleg. Acum, hai. Avem nevoie de tine.
Celeste scoase din buzunar un pumn de ierburi străvechi și zise:
– Vom folosi ritualul de legare.
Celeste începu incantația, murmurând cuvintele sacre. Tristan reuși să îl apuce cât mai strâns pe Jaxson, care încă se mai zbătea. Însă, până la urmă, copleșit de puterea ritualului lui Celeste, Jaxson se mișcă din ce în ce mai puțin, până când cedă.
Sătenii asistară tăcuți la această scenă. Câțiva dintre ei îl legară pe Jaxson, ca să fie siguri că acesta nu va mai putea să le facă rău.
…
De pe colina pe care stătea, Dahlia privea la focul din centrul satului, în jurul căruia sătenii se adunaseră iar, însă mai uniți ca niciodată. Rose se apropie de Dahlia și îi zise cu blândețe:
– Acum ești pregătită. Păstrătoarele Viselor au nevoie de tine.
Dahlia respiră adânc și zise:
– Da, sunt pregătită. Visele ne-au ghidat, iar acum e timpul să le apărăm.
Tristan se apropie și el de Dahlia, privind-o cu respect. Îi spuse:
– Dahlia, eu am fost alături de tine în tot acest timp. Sunt convins că, sub conducerea ta, satul va prospera. Tu ești exact liderul de care oamenii aceștia au nevoie.
Dahlia, zâmbindu-i cu recunoștință lui Tristan, zise:
– Îți mulțumesc! Dacă tu nu m-ai fi ajutat, adevărul nu ar fi ieșit niciodată la iveală.
Câteva momente mai târziu, încă plină de remușcări, dar decisă să își repare greșelile, Celeste veni lângă Dahlia și îi spuse:
– Știu că am făcut lucruri rele. Însă vreau să ajut cu toate puterile mele. Vreau să repar tot ceea ce, cu nesăbuința mea, am stricat.
Dahlia îi întinse mâna lui Celeste și îi zise:
– Noi două vom repara totul. Și vom întări legătura cu tărâmul viselor.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
