Având în vedere modul în care sunt aranjate lucrurile în lumea asta, trebuie să recunoaștem trista realitate: lumea este imperfectă. Este ca o mașină care funcționează bine din exterior, dar cu un motor defect, care va merge doar dacă suficienți oameni își vor folosi forța de sclavi pentru a o împinge. Și asta este întreaga problemă, întreaga noastră dilemă. Este o lume în care oamenii bogați, cei care dețin puterea, cei care dețin cheile, trăiesc în lux și exces pentru că, pur și simplu, exploatează oamenii săraci. Adică, averea unora crește pentru că averea altora este slab remunerată, iar echitatea este stabilită în așa fel încât nimeni din casta cea mai joasă nu poate ajunge vreodată în casta de mijloc sau superioară, ci, dimpotrivă, este stors de tot ce are.
Nu este o greșeală neintenționată, nu este o neînțelegere. Este o eroare masivă, fundamentală a sistemului, care invalidează totul. Când averea ta depinde de sărăcia și suferința altcuiva, atunci sistemul este în mod inerent defectuos. Nu este o cursă corectă. Este o cursă aranjată, în care unii oameni pleacă de la linia de start pe biciclete, iar alții pleacă direct de la linia de start cu propriul avion privat, chiar dacă toți aleargă pe aceeași pistă. Și nu ar trebui să se spună că oamenii sunt fericiți, nu ar trebui să se spună că lumea este un loc echitabil, când se poate vedea clar că cineva este bogat nu pentru că este de zece ori mai inteligent sau mai harnic, ci pentru că a găsit o portiță de acces pentru a se îmbogăți pe seama altcuiva.
Dar cum se face că toată lumea înțelege ce înseamnă exploatarea? Este evident. Exploatarea înseamnă când o multinațională câștigă miliarde de euro cu produsele sale fabricate de oameni plătiți doar cât să-și acopere chiria. Exploatarea înseamnă când o bancă acordă împrumuturi cu dobânzi atât de mari încât, la sfârșitul procesului de ipotecare, un om a plătit pentru două case echivalente cu una proprie, pur și simplu pentru că este sărac și nu are altă opțiune. Este exploatare când un grup de antreprenori profită de aruncarea deșeurilor într-un râu/spațiu unde mii de oameni se îmbolnăvesc, pur și simplu pentru că este mai ieftin și mai ușor să facă acest lucru. Toate acestea sunt furturi legale, furturi mai mari decât se cuvine, având în vedere slăbiciunea și lipsa de apărare a celor săraci. Și aceasta este lumea în care trăim.
Iar o lume imperfectă este o realitate în care nimeni nu se bucură de pace, nici măcar cei bogați. Aceștia pot avea mai mulți bani, dar au și mai multă teamă și ziduri care le reamintesc disprețul. Nu există pace atunci când cineva știe că satisfacția sa aparent imediată se obține pe seama resentimentelor crescânde din afara ușii sale. O defecțiune a sistemului nu se remediază singură. Ea se extinde. Se complică. Se agravează până când distruge totul.
Prin urmare, această situație trebuie remediată. Nu mai este timp pentru amânări, pentru gânduri goale și pentru gesturi caritabile de fațadă. Remedierea trebuie să fie completă și sinceră. Asta înseamnă că cei bogați, cei care stabilesc regulile, trebuie să recunoască faptul că averea lor nu este un mijloc pentru atingerea unui scop, ci un scop care trebuie atins prin muncă asiduă și câștiguri reale, nu prin exploatarea și stoarcerea tuturor celor de sub ei.
Corectarea începe cu modificarea legilor. Să nu mai existe legi care să-i protejeze pe cei puternici de impozitare și de plata unor salarii echitabile. Toți cei care muncesc merită o parte echitabilă din valoarea pe care o creează. Asta înseamnă salarii decente, înseamnă dreptul la negociere, înseamnă că profiturile uriașe nu mai ajung la o singură persoană, ci sunt distribuite în mod echitabil.
Mai mult, nu ar trebui să existe nicio formă de corupție în ceea ce privește întreprinderile după sesizarea necesității unei corectări. Sănătatea, educația și apa potabilă nu ar trebui să fie importante din punct de vedere financiar, ci obligatorii pentru toată lumea. Dacă cineva este bolnav, nu ar trebui să se teamă că nu poate merge la doctor pentru că nu are bani. Dacă un copil este inteligent, nu ar trebui să fie nevoit să renunțe la școală pentru că părinții săi sunt săraci. A profita de boala și prostia oamenilor este cea mai gravă formă de exploatare și trebuie să înceteze.
Dacă putem face această schimbare, dacă putem elimina exploatarea din mecanismul care pune lumea în mișcare, vom avea o realitate transformată. Nu va mai exista o lume a oamenilor săraci, ci o lume a oamenilor prosperi. Prosperitatea nu va mai fi un privilegiu, ci un standard. Și asta va fi în beneficiul tuturor, chiar și al celor care se tem că vor pierde averea.
O lume dreaptă, o lume fără opresiune este o lume în care se cultivă încrederea, criminalitatea este redusă, iar războiul este eradicat. Cei bogați vor fi cu adevărat bogați, nu protejați de gărzi și de opresiune sistemică, ci prin succesele lor capitaliste câștigate într-o lume în care toată lumea se străduiește să depună aceleași eforturi oneste. Ei nu vor fi priviți ca niște criminali și gunoaie ale societății, ci ca niște indivizi onești și muncitori care au adus dreptatea în lume. Abia atunci va exista pace.
Prin urmare, această eroare transcende simpla problemă economică. Este o chestiune de spirit, o chestiune de existență. Starea defectuoasă a lumii va duce la sfârșitul lumii. Singura soluție este necesară. Viitorul este în mâinile celor care dețin puterea. Ei decid dacă vor să rămână opresori lași sau dacă vor să se poziționeze drept constructori ai unei existențe sincere și stabile, în care bogăția unuia nu trebuie să însemne mizeria altuia.
Autor: Claudiu Neacșu
