Oprește-te pentru o clipă și imaginează-ți acest univers ca pe o casă mare, nu foarte bine construită. În anumite camere există lux, șampania curge și se aud râsete. Dar, în subsol și lângă tomberon, este întuneric, este frig și un grup mare de oameni așteaptă acolo, anxioși. Așa funcționează lumea noastră astăzi. Există un număr mic, dar semnificativ, de oameni cu o bogăție excesivă, iar apoi există o vastă majoritate care trăiește în sărăcie, luptând zi de zi pentru supraviețuire. Ceea ce oamenii bogați nu vor să audă este că săracii nu sunt doar victime, ci reprezintă o putere latentă, o furie reprimată care, la primul semn de oportunitate, la primul semn de criză, se va ridica pentru a prelua conducerea, a sparge geamuri și a demola tot ce a fost construit de bogați. Aceasta nu este retorică cinematografică. Este adevărul istoric al lumii, care s-a repetat de nenumărate ori, atunci când lucrurile au ajuns la limită.
Omul sărac, și chiar cel mai sărac dintre săraci, devine cel mai periculos. Închisoarea nu înseamnă nimic pentru el, când viața lui din afară este la fel. Nu se teme de nicio lege, deoarece nicio lege nu l-a salvat vreodată. Astfel, când disperarea atinge apogeul, când omul îi vede pe ceilalți care își etalează bogăția, în timp ce el nu-și poate permite nici măcar o pâine sau un medicament pentru copilul său bolnav, ceva se rupe în interiorul lui. Nu mai acționează rațional, ci acționează din furie, cu stomacul gol și cu un sentiment de înfometare sufletească. Și toată furia aceea nu are altă cale decât să se îndrepte împotriva simbolului bogăției și a celor care o dețin.
Cei bogați se protejează în orice mod posibil. Își angajează batalioane private de gărzi de corp, cumpără case fortificate, transferă averi în alte țări. Ei cred că își cumpără o protecție împotriva revoltelor. Este o iluzie costisitoare și, în plus, una fragilă. Când furia izbucnește la scară largă, când societatea civilă se destramă, nici măcar gărzile de corp, zidurile solide și sistemele de securitate nu îi vor mai salva. Istoria arată nenumărate cazuri în care oamenii au pierdut totul, bijuterii, proprietăți și chiar vieți și libertăți, pentru că nu au ascultat ce se pregătea în subteran.
Singura soluție, cea mai bună și mai inteligentă modalitate prin care cei bogați pot evita să fie distruși de furia celor defavorizați este să se asigure că nimeni nu mai este defavorizat. Să se asigure că toate acțiunile lor duc la progres într-o lume populată doar de indivizi de succes. Aceasta este singura poliță de asigurare viabilă pe termen lung, care le garantează succesul nu doar astăzi, ci și peste un secol.
De ce spun că este singura soluție? Pentru că, atunci când oamenii sunt prosperi, nu au motive să distrugă. Când un om are o casă, un loc de muncă bun, sănătate și oportunități pentru copiii săi, nu vrea să iasă în stradă să distrugă și să incendieze. Dimpotrivă, devine cel mai mare susținător al legii și ordinii, deoarece legea și ordinea îi protejează ceea ce a dobândit. I-a dat ceva de păstrat. I-a dat un motiv să susțină regimul.
Aceasta nu este o poveste despre altruism sau bunătate, ci o poveste despre un mod de viață strategic. Cei bogați nu au doar bani. Ei au puterea de a schimba regulile jocului. Ei trebuie să folosească această putere și să stabilească o bază nouă și stabilă pentru întreaga societate, una care să nu mai depindă de moartea, degradarea și condamnarea nimănui.
Asta înseamnă să se asigure salarii echitabile la scară mondială. Cum se poate cere stabilitate dacă muncitorul obișnuit, care trudește opt ore pe zi, nu reușește să-și acopere cheltuielile? Asta înseamnă să se aloce sume uriașe, provenite din banii lor și din impozite echitabile, pentru educație și asistență medicală la nivel mondial pentru toți, deoarece o societate bine educată și sănătoasă nu este doar una fericită, ci și o bază vastă și inteligentă de consumatori. Pe termen lung, este profitabil.
Trebuie să întrerupem acest cerc vicios. Ciclul bogăției celor bogați și sărăciei celorlalți, sărăcia celorlalți care generează resentimente, resentimentele care alimentează violența, violența care distruge, violența care distruge și generează din nou sărăcie. Este un cerc vicios, care există de secole. Persoanele bogate au șansa specială de a fi generația cea mai bogată care va rupe acest cerc vicios, generația cea mai bogată care va înțelege ideea de satisfacție amânată în numele stabilității durabile.
Dacă ei cred că pot continua să trăiască precum regii într-un castel de pe o insulă, fără ca alții să aibă acces la bogățiile și mijloacele pe care le-au luat de la oamenii care activează în oceanul din jurul lor, vor pierde totul. Nu mai este mult timp și, pe măsură ce totul devine din ce în ce mai vizibil în această lume conectată, frustrarea crește exponențial. Au apus vremurile regilor, când săracul nu-și dădea seama cât de mult avea omul din castel. Acum știe. Și știe că merită mai mult.
Nu este vorba despre faptul că săracii ar trebui să fie fericiți. Ci despre faptul că cei bogați ar trebui să fie în sfârșit în siguranță. Suficient de în siguranță încât să se bucure de viață, să doarmă liniștiți noaptea și să nu-și facă griji pentru ce se întâmplă la poarta castelului. Fără o populație săracă, nu există resentimente colective, nici potențial de ruinare. Este o chestiune simplă de logică pe care orice om de afaceri ar trebui să o recunoască.
Deci, decizia le revine lor. Fie să trăiască într-o teamă constantă de moarte, anticipând că este doar o chestiune de timp, fie să-și utilizeze resursele copleșitoare pentru a crea o lume mai bună, asigurându-și propria siguranță și pace perpetuă. Nu este o alegere pe care o pot amâna prea mult timp. Trebuie să creeze o lume în care nimeni nu este sărac, și numai atunci vor putea trăi fericiți până la adânci bătrâneți, fără să se teamă de următorul dezastru.
Autor: Claudiu Neacșu
