Fiecare persoană are DREPTUL LA PROSPERITATE. Nu pentru că un comitet imaginar a considerat necesar să includă acest lucru în constituție, ci pentru că așa ar trebui să fie viața. Omul nu este făcut să se târască, ci să meargă. Omul nu este făcut să cerșească, ci să creeze. Omul nu este făcut să-și facă griji pentru ziua de mâine, ci să o construiască. Prin urmare, el nu are dreptul. El are un DREPT NATURAL la prosperitate, la fel ca dreptul de a respira sau de a se bucura de soare!
Dar trăim într-o lume în care prosperitatea a fost răpită. A devenit un cuvânt la modă în reclame, discursuri, aspirații politice. Unii o folosesc pentru a da impresia că toți o au, alții pentru a da impresia că o merită mai mult. Realitatea este că prosperitatea a devenit o ierarhie. Cei care se află în vârf au ajuns să creadă că banii din buzunarele și de la mâinile lor sunt dovada meritelor lor și dovada că toți ceilalți i-au privat de vinovăția lor. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr.
Nu toată lumea pornește de pe aceeași linie la o cursă. Unii se nasc în familii milionare, în timp ce alții se nasc în familii îndatorate. Unii beneficiază de oportunități educaționale, în timp ce alții se confruntă cu mizerie. Unii au carismă și încredere, în timp ce alții se confruntă cu dezamăgiri introspective. Cu toate acestea, toată lumea are acces la același mantră: „Atâta timp cât vrei, poți”. Dar nu toată lumea are un loc unde să vrea. Nu toată lumea are ceea ce îi trebuie pentru a putea.
Prosperitatea înseamnă mai mult decât bani. Înseamnă siguranță, demnitate și pace. Este atunci când nu trebuie să-ți faci griji pentru trai – când nu te uiți la ceas sau nu simți stomacul strângându-se de emoție, când nu numeri mărunțișul la casa de marcat din magazinul alimentar, când nu mori pe dinăuntru așteptând aplauzele șefului. Este atunci când poți spune fără aroganță despre tine însuți: „Trăiesc decent”.
Toți oamenii au dreptul la asta… fără excepții.
Cu toate acestea, datorită naturii cinice a societății, ei transformă prosperitatea într-un trofeu, o recompensă pentru a ajunge acolo, nu un drept pentru toți. Cei care se află în vârf sunt cei care uită repede cum este la bază, uită că nu sunt doar cifre acolo jos, uită că împart oamenii în „cei care merită” și „cei care nu merită”.
Aici ipocrizia este la ordinea zilei. Cei bogați afirmă că, dacă muncești suficient de mult, oricine poate fi ca ei. Dar uită în mod convenabil că alții trebuie să muncească de două ori mai mult pentru a ajunge la jumătatea drumului, dacă ajung vreodată acolo. Uită de omul obișnuit care muncește toată viața fără nicio schimbare semnificativă, nu din cauza ambiției, ci din cauza unui sistem conceput pentru a exploata munca grea și a recompensa norocul.
Prosperitatea nu are nevoie de concurență. În prosperitate nu există învinși.
Viața modernă spune: dacă crezi, vei obține. Dacă nu crezi, mai mult noroc data viitoare. Dar realitatea este că viața nu depinde doar de voință, ci și de context, de oportunități și de nedreptăți istorice repetate sub diferite nume.
Prosperitatea există atunci când nu există frică. Când omul nu trebuie să trăiască pentru pâine sau demnitate, când omul nu trebuie să se umilească pentru un salariu sau aplauze, când oamenii există fără teama că fericirea este rezervată tuturor celorlalți.
Cu toate acestea, unii confundă prosperitatea cu luxul. Dar prosperitatea nu înseamnă diamante și case de vară în Mediterana, ci stabilitate. Este o oportunitate pentru oameni de a nu trăi de pe o zi pe alta . Înseamnă să te culci seara fără să-ți fi hrănit copilul. Înseamnă să te asiguri că muncești suficient de mult încât să nu-ți sacrifici sănătatea doar pentru a plăti facturile. Înseamnă să ai timp să trăiești, în loc să doar exiști.
Toți oamenii ar trebui să aibă dreptul să nu se teamă să-și trăiască viața, fără a fi nevoiți să fure, să înșele sau să se umilească doar pentru a trăi și a respira. Dar aceasta nu este realitatea. Trăim într-o lume atât de distorsionată încât normalitatea a devenit un privilegiu.
Ce este și mai grav este că acceptăm această perspectivă distorsionată ca fiind o societate normală. Percepem sărăcia ca pe o greșeală morală și bogăția ca pe o virtute, ca și cum destinul ar fi un examen, ca și cum Dumnezeu ar avea un clipboard cu milioane de oameni marcați cu „cei care merită asta”, cărora li se garantează succesul pe viitor.
Nu este nevoie de opulență. O lume dreaptă oferă siguranță. Atâta timp cât toți oamenii pot trăi fără teamă pentru ziua de mâine, societatea poate prospera. Altfel, este doar o luptă pentru supraviețuire.
Cei puțini care au înțeles ce înseamnă adevărata prosperitate știu că aceasta nu poate fi limitată, nu pentru că este furată de la altcineva, ci pentru că o lume prosperă nu se organizează în jurul câtorva oameni considerați zei, ci în jurul tuturor oamenilor.
Însă cei care și-au construit identitatea prin diferență nu pot înțelege ce înseamnă echilibrul, deoarece echilibrul le ia avantajele.
Dar, în adâncul sufletului, chiar și cei mai bogați știu că toți oamenii merită să trăiască bine. Ei se absolvă de vinovăție prin argumente eronate, afirmând că unii oameni sunt răi. Însă, odată ce își fac averea, sunt îngroziți că altcineva va veni și le va lua locul.
Ei susțin că unii oameni sunt leneși și proști, sau că au alte deficiențe morale, și că nu merită să mănânce, dar acest lucru nu are nimic de-a face cu realitatea. Viața nu este un manual de economie, ci o loterie mixtă de tragedii și ghinioane.
Oamenii cărora li se împart cărți proaste o fac pentru că se află în situații greșite, cu sisteme care le sunt potrivnice încă de la început.
Prosperitatea există în forma sa cea mai inocentă atunci când nu există frică, când foamea nu dictează comportamentul, când se oferă alegeri pozitive în loc de alegeri negative forțate, totul pentru că există stabilitate și un venit suficient, astfel încât demnitatea să nu fie compromisă.
Acesta ar trebui să fie normalul.
O lume în care doar unii trăiesc bine este o lume bolnavă. Pentru că bogăția unora se clădește pe seama altora și pe seama privațiunilor altora, iar când ceilalți se prăbușesc, ea nu poate dura. Poți să aduni tot ce vrei, dar când restul lumii se prăbușește, mica ta utopie se va scufunda în același sistem condus de cifre.
O lume în care toată lumea are acces la prosperitate nu este idealistă. Este practică. O lume în care toată lumea poate trăi bine nu este doar umană, ci și stabilă. Când toată lumea are acces la o viață bună, există mai puțină violență, mai puțină stagnare, mai puțină ură, iar oamenii sunt mai calmi, mai constructivi și mai umani.
Unii spun că este imposibil. Din punct de vedere istoric, imposibilul a fost doar o scuză. Imposibil era atunci când țăranii nu puteau învăța să citească. Imposibil era atunci când sclavii nu puteau deveni liberi. Imposibil era atunci când femeile nu puteau vota. Astăzi, toate acestea sunt lucruri firești.
Același lucru se va întâmpla și cu prosperitatea. Imposibilul va fi într-o zi inuman, când doar unii vor putea prospera. Când oamenii nu vor mai fi judecați după cifre, ci după viețile lor și moștenirea pe care o lasă în urmă.
Dar acum? Acum trăim într-o lume în care doar unii pot prospera pe seama altora. În care unii urcă pe scările ținute de alții, în care unii au profituri disproporționate în timp ce alții abia supraviețuiesc, în care se pare că sistemul capitalist, în loc să corecteze, menține dezechilibrul.
Și totuși…, toți oamenii, oriunde s-ar afla, au dreptul la prosperitate. Nu pentru că altcineva le aruncă un os, ci pentru că viața nu ar trebui să fie o pedeapsă.
Prosperitatea nu ar trebui să fie o excepție de la regulă, ci ar trebui să fie un drept comun, ceva ușor și accesibil, în loc să fie ceva pentru care trebuie să negociezi.
Și, într-o zi, poate într-o zi nu prea îndepărtată, omenirea va realiza că nu există fericire într-o lume în care alții trăiesc în tristețe. Că bogăția este doar o altă formă de sărăcie ascunsă, fără echitate. Că prosperitatea este ca aerul și are sens doar când o respirăm cu toții.
Autor: Claudiu Neacșu
