Un om disperat se luptă cu umbrele unui imperiu tăcut, știind că cel mai mare risc e să taci. Despre asta este vorba în povestirea „Mesajul nemuritor”, care se citește între două stații de metrou, timp de circa zece minute.
„Mesajul nemuritor”
Autor: Claudiu Neacșu
Torenții de ploaie, ușori ca o adiere, transformaseră pavajul crăpat într-o oglindă tulbure. Matteo Butler își trase gluga pe cap și păși în grabă pe o alee îngustă prinsă între două clădiri monolitice. Un panou publicitar digital de deasupra străzii pâlpâia intermitent: „Siguranța înseamnă ordine. NexusCorp veghează.”
Mâna lui Matteo se strecură într-un buzunar și riscă să strivească un obiect mic. Aceasta era singura lui armă împotriva furiei uriașului.
Noaptea, departe, într-un apartament obscur, strălucirea albăstruie a ecranului îi lumina fața obosită. Șiruri de fișiere clipeau furios pe ecran. Undeva, afară, un megafon de supraveghere AI răsuna într-un difuzor stradal.
Prin intermediul comunicatorului, Laila întrebă:
– Ai fost urmărit?
– Nu știu, spuse Matteo. Dar nu e timp. Am ceva important, Laila.
Când se auzi o bubuitură puternică în ușă, Matteo încremeni, trăgând aer în piept. Un nou mesaj îi apăru pe ecran: „Ei vin”.
Închise laptopul cu repeziciune, își vârî pistolul de date în haină și se îndreptă spre fereastră. Afișajul orașului din spatele lui strălucea cu o intenție amenințătoare.
Sosise momentul adevărului.
.***
Ecranul holografic pâlpâia în lumina difuză a camerei. Matteo apăsă câteva comenzi pe tastatură, iar un fișier criptat se deschise brusc. Ochii i se deschiseră când parcurse documentul cu detalii despre trucarea alegerilor, războaie declanșate artificial, crime comandate de NexusCorp. Fiecare rând era un pumn în intestin.
– Nu este posibil…, mormăi Matteo. Au organizat întreaga lume ca pe o piesă de teatru.
Un mesaj audio atașat fișierului se activă automat. O voce distorsionată și necunoscută pronunță ultimele cuvinte ale unui denunțător:
– Dacă ai ajuns aici, înseamnă că tu ești ultimul nostru pariu. Dar fii atent, Matteo. Vor veni după tine.
Matteo își trecu o mână prin păr, respirând adânc. Dacă ar fi făcut publicitate acestui lucru, ar fi avut unde să se ascundă. Dar dacă nu o făcea, câți ar mai fi murit?
Laila spuse prin comunicator:
– Matteo, ce ai găsit?
După o pauză, Matteo spuse cu hotărâre:
– Adevărul. Și trebuie să-l arăt lumii.
Ochii lui Matteo se întunecară. Jocul se schimbase. Iar el nu avea de gând să piardă.
***
Monitorul emitea o lumină rece, proiectând umbre ascuțite pe pereți. Matteo așază un hard extern pe masă și îl împinse spre Pedro, colegul său jurnalist și prieten de o viață.
– Ai fost mereu cel mai bun la asta, spuse Matteo. Am nevoie de tine, frate.
Pedro ezită. Palmele îi erau transpirate. Știa deja că NexusCorp îl are în vizor. Dar Matteo…, Matteo avea încredere în el.
– Sigur…, spuse Pedro. O să mă ocup de asta.
Mai târziu, pe o alee întunecată, Pedro se opri lângă un stâlp de iluminat defect. O mașină neagră fără numere de înmatriculare opri lângă el. Geamul coborî încet. O voce tăioasă răsună din interior.
– Locația, spuse Kyson Norris.
Pedro înghiți în sec. Dacă nu vorbea, NexusCorp avea să îi distrugă viața. Spuse cu voce înceată:
– Depozitul din Districtul 5.
Minute mai târziu, în depozit, Matteo tasta rapid, încărcând documentul. Se auzi un foșnet. Ușa se izbi de perete. O echipă de asalt năvăli înăuntru. Un soldat strigă:
– Gata! L-am prins!
Matteo se aruncă spre fereastră, trase aer în piept și sări în gol. În spate, Pedro privi înmărmurit cum Matteo dispare în noapte. Tocmai își trădase cel mai bun prieten.
***
Noaptea, în apartamentul ascuns al Lailei Shannon, fostă programatoare genială la NexusCorp, monitoarele pulsau frenetic. Liniile de cod curgeau pe ecran.
Laila își mușcă buza inferioară, în timp ce degetele ei dansau pe tastatură. Matteo stătea în picioare, respirând greu, ud leoarcă de la ploaie.
– Spune-mi că avem o șansă, zise Matteo.
– Nu împotriva lui Argus, spuse Leila. AI-ul lor anticipează fiecare rută, fiecare ascunzătoare. Ne înghite de vii.
Se auzi un bip strident. Pe ecran, un punct roșu clipea din ce în ce mai aproape.
– Ne-a găsit, zise Matteo.
Laila înjură printre dinți și apasă frenetic pe taste. După alte linii de cod, algoritmul se schimbă. Laila spuse:
– Îi voi da un fals pozitiv. O să creadă că suntem în Estul Orașului.
Pe stradă, sirenele se apriseseră. Matteo se apropie de fereastră și zise:
– Dacă greșim…
– Eu nu greșesc, zise Laila.
După ce Laila apăsă pe Enter, punctul roșu se mută brusc, pe hartă. O patrulă de drone schimbă direcția.
Matteo o privi pe Laila și zise:
– Bine. Dar următoarea mișcare trebuie să fie perfectă.
Zidurile se apropiau. Iar ei aveau o singură șansă să evadeze.
***
Ecranul principal instalat în apartament era inundat de fluxuri de știri. Fiecare canal repeta același mesaj: „Matteo Butler – trădător național, terorist digital, mincinos periculos.”
Matteo își strânse pumnii atât de tare încât i se înălbiseră degetele, o durere surdă răspândindu-se în palme. Ochii îi erau ațintiți la ecranul unde chipul său, distorsionat și amplificat, era difuzat non-stop.
Nu mai era chipul lui, nu mai era expresia lui. Era o caricatură sinistră, o marionetă grotescă manevrată de cine știe ce forțe obscure. Fiecare pixel părea să țipe, să acuze, să incite la ură. Imaginile lui erau peste tot: pe ecranele gigantice din locurile publice, pe feed-urile rețelelor sociale, chiar și strecurate sub forma unor desene sinistre pe zidurile prăfuite ale orașului.
Era un coșmar omniprezent, o invazie tăcută a identității sale. Nu doar că i se fura chipul, dar era folosit, pervertit, transformat într-un simbol al fricii, al incertitudinii, al tot ceea ce el detesta mai mult. Un val de furie și neputință îl cuprinse, lăsându-l sfâșiat între dorința de a se ascunde și nevoia disperată de a se lupta pentru a-și recupera identitatea furată.
Un reporter TV spuse: „Sursele oficiale au confirmat implicarea directă a lui Matteo Butler într-o serie de atacuri cibernetice de amploare și în multiple tentative de destabilizare a ordinii publice. Aceste acțiuni reprezintă o amenințare gravă la adresa securității naționale și a siguranței cetățenilor. Având în vedere pericolul pe care îl reprezintă, orice informație, indiferent de cât de insignifiantă ar părea, cu privire la locul în care se află Matteo Butler, trebuie raportată de urgență autorităților competente. Colaborarea publicului este esențială în acest caz.”
Matteo își trecu mâna prin păr, furios. Spuse:
– Le-am dat adevărul. Ceea ce știam, ceea ce credeam, ceea ce era fundamental. L-am oferit cu inima deschisă, sperând că vor înțelege. Și l-au îngropat sub un munte de minciuni. Un munte pe care l-au construit cu cinism, cu egoism și cu o sete insațiabilă de a-și proteja propria realitate, oricât de falsă ar fi. Acum, adevărul meu zace acolo, sufocat și uitat, în timp ce minciunile lor triumfă.
Laila închise brusc sonorul și se întoarse spre el, zicându-i:
– Asta e strategia lor. Te izolează. Îți distrug sprijinul. Dar nu și pe mine.
Telefonul lui Matteo vibră. Era un mesaj de la Pedro: „Nu mă mai contacta.”
Matteo își închise ochii pentru o clipă. Pierduse aproape tot. Aproape. Spuse ferm:
– Atunci trebuie să găsim o cale să vorbim direct cu oamenii. Fără intermediari.
Laila zâmbi ușor și zise:
– Am exact ce ne trebuie.
***
Aflat între pereții de oțel ai celulei de detenție NexusCorp, Matteo își ridică privirea încet. Sângele uscat de pe arcadă îi dădea un gust metalic în gură. Cătușele îi strângeau încheieturile, iar aerul din încăpere mirosea a sterilizare și control.
Ușa se deschise automat. Kyson Norris intră calm. Costumul lui impecabil contrasta cu haosul pe care îl producea.
– Ești inteligent, Matteo, spuse Kyson. Îți ofer o cale de ieșire.
Kyson se așeză pe scaun, plasă un dispozitiv holografic pe masă și spuse:
– Apasă un singur buton și documentul dispare, șters din existență ca și cum n-ar fi fost niciodată. Toată munca ta, toată dedicarea… va fi pulverizată într-o clipă. Dar nu-ți face griji. Nu e o pierdere totală. În schimb, vei lucra pentru mine. Știu că ai talent. Îl văd sclipind în ochii tăi, freamătă în degetele tale. Un talent ca al tău e prea prețios ca să-l risipești pe proiecte banale. De ce să te zbați, să lupți împotriva a ceva ce nu poți învinge? Nu poți învinge sistemul, nu poți învinge puterea, nu mă poți învinge pe mine. Alătură-te mie și vei avea acces la resurse nelimitate, la oportunități de neimaginat. Vei sculpta viitorul, nu vei mai fi sculptat de el. Acceptă realitatea, acceptă inevitabilul. Alege calea ușoară, calea puterii. Acceptă oferta mea.
Matteo privi butonul. O clipă, mintea lui se luptă cu tentația. Supraviețuire sau principii? Apoi ridică privirea și spuse calm, dar hotărât:
– Adevărul e ca o forță a naturii, o realitate de bază care nu se lasă strivită. Poți încerca oricât să-l ascunzi sau să reduci la tăcere pe cel care-l spune, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul în sine. Odată ce iese la lumină, el se răspândește, intră în mințile oamenilor și nu dispare, oricât de mult ai vrea să-l faci să dispară. Poți să dai la o parte omul, dar ideea rămâne vie și își va găsi mereu alt drum să se arate. Poți să distrugi mesagerul, însă nu poți să distrugi și mesajul.
Kyson oftă, dezamăgit, apoi zise:
– Păcat. Speram că vei alege calea ușoară.
Kyson bătu din palme. Doi soldați intrară. Matteo simți țeava rece a unei arme pe ceafă. Zâmbi. Chiar dacă va muri, mesajul său nu va fi șters.
***
Alarma urla în toată clădirea. Lumini roșii pâlpâiau, iar umbrele soldaților se mișcau rapid pe coridoare. Matteo, cu hainele sfâșiate și sângele șiroind pe tâmplă, își lipi spatele de perete.
În ureche, vocea Lailei se auzi clar, prin comunicator:
– Trei gardieni vin pe dreapta. Pe stânga, ușă de acces. Ai cinci secunde.
Matteo inspiră adânc. Acum sau niciodată. Se lansă înainte, lovi primul soldat în gât, îl dezarmă și trase rapid asupra celorlalți doi, care se prăbușiră.
– Treci la conducta de ventilație! spuse Laila. Am dezactivat senzorii pentru exact treizeci de secunde.
Matteo se cățără și se strecură prin conducta îngustă. Sub el, soldații NexusCorp alergau, căutând frenetic.
Ajunse la acoperiș. O dronă controlată de Laila plana deasupra.
– Salt acum! spuse Laila.
Matteo își luă avânt și sări în gol. Degetele i se încleștară pe marginea dronei. Inima îi bubuia, dar el era liber.
Jos, Kyson privea furios cerul întunecat. Matteo tocmai îi scăpase printre degete.
***
Matteo intră grăbit într-o cameră îngustă, plină de servere vechi și monitoare pâlpâitoare. Transpirația i se scurgea pe frunte, iar răsuflarea îi era grea după evadare.
Laila apăru pe ecranul principal, cu haosul digital dansând în jurul ei. Spuse:
– NexusCorp încearcă să blocheze nodurile de rețea. Avem două minute să le luăm fața.
Matteo introduse hardul în sistem. Degetele lui tastau frenetic. Pe monitor, procentajul de încărcare urcă rapid.
– Hai, hai…, spuse Matteo. Mai repede.
Un sunet metalic răsună de pe acoperiș. NexusCorp era aproape. Laila zise:
– Le-am străpuns firewall-ul! Trimit documentul pe fiecare server descentralizat cunoscut.
Bara de progres ajunse la 100%. Pe ecrane, un singur mesaj se repeta: „Adevărul este liber.”
Matteo expiră. Un râs scurt îi scăpă de pe buze. Spuse:
– L-am făcut.
La NexusCorp, sirenele țipau. Kyson privea înmărmurit cum informațiile pe care încercase să le ascundă erau acum de neoprit.
Laila spuse zâmbind:
– Și-acum să vedem cum reacționează lumea.
***
În Sala de Conferințe Principală din Sediul NexusCorp, Kyson Norris stătea în picioare în fața unei camere de luat vederi. Ochii lui negri ardeau de furie. În jurul lui, agenții de securitate NexusCorp erau pregătiți să acționeze.
Însă Matteo Butler nu mai era un fugar. Era omul care schimbase totul.
Cu un microfon în față și sute de milioane de oameni privind în direct, Matteo își fixă privirea asupra lui Kyson și spuse:
– Timp de ani de zile, ai controlat adevărul ca pe o marionetă. L-ai rescris cu cinism, transformând fapte în ficțiune și ficțiune în fapte. L-ai ascuns sub straturi groase de minciuni și dezinformare, ca un hoț care-și îngroapă prada. Ai distrus fără remușcări vieți, sacrificând inocența pe altarul avariției și al setei de putere. Profitul a fost singurul tău zeu, iar adevărul, un simplu instrument aruncat la gunoi, odată folosit.
Pe ecranele din spatele lui Matteo, documentele pe care le dezvăluise defilau. Corupție. Crime. Manipulare globală.
Mulțimea adunată afară începuse să scandeze. Haosul creștea.
Kyson, înșiruind cuvinte reci, dar nesigure, spuse:
– Minciuni! Manipulare! Un act terorist!
Matteo făcu un pas spre Kyson, zicându-i:
– Nu mai poți opri adevărul. Nu poți șterge ceea ce toată lumea vede acum.
O ușă se deschise brusc. Forțele federale intrară, iar un agent declară:
– Kyson Norris, ești arestat.
Pentru prima dată, Kyson părea mic. Imperiul său se prăbușea în direct. Iar Matteo știa: a câștigat.
***
La apus, în Piața Centrală, lumina caldă a soarelui scălda mulțimea adunată în fața unui ecran uriaș. Oameni din întreaga lume se uniseră, scandând un singur cuvânt: „Adevăr!”
Matteo Butler privea scena de pe margine, epuizat, dar împăcat. Tot ceea ce el sacrificase, meritase.
Pedro se apropie, cu ochii încărcați de remușcări. Spuse cu voce tremurândă:
– Nu pot schimba ce am făcut, dar pot încerca să repar ce mai e de reparat.
Matteo îl privi pe Pedro, apoi dădu din cap și zise:
– Atunci, hai să construim ceva mai bun.
Laila, cu un laptop în mână, îi arătă lui Matteo un nou sistem criptat pentru protejarea avertizorilor de integritate. Zâmbind, ea spuse:
– NexusCorp a căzut, dar alții vor încerca să ia locul lor. Noi suntem pregătiți.
Matteo privi spre cer, unde dronele de supraveghere NexusCorp nu mai patrulau. Pentru prima dată, aerul părea mai curat. Cu voce calmă, Matteo spuse:
– Mesajul va trăi.
Oamenii adunați în piață aplaudară. O lume nouă tocmai începea.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
