În povestirea „Lumea cu mustăți” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea), este vorba despre o lume paralelă în care pisicile sunt specia conducătoare, iar oamenii sunt animalele lor de companie.
„Lumea cu mustăți”
Autor: Claudiu Neacșu
În timp ce stătea în mijlocul holului principal, Rafael Hamilton, un bărbat cu vârsta de aproape treizeci de ani, ținea în mână cheia ruginită și privea nehotărât la pereții acoperiți cu tapet decolorat.
Rafael decise să înainteze pe lângă mobilierul masiv de epocă. La fiecare pas pe care îl făcea se auzea câte un scârțâit, semn al vechimii casei. Aerul era plin cu miros de praf și de vechi.
– Ei bine, își zise Rafael, casa asta e tot ce mi-a rămas.
Privirea lui Rafael se opri asupra unei fotografii vechi și care stătea atârnată pe un perete. În fotografie era bunicul său, care zâmbea misterios. Oftând, Rafael zise:
– Ai avut mereu un mod ciudat de a lăsa lucrurile în urmă…
După ce urcă treptele care scârțiau, Rafael ajunse în podul casei. Aici el găsi tot felul de obiecte vechi, îngrămădite și acoperite cu pânze de păianjen. Îi atrase atenția un birou antic și masiv, așezat într-un colț, decorat cu sculpturi complicate ale unor pisici jucăușe. Se apropie de el și îl atinse ușor cu mâna. Simți imediat cum o căldură i se strecoară prin vârful degetelor.
O strălucire ieși din sculpturile feline, iar lumina puternică îl făcu pe Rafael să își acopere ochii.
…
Rafael deschise încet ochii, simțindu-se confuz. Văzu că stătea întins pe un covor moale, de pluș. Se ridică de pe covor și privi uimit la mobilierul din jurul său, care era disproporționat de mare, ca și cum el ar fi ajuns într-o cameră a giganților. Își întoarse capul și văzu consternat câteva pisici uriașe, stând în picioare lângă el, îmbrăcate cu haine aristocratice de epocă și privindu-l nedumerite. Convins că visează, Rafael se frecă la ochi.
– Nu e posibil…, zise el.
O pisică se apropie de Rafael și îi vorbi:
– Miau… Cine ești tu?
Tulburat, Rafael zise:
– Eu sunt… Rafael Hamilton. Dar unde mă aflu acum?
O altă pisică îi zise:
– Ce drăguț… Ai ajuns în Felis și nici măcar nu știi asta…
– Felis? zise Rafael. Ce e Felis?
– Este tărâmul nostru, zise pisica. Aici domnește înțeleapta regalitate felină. Iar voi, oamenii, sunteți servitorii noștri. Însă tu va trebui acum să te prezinți în fața gărzii regale. Acolo se va decide soarta ta.
Câteva pisici, îmbrăcate în armuri miniaturale strălucitoare și cu săbii la șold, îl înconjurară pe Rafael. Una dintre ele, zâmbind cu superioritate, îi zise lui Rafael:
– Vei merge cu noi. Să vedem ce ai de spus în fața ducesei.
…
Pisicile îmbrăcate cu armuri îl escortară pe Rafael printr-un coridor vast, flancat de coloane de marmură și statui de pisici regale. Ajunseră în sala tronului, un spațiu uriaș, dominat de un tron imens pe care stătea ducesa Cleopawtra, o pisică siameză superbă, cu blană netedă și ochi de un albastru ca gheața.
Rafael fu aruncat în genunchi, în fața tronului. Vorbind cu o voce regală și rece, ducesa Cleopawtra zise:
– Ei bine, ce avem aici? Un alt om care vrea să ne submineze regatul?
Încercând să fie calm, Rafael ridică privirea și zise:
– Submina… ce? Eu nu încerc să subminez nimic! Nici măcar nu știu unde mă aflu.
– Nu te preface că ești neștiutor, omule! zise cu severitate ducesa. Am auzit de planurile voastre de a răsturna regalitatea. Acesta este al doilea om găsit în apropierea palatului săptămâna aceasta.
– Al doilea? zise confuz Rafael. Vă rog… ascultați-mă! Eu sunt Rafael Hamilton, un arhitect… dintr-o lume complet diferită. Nu știu nimic despre conspirațiile voastre. Am moștenit o casă veche, am atins un birou și… următorul lucru pe care l-am știut a fost că am ajuns aici!
Încruntată, ducesa spuse:
– Cum aș putea să cred un om, când deja au fost atâtea trădări? Gardă Regală, luați-l. Dacă el nu e vinovat acum, va fi vinovat curând.
…
După ce se văzu aruncat în celula întunecată, Rafael își zise:
– Perfect… Acum sunt captiv într-o lume de pisici paranoice…
Dintr-un colț întunecat al celulei se auzi o voce de femeie tânără:
– Nu e prea confortabil aici, dar te obișnuiești. Bun venit în club, străine.
– Cine ești tu? zise surprins Rafael.
Femeia se apropie de Rafael și zise:
– Eu sunt Jayden. Dar tu cum ai ajuns aici?
Dintr-un alt colț întunecat al celulei apăru o altă femeie, Briella, care zise către Rafael:
– Cum te cheamă? Și, mai important, de ce ai fost adus aici? Ești parte din rezistență?
– Nici vorbă…, zise năucit Rafael. Am ajuns aici din greșeală, într-un fel. Era un birou… în podul bunicului meu… Și acum sunt aici. Nu știu nimic despre rezistență.
O a treia femeie, de vârstă mijlocie, se ridică din colțul celulei și zise:
– Eu sunt Adaline Howard, istoric. Știi, legenda despre astfel de portaluri există și aici, în Felis. Birouri sculptate cu imagini de feline care ar putea să deschidă treceri între lumi…
– Deci… chiar e posibil? zise uimit Rafael. Biroul acela m-a adus aici?
Adaline zise:
– Teoria spune că acele birouri au fost create de către o castă veche de meșteșugari care cunoșteau legătura dintre lumile noastre. Dar asta nu explică de ce ai ajuns aici…, în mijlocul unei revolte între oameni și feline.
Briella zise:
– Întrebarea este, Rafael, ce intenționezi să faci acum? Odată ce ajungi în închisoarea asta, e greu să ieși.
…
Fowler, un motan Sphynx cu ochii de chihlimbar, stătea în preajma ducesei Cleopawtra, care se plimba agitată prin cameră. Cu o voce mieroasă, Fowler zise:
– Majestate, acel Rafael nu e doar un rătăcit pe aici… Oamenii vorbesc deja despre el. Pare că atrage simpatia, chiar și printre proprii noștri supuși. Ei bine, oamenii sunt imprevizibili. Dacă nu acționăm acum, Rafael ar putea face în așa fel încât rebeliunea să devină mult mai puternică.
Ezitând, ducesa spuse cu îngrijorare:
– Tu ești consilierul regal și ar trebui să am încredere în tine. Ce propui să facem în cazul acesta?
Cu aceeași voce mieroasă, Fowler spuse:
– Pune-l sub supraveghere pe Rafael. Fă-l să pară vinovat… Și vei vedea apoi cum poporul tău va cere singur să fie pedepsit. Așa cum s-a întâmplat și cu ceilalți. Și încă ceva… Eliberează-le pe cele trei femei care acum stau în aceeași celulă cu Rafael…
…
În timp ce razele soarelui de dimineață pătrundeau printre gratiile din fier, ușa celulei se deschise, apoi două pisici îmbrăcate în armuri metalice intrară și îl înșfăcară pe Rafael de pe patul tare pe care el reușise cu mare greutate să adoarmă.
– Ce? Ce vreți să faceți?
Protestul firav al lui Rafael se încheie destul de repede. După câteva minute, Rafael se văzu aruncat în mijlocul unei piețe în care se aflau foarte multe păpuși umanoide mecanice, îmbrăcate în zdrențe. Acestea se mișcau dezordonat și loveau fără milă garda regală, provocând haos.
Deasupra acestei mulțimi agitate, la o fereastră deschisă, stătea Fowler, observând totul. Mâinile lui delicate controlau un panou ascuns. Un zâmbet perfid era afișat tot timpul pe buzele sale.
– Doar puțină agitație…, șopti Fowler.
Deodată, ducesa Cleopawtra intră în piață, înconjurată de Garda Regală. Plină de furie, ea spuse pe un ton acuzator:
– Rafael! Tu ai pus la cale tot acest haos!
– Nu! strigă disperat Rafael. Nu e adevărat! Cineva mi-a înscenat asta!
Ducesa spuse:
– Rafael Hamilton, pentru crimele tale împotriva regatului, te condamn la o luptă de gladiatori. Te vei confrunta cu tigrul nostru bengalez, în arenă.
…
Rafael stătea nemișcat în centrul arenei, privind din când în când spre tribunele pline cu pisici care murmurau și miorlăiau de nerăbdare.
În arenă intră un tigru bengalez, o fiară monstruoasă care își arcuia spinarea și mârâia amenințător. După ce Rafael văzu cum fiara îl fixa cu ochii ei galbeni, inima începu să îi bată și mai tare.
Simțind cum transpirația îi curge pe spate, Rafael își spuse în șoaptă:
– Trebuie să găsesc o cale… Trebuie… Dacă nu o găsesc, eu voi muri sfâșiat aici…
În memoria lui Rafael apăru un flashback cu bunicul său, care îi spusese cândva:
– Pisicile nu sunt doar creaturi prădătoare. Ele au și o latură jucăușă…
Rafael văzu la marginea arenei o bucată mică de metal și o bucată de sticlă reflectorizantă. Se repezi spre ele și, cu câteva gesturi inspirate, reuși să proiecteze cu acestea, pe nisipul arenei, o mică pată de culoare roșie, care se mișca jucăușă.
Tigrul privi fascinat pata roșie și începu să o urmărească, renunțând să îl mai atace pe Rafael.
După câteva momente de șoc, pisicile din tribune izbucniră în urale.
…
Rafael era transpirat din cauza emoțiilor prin care trecuse. În același timp, el era și ușurat, astfel că își permise să zâmbească.
Într-un colț al arenei, însă, Fowler, cuprins de disperare, își plimbă degetele subțiri peste un mic dispozitiv, murmurând:
– Nu te pot lăsa să devii eroul de care se vor agăța…
După ce Fowler apăsă un buton, un zgomot mecanic umplu arena. Din subteran, o armată de șoareci roboți, mici și agili, ieși la suprafață, mișcându-se rapid prin nisipul arenei, îndreptându-se spre tribunele pline cu pisici spectatori și oameni.
În public se aflau Briella și Jayden. Briella strigă către Rafael:
– Șoareci roboți! Fowler îi controlează! Trebuie să-i oprim!
– Grozav! strigă Rafael. Asta mai lipsea acum… Șoareci mecanici ucigași… Există o cale pentru a-i dezactiva?
Șoarecii roboți atacară, iar pisicile aflate în public, alături de oamenii care le însoțeau, începură să fugă în panică. Briella rămase curajoasă pe locul ei și privi intens spre șoarecii roboți, încercând să identifice în ei un punct vulnerabil.
La un moment dat, cu ochii scânteind, Briella zise către Rafael:
– Am nevoie de acces la panoul lui Fowler! Altfel, nu-i vom opri!
…
Briella se strecură rapid prin coridoarele palatului, cu privirea fixată asupra ușilor grele care duceau către camerele regale. Cu respirația tăiată, ea își adună curajul și intră.
Într-un colț al camerei întunecate, Fowler stătea concentrat asupra panoului său complicat. Briella strigă ferm către el:
– Oprește-te, Fowler!
Fowler își întoarce încet privirea spre Briella. Un zâmbet disprețuitor apăru pe chipul său.
– Briella…, spuse pe un ton sarcastic Fowler. Ești mereu foarte curajoasă, dar tot mereu ești și în afara jocului. Crezi că poți opri totul doar cu vorbe?
Foarte hotărâtă, deși mâinile îi tremurau, Briella țâșni spre panou. Fowler încearcă să o oprească. Briella, în avântul ei, îl împinse fără intenție pe Fowler. Acesta se prăvăli peste un raft și lovi panoul. Comenzile care se afișau pe panou începură să pâlpâie haotic.
– Nu! strigă Fowler. Ce-ai făcut?
Deodată, șoarecii roboți se opriră. Ochii lor luminoși începură să pâlpâie. În loc să îi atace pe spectatorii din tribune, aceștia se îndreptară acum spre toate pisicile îmbrăcate cu armuri metalice și care făceau parte din Garda Regală.
– Wow! zise uimită Briella. Șoarecii roboți s-au întors împotriva lor. Nici că se putea întâmpla ceva mai frumos!
…
Stând pe platforma regală, ducesa Cleopawtra privi la haosul care se dezlănțuise în palat. Șoarecii roboți, după atacuri puternice, începeau să învingă Garda Regală. Chipul ducesei Cleopawtra își pierdu din eleganța rece.
Cleopawtra zise cu voce șoptită:
– Fowler…, mi-ai trădat încrederea.
După ce ridică mâna, Cleopawtra zise cu voce tare și autoritară:
– Dezactivați toți șoarecii roboți, imediat!
Un paznic pisică acționă rapid un comutator de pe platformă. Șoarecii roboți se opriră din mișcarea lor și rămaseră așa, țintuiți locului.
Liniștea reveni treptat în întreaga arenă. Cleopawtra coborî de pe platforma regală și se îndreptă spre Rafael, privindu-l drept în ochi.
– Am greșit, spuse pe un ton serios Cleopawtra. Tu ai dat dovadă de curaj și ingeniozitate. Prin urmare, eu îți ofer grațierea.
Rafael, uimit de schimbarea bruscă, făcu o plecăciune și zise către ducesă:
– Îți mulțumesc! Dar să știi că există multe lucruri pe care le putem face împreună.
Reflectând, Cleopawtra zise:
– La asta m-am gândit și eu. Oamenii și pisicile nu trebuie să fie mereu în conflict.
După o străfulgerare de lumină, Rafael se trezi înapoi în biroul său, în lumea oamenilor. Se apropie de fereastră, simțindu-se revigorat și inspirat. Privi amuzat spre trotuar, pe care se plimba o pisică, pășind cu grație printre trecători.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
