O regizoare talentată, o actriță versatilă, o scriitoare sensibilă și o mamă devotată. Cu o carieră impresionantă și o energie debordantă, Monica Pop ne inspiră prin diversitatea proiectelor sale și prin modul în care reușește să echilibreze viața profesională cu cea personală.
Claudiu Neacșu: Aveți o carieră impresionantă în regie de teatru, actorie și scriere. Cum ați reușit să vă echilibrați și să vă concentrați pe atât de multe domenii artistice în același timp?
Monica Pop: Cred că înainte de întrebarea Cum? apare impulsul, nevoia de a te exprima, de a transmite ceva lumii. O stare intensă, ca o flacără, un îndemn lăuntric spre creație. Este o emoție cât se poate de concretă, originea tuturor acțiunilor pe care urmează să le faci pentru a-ți duce la îndeplinire misiunea artistică. Scopul este, de fapt, să materializezi acea stare, sub o formă sau alta. Să o aduci cât mai aproape de mintea și sufletul celor din jur, ale celor care urmează să îți fie spectatori/cititori etc. În cadrul acestui proces, de aducere la suprafață, și starea inițială se metamorfozează, se îmbogățește cu noi înțelesuri, pe care poate că nici măcar tu nu le bănuiai. Sâmburele crește, însă și tu te preschimbi o dată cu el. Așadar, felul în care aleg să concretizez acest sâmbure variază de la o perioadă la alta, de la un proiect la altul.
Uneori îmi canalizez toate resursele pentru a crea un spectacol de teatru, aici fiind vorba de o muncă concentrată și asiduă de câteva luni. După care trag linie, o dată cu premiera, îi dau drumul să zboare în libertate acestei fantastice și uluitoare creaturi- spectacolul. Alteori, regia se întrepătrunde cu actoria, fiindcă imaginez și interpretez diferite personaje, pentru colaborările din televiziune, filmări, videoclipuri muzicale, ori proiecte independente. Am avut multiple roluri în colaborare cu Kanal D, Antena 1. În acest caz, durata alocată proiectului e de fel mai scurtă, de 1-3 zile, de aceea uneori mă transform și în câte 3-4 personaje pe săptămână. S-a întâmplat ca în ziua X să filmez pentru un music-video, să joc o creatură întunecată, înfricoșătoare, iar în ziua următoare o fată liniștită de 17 ani. Și, dacă mă gândesc mai bine, lucrul acesta se întâmplă destul de des, să sar dintr-o tipologie de personaj într-una total opusă, în decurs de câteva ore, iar asta îmi oferă suficientă adrenalină cât să nu am timp să mă plictisesc, hihi.
Scrisul, pe de altă parte, e un proces constant, de lungă durată, cu care mă întâlnesc în valuri, uneori uitând de mine cu zilele în timp ce scriu, alteori uitând de faptul că ar trebui să termin ceva ce scriam. Încerc să găsesc un echilibru între acestea, atât ca timp cât și ca energie, și realizez că, deși tehnicile și metodele folosite diferă, esența e aceeași: să scoți la lumină un univers interior, fragil dar totodată atât de măreț.
Claudiu Neacșu: În lumina vastelor experiențe pe care le-ați acumulat, cum vedeți evoluția și interconectarea artei teatrale, cinematografice și a televiziunii în peisajul cultural contemporan?
Monica Pop: Consider că ele sunt niște tărâmuri extrem de fertile și cu foarte mult potențial de dezvoltare în direcții artistice noi și inedite, însă din diverse motive se închistează adeseori în niște șabloane, închid ușa în nas formulelor inovatoare și se mulțumesc cu niște produse cel puțin prăfuite. Bineînțeles că există și multe zone efervescente, în care lucrurile chiar se mișcă în direcții interesante, însă observ și multă reticență în fața noilor teritorii artistice și subiecte ce se vor a fi explorate. Explorarea presupune risc, și uneori se preferă o zonă de confort călduță, în locul asumării acestor riscuri. Cred însă că marile opere de artă, fie că vorbim de teatru, film, literatură, muzică, pictură etc. se nasc dintr-un surplus de îndrăzneală, dintr-un curaj nechibzuit, dintr-o aruncare în gol, la figurat vorbind. Iar când spun “mari”, nu mă refer la ceva high-class, înălțat pe piedestalul aroganței, ci la adevărata măreție a artei- să ajungă cu autenticitate până în miezul oamenilor, să îi zguduie, trezească dintr-o amorțire interioară, și să le releve un adevăr universal.
Claudiu Neacșu: „Remember me”, producția pe care o pregătiți pentru premieră, se bazează pe filmul „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”. Ce v-a inspirat să adaptați acest film și cum vă apropiați de subiect într-un mod personal și inovator?
Monica Pop: Ideea de a crea un spectacol după această poveste celebră a venit destul de spontan, într-o discuție de tip brainstorming pe care o aveam împreună cu actorii Axel și Andreea Moustache. Când s-a rostit numele acestui film am tresărit, o parte din mine a strigat- Asta e!, în aceeași secundă, fiindcă mi-am adus aminte cum mă răscolise filmul cu ani în urmă, și am realizat cât de mult potențial dramatic are subiectul. Iar combinația de SF, dragoste, umor, dramă, suspans, împreună cu firul narativ complex și stratificat conținut de această poveste m-au convins! Așadar, am știut că va fi o provocare dificilă dar minunată să realizăm acest proiect împreună, și așa și e! Pe măsură ce lucram la scenariu mi-am dat seama că mă regăsesc mult în dilemele ridicate de temele principale, de fapt, că ne regăsim cu toții. Necesitatea suferinței pentru a te dezvolta ca individ, integrarea suferinței ca pe un fapt firesc în viață. Sunt ridicate întrebări care mă frământă și pe mine, legate de cum să abordăm pierderea unor persoane dragi, despărțirea de oameni, obiecte sau obiceiuri înrădăcinate. Într-o lume în care Uitarea selectivă ar fi posibilă, ar fi de preferat sau nu să optăm pentru a șterge din memorie motivele suferinței? Ar fi mai bine să alegem să ne anesteziem suferința prin uitare, pe ideea – Ce nu știi nu te rănește, sau ar trebui să înfruntăm realitatea cu luciditate și claritate, riscând să purtăm întreaga viață după noi povara suferinței? Cât de mult ne alegem destinul, prin liber arbitru, și cât de mult acesta e determinat de impulsuri și factori lăuntrici care ne ghidează fără să ne dăm seama? Întrebări ce pot conduce la dezbateri nesfârșite, care au incitat mințile filosofilor, culminând cu amor fati-ul lui Nietzsche, întrebări care sunt la fel de actuale și arzătoare și pentru noi. Spectacolul va fi așadar unul viu, care tratează niște mari teme universale, cu o echipă de actori dinamici și talentați (producție The Creative Moustache- Axel și Andreea Moustache), într-o estetică aparte, grație minunatei scenografe Daniela Banciu. Spectacolul este găzduit de Teatrul Național București, și își va aștepta primii spectatori în 15 și 29 aprilie.
Claudiu Neacșu: De la regie la actorie, scriere și modelling, ați explorat multiple aspecte ale artei și performanței. Care dintre aceste roluri v-a provocat cel mai mult și cum v-a influențat în dezvoltarea artistică?
Monica Pop: După cum am precizat și mai devreme, am resimțit aceste ipostaze ca fiind interconectate, ba mai mult, ca existând, în stare latentă, parte din mine dintotdeauna. Nu le pot separa întru totul, fiindcă au legătură între ele, și toate însumate mă formează pe mine, ca ansamblu. Cred cu tărie că noi, ca oameni, avem o multitudine de fațete și resurse interioare pe care le putem fructifica, însă, de cele mai multe ori, alegem să ne axăm pe un singur lucru și să le neglijăm pe celelalte. Este însă nedrept față de noi însine să procedăm așa, fiindcă ne construim singuri niște limite pe care nu mai îndrăznim să le încălcăm poate o viață întreagă. Iar la un moment dat suntem invadați de regret, dorințe neîmplinite, întrebarea Cum ar fi fost dacă?. Acestea pot fi evitate dacă înțelegem că momentul nostru este Acum, momentul să facem și să fim exact ce simțim. Toate aceste ipostaze m-au provocat, și m-au format în feluri unice, în perioade și sub forme diferite. Cel mai mult mă regăsesc însă, fără îndoială, în regie și scris, pentru că aici am cel mai mult prilejul și libertatea să creez lumi, să-mi testez limitele imaginației și să structurez un nou univers, în care să mă aventurez o dată cu personajele. În urma absolvirii Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca, specializarea Regie de teatru (licență și master), spectacolele pe care le-am regizat apoi la teatre din București, Târgoviște, Pitești, au reprezentat, fiecare în parte, un pas în plus către asimilarea artei regizorale. Remember me reprezintă cel de-al 7-lea spectacol pe care îl montez într-un teatru profesionist.
Claudiu Neacșu: Participarea dumneavoastră la concursuri de frumusețe și modeling pare să fie o altă dimensiune fascinantă a carierei pe care o urmați. Cum îmbinați această parte a vieții cu exprimarea artistică și regia de teatru?
Monica Pop: Aici e interesant faptul că aceste concursuri nu au constituit niciodată un scop în sine, ci am ales să particip pentru că am fost fascinată de dimensiunea lor spectaculară, de organizarea riguroasă din spatele acestora, de magnetismul pe care îl exercită asupra publicului. Am vrut să fiu acolo, să particip activ, m-am dedicat, iar rezultatele au apărut- Am obținut Locul 2 la Miss România în 2019, Locul 3 la Miss Plaja, și am reprezentat țara la concursul internațional Miss Summer World, în Albania, în 2021. De aici au apărut alte colaborări pe partea de modeling, shootinguri foto, reclame pentru diferite branduri. De la concursurile de frumusețe am învățat de câtă muncă și disciplină este nevoie pentru a deveni cea mai bună variantă a ta, și nu doar din punct de vedere fizic. Am învățat că ne putem modela atât corpul cât și atitudinea, prezența, expresivitatea, carisma, prin voință și exercițiu. De asemenea, am descoperit acolo multă deschidere legată de exprimarea artistică, adică am avut prilejul să îmi scriu, regizez și interpretez performance-urile din cadrul probelor de talente, unde se pune accentul pe latura creativă. În Albania, am câștigat titlul Best Performance, în urma prezentării performance-ului Who am I?.
Claudiu Neacșu: Piesa de teatru „Evadăm” a câștigat, în 2023, Premiul 1 la Concursul de Dramaturgie Pansament pentru Prezent. Organizat de 3g HUB. Ce v-a inspirat să scrieți această piesă și cum vedeți impactul ei în peisajul teatral contemporan?
Monica Pop: A fost o bucurie imensă să aflu că piesa a fost desemnată câștigătoare, a fost un imbold binevenit să continui să scriu, să nu neglijez latura aceasta. Evadăm este prima piesă pe care am scris-o, urmată de Umbra lui Apophis. Nu am publicat încă piesele, însă Evadăm s-a întâlnit cu publicul în 2022, în cadrul unor spectacole-mai-mult-decât-lectură, cum îmi place mie să le numesc, la Asociația Hearth, din București. Atunci au avut loc niște dialoguri foarte interesante între noi (echipa artistică) și spectatori, pornind de la cum interpretează fiecare subiectul piesei. Pe foarte scurt, în piesă regăsim câteva personaje stranii, oameni-număr, care sunt captivi între pereții unui cub invizibil. Tot ce își doresc ei este să evadeze, să afle ce este dincolo de pereți, însă în același timp sunt terifiați când află că în afara cubului ei ar putea să… nu mai existe deloc. Practic, e o alegorie pentru raportul omului cu moartea, cu ideea că o dată nu va mai exista. Omul care se confruntă cu etapele durerii, încercând să proceseze această idee. Piesa s-a născut în urma unor frământări personale foarte intense, însă e fascinant cum unii spectatori au interpretat în alte moduri simbolurile, au perceput limitele impuse de zidurile cubului, contrastul dintre Aici-Acolo, atribuind acestora noi înțelesuri: limite sociale, constrîngeri interioare, etc. De aceea cred că piesa este relevantă pentru peisajul contemporan, vorbește despre limitări și despre dorința de a evada spre altceva, spre necunoscut, lucruri cu care fiecare ne confruntăm, chiar dacă din perspective diferite.
Claudiu Neacșu: Ca instructor de teatru la Grădinița Bunavestire, cum vă implicați în cultivarea creativității copiilor și cum credeți că teatrul poate influența dezvoltarea lor personală și socială?
Monica Pop: Lucrul cu copiii este o experiență unică! Organizez săptămânal ateliere de teatru cu copiii, și caut să mă axez pe dezvoltarea abilităților lor artistice, de comunicare, creativitate, lucru în echipă. Astfel, îi implic în exerciții și jocuri ce stimulează imaginația, expresivitatea corporală, spontaneitatea, atenția. Jocurile sunt desprinse din antrenamentele de bază ale artei actorului, scopul fiind să asimileze diferite tehnici și metode de apropiere de personajul teatral, de înțelegere a prezenței și atenției scenice, să se familiarizeze cu lumea ficțională a poveștilor. Ei se află tocmai la vârsta la care imaginația atinge cote imense, capacitatea lor de transpunere este una uimitoare, și încerc să cultiv în ei plăcerea de a se juca cu aceste unelte teatrale, să le stârnesc entuziasmul față de această lume a tuturor posibilităților. Chiar dacă majoritatea cel mai probabil nu vor urma o cale artistică, cred că atelierele teatrale sunt benefice pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor de toate vârstele, deoarece le dezvoltă aptitudini personale și sociale de mare valoare, de care se vor folosi în viitor: autocunoaștere, integrarea și colaborarea în echipă, creativitatea, vorbitul în public, folosirea limbajului nonverbal, dicție, improvizație.
Claudiu Neacșu: Lucrați frecvent cu artiști din întreaga lume în diferite proiecte artistice. Ce vă atrage cel mai mult în aceste colaborări internaționale și cum contribuie ele la diversitatea și inovația din munca dumneavoastră?
Monica Pop: Așa este, am colaborări constante și frecvente cu artiști din diferite țări, de pe tot globul, majoritar din USA, însă și Asia, Europa, destul de des. Comunicăm prin intermediul platformelor de freelancing (de tip Fiverr), în medie cam o dată- de două ori pe săptămână se ivește și câte o colaborare de acest tip, în care de cele mai multe ori joc diferite personaje pentru videoclipurile muzicale oficiale pe care urmează să le lanseze trupele, cântăreții. Mai joc roluri pentru proiectele artistice, tip scurtmetraj ale unor creatori, sau realizez reclame pentru diverse produse. Sunt foarte binevenite aceste colaborări, pentru că am ocazia să regizez, să joc, să filmez, să creez lucruri inedite, exact în domeniul meu, chiar de acasă, ori din spații exterioare, neconvenționale. Mi se pare foarte utilă activitatea asta pentru că, pe lângă că am ocazia să creez, exact în stilul meu, personaje dark, stranii, fantasy, pentru piesele rock (80% dintre artiștii colaboratori sunt trupe rock), am învățat prin experiență multe lucruri practice, cum ar fi noțiuni de editare și montaj video (îmi editez tot eu videoclipurile de obicei), utilizare green-screen, încadraturi video, make-up artistic, mobilizare când ai multiple deadline-uri. Așadar, prin aceste colaborări m-am apropiat și de domeniul video, cinematografic, însușindu-mi niște tehnici și concepte extrem de prețioase.
Claudiu Neacșu: Aveți un plan de a scrie primul roman, iar acest plan indică o nouă direcție în cariera dumneavoastră creativă. Ce teme sau genuri vă interesează în special și ce așteptări aveți de la această experiență literară?
Monica Pop: Într-adevăr, am început să lucrez la primul meu roman, pe care sunt nerăbdătoare să îl împărtășesc cu voi. Nu o simt chiar ca pe o nouă direcție, m-aș hazarda să spun chiar că este cea mai veche, haha. Pentru că, încă din fragedă copilărie, încă dinainte să văd măcar vreun spectacol de teatru, am început să scriu. Am trecut, pe parcursul anilor, prin poezie, proză scurtă, dramaturgie, însă, e drept, nu m-am încumetat la un roman. Din acest punct de vedere da, este o experiență cu totul nouă, este multă muncă, și e nevoie de un avânt constant. Sper însă ca în viitorul apropiat să aibă loc această magică întâlnire, care este cea dintre o nouă carte și primii săi cititori! Îmi doresc ca în ceea ce scriu, sau citesc, indiferent de genul literar, să se regăsească teme profunde, care să inducă stări de meditație asupra unor aspecte ale existenței, vieții, morții, iubirii. Cred că doar așa ne putem îmbogăți interior, prin lecturi calitative, care ne îndepărtează pentru moment de superficialitatea societății în care ne învârtim zi de zi, lecturi care ne imersează în povești inedite, cu substanță. Povestea mea va avea și nuanțe fantasy, de aventură, va fi într-un fel ca un vis straniu pe care vă provoc să îl visați alături de mine.
Claudiu Neacșu: Cu atât de multe realizări profesionale și personale, cum găsiți echilibrul între viața profesională și cea personală, mai ales în calitate de mamă?
Monica Pop: Nu e ușor, iar maternitatea a venit la pachet cu tot amalgamul firesc de treburi casnice și nopți nedormite… Dar și cu toată încântarea și bucuria copilăriei care molipsește totul în jur! Încerc să mă dedic pe cât de mult posibil fetiței, să fiu alături de ea în toate etapele acestea minunate, și să mă bucur împreună cu ea de fiecare descoperire pe care o face. Și sunt atât de multe… Savurez din plin zilele petrecute împreună, iar în perioadele mai aglomerate îmi găsesc întotdeauna măcar puțin timp să râd, să mă joc cu ea. Annabelle are 1 an și 5 luni, imediat, e o fetiță tare cuminte și curioasă, și avem noroc cu faptul că are o personalitate foarte deschisă, în sensul că se adaptează ușor oricărui context, e sociabilă, îi plac oamenii și locurile noi, călătoriile, se simte foarte bine și în compania altor persoane și nu e deloc genul care să “plângă după mami”. E destul de independentă ca fire și se bucură de fiecare moment, așa de frumos. Așadar, încerc să o includ și pe ea în unele activități, când filmez acasă, de exemplu. A filmat și ea de câteva ori până acum, pentru emisiuni la Kanal D, a vizitat teatrul, încerc să o familiarizez cu această lume, fiindcă uneori granițele personal/ profesional nu sunt atât de clare în acest domeniu. E minunat faptul că Annabelle pare că își dă seama că și părinții ei au nevoie să crească, în continuare, alături de ea, chiar dacă în alt mod.
Autor: Claudiu Neacșu
