Alergăm în viața asta fără să știm exact unde vrem să ajungem. Parcă am fi prinși într-o horă nebună. Dar, în loc să ne ținem de mână și să dansăm împreună, ne dăm coate și ne călcăm pe picioare, sperând că la final o să rămânem singuri în mijlocul cercului, cu o coroană de plastic pe cap. Tu ești mereu cu grija zilei de mâine, mereu cu teama că cineva o să-ți ia locul, o să-ți ia pâinea sau o să-ți fure ideea. E o greutate pe care o purtăm cu toții în spate și mi-am dat seama că nu e vina noastră că suntem așa, ci e vina poveștii mincinoase pe care am acceptat-o fără să punem întrebări.
Ne-am trezit într-o lume care ne strigă în ureche, de când deschidem ochii și până îi închidem, că trebuie să fim mai buni decât celălalt. Peste tot pe unde te uiți, vezi numai concurență. Nu mai e vorba doar despre sport sau despre notele de la școală, ci e vorba despre felul în care respirăm. Concurența e în magazin, când te uiți cine are coșul mai plin, e la serviciu, când te temi că un coleg de birou e mai bine văzut de șef, și e chiar și pe strada ta, când te simți mic dacă vecinul și-a vopsit gardul mai frumos decât al tău. Am ajuns să ne măsurăm valoarea nu prin ceea ce suntem, ci prin cât de mulți oameni am reușit să lăsăm în urmă. Și ce e mai trist e că am început să credem, în adâncul sufletului nostru, că e absolut în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să câștige. Ne-am obișnuit cu imaginea aia a podiumului unde doar unul e sus, iar ceilalți doi stau mai jos, cu capul plecat, de parcă restul lumii nici n-ar mai conta.
Am fost învățați să credem că toată bătălia asta e un fenomen real și firesc, ceva natural, la fel ca ploaia sau ca răsăritul soarelui. Ni se spune că așa e „legea junglei”, că cel mai tare îl mănâncă pe cel mai slab și că așa merge progresul înainte. Dar aici e marea păcăleală: nu e nimic natural în a trăi cu frica în sân că semenul tău o să te strivească. Nu e firesc să ne bucurăm, chiar și pe ascuns, de eșecul altuia doar pentru că asta ne face pe noi să părem mai reușiți. Această mentalitate e o boală care ne roade pe interior și ne face să ne simțim singuri chiar și atunci când suntem înconjurați de oameni. Ne-am transformat dintr-o comunitate într-o mulțime de indivizi care se pândesc unii pe alții, gata să profite de orice moment de slăbiciune.
Dacă ridici ochii un pic mai sus, spre ecranele televizoarelor unde se perindă domnii aceia la costum care conduc lumea, o să vezi exact aceeași poveste urâtă, dar la o scară care ne dă fiori. Tot ce auzi tu despre geopolitică, despre strategii și despre cum se mută granițele nu e altceva decât o luptă sălbatică între state pentru resurse. E o concurență între țări care nu mai are nicio limită și nicio rușine. Statele se bat pe gaz, pe petrol, pe pământuri fertile, exact ca niște bătăuși în curtea școlii care vor să aibă toate jucăriile doar pentru ei. În nebunia asta, s-a ajuns ca unele state să prospere enorm, să trăiască în lux și să arunce cu banii pe fereastră, dar numai pentru că au reușit să sărăcească alte state, luându-le ce aveau mai de preț și lăsându-le oamenii să se chinuie în mizerie.
E un principiu eronat care s-a scurs din birourile mari de la capitală până în inima fiecărui om de rând. Ideea asta că bogăția ta trebuie să vină din lipsa altuia este cea mai mare minciună a civilizației noastre. Vezi oameni care încearcă tot timpul să prospere pe seama sărăcirii altor oameni, crezând că dacă adună munți de lucruri în timp ce restul n-au ce pune pe masă, ei sunt cei „descurcăreți” și „învingători”. Chiar dacă societatea ne prezintă treaba asta ca pe ceva demn de laudă, ca pe un succes adevărat, eu îți spun că e ceva profund greșit. Și de aici, de la faptul că am acceptat concurența asta ca pe ceva normal, ni se trag toate necazurile care ne apasă. De aici vin invidia, stresul care ne îmbolnăvește inima, ura dintre neamuri și frica aia permanentă că pământul nu e destul de mare pentru noi toți.
Tocmai de aceea am simțit nevoia să-ți spun că e nevoie de o schimbare majoră, o schimbare care să pornească de la modul în care ne privim dimineața în oglindă. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea tuturor oamenilor de pe acest pământ. Nu o mișcare cu scandal, nu una cu arme sau cu urlete, ci o mișcare pașnică, o trezire a sufletului. Trebuie să înlocuim, încet și cu răbdare, ideea de luptă cu mentalitatea că singura care ne poate salva cu adevărat este cooperarea. Da, cooperarea e benefică pentru toți, pe când concurența ne lasă pe toți mai săraci în interior, chiar dacă unii au mai multe cifre în contul bancar. Gândește-te puțin: dacă în loc să ne punem piedici, ne-am întinde mâna să ne ajutăm, nu am ajunge toți la destinație mai repede și mai puțin obosiți?
Această cooperare nu trebuie să fie doar un cuvânt frumos într-o carte, ci trebuie să se manifeste peste tot, și între țări, și între oameni. Imaginează-ți cum ar fi ca statele lumii să nu mai caute să se fure unul pe altul, ci să colaboreze ca resursele pământului să ajungă la fiecare copil, indiferent unde s-a născut. Abia după ce toți oamenii își vor însuși această mentalitate, lumea noastră va trece cu adevărat la următorul prag al civilizației. Atunci va fi acea lume la care visăm toți când ne e greu: o lume fără războaie, unde niciun tată nu mai pleacă la luptă să nu se mai întoarcă, o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia lucie care îți fură orice speranță. Va fi o lume în care toți oamenii vor prospera, nu unul pe spatele celuilalt, ci toți împreună, într-o armonie pe care acum nici n-o putem cuprinde cu mintea.
Și să știi că tu, omule simplu care îți vezi de munca ta, ai o putere uriașă în toată povestea asta. Nu trebuie să fii președinte, nu trebuie să fii miliardar și nu trebuie să ai nu știu ce studii înalte ca să pui umărul la schimbarea lumii. Fiecare om poate contribui la implementarea mondială a acestei mentalități a cooperării. Putem alege să nu mai intrăm în jocul ăsta al luptei acerbe pentru resurse. Fiecare dintre noi poate trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării. Putem face ca ajutorul reciproc să devină legea supremă în toată lumea, în locul concurenței care ne dezbină. Tu sigur nu vrei războaie și sigur nu vrei sărăcie, pentru că nimeni cu inima întreagă nu-și dorește așa ceva. Dar trebuie să înțelegem că aceste orori sunt rezultatul direct al concurenței între state, al acelei goane nesăbuite după resurse care calcă peste cadavre ca să mai adune un pic de putere.
Tu, ca om obișnuit, poate simți că ești prea mic și că vocea ta nu contează în fața marilor puteri ale lumii. Poate te simți neputincios când vezi cum politicienii decid destinele a milioane de oameni dintr-o trăsătură de condei. Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi în care să nu mai existe războaie și sărăcie. Puterea ta e mai mare decât crezi, pentru că tu ești cel care dă tonul societății. Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce cooperarea e mai bună decât concurența. Vorbește cu vecinul tău, explică-i că succesul lui nu trebuie să însemne eșecul tău. Arată-le celor dragi că atunci când ne unim forțele, pământul rodit e mai bogat pentru toți.
După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea, politicienii care conduc cele mai puternice state ale lumii vor afla asta. Să nu crezi că ei trăiesc într-o bulă unde nu pătrunde nimic. Ei sunt foarte atenți la ce gândesc oamenii, pentru că puterea lor depinde de acceptarea noastră. Atunci când vor vedea că poporul nu mai vrea luptă, că nu mai vrea să se compare și să se bată pe firimituri, ci vrea colaborare și pace, își vor modifica și ei acțiunile. Vor fi obligați să înlocuiască principiul concurenței cu principiul cooperării, pentru că asta va fi singura cale prin care vor mai fi ascultați. Și astfel, prin schimbarea gândului tău și al celor din jur, vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia. Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce gândesc oamenii de rând. Dacă noi toți suntem convinși că ideea de cooperare e calea, ei vor renunța la lupta pentru resurse și vom trăi, în sfârșit, într-o lume în care prosperitatea nu mai e un privilegiu, ci un drept al fiecărui suflet de pe acest pământ. Totul începe cu tine, cu gândul tău de azi și cu mâna întinsă către cel de lângă tine.
Autor: Claudiu Neacșu
