În povestirea „Greutatea cuvintelor” (care se citește în circa 10 minute, între două stații de metrou) este vorba despre un dispozitiv care poate măsura greutatea emoțională a cuvintelor.
„Greutatea cuvintelor”
Autor: Claudiu Neacșu
Progresul și tradiția mergeau umăr la umăr. Oriunde te uitai, puteai să vezi un amestec de lucruri noi și lucruri care, în mod clar, existau de ceva vreme, atinse de aripa nemiloasă a timpului.
Ian Morris mergea pe stradă, uitându-se în jur cu o privire goală. Se opri în fața unei cafenele vechi, cu geamuri aburite și mese din lemn scorojit.
– Locul ăsta încă rezistă, mormăi el pentru sine, pășind pe ușa care scârțâia la fel de tare ca întotdeauna.
O femeie mai în vârstă de la tejghea îl întâmpină.
– Bună, Ian. Nu te-am mai văzut de ceva vreme. Chiar mă întrebam ce mai faci, cum o mai duci. Încă te mai ocupi de invențiile tale, nu-i așa? Știu că ele sunt viața ta, pasiunea ta la care nu poți să renunți niciodată.
-Da, Louise, încă mă ocup de asta, răspunse el cu un zâmbet slab. Orașul ăsta se schimbă prea repede. Uneori am impresia că rămân în urmă.
– Cu toții o facem, oftă ea. Dar oare chiar putem fugi de schimbare? Nu, eu nu cred că putem să facem asta.
Ian o privi în tăcere pe femeie, gândindu-se la dispozitivul său și la ceea ce avea să urmeze.
…
În piața centrală, mulțimea era uimită, deoarece Ian Morris era și el acolo, pe o mică platformă improvizată din cutii, cu instrumentul său revoluționar, care emitea lumină în întuneric. Era un gadget minuscul, cu fire subțiri și un ecran de sticlă care vibra de fiecare dată când un cuvânt ieșea din micile sale difuzoare. Ian, cu manierele unei persoane obosite și pline de entuziasm, se apropie de public.
– Dispozitivul acesta, spuse Ian, nu măsoară doar sunetul. El măsoară și greutatea emoțională a fiecărui cuvânt rostit.
Spectatorii reacționară cu un murmur abia auzit. Chiar atunci, pe scenă urcă un politician local, despre care toți știau că este priceput în a ține discursuri cât mai convingătoare.
– Ceea ce vedeți voi aici, zise politicianul către cei din public, este doar un truc.
Apoi, spre Ian, politicianul zise:
– Totuși, eu sunt dispus azi să joc jocul tău.
Ian acceptă provocarea politicianului și activă dispozitivul. Politicianul continuă să își țină discursul, iar pe ecranul dispozitivului apăru o lumină a cărei intensitate creștea tot mai mult. Acesta era indicatorul care le arăta celor prezenți acolo că toate cuvintele politicianului aveau doar scopul de a manipula.
– Minciuni! strigă cineva din mulțime.
Speriat, politicianul plecă de pe scenă. Acum Ian știa că dispozitivul funcționase. Și încă prea bine funcționase.
…
După demonstrația pe care Ian o făcuse în piața centrală, orașul părea că devenise altul. Oriunde ar fi mers, oamenii purtau în buzunare câte un dispozitiv care măsura greutatea emoțională a cuvintelor.
La o terasă, un bărbat stătea cu iubita lui, discutând. Pe masa lor stătea un dispozitiv care, fiind pornit, captura fiecare cuvânt rostit.
La un moment dat, femeia privi iritată la ecranul dispozitivului, pe care era afișată o valoare destul de ridicată a greutății emoționale a cuvintelor.
– Așadar, zise femeia, tu chiar asta simți…
– Nu, zise bărbatul în mod clar deranjat. Adică…, nu e ceea ce crezi tu…
– Dispozitivul ăsta, zise femeia, nu minte. Tu ai spus că totul e în regulă. Însă uită-te la ceea ce se afișează pe ecran. Adevărul este altul.
Astfel de discuții aveau loc cam în toate locurile orașului. Prietenii, bazându-se pe măsurătorile dispozitivului, ajungeau să se privească plini de suspiciune. La fel se întâmpla și în familii.
La toate știrile de la televizor apărea acest titlu:
„Dispozitivul lui Ian Morris distruge relațiile!”
Pe Ian îl sună Derek, prietenul său:
– Ian, nu e bine. Oamenii încep să te învinuiască. Totul scapă de sub control.
…
În biroul aflat la etajul superior al unei clădiri elegante, Carlos Wilson stătea confortabil în biroul său și privea pe geam la panorama spectaculoasă a orașului. Pe ecranele care acopereau un perete rulau mereu știri și comentarii din rețelele sociale.
Gândurile lui Carlos erau pline de planuri despre cum anume ar putea să îl distrugă pe Ian Morris.
– Ian, spuse Carlos către Julie, asistentul său, este un nebun, un savant iresponsabil. Asta trebuie să știe oamenii.
– Însă oamenii, spuse Julie, îl susțin pe Ian. Dispozitivul său i-a uimit pe toți. Chiar le-a plăcut. Ei cred că dispozitivul este o invenție revoluționară.
– Și ce contează asta? zise Carlos afișând o satisfacție sinistră. Noi îl vom transforma pe Ian într-o amenințare. Tu, Julie, vei avea o misiune importantă. Vreau să organizezi o conferință de presă, în care să arătăm că Ian este un pericol pentru societate. La conferință vei spune că Ian distruge relații, că influențează într-un mod mârșav deciziile oamenilor.
După câteva zile, un alt titlu apărea în toate știrile:
„Ian Morris, un om de știință periculos sau un salvator?”
În biroul său, Carlos zâmbi, știind că planul său reușise.
…
După multele zile în care presiunea publică legată de scandalul dispozitivului crescuse fără încetare, Ian se simțea extenuat. În camera lui plină de schițe, prototipuri și cărți despre comunicare, el îl avea alături pe Derek, căruia îi putea destăinui îngrijorarea sa.
– Simt că totul se prăbușește, zise Ian. Trebuie să facem în așa fel încât să protejăm invenția asta.
– Știu, spuse ezitând Derek. Dar ce putem face? Carlos e puternic și are prea multe resurse.
Cuvintele lui Carlos răsunau tot timpul în mintea lui Derek.
„Dacă nu iei măsuri, Ian ar putea să piardă totul. Îți va distruge cariera, prietene! Ai nevoie de o ieșire.”
După o noapte în care furtuna își făcuse de cap, Ian descoperi că schițele dispozitivului nu mai erau la locul lor. El verifică imediat toate înregistrările camerelor video de supraveghere. Consternat, descoperi filmarea în care se putea vedea cum Derek se furișase în timpul nopții și luase schițele, băgându-le într-o mapă din piele.
Cu inima frântă, Ian simți din plin lovitura trădării.
– De ce, Derek? își zise Ian. Știam că ești prietenul meu cel mai bun. Cum a reușit Carlos să te convingă să faci asta? Cum a intrat el în mintea ta?
…
Stând pe marginea patului, pierdut în gânduri, Ian se simțea secătuit de puteri. Avea senzația că i se întâmplaseră prea multe lucruri rele. Procesele pe care Carlos i le intentase… Campania de defăimare din presă… Reputația lui distrusă… El ar fi vrut ca invenția lui să schimbe lumea. În loc de asta, această invenție ajunsese să fie folosită împotriva lui.
O bătaie ușoară în ușă îl scoase pe Ian din gândurile sale.
– Eu sunt, Melissa.
După ce intră, Melissa Butler, o jurnalistă pasionată, spuse:
– Trebuie să vorbim! Am descoperit ceva important.
Pe Melissa o însoțea Paisley Lambert, o activistă cunoscută pentru lupta ei împotriva manipulării media.
– Ce ai descoperit? întrebă Ian.
– Carlos, spuse Melissa, manipulează totul. Am dovezi că el a falsificat informațiile despre tine și că a folosit datele pentru a-ți distruge imaginea.
Neîncrezător, Ian zise:
– Chiar crezi că putem să-l oprim pe Carlos?
Paisley, privindu-l pe Ian drept în ochi, zise:
– Putem să demascăm totul. Vom aduna dovezile și le vom aduce în fața publicului. E timpul să ne unim forțele.
– Bine, spuse Ian simțind cum speranța i se aprinde în suflet. Haideți să facem asta! Trebuie să luptăm!
…
Ecranele computerelor aflate în camera destul de mică luminau fețele concentrate ale celor două femei, Melissa și Paisley. Ele lucrau intens, privind din când în când spre panoul plin cu dovezi privind manipulările lui Carlos. Printre aceste dovezi se găseau mesaje text și e-mailuri compromițătoare.
– Ca să schimbăm totul, zise Melissa, trebuie să reușim să facem viral materialul ăsta.
Paisley, apăsând tot timpul pe taste, zise:
– Am pregătit deja o serie de postări pentru rețelele sociale. Trebuie să ne asigurăm că mesajul ajunge la cât mai mulți oameni.
– Iar eu, zise Melissa, voi fi aici. Voi fi pregătită să acord interviuri. Am foarte mari emoții. Ian merită să fie auzit.
După câteva ore, Melissa apăsă butonul „Publicare”. În mod instantaneu, postările referitoare la Carlos și la adevărul privind campaniile sale de defăimare se răspândiră către toți oamenii. Cei care le citeau comentau, le dădeau mai departe și își exprimau susținerea pentru Ian și dispozitivul său.
Paisley, după ce văzu pe ecranul televizorului chipul lui Ian, zise:
– Uite, fața lui apare într-o lumină nouă! Și privește comentariile de pe rețelele sociale! Toate sunt pozitive!
Melissa, cu ochii plini de speranță, zise:
– Poate că noi chiar putem schimba lucrurile.
…
După ce se lăsă noaptea peste oraș, Carlos începu să își pregătească plin de meticulozitate răzbunarea. Pe un ecran mare aflat în biroul său, echipa lui analiza postările din rețelele sociale despre Ian și dovezile prezentate de Melissa și Paisley. Situația părea să fie foarte gravă pentru Carlos. Însă nimeni nu voia să se dea bătut, în ciuda valului viral de mesaje care circulau pe toate rețelele sociale.
Cu o expresie malefică pe chip, Carlos zise:
– Vreau să faceți în așa fel încât toate dovezile astea să dispară. Știu că sunteți pricepuți la asta. Nu mă interesează cum o veți face. Vreau doar să o faceți.
În timpul acesta, Ian se afla în apartamentul Melissei. Paisley era și ea acolo.
– Mă simt ca un condamnat, zise Carlos. Răzbunarea lui Carlos ne ajunge din urmă. Ar fi trebuit să mă gândesc mai bine la asta. În curând, totul va scăpa de sub controlul nostru. Se pare că nu a fost suficientă campania noastră.
– Trebuie să acționăm rapid, spuse Paisley. Avem dovezile, însă Carlos are resursele. Nu putem rămâne aici.
– Ai un plan? zise Ian.
– Da, zise Paisley. Cred că am un plan.
…
Sala de conferințe era plină cu oameni din media și susținători ai lui Ian. Toți așteptau cu mare nerăbdare discursul pe care Carlos urma să îl țină. Îmbrăcat elegant, Carlos veni la microfon și începu să vorbească:
– Bună seara, dragi prieteni! zise zâmbind Carlos. Vreau să vă spun câte ceva despre viitorul nostru luminos și despre inovațiile care ne așteaptă.
Oamenii începură să aplaude. Stând în colțul său, Ian simțea cum inima îi bate tot mai tare. În curând, planul său avea să fie pus în practică.
Pășind spre scenă, Ian spuse cu voce tare:
– Îmi cer scuze, însă toți cei prezenți aici trebuie să vadă adevărul despre Carlos.
Un murmur de confuzie se răspândi prin sală. Ian activă dispozitivul pe care îl adusese cu el, iar ecranul începu să afișeze greutatea emoțională a cuvintelor lui Carlos.
Arătând spre ecranul dispozitivului, Ian spuse către public:
– După cum vedeți, cuvintele pe care Carlos le-a rostit mai devreme sunt doar minciuni și manipulare.
Toți oamenii din public, dezamăgiți și surprinși, își întoarseră spre Carlos privirile.
– Nu mai ești un lider! strigă cineva din mulțime. Ești un manipulator!
Carlos, cu chipul palid, coborî de pe scenă și porni spre ieșire.
…
În centrul orașului, Ian stătea pe scena principală, alături de Melissa, Paisley și Derek. Simțind un val de eliberare, Ian zâmbea. Privind spre mulțimea de oameni care aplaudau, el zise:
– Nu pot să cred că am reușit să depășim toate acestea.
Melissa îi strânse mâna lui Ian, zicându-i:
– Carlos și-a primit pedeapsa pe care o merită. Iar numele tău este reabilitat. Și, cel mai important, dispozitivul tău va fi reglementat. Poate că acum va fi folosit pentru a ajuta oamenii.
Paisley, entuziasmată, zise:
– Vreau să ne asigurăm că dispozitivul este folosit corect. Este nevoie de mai multă empatie, de mai multă înțelegere între oameni. Am putea organiza ateliere pentru a învăța oamenii cum să comunice mai bine.
Derek veni mai aproape de Ian și îi zise:
– Știu că am greșit, dar vreau să îmi iau revanșa. Mi-am învățat lecția… Pot să te ajut să promovezi ideea pozitivă a dispozitivului.
Ian îl privi înțelegător pe Derek și îi spuse:
– Sigur. Sunt de acord să mă ajuți. Putem face o diferență, dacă lucrăm împreună. Asta e tot ceea ce contează.
– Ai dreptate, zise Derek. Invenția ta nu este un simplu dispozitiv, ci un pas către o lume mai bună.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
