Imaginează-ți pentru o clipă că ești la tine în curte sau pe balcon, într-o dimineață în care roua încă mai stă agățată de firele de iarbă și soarele abia începe să bată peste acoperișuri. Te uiți în jur și vezi cum totul se trezește la viață. Păsările încep să ciripească, furnicile încep să alerge pe potecă, iar vecinii tăi încep să descuie ușile și să pornească mașinile. Pare o zi obișnuită, nu-i așa? Dar dacă te uiți un pic mai atent, dincolo de liniștea dimineții, o să simți o tensiune care plutește în aer, ceva ce ne-a intrat tuturor în oase și pe care am ajuns să-l considerăm la fel de normal ca respirația. Este acea grabă nebună de a ajunge undeva înaintea celuilalt, acea teamă ascunsă că, dacă nu ești destul de iute sau de descurcăreț, cineva o să-ți ia locul, o să-ți ia pâinea de la gură sau o să-ți fure șansa la o viață mai bună. Mi-am dat seama, gândindu-mă la tine și la cum ne petrecem zilele, că ne-am transformat cu toții într-un fel de gladiatori moderni care se luptă pe o arenă invizibilă, convinși fiind că singura cale de a supraviețui este să fim mai tari decât cel de lângă noi.
Trăim într-o lume care a ridicat rivalitatea la rang de religie. Peste tot pe unde te uiți, de la locul de muncă și până la felul în care ne creștem copiii, ni se spune că trebuie să fim în competiție. Această întrecere este prezentă pretutindeni și ne-a otrăvit liniștea. Ne uităm la cel de lângă noi nu ca la un prieten sau ca la un tovarăș de drum, ci ca la cineva pe care trebuie să-l depășim. Ai ajuns probabil să crezi, pentru că așa ți s-a repetat de mii de ori, că e normal ca viața să fie o bătălie continuă. Oamenii au acum în minte ideea aceea strâmbă că este absolut în regulă ca unii să piardă, iar alții să câștige. Ba chiar am ajuns să ne simțim un pic mai bine atunci când noi suntem cei care reușim, chiar dacă asta a însemnat că altcineva a rămas în urmă, în praf și în deznădejde. Vedem această rivalitate precum un fenomen real și firesc, ceva natural ce ține de firea lucrurilor. Dar aici este marea păcăleală pe care am înghițit-o cu toții. Este complet greșit să credem că am fost făcuți să ne dăm coate unul altuia până la sfârșitul zilelor noastre.
Dacă te uiți la cum funcționează lucrurile între țările mari, o să vezi exact aceeași poveste, dar la o scară care ne face pielea de găină. Statele lumii se comportă exact ca niște oameni care nu se mai satură niciodată. Tot ce auzi tu la știri despre luptele între marile puteri, despre interese și strategii, are la bază lupta statelor pentru resurse. Această rivalitate între țări este motorul care învârte lumea într-o direcție greșită. Din cauza acestui mod de a gândi s-a ajuns în situația în care unele state sunt prea prospere, trăiesc în lux și risipă, dar fac asta numai pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte popoare. Se ia de la cei mulți și săraci ca să se pună în depozitele celor puțini și puternici. Este o hoție deghizată în economie și în politică, dar la baza ei stă același sâmbure stricat pe care îl avem și noi în minte: ideea că eu pot fi bine doar dacă ție îți merge rău.
Acest principiu eronat s-a lipit de sufletul nostru ca rugina de fierul vechi. Vezi peste tot oameni care încearcă tot timpul să prospere pe seama sărăcirii altor oameni. Nu mai există acea mână întinsă cu drag, ci există doar interesul de a scoate cât mai mult de la celălalt, cu orice preț. Chiar dacă la nivel de societate ni se spune că așa e viața, că trebuie să fii „lup” ca să nu fii mâncat, eu îți spun că asta e o minciună care ne distruge viitorul. De aici, de la faptul că am acceptat rivalitatea precum ceva firesc, ne vin toate necazurile. De aici vine invidia care ne face să nu ne mai bucurăm de ce avem, de aici vine stresul care ne îmbolnăvește inima și, la scară mare, de aici vin războaiele care ucid tineri care nu au nicio vină. Acceptarea ideii că trebuie să ne luptăm pentru orice bucată de resursă ne-a transformat planeta dintr-un cămin cald într-un câmp de bătălie rece.
Este nevoie de o schimbare majoră și urgentă în felul în care ne privim unii pe alții. Avem nevoie de o mișcare care să ne curețe gândurile de tot veninul ăsta al întrecerii și să-l înlocuiască, în mod pașnic, cu mentalitatea că sprijinul reciproc este mult mai benefic pentru toți. Imaginează-ți cum ar fi dacă, în loc să te gândești cum să fii mai bun decât vecinul tău, te-ai gândi cum să faceți împreună ceva care să vă ajute pe amândoi. Această colaborare trebuie să se manifeste peste tot, și între țări, și între oameni simpli. Nu e un vis imposibil, ci e singura cale logică prin care putem supraviețui cu adevărat. Pământul are de toate pentru toți, dar nu are destul pentru lăcomia fiecăruia dacă ne batem pe ele.
Abia după ce toți oamenii își vor însuși acest nou mod de a gândi, lumea noastră va putea să treacă la următorul prag al civilizației. Atunci va fi, în sfârșit, o lume fără războaie, fără conflicte sângeroase și fără acea sărăcie lucie care îți rupe sufletul când o vezi pe stradă. Ar fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia pe care o consumăm acum să ne păzim de dușmani sau să ne punem piedici unii altora ar fi folosită să construim, să vindecăm și să ne bucurăm de viață. Toate țările ar înflori dacă am înțelege că soarele răsare pentru toată lumea și că fericirea mea nu depinde de cât de mult am reușit să-ți iau ție, ci de cât de mult am reușit să construim împreună.
Și să știi că tu, în simplitatea ta, ai o putere uriașă în această poveste. Fiecare om poate contribui la implementarea acestui nou fel de a vedea lucrurile, lăsând la o parte rivalitatea și lupta asta acerbă pentru acaparare de bunuri. Tu poți trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării prin gesturile tale de zi cu zi. Poți alege să nu mai intri în bătălii inutile și să le arăți celor din jur faptul că sprijinul este mult mai valoros decât orice victorie obținută prin zdrobirea altuia. Dacă tu te schimbi, cel de lângă tine o să vadă și o să înceapă să se întrebe dacă nu cumva ai dreptate. Așa se pornește un incendiu de bunătate care poate cuprinde tot globul.
Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei sărăcie nici pentru tine, nici pentru copiii tăi. Dar trebuie să înțelegi că ele sunt doar rezultatul acestei rivalități între state, al lăcomiei celor mari care caută mereu resurse noi, dar sărăcind popoare întregi în calea lor. Te simți mic și neputincios, te gândești că nu ai nicio șansă să oprești marile armate sau deciziile luate în birouri de sticlă, pentru că nu ești tu la conducerea celor mai puternice state ale lumii. Și, la prima vedere, ai dreptate. Dar există o cale ascunsă, o putere pe care cei de sus se tem că o vom descoperi. Acea cale este unitatea gândului nostru, a celor mulți și simpli.
Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mai bună decât bătălia permanentă. Vorbește cu vecinii tăi, cu prietenii tăi, cu cei cu care muncești și explică-le că suntem cu toții victimele aceleiași greșeli. După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea și vor refuza să mai creadă în minciuna întrecerii, politicienii care conduc lumea vor afla acest lucru. Să nu crezi nicio clipă că lor nu le pasă de ce gândim noi. Ei își ajustează întotdeauna purtarea în funcție de curentul care vine de jos, de la noi. Dacă noi nu mai vrem să fim folosiți ca unelte în lupta lor pentru resurse, ei nu vor mai avea nicio putere.
Politicienii sunt ca niște actori pe o scenă care joacă piesa pe care publicul vrea să o vadă. Dacă toți oamenii simpli sunt convinși că este mai bună colaborarea și că rivalitatea este ceva rău, acești conducători își vor modifica și ei acțiunile ca să nu-și piardă locul. Vor înlocui principiul luptei cu principiul sprijinului reciproc, pur și simplu pentru că nu vor mai avea încotro. Și astfel, prin schimbarea măruntă din mintea ta și a celor de lângă tine, vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia. Atunci când poporul vrea pace și ajutor, conducătorii nu mai pot porni războaie pentru resurse, fiindcă nu vor mai avea oameni care să-i urmeze în acea nebunie. Totul începe cu un gând nou și cu curajul de a spune că e timpul să fim, în sfârșit, o singură familie sub același cer.
Autor: Claudiu Neacșu
