În povestirea „Doza ascunsă” (care se citește între două stații de metrou, în circa zece minute), câțiva pensionari găsesc un mesaj secret ascuns în cutiile cu medicamentele lor zilnice.
„Doza ascunsă”
Autor: Claudiu Neacșu
Razele blânde ale soarelui se strecurau printre ramurile arborilor foarte bine îngrijiți. Lumina caldă scălda aleile curate din curtea comunității de pensionari numită Silver Oaks. Aerul mirosea a flori de iasomie și iarbă tunsă proaspăt. În depărtare se puteau auzi râsetele celor care locuiau în centrul comunitar. Aceste râsete se amestecau cu sunetul unei piese clasice și pe care un pianist virtuos ar fi putut să o interpreteze.
Grayson Stokes purta o pălărie șic de culoare gri. Afișând un zâmbet calm, el își plimba câinele pe nume Rusty, un terrier bătrân, dar energic. Adelaide Martin stătea pe o bancă din apropiere și croșeta un șal. Saylor Tyler avea pe genunchi un laptop, la care tasta foarte rapid ceva ce numai ea știa.
Adelaide, cu ochii fixați asupra șalului, zise:
– Grayson, ai văzut cumva articolul ăla din buletinul nostru lunar? Despre noile îmbunătățiri de securitate?
Grayson zâmbi sarcastic și zise:
– Îmbunătățiri? Se traduce cumva prin mai multe camere de supraveghere?
Saylor privi cu atenție în jur și zise:
– Posibil. Am văzut ieri un tehnician lângă cabinetul medical. Instala ceva la cutia de electricitate. Mi s-a părut ciudat.
– Silver Oaks, zise Grayson, este locul unde totul e prea frumos să fie adevărat. Îmi spune instinctul că e ceva ciudat.
…
Camera lui Grayson, aflată în comunitatea pensionarilor, avea un aer cald și ordonat, cu toate că era destul de modestă. Pe birou se afla un teanc de cărți și un laptop vechi. Lângă acestea stătea un flacon cu medicamente. Prin perdele pătrundea lumina apusului, reflectându-se pe lentilele ochelarilor lui Grayson. Acesta se uita cu foarte mare atenție la eticheta de pe flacon. Apropie eticheta, ca să o vadă mai bine, mormăind:
– Asta nu-i doar o greșeală de tipar.
Luă o lupă și o apropie de caracterele mici, aflate sub literele obișnuite. Citi încet:
– Proiectul Vârstnicilor. Ora 19:00. Sala de lectură.
În interiorul lui Grayson se trezi spiritul de jurnalist care fusese cândva. El respiră adânc și, în doar câteva minute, își adună „echipa”.
Saylor se aplecă să verifice și ea eticheta, zicând:
– Un mesaj criptat? Pe eticheta ta?
Ochii ei străluciră de curiozitate. Ea își lăsă degetele să atingă tastatura și zise:
– Hmm… asta nu-i ceva standard. Poate e o tehnică de codare…
Adelaide întrebă destul de îngrijorată:
– De ce ar face asta? Grayson, poate că ar trebui să le spui celor de la cabinet.
Grayson spuse cu hotărâre:
– Nu încă. Instinctul îmi spune că e ceva mai mare aici. Cineva vrea să rămână ascuns.
Vincent stătea sprijinit de pervazul ferestrei. Zâmbi și zise:
– Bătrân sau nu, Grayson, încă ai flerul ăla de jurnalist detectiv. Ce urmează?
Grayson zise cu seriozitate:
– Mergem la întâlnire. Dar cu grijă. Nu știi niciodată cine mai citește etichetele astea.
…
Rafturile din cabinetul medical al centrului Silver Oaks erau pline cu flacoane ordonate impecabil. Pe ele cădea o lumină rece și albă.
Grayson stătea în fața recepției. În mână ținea două cutii de medicamente, cutii aparent identice. Etichele lor erau diferite, însă.
În spatele lui Grayson stăteau Adelaide și Saylor, care priveau îngrijorate la cutiile de medicamente. Vincent își ținea brațele încrucișate și privea spre ușă, atent la oricine ar fi putut intra.
Grayson întinse una dintre cutii către asistenta din cabinet, o femeie în vârstă și cu o privire impasibilă. O întrebă cu voce fermă, dar calmă:
– Cum explicați asta?
Pe un ton mecanic, asistenta zise:
– Domnule Stokes, medicamentele sunt ajustate periodic în funcție de nevoile pacienților. Este o procedură standard.
Adelaide interveni imediat:
– Standard? Fără să ni se spună? Și ce e cu ingredientele astea noi? Am verificat, nici măcar nu sunt listate pe documentație!
Asistenta zise cu răceală:
– Doamnă Martin, nu sunteți medic.
Saylor scoase din buzunar telefonul și arătă o poză cu flacoane. Zise:
– Și cum explicați asta? Medicamentele noastre sunt schimbate, dar nimeni nu semnează pentru asta.
Asistenta spuse sec:
– Poate ar trebui să vă adresați conducerii.
Grayson zise:
– O să vorbim cu toată lumea. Și o să aflăm adevărul.
…
Sala de evenimente din Silver Oaks era plină cu seniori. Aceștia veniseră să asculte prezentarea pe care urma să o susțină Kobe Horton, reprezentant farmaceutic. Kobe era îmbrăcat impecabil cu un costum gri închis. Afișa cu dibăcie un zâmbet strălucitor. Întreaga lui carismă părea că se proiectează peste mulțimea adunată în sală.
Kobe începu să se deplaseze cu eleganță printre rânduri, vorbind:
– Sănătatea dumneavoastră este prioritatea noastră. Inovațiile noastre farmaceutice vă oferă o viață mai lungă și mai fericită.
Undeva la marginea mulțimii stăteau Grayson, Adelaide, Saylor și Vincent. Ei îl priveau tot timpul cu suspiciune pe Kobe.
După încheierea prezentării, Kobe se apropie de grupul celor patru, le zâmbi larg și spuse:
– Domnule Stokes, aud că sunteți liderul neoficial al comunității. Ce părere aveți despre prezentarea mea?
Grayson îl privi pe Kobe direct în ochi și îi spuse:
– Părerea mea? Îmi pare rău, domnule Horton, dar sunteți prea alunecos pentru gustul meu.
Kobe râse, apoi, foarte serios, se apropie de Grayson și îi spuse:
– Vreți să știți sfatul meu? Nu săpați mai adânc. E un drum periculos, domnule Stokes. Ar putea să vă coste mai mult decât credeți.
Adelaide zise:
– Asta e cumva o amenințare?
Kobe zâmbi și zise:
– Doar un avertisment. Nu vreau decât binele tuturor.
Grayson zise calm:
– O să aflăm ce bine vreți, domnule Horton. Și ce aveți de ascuns.
…
Noaptea se așternuse deja peste centrul Silver Oaks. Lumina felinarelor plutea peste aleile pe care nu mai trecea nimeni la ora aceea. Grayson, Saylor, Adelaide și Vincent erau adunați în aceeași cameră, în apartamentul lui Grayson. Pe masă se aflau mai multe documente, notițe dezordonate și flacoane de medicamente. Toți patru erau foarte tensionați.
Saylor arătă spre un fișier afișat pe ecranul calculatorului. Spuse pe un ton scăzut:
– Nu pot să cred ce am descoperit. Flacoanele sunt vândute printr-un intermediar pe piața neagră. Medicamentele reale nici măcar nu ajung la noi!
Adelaide, cu privirea plină de groază, oftă și zise:
– Și în schimb ne dau… ce? Substanțe care ne afectează sănătatea?
Vincent își strânse pumnii și mormăi cu furie:
– Ei profită de vulnerabilitatea noastră. Dar cine sunt oamenii ăștia? Și cât de departe sunt dispuși să meargă?
Se auzi deodată un scârțâit, venit de undeva din afara ferestrei. Grayson tresări. Le făcu celorlalți semn să tacă. Apoi merse încet să tragă perdeaua. Văzu în depărtare o siluetă care se mișcă rapid și dispăru printre umbre.
Grayson trase iute la loc perdeaua și șopti:
– Ne urmăresc…
Se întoarse cu fața spre grup și zise cu îngrijorare:
– Dacă ei știu cât de aproape suntem, vor face orice să ne oprească.
Saylor spuse:
– Dar putem avea încredere în oricine? Poate chiar și aici, cineva ne trădează.
Grayson spuse:
– Singurul mod de a câștiga e să rămânem împreună. Sau pierdem tot.
…
Picăturile de apă ale ploii băteau în fereastra camerei lui Grayson. Telefonul de pe masă era tăcut. La fel fusese în ultimele ore. Grayson stătea pe scaun, privind fix la o fotografie a grupului său de prieteni. Fotografia fusese făcută la centrul comunitar, în urmă cu câteva săptămâni.
Adelaide intră în cameră, ținând în mână o umbrelă care se udase de la ploaie. Zise:
– Nimic. Nimeni nu l-a văzut pe Vincent de aseară. Am fost la biroul de securitate, dar ei spun că nu au camere funcționale pe aleea din spate.
Saylor, având ochii roșii de nesomn, mormăi:
– Convenabil. E ca și cum ar fi fost planificat.
Grayson ridică privirea și zise:
– Vincent a plecat ca să ne ajute pe noi. Ca să adune mai multe informații. Și acum… cine știe ce i-au făcut.
Adelaide veni lângă Grayson și îi spuse:
– Grayson, poate ar trebui să ne oprim. Vincent ar fi vrut să fim în siguranță.
Grayson se ridică brusc și zise:
– Și dacă renunțăm, ce urmează? Pe cine mai iau ei? Pe tine? Pe Saylor? Nu pot sta deoparte și să-i las să câștige.
Saylor spuse:
– Dar dacă problema asta e prea mare pentru noi? Poate chiar nu putem face nimic.
Grayson inspiră adânc și zise:
– Vincent e acolo, undeva. Și conspirația asta e mai adâncă decât am crezut. Dacă renunțăm acum, nu doar noi pierdem. Toți pierd. Îl vom găsi pe Vincent. Și vom pune capăt jocului lor.
…
Toate locurile din sala principală a centrului comunitar din Silver Oaks erau ocupate cu seniori. Cei mai mulți erau îmbrăcați festiv. Așa voiau ei să asiste la seminarul farmaceutic care urma să înceapă.
Aflat în spatele unui pupitru elegant, Kobe Horton le vorbea celor prezenți. Era îmbrăcat cu un costum elegant. Cu toate că proiectoarele aruncau asupra lui o lumină caldă, privirea lui era rece și triumfătoare. Le spuse celor din sală:
– Știm cât de mult contează pentru noi sănătatea voastră. De aceea, Silver Oaks colaborează cu cei mai buni pentru a vă asigura un viitor mai bun.
Grayson, aflat undeva în spatele sălii, se ridică de pe scaun. La fel făcură Adelaide și Saylor. Cu o voce tare și clară, Grayson zise:
– Un viitor mai bun? Sau mai profitabil?
Prin mulțime trecură imediat murmure de confuzie. Kobe zâmbi forțat și zise:
– Domnule Stokes, poate putem discuta în privat.
Grayson făcu pași spre pupitru și zise:
– De ce să discutăm privat? Să le spunem tuturor despre Proiectul Vârstnicilor. Despre cum ne folosiți drept cobai pentru medicamente experimentale. Despre cum ne vindeți sănătatea pe piața neagră!
Kobe strigă:
– Astea sunt minciuni!
Imediat Grayson proiectă pe un ecran mare documentele incriminatoare găsite. Se auziră proteste din sală.
Doi bărbați masivi, paznicii lui Kobe, înaintară spre Grayson și prietenii săi. Grayson o luă de mână pe Adelaide și zise:
– Să fugim de aici!
Mai mulți seniori formară îndată un fel de zid protector, iar Grayson și amicii săi reușiră să scape de oamenii lui Kobe.
…
Ghidat de intuiția lui veche de ziarist, Grayson ajunse pe un coridor întunecat, aflat undeva în spatele centrului comunitar. În mână ținea o lanternă. Găsi o ușă metalică uzată. Pe ușă scria „Acces Restricționat”. Respiră adânc, apoi forță încuietoarea, folosind o șurubelniță pe care o găsi în capătul holului.
Ușa cedă și se deschise. Grayson intră într-o cameră mică. Un bec murdar ilumina foarte slab. În cameră se aflau dosare, cutii de carton și rafturi cu etichete criptice.
Ochii lui Grayson se opriră pe un dosar destul de gros, cu o etichetă pe care scria: „Proiectul Vârstnicilor – Confidențial”. Deschise dosarul și citi: „Controlul dozării, reducerea treptată a capacităților cognitive… Pregătire pentru eliminare lentă a populației nevandabile…”
– Deci asta e…, își zise Grayson. Nu e vorba doar despre bani. Ne elimină pe rând.
De undeva din spatele ușii se auziră dintr-o dată zgomote. Erau zgomote de pași care se apropiau. Grayson apucă dosarul. Apoi se furișă spre o ieșire laterală. Kobe, din spatele lui, strigă furios:
– Oprește-te, Grayson!
Grayson, cu inima bubuind, începu să alerge printre rafturi. Găsi o ușă laterală și ieși imediat prin ea. Ținea tot timpul dosarul strâns la piept. Ajunse în locul în care îl așteptau Adelaide și Saylor. Cu o expresie foarte gravă pe chip, Grayson le zise:
– Vincent… L-au prins. Trebuie să-l salvăm.
…
În piața centrală din Silver Oaks, seniorii se aflau în plină activitate. Nu demult, ei erau foarte resemnați. Însă acum nu mai era așa situația. Ei țineau în mâini pancarte improvizate, pe care scria: „Sănătatea noastră, nu profitul lor!” și „Adevărul pentru vârstnici!”
Adelaide stătea pe o cutie din lemn, în picioare. Folosind o portavoce, ea dirija mulțimea. Saylor, folosindu-și telefonul mobil, transmitea live de la fața locului. În felul acesta, el reușea să conecteze comunitatea la întreaga lume.
Grayson se apropie de microfonul instalat pe scena improvizată. Ochii lui erau destul de obosiți. Însă, chiar și așa, ei străluceau de la prea multă determinare. Spuse cu voce tare, la microfon:
– Noi suntem mai mult decât niște numere înscrise într-un dosar. Suntem mai mult decât niște ținte pentru câștiguri murdare. Suntem oameni. Și merităm adevărul.
Flancat de oamenii săi, Kobe se apropie de mulțime. Voia cu orice chip să mențină controlul. Strigă în timp ce își menținea zâmbetul:
– Încetați cu prostiile astea! Ceea ce se spune aici sunt doar teorii ale conspirației.
Grayson scoase de sub haină un dosar și spuse:
– Conspirație? Iată, aici este adevărul. Este adevărul pe care exact compania ta l-a semnat, Kobe.
Saylor proiectă pe un ecran mare paginile din dosar.
Strigăte și murmure se auziră din rândurile seniorilor. Kobe spuse tare:
– Alea sunt documente falsificate!
Grayson zise:
– Recunoaște, Kobe. Câți oameni ai distrus? Câte vieți ai manipulat pentru câștigurile tale?
Mulțimea începu să strige. Toate privirile și toate strigătele erau acum îndreptate spre Kobe. Acesta fu nevoit să cedeze și zise:
– Bine! Da! Proiectul a fost pentru profit. Dar nu aveți dovezi suficiente!
Grayson strigă:
– Avem mai mult decât dovezi. Avem puterea unei comunități unite!
Asaltat de strigătele tot mai furioase ale seniorilor, Kobe fu nevoit să se retragă.
…
Toți seniorii erau adunați în jurul meselor simple, dar elegante, din sala comunitară din Silver Oaks. Râdeau și purtau conversații animate.
Saylor pregătea proiectorul, iar Adelaide împărțea farfurii pline cu prăjituri de casă.
La capătul unei mese lungi stătea Grayson. Ținea în mână un pahar cu limonadă. Vincent se afla lângă el. Zâmbi ușor și spuse:
– N-ai idee, Grayson, cât am așteptat să fiu din nou aici.
Grayson zise:
– Nici noi nu am încetat să credem că te vom aduce înapoi. Suntem mult mai puternici împreună.
Saylor bătu scurt din palme și zise:
– Un moment de liniște, oameni buni! Grayson vrea să spună ceva.
Grayson se ridică și vorbi către toți cei prezenți acolo:
– Astăzi, noi sărbătorim mai mult decât o victorie. Sărbătorim faptul că, împreună, ne-am ridicat împotriva unei nedreptăți. Ne-am recăpătat puterea, vocea și scopul. Și nu ne vom opri aici.
Sala izbucni în aplauze.
Adelaide ridică un pahar cu șampanie și zise:
– Pentru comunitate!
Vincent ridică și el un pahar și zise:
– Pentru prietenie!
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
