Un mesaj greșit, un adevăr distorsionat și o cursă contra timpului pentru a opri ceva ce deja a început. Despre asta este vorba în povestirea „Cuvintele care ne salvează”, care se citește între două stații de metrou, timp de circa zece minute.
„Cuvintele care ne salvează”
Autor: Claudiu Neacșu
Brody Watkins era un scriitor de discursuri de succes. Cariera lui era construită pe crearea de cuvinte convingătoare și de impact, pentru politicieni și directori executivi.
Luminile reci ale metropolei pulsau prin ferestrele panoramice. Biroul lui Brody era mobilat sobru, minimalist. Era însă plin cu cărți despre retorică și discurs public.
O tăcere apăsătoare domina acest spațiu. Din când în când se auzea tastatura care clocotea sub degete.
Brody se opri din scris. Șterse tot ce scrisese. Oftă adânc. Ochii îi căzură pe o fotografie veche aflată pe birou. În fotografie, un copil de 10 ani stătea în fața unui microfon, cu lacrimi în colțul ochilor. În fundal, colegii lui de clasă râdeau isteric.
Brody începu să își amintească… Băiețelul Brody, cu vârsta de 10 ani, se bâlbâi, încercând să rostească un discurs. Se auziră râsete. Un coleg de clasă strigă:
– Ce e? Ți s-a blocat gura de la atâtea prostii?
Toată această ploaie de remarci crude îl copleși pe copilul Brody.
Înapoi în prezent… Brody oftă greu și închise laptopul. Se ridică, se privi în oglindă și murmură:
– Ai cuvintele… Doar că ele încă te dor…
Telefonul sună. Era un client important. Brody ezită, apoi răspunse:
– Watkins. Da. Încă știu cum să scriu foc din litere.
Brody zâmbi amar. Pe chipul său se putea citi că era un om talentat, dar înfrânt.
***
Biroul clădirii de campanie a lui Frank Norris era dotat cu mobilier scump, peste care cădea o lumină caldă. Atmosfera era aparent relaxată. Sub ea însă era destul de multă tensiune.
Frank, un bărbat carismatic, cu vârsta de 40 de ani, zâmbi tăios și strânse mâna lui Brody, care era vizibil emoționat. Frank, un om cunoscut pentru retorica sa dezbinătoare, spuse:
– Am nevoie de magie, Brody. Orașul e un butoi cu pulbere. Tu ai darul să-l aprinzi… sau să-l liniștești. Ajută-mă să câștig alegerile și să ajung primar.
Brody înghiți în sec, zâmbi slab și spuse:
– Dacă vrei un mesaj care unește, nu distruge, sunt omul tău.
– Exact, spuse Frank. Vreau ceva care să-i facă pe oameni să creadă că încă mai există speranță.
O zi mai târziu, în sala de conferințe, avu loc prima repetiție. Frank citea discursul scris de Brody. Tonul era cald…, până când începu să devieze. Ridicând vocea, Frank spuse:
– … și trebuie să-i ținem la respect pe cei care ne fură locurile de muncă, pe cei care ne distrug cultura…
Brody sări în picioare și zise:
– Asta nu era în text! Ce faci?!
Frank zâmbi rece și spuse:
– Doar l-am îmbunătățit. Ce, nu-ți place un pic de adevăr nefiltrat?
Devastat, Brody îl privi pe Frank. Și înțelese că a fost folosit. Abia acum începea coșmarul.
***
Chipul lui Brody, învăluit de lumina laptopului, părea mult mai palid decât era în realitate. Pe ecranul laptopului, videoclipul discursului devenise viral. Comentariile curgeau în avalanșă:
„Rasist mascat.”
„Cum ai putut scrie așa ceva?”
„Ți-ai vândut sufletul.”
Telefonul suna fără oprire. Însă Brody nu mai voia să răspundă. Deschise emailul și văzu zeci de mesaje de la foști clienți care se retrăgeau. Unul dintre ei era chiar destul de brutal:
„Nu mai ești omul cuvintelor, Brody. Ești o rușine, o pată.”
Brody se prăbuși în fotoliu, tremurând. Apoi se ridică brusc.
Puțin mai târziu, Brody intră ca un taifun în biroul lui Frank, care, foarte calm, își turnă whisky. Brody îi spuse:
– Ai mințit! Ai stricat totul. Ai luat fiecare cuvânt și l-ai pervertit!
Frank ridică paharul și spuse:
– Lumea nu vrea pace, Brody. Vrea spectacol.
– O să spun tot, zise Brody. O să te demasc.
Frank se apropie de Brody. Cu un ton glacial, îi spuse:
– Încearcă. Și o să-ți termin cariera. Definitiv. Vrei să vezi ce pot face cu adevărat cuvintele?
Brody rămase tăcut. El înțelese că nu mai era vorba doar despre reputație. Era un război.
***
În timpul nopții, în apartamentul lui Brody, masa era acoperită cu hârtii, capturi de ecran și înregistrări. Luis Kim, un jurnalist ambițios, cu privire pătrunzătoare, frunzărea dosarele.
– Omul ăsta, spuse Luis către Brody, are schelete peste tot. Am găsit mărturii de la foști colaboratori. Dacă le aducem în față, îl prăjim.
Brody, deși era obosit, spuse pe un ton intens:
– Trebuie. E singura mea șansă.
Telefonul lui Luis sună. Acesta răspunse. Urmă tăcere. Cu chipul întunecat, Luis spuse:
– M-au dat afară. Fără explicații.
Brody îngheță. Luis fusese concediat fiindcă își folosise influența pentru a-l reduce la tăcere pe Frank. Concedierea era prețul plătit pentru această faptă curajoasă.
A doua zi, Ariana Reyes, avocată talentată, fosta iubită a lui Brody, se afla în biroul ei. Brody era și el în birou, în fața unei mese cu documente legale. Ariana spuse:
– Putem merge pe defăimare și prejudiciu emoțional. Dar trebuie să mă lași să conduc. Tu… ești prea prins.
Brody zise:
– Nu e doar despre mine. E despre adevăr. Trebuie să câștig. Cu orice preț.
Ariana îl privi lung pe Brody și îi zise:
– Asta e problema. Tu nu mai lupți pentru adevăr. Tu lupți împotriva umbrei tale.
După o pauză grea, Ariana spuse:
– Ai grijă, Brody. Nu vreau să te pierd… din nou.
Brody nu răspunse. Privirea lui era fixă. Obsesia îl devora.
***
Brody stătea cu o cafea rece în față, la o masă în bar. Un televizor prins pe perete reda o emisiune de știri. Vocea reporterului se auzea destul de clar:
„…înregistrările recente sugerează că Brody Watkins, fost consilier de discursuri, nu doar că a tolerat, dar a încurajat limbajul ofensator al lui Frank Norris…”
Pe ecran începu să se transmită o înregistrare în care vocea lui Brody, tăiată și editată, suna rece și complice:
„…da, e perfect. Oamenii trebuie să audă asta.”
Brody înlemni. Tocmai erau difuzate conversațiile sale private cu Frank.
Oameni din jur îl recunoscură pe Brody. Șoapte. Priviri. Un bătrân scuipă în direcția lui.
Seara, în apartamentul său, Brody scoase din plicul deschis notificarea legală. Află că va avea de-a face cu un proces de defăimare.
Telefonul lui Brody sună. Era Ariana. Se auzi vocea ei:
– Brody…, tocmai au anunțat că Norris te dă în judecată. Spune-mi că ai o copie completă a convorbirilor voastre. Originalele.
– N-am nimic, zise Brody. A tăiat totul. M-a scos complice.
Brody se prăbuși pe podea. Zidurile păreau că se închid peste el. Cariera lui era spulberată. Luis dispăruse. Ariana era la limită.
Brody era singur. Și aproape învins.
***
În timpul nopții, vântul sufla printre grinzile de oțel ale podului industrial. Brody stătea pe marginea podului și privea în gol, deasupra apei tulburi. Chipul său era stins, iar ochii îi erau pierduți. În mâna tremurândă, el ținea un bilet mototolit pe care era scris: „Îmi pare rău.”
Telefonul sună. Era Luis. Brody ignoră apelul și opri telefonul. Urmă o tăcere totală. Apoi vântul fluieră din nou. Brody se gândi că acesta este ultimul sunet pe care el îl aude, înainte să se arunce de pe pod…
Un strigăt de copil răsună în aer. În parcul de sub pod, doi băieți mai mari încolțiseră un băiețel de opt ani, care avea o bâlbâială evidentă. Băiatul agresor spuse:
– Ce tot zici acolo? Nu poți vorbi ca un om normal?
Băiețelul încercă să răspundă, dar se blocă.
Brody, tras înapoi din pragul disperării, coborî grăbit. Se interpuse între copii și strigă:
– Ajunge! Plecați!
Cei doi băieți fugiră.
Cu lacrimi și rușine, băiețelul îl privi pe Brody.
Calm și cu voce blândă, Brody spuse:
– Știi…, și eu am fost odată ca tine. Și m-au făcut să cred că vocea mea nu contează.
Băiețelul îl privi uimit pe Brody.
– Dar contează, spuse mai departe Brody. Și a ta contează. Niciun cuvânt rostit cu sinceritate nu e slab.
Brody îl mângâie pe umăr pe băiețel.
După ce stătuse pe acel pod, Brody se scutură de gândul urât. În ochii săi se aprinse din nou o scânteie. Acum știa că trebuie să vorbească. Nu pentru el. Ci pentru alții.
***
Târziu în noapte, în apartamentul său, Luis stătea în fața laptopului pe al cărui ecran erau foarte multe articole, documente și capturi video. El tasta cu frenezie, când se auzi o bătaie în ușă.
După ce ezită câteva momente, Luis deschise ușa.
În prag stătea Brody, obosit și transfigurat. În ochii lui se putea citi o sinceritate pe care Luis nu o mai văzuse niciodată.
– Am greșit, spuse Brody. V-am împins departe pe amândoi. Dar nu mai pot fugi. Am nevoie de tine, Luis. De tine și de Ariana.
Luis îl privi câteva secunde pe Brody. Apoi îl trase spre el, într-o îmbrățișare scurtă.
O oră mai târziu, în biroul ei, Ariana răsfoia în liniște un dosar. La un moment dat, ea închise brusc dosarul și spuse:
– Dacă vrem să-l dărâmăm pe Norris, avem nevoie de mai mult decât victimizare. Avem nevoie de fapte. Și trebuie să fie curate.
Luis spuse:
– Am găsit începutul unui fir. Trei cazuri din trecut. Trei oameni distruși, exact ca Brody. Și toate au același tipar.
Brody zise:
– E timpul ca lumea să-l vadă pe Frank exact așa cum e cu adevărat.
Toți trei se priviră. Alianța lor renăscuse. Iar lupta începuse.
***
În sala de judecată, Brody stătea în boxa martorilor. Ochii lui traversară sala. Privi spre jurați, apoi spre public, apoi spre Frank, care era rece și nepăsător.
Ariana era calmă, dar și atentă. Îi făcu semn lui Brody, din banca avocaților. Era rândul lui să vorbească.
Judecătorul îl încurajă pe Brody:
– Aveți cuvântul, domnule Watkins.
Brody respiră adânc. Se ridică și vorbi:
– Cuvintele sunt cele mai puternice arme pe care le avem. Ele pot clădi… sau pot distruge. Eu mi-am dedicat cuvintelor viața. Le-am ales cu grijă. Până când cineva le-a folosit împotriva mea. A luat ceea ce am spus cu bună credință și a transformat totul în ură. M-a redus la tăcere cu propriile mele fraze.
Brody se opri. Un murmur slab trecu prin sală. Brody continuă, mai apăsat:
– Domnul Norris nu a vrut niciodată unitate. El a vrut putere. Și a obținut-o prin manipulare. Însă azi eu nu lupt doar pentru mine. Lupt pentru toți cei răniți de cuvintele care nu le aparțin.
Un membru al juriului își șterse o lacrimă. Ariana zâmbi discret.
Judecătorul spuse:
– Declarația va fi luată în considerare.
Brody își ocupă locul. Acum el știa că a schimbat ceva.
***
În studioul de televiziune, seara, luminile erau aprinse. Camera făcea zoom pe fețele celor doi candidați. Brody era calm și încrezător. Frank era rigid, cu un zâmbet fals.
Un moderator neutru spuse:
– Domnule Watkins, aveți cuvântul de încheiere.
Brody privi direct în cameră. Urmă o pauză. Controlându-și respirația, el zise:
– Am fost învățat să cred că un discurs bun poate uni o comunitate, că o propoziție bine scrisă poate aduce speranță. Dar am învățat și ce se întâmplă atunci când acele cuvinte sunt folosite pentru a masca ura.
Brody își mută privirea spre Frank și continuă:
– Frank Norris m-a mințit. Ne-a mințit pe toți. Și-a ascuns ura în spatele promisiunii de unitate. Dar azi el nu mai poate ascunde nimic. Azi, cuvintele mele sunt ale mele. Și le folosesc pentru a spune adevărul.
Publicul izbucni în aplauze.
Frank, nervos, își pierdu cumpătul și zise:
– Adevărul?! Tu ești o glumă! O marionetă sentimentală pentru idioții sensibili!
Camera surprinse șocul moderatorului. În sală, zgomotul se intensifică. Adevărata față a lui Frank era transmisă în direct. Brody stătea tăcut, însă victoria era a lui.
***
În curtea școlii, soarele strălucea blând peste un grup de elevi adunați pe bănci.
Un banner flutura în vânt: „Puterea Cuvintelor – Atelier cu Brody Watkins.”
Îmbrăcat simplu, dar cu o aură de încredere renăscută, Brody își ținu discursul la microfon:
– Atunci când eram de vârsta voastră, mi s-a spus că tăcerea mă va proteja. Că dacă nu spun nimic, nimeni nu mă va putea răni. Însă tăcerea m-a făcut invizibil. Cuvintele m-au salvat.
Copiii îl priveau fascinați pe Brody. În public, Ariana îl ținea de mână pe Luis. Amândoi zâmbeau.
Brody spuse mai departe:
– Cuvintele pot răni. Dar pot și vindeca. Astăzi, prin ceea ce spuneți, voi vă construiți lumea. Alegeți să fiți cei care unesc, nu cei care distrug.
Un băiat timid ridică mâna și zise:
– Și dacă ne bâlbâim sau nu știm ce să spunem?
Brody se aplecă spre băiat, îi zâmbi cald și îi spuse:
– Nu contează cât de repede vorbești. Contează să spui ce e în inima ta. Și să o faci cu bunătate.
Izbucniră aplauze. Brody privi spre Ariana și Luis. În sfârșit, era pace.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
