Te-ai întrebat vreodată, așa, în timp ce stai pe marginea patului dimineața și îți tragi ciorapii pe picioare, de ce simți greutatea aia în piept înainte să ieși pe ușă? Nu e doar oboseală din aia care trece cu un somn bun, e ceva mai adânc, un fel de nod care nu se desface nici cu cafea, nici cu gândul că mai e un pic până la leafă. Te uiți pe fereastră și vezi cum orașul începe să freamăte, vezi mașinile care trec grăbite și te gândești că lumea asta e ca o mașinărie uriașă care nu se oprește niciodată, dar care scârțâie din toate încheieturile de parcă stă să se facă bucăți sub ochii tăi. Dacă stai un pic să privești lucrurile cu mintea limpede, fără să te lași amețit de ce auzi pe la știri, o să vezi imediat că buba cea mare a lumii ăsteia, rădăcina tuturor relelor care îți fac viața amară, e lupta asta ascunsă, un fel de război mut care se duce zi de zi între cei care au totul și cei care, ca tine, se luptă să aibă măcar destul. E ca o flacără care arde pe sub pământ. Nu o vezi mereu, dar simți cum îți frige tălpile și simți mirosul de ars oriunde te-ai duce, fie că ești la muncă, fie că ești la piață.
Problema e că lumea, așa cum e ea făcută acum, e ca o căruță hodorogită care are roțile de mărimi diferite și ne mirăm de ce mergem în șanț în loc să mergem drept pe drum. Tu, ca om care știi ce înseamnă să pui mâna pe muncă, vezi bine că unii au adunat sub ei atâta avere încât nici strănepoții lor n-ar putea s-o cheltuie, în timp ce restul, marea grămadă, trăiește într-o frică continuă. Iar frica asta e cel mai rău lucru pe care îl poți simți, pentru că ea naște o ură care roade pe dinăuntru. Poate că și tu te uiți uneori la bogatul ăla de la televizor sau din mașina aia de lux și simți cum ți se pune un nod în gât. Nu zic că ești invidios, că nu ești omul ăla, dar simți în oase că e nedrept să muncești până îți sar capacele și tot să fii dator vândut, în timp ce celălalt se lăfăie în tot binele pământului fără să știe ce e aia o zi de trudă adevărată. De cealaltă parte, bogatul se uită la tine cu un fel de teamă pe care încearcă să o ascundă după niște garduri tot mai înalte. Își pune alarme, își ia paznici, pentru că în sinea lui știe că toată liniștea lui e clădită pe o fundație care se poate dărâma oricând. Această luptă mocnită, acest sentiment că unii sunt născuți să fie stăpâni și alții să tragă la jug, e motorul care strică totul în jurul tău. De aici vin toate certurile, toate hoțiile și toată neîncrederea asta care te face să te încui în casă cu trei zăvoare.
Dar stai un pic să ne gândim noi doi mai profund, ca de la om la om. Oare e normal să trăiești așa? Oare bogații ăștia, ăia care au butoanele puterii în mână, nu-și dau seama că nici lor nu le e bine în toată harababura asta? Poți să ai tu cel mai scump palat, dacă atunci când ieși pe poartă vezi doar oameni necăjiți, supărați și plini de ciudă, viața ta nu mai e una fericită, e o fugă continuă. Ești ca un om care mănâncă o friptură delicioasă în fața a o sută de oameni care n-au mâncat de trei zile. Crezi că poți să te bucuri cu adevărat de mâncarea aia? Nu, că stai mereu cu ochii în patru să nu-ți ia cineva farfuria. De aceea îți spun ție, că e o urgență mare de tot ca acești oameni care au frâiele lumii să schimbe foaia. Nu mai merge cu jumătăți de măsură. Trebuie să reorganizeze totul de la rădăcină și să creeze o lume unde să nu mai existe deloc oameni săraci. Să fie doar oameni prosperi, oameni ca tine care să o ducă bine, să ai tot ce îți trebuie și să nu mai ai niciun motiv să te uiți cu supărare la cel de lângă tine.
Prosperitatea asta despre care îți vorbesc nu e vreo fantezie din povești, e ceva ce se poate face dacă acei oameni de sus ar lăsa lăcomia la o parte. Gândește-te la câtă bogăție există pe pământul ăsta, la ce mașinării deștepte am inventat și care fac munca a sute de oameni într-o oră. Pământul e darnic cu noi, ne dă de toate, dar noi ne purtăm ca niște copii răi care se bat pe o felie de măr, în loc să ne bucurăm de toată livada. Dacă bogații ar înțelege că cel mai mare câștig al lor ar fi o lume liniștită, ar începe imediat să schimbe felul în care se împart resursele. Ar face în așa fel încât tu să ai o casă călduroasă care e a ta, să ai o masă plină fără să te uiți la prețuri, să ai medicamente bune când te doare ceva și să știi că ai tăi copii merg la o școală care îi învață meserii adevărate. Când ai toate astea, nu mai ai de ce să fii supărat pe lume. Când ești prosper, ești mai bun la suflet, ești mai săritor și vrei să construiești, nu să strici.
Lupta asta dintre cei care au și cei care n-au e ca un foc care mocnește sub o căpiță de fân în curtea ta. Poți să torni tu un pic de apă deasupra, adică să mai dea bogații un mic ajutor sau să facă o donație de ochii lumii, dar focul de dedesubt tot arde și tot o să izbucnească odată. Singura cale să stingi focul ăla definitiv e să nu mai lași fânul să se usuce de tot, adică să scoți sărăcia din viața oamenilor. Imaginează-ți cum ar fi să mergi prin cartierul tău și să nu mai vezi niciun om amărât, să nu mai auzi de vecini dați afară din casă că n-au plătit dările, să nu mai vezi bătrâni care plâng la farmacie că n-au bani de pastile. Într-o astfel de lume, și cel bogat ar fi mai liber. Ar putea să meargă pe stradă lângă tine fără frică, s-ar putea bucura de ce are fără să simtă privirile tale pline de venin. Prosperitatea pentru toți e singura asigurare de viață care nu se poate cumpăra cu bani, ci se face cu omenie.
Să știi că mulți bogați se tem de ideea asta. Se tem că dacă dau un pic de la ei, o să aibă mai puțin. Dar e o socoteală greșită. E ca și cum ai avea o grădină uriașă și ți-ar fi frică să dai semințe și vecinului tău, de teamă că grădina ta o să pară mai puțin verde. Din contră, dacă și grădina ta și a vecinului sunt frumoase, tot aerul o să fie mai curat și n-o să mai vină gângăniile rele de pe pământul lăsat în paragină. Lumea e o grădină comună, iar bogații stau acum înconjurați de mărăcini. Reorganizarea lumii înseamnă să smulgem împreună mărăcinii ăștia ai sărăciei. Nu e vorba despre a lua cu forța ceva, ci despre a schimba sistemul astfel încât munca ta să fie plătită cu adevărat, resursele să nu mai fie furate de câțiva deștepți, iar tehnologia aia modernă să lucreze pentru tine, să-ți facă viața mai ușoară, nu să-ți ia locul de muncă și să te lase pe drumuri.
Sărăcia nu e un blestem căzut din cer, ci e ceva făcut de oameni prin legi strâmbe și prin dorința unora de a avea mereu mai mult decât ceilalți. Și, dacă e făcută de oameni, tot oamenii o pot repara. Cei care au averile mari au puterea de a face asta chiar de mâine. Au banii să investească în locuri unde tu să înveți să fii și mai priceput, au banii să facă ferme și fabrici unde să lucrezi cu drag, nu cu groază în suflet. Ar putea să spună „gata cu goana asta nebună după bani făcuți pe spatele altora”. Când un patron se gândește la cum să mai taie din leafa ta ca să-și mai ia el un iaht, el de fapt mai pune o scânteie la fitilul bombei pe care stă așezat. Dacă ar folosi banii ăia să-ți facă viața mai bună, ar avea lângă el un om fericit care l-ar respecta din toată inima.
Uită-te la toate problemele de azi: stresul ăla care te macină, bolile care te iau de tânăr, certurile din familie. Toate vin din nesiguranță. Tu ești stresat că nu ai, bogatul e stresat să nu piardă. E o lume de oameni bolnavi de griji. Dacă am avea o lume în care toți suntem prosperi, stresul ăsta ar dispărea ca prin minune. Ai avea timp să stai cu copiii tăi, să te bucuri de un grătar liniștit, să pictezi dacă îți place sau să stai la o discuție lungă fără să te uiți mereu la ceas că trebuie să mai faci un ban ca să supraviețuiești. Prosperitatea nu e doar despre cifre în cont, e despre libertatea ta de a fi om, nu o piesă de schimb într-o mașinărie care te suge de vlagă.
Poate te gândești că e imposibil, că mereu au fost unii mai sus și alții mai jos. Dar acum o sută de ani se zicea că e imposibil să zbori sau să vorbești cu cineva de la capătul pământului printr-o cutiuță de plastic. Am făcut atâtea minuni tehnice. Cum să nu putem face o minune omenească? E mult mai simplu să hrănești toți oamenii decât să trimiți rachete prin cosmos. E doar o chestiune de ce alegem să punem pe primul loc. Dacă am prețui viața ta la fel de mult cum prețuim aurul, sărăcia ar dispărea într-o clipită. Și cei bogați trebuie să facă pasul ăsta, pentru că ei au „cheile de la hambar”.
Imaginează-ți pacea aia adevărată, nu liniștea aia de mormânt păzită de poliție la fiecare colț. Pacea care vine din faptul că nimeni nu-ți vrea răul, pentru că nimeni nu se simte furat de tine. Într-o lume cu oameni prosperi, hoția ar scădea de n-ai mai recunoaște-o. De ce să te duci să furi dacă ai tot ce-ți trebuie acasă și ești respectat? Lupta asta dintre clase e o pierdere uriașă de timp și de suflet. Gândește-te la ce am putea construi dacă toată energia asta pe care o consumăm acum pe ură și pe frică am folosi-o să facem pământul un rai. Am putea vindeca bolile care ne sperie, am putea curăța apele și am putea face orașe în care să fie o bucurie să trăiești.
Sărăcia e ca o boală care se ia, chiar dacă tu ești bogat și sănătos. Dacă trăiești într-un oraș plin de oameni necăjiți, până la urmă te îmbolnăvești și tu de tristețe sau de teama de a nu fi atacat. La fel e și cu economia noastră. O lume cu oameni săraci e o lume bolnavă care îi va trage în jos și pe bogați până la urmă. O vedem în crize, în revolte și în toată nefericirea asta generală. Singurul leac adevărat e să ne asigurăm că tuturor ne merge bine. Și nu e vorba despre milă, ci despre deșteptăciune curată. E cel mai deștept lucru pe care l-ar putea face un om bogat: să se asigure că vecinul lui o duce la fel de bine ca el.
Reorganizarea lumii ar trebui să înceapă cu lucrurile de bază, cum ar fi doctorii și școala. Astea n-ar trebui să te coste niciun ban, ar trebui să fie ca aerul, pentru toată lumea la fel. Când copilul tău are aceeași șansă la învățătură ca și copilul unui milionar, atunci putem zice că trăim într-o lume dreaptă. Și, când tu nu te mai temi că o boală te va lăsa pe drumuri, atunci devii un om mai bun, mai așezat. Bogații ar trebui să pună umărul la aceste temelii, nu văzându-le ca pe o pomană, ci ca pe o fundație solidă pentru o lume în care afacerile lor să poată merge mai departe într-un mediu sigur.
E nevoie de un nou pact între mine și tine și toți ceilalți. Un pact în care să spunem clar: nu mai lăsăm pe nimeni în urmă. Dacă un singur om suferă de foame în timp ce tu ai masa plină, e o rușine pentru toată omenirea. Lumea prosperă e aia în care bogăția se măsoară nu în cât ai adunat tu singur, ci în cât de puțini oameni amărâți mai sunt în jurul tău. Cu cât sunt mai puțini, cu atât ești tu mai bogat de fapt în liniște și în respect. Această schimbare de gândire e singura cheie care va deschide ușa spre un viitor unde nu ne mai temem unii de alții.
Dacă te uiți în cărțile de istorie, o să vezi că toate imperiile care s-au bazat pe munca grea și pe exploatarea celor mulți s-au prăbușit până la urmă în foc și în ură. N-a scăpat nimeni, oricât de sus era. Cei de sus au crezut mereu că sunt de neclintit, până când marea de oameni de jos s-a umflat și a măturat totul. De ce să mai trecem încă o dată prin asta? De ce să nu fim noi prima generație care alege să schimbe lucrurile prin pace și prin prosperitate făcută cu cap? Bogații zilelor noastre au o șansă unică: pot fi cei care salvează lumea, în loc să fie cei care o aduc la disperare.
Este momentul ca marile firme și marii bogătași să înțeleagă că profitul lor nu valorează nimic dacă lumea din jur se face praf. E ca și cum ai vrea să ai cele mai frumoase flori într-o vază, dar în casă nu mai ai apă și pereții stau să cadă. Florile alea o să se usuce și ele imediat. Dacă investim în prosperitatea ta și a tuturor, creăm o lume de oameni fericiți care pot susține viața. E un cerc al binelui care ne ridică pe toți, pe când sărăcia e un cerc al răului care ne trage pe toți în mlaștină.
Trebuie să cerem această reorganizare nu cu pumnul ridicat, ci cu vocea omului care gândește. Să le spunem celor de sus: „Uitați-vă la copiii voștri. În ce fel de lume vreți să-i lăsați? Într-o lume cu sârmă ghimpată și cu frică, sau într-o lume-grădină, unde se pot juca cu oricine, fără teamă?”. Orice tată sau mamă știe răspunsul. Prosperitatea pentru toți e singurul cadou cu adevărat de preț pe care îl putem lăsa moștenire. Restul, toate iahturile și conturile, sunt doar niște lucruri de care se va alege praful, într-o zi.
Poate unii o să-ți zică că omul e rău de la natură și că mereu o să vrea să fie peste altul. Dar eu cred că răutatea vine din lipsă și din frică. Când ai destul, când ești liniștit și respectat, n-ai de ce să fii rău. Uită-te la un câine: e rău când e flămând și bătut, dar, dacă are mâncare și o mână care să-l mângâie, e cel mai bun prieten. Tu ești mult mai mult decât atât. Tu ai nevoie de frumos, de liniște, de iubire. Sărăcia îți taie aripile astea și te lasă doar cu instinctul de a supraviețui, care te face dur. Dacă avem prosperitate, avem șansa să fim cu adevărat oameni.
Așa că, data viitoare când te gândești la bogații lumii, gândește-te că ei au puterea de a șterge lupta asta mocnită care ne mănâncă sufletul. Ei pot să pună în locul ei o lume în care să ne ajutăm cu toții. Ar trebui să creeze acea lume a prosperității, unde cuvântul „sărac” să fie doar ceva ce citim în dicționarele vechi despre vremuri barbare. Nu e doar un gest de bunătate, e singura cale de scăpare pentru noi toți, inclusiv pentru ei.
Lumea de mâine poate fi una minunată pentru tine, unde fiecare dimineață să fie o bucurie, nu o luptă pentru existență. O lume unde bogații și tu, cel care acum te simți mic, să stați la aceeași masă a prosperității, vorbind despre cum să facem viața și mai frumoasă. Această lume e la o singură decizie distanță: decizia de a pune omul înaintea banului. Suntem toți în aceeași barcă. Dacă barca plutește bine pentru toți, ajungem la mal cu bine. Dacă nu, ne scufundăm împreună, oricât de scump ar fi costumul pe care îl purtăm.
Să sperăm că înțelepciunea va învinge lăcomia, pentru binele tău și al tuturor, de la cel mai simplu om de pe stradă până la cel mai bogat om din biroul de la ultimul etaj. Suntem toți în aceeași poveste și ar fi mare păcat să-i scriem un final trist doar pentru că n-am vrut să împărțim paginile cărții. Prosperitatea pentru toți nu e un vis, ci e singura realitate care ne poate salva viitorul. Să credem în ea și să o cerem cu tărie, pentru tine și pentru toți cei care vor veni după noi pe acest pământ care are destul loc pentru toată lumea, dacă știm să ne purtăm ca niște oameni adevărați.
Autor: Claudiu Neacșu
