Dacă ne ridicăm puțin deasupra vieții cotidiene și observăm întreaga evoluție a umanității, de la peșteri până la era spațială, vom vedea nu numai un progres incredibil, ci și o constantă chinuitoare, o rană deschisă care nu se vindecă niciodată. Mă refer la acea prăpastie stupidă, ilogică, irațională și brutală dintre cei care au și cei care nu au. Nu este un simplu defect sau o lipsă, ci o eroare istorică de judecată, o greșeală morală și pragmatică care s-a dezvoltat atunci când am ieșit din trib pentru a forma așezări și, mai important, pentru a conceptualiza proprietatea. În ciuda abilităților noastre de a călători cu avionul, de a diviza atomul, de a trimite și primi mesaje instantaneu de la capete opuse ale globului, suntem cu toții simpli prizonieri ai acestui defect primordial. Totuși, la fel cum o problemă matematică poate fi corectată odată ce a fost înțeleasă și evaluată prin erori de calcul, la fel și această eroare istorică poate fi reformată. Nu ar mai trebui să existe oameni săraci, ci doar oameni care prosperă. Soluția se află în cea mai mare resursă a umanității: mintea umană.
Faptul că unii trebuie să fie săraci pentru ca alții să poată fi bogați este o eroare a istoriei, o relicvă a minții, un sentiment teoretic de lipsă care nu ar trebui să existe astăzi, într-o lume în care alimentele, energia și informațiile pot fi produse în cantități nelimitate. Această eroare nu este o fatalitate biologică. Nu ne-am născut pentru a ne exploata reciproc. Sărăcia este determinată de sisteme de distribuție defectuoase, politici proaste și legislație defectuoasă elaborate de oameni care au decis într-o zi că acumularea de bogăție este mai importantă decât empatia socială. De la utilizarea inițială a ierarhiilor forței până la noțiunile mai abstracte, esențial modernizate, ale finanțelor globalizate, noi, ca oameni, am ales în mod activ sau pasiv să construim bariere care să permită extragerea valorii în loc să facilităm distribuția și să valorificăm potențialul întregii specii.
A lăsa geniul să piară în sărăcie, a lăsa ambiția unui copil să moară din cauza lipsei de hrană suficientă sau a educației sub standard, este o greșeală universală în materie de risipă. Nu este doar o greșeală personală, ci una ireversibilă pentru restul omenirii. Imaginează-ți toate descoperirile și invențiile din domeniul energiei, medicinei sau filosofiei care nu vor vedea niciodată lumina zilei, doar pentru că oamenii cu capacitatea intelectuală de a le produce au fost blocați în încercarea de a-și plăti chiria sau sandvișul. Sărăcia ne face mai proști, mai bolnavi și, în cele din urmă, mai puțin pregătiți să rezolvăm dileme la scară largă. Prin urmare, corectarea acestei greșeli nu este doar o problemă de moralitate, ci o necesitate pentru supraviețuirea noastră intelectuală ca specie.
Și iată ce este cel mai reconfortant: avem o mulțime de talente intelectuale. Nu avem nevoie de un miracol care să cadă din cer. Avem fizicieni, ingineri, specialiști în logistică, economiști, dezvoltatori de sisteme și eticieni care pot răspunde oricărei provocări logistice de pe pământ, de la modul de generare a energiei durabile suficiente pentru a asigura necesarul tuturor, la modul de implementare a transportului public sau a programelor de locuințe decente, până la modul de producere a resurselor regenerabile și a apei curate suficiente pentru toți. Am creat internetul, am cartografiat genomul, am construit mașini care răspund la fiecare comandă a noastră și am descoperit cum să reglăm o parte din clima noastră. Dacă putem face toate acestea, atunci de ce eșuăm lamentabil la cele mai elementare niveluri ale construirii unei abordări simple și echitabile pentru distribuirea propriilor noastre resurse? Nu este o eșec al abilității, ci un eșec al dorinței și al orientării sistematice.
Această greșeală istorică nu va fi corectată de un singur guru, ci mai degrabă de o reprogramare masivă a acestor intelectuali. Dacă ei pot folosi mintea lor pentru a perfecționa algoritmi publicitari care să ne convingă să cumpărăm mai mult, ar trebui să le cerem să perfecționeze sisteme de resurse umane și materiale care să asigure accesul universal.
Avem nevoie de ei pentru a reimagina modul în care ar trebui gestionate resursele la nivel mondial. Apa, aerul, cunoștințele de bază și energia pasivă nu ar trebui să fie oportunități capitaliste de speculație, ci bunuri comune, menținute cu succes în beneficiul tuturor.
Avem nevoie de ei pentru a reimagina impozitarea, astfel încât veniturile să nu fie penalizate, ci poluarea excesivă, deșeurile și concentrarea capitalului să fie impozitate cu succes. Un sistem care să facă din evaziunea fiscală nu doar o ilegalitate, ci o imposibilitate logistică.
Avem nevoie de ingineri sociali pentru a crea și menține sisteme de educație și sănătate bazate pe competențe, nu pe coduri poștale sau conturi bancare. Acestea ar trebui să fie accesibile tuturor și să depășească media, deoarece aceasta este singura modalitate prin care generațiile viitoare de ingineri sociali pot proveni din toate mediile, nu doar din anumite cercuri selecte și bogate.
Avem nevoie de ingineri tehnologici pentru a crea automatizări și inteligență artificială, nu pentru a crește marjele de profit ale companiilor, ci pentru a reduce substanțial costurile bunurilor până la un nivel aproape gratuit, astfel încât să nu mai fie nevoie să luptăm pentru supraviețuire.
Niciuna dintre aceste opțiuni nu ține de domeniul science fiction. Sunt realizări inginerești de anvergură, care implică planificare sincronizată, trilioane de dolari și, cel mai important, o schimbare de perspectivă. Trebuie să renunțăm la ideea eronată că „nu este posibil” și să recunoaștem că răspunsul simplu este că este doar foarte dificil și că, în calitate de societate, am abordat întotdeauna lucruri dificile în trecut. Am eradicat boli, am învins tiraniile, am construit societăți pe nisip. Problema sărăciei este doar cea mai recentă și, din punct de vedere logistic, cea mai rușinoasă chestiune nerezolvată.
A corecta această greșeală ar însemna să ne respectăm destinul ca specie conștientă. Suntem singurele creaturi capabile să depășim neajunsurile noastre sociale și să construim un viitor mai bun. A permite ca o simplă alocare greșită a bogăției să acopere istoria noastră, în timp ce avem mijloacele de a-i face pe toți bogați, este cea mai mare nebunie a unui stat decăzut, pentru că nimic nu depășește o greșeală de o asemenea amploare, în afară de un dezastru economic. Abia când ultima persoană va ieși din pragul sărăciei, și nu înainte, omenirea va putea susține că a atins maturitatea etică și intelectuală. Până atunci, suntem doar copii geniali care nu pot învăța să împartă jucăriile. Creierele există, soluțiile sunt pe masă. Tot ce lipsește este un efort universal pentru a aduce la „viață” acest proiect suprem al civilizației, nu ca o utopie, ci ca ceva dovedit empiric, o victorie a logicii asupra lăcomiei umane istorice.
Autor: Claudiu Neacșu
