În povestirea „Algoritmul conexiunilor” (care se citește între două stații de metrou, în circa zece minute), un matematician găsește o formulă care poate calcula gradul exact de separare dintre oricare doi oameni.
„Algoritmul conexiunilor”
Autor: Claudiu Neacșu
Deși ziua abia începuse, orașul fremăta de viață. Razele soarelui străpungeau clădirile de sticlă și oțel ale metropolei. William Young se opri timp de câteva clipe în fața clădirii impunătoare a universității. Aceasta era prima sa zi ca lector. Într-un anume fel, îl intimida aerul de cunoaștere academică al acestei clădiri.
Un coleg coborî pe treptele universității și se apropie zâmbind de William, zicându-i:
– Hei, ești William Young, nu? Matematicianul despre care toată lumea vorbește?
William zâmbi timid și strânse mâna pe care colegul i-o întinsese. Spuse:
– Ah, da… Așa se pare. E o onoare să fiu aici.
– N-ai văzut nimic încă. Urmărește-i pe studenți în pauze. Ei sunt ca un roi de albine. Toți sunt agitați să afle ultima noutate în tehnologie. Oricum, dacă ai nevoie de ceva, caută-mă prin campus.
– Desigur. Îți mulțumesc. Ești foarte amabil.
William privi în depărtare, acolo unde, în cafenelele pitorești, studenți și profesori schimbau între ei idei, având în față cafele calde și foi de hârtie împrăștiate pe masă. William respiră adânc și continuă să meargă spre clădirea principală a universității. În timp ce mergea, i se părea că simte vibrația orașului. Acesta era locul în care matematica și enigmele destinului erau pe cale să se întâlnească.
…
Sala modernă era scăldată de o lumină albăstruie. Toate scaunele erau ocupate cu oameni care veniseră să asculte prezentarea lui William. Acesta, emoționat, le vorbea celor care îl priveau cu uimire și admirație:
– Acest algoritm poate calcula conexiunile dintre oricare două persoane, relevând legături nebănuite. Poate că, într-o zi, ne va reaminti că suntem cu toții interconectați.
La sfârșitul prezentării, cei prezenți în sală începură să aplaude. William se îndreptă spre ieșire. O femeie cu o privire intensă și un zâmbet enigmatic veni în fața lui, determinându-l să se oprească. Femeia îi întinse mâna și îi spuse:
– William Young? Eu sunt Isabella Sanders, jurnalistă. Prezentarea ta a fost fascinantă. Permite-mi să documentez povestea ta. Lumea are nevoie de astfel de descoperiri.
Cuvintele femeii îl surprinseră pe William. El zâmbi și zise:
– Ar fi… interesant. Dar nu știu dacă e o idee bună ca povestea mea să fie atât de publică.
Isabella încercă să fie mai convingătoare, zicând:
– Eu spun să te mai gândești. E o șansă să faci cunoscut algoritmul la o scară mai largă.
Într-un colț întunecat al sălii stătea Xavier Mitchell, CEO-ul unei companii gigantice. După ce își notă în tăcere câteva detalii, el zâmbi rece și murmură pentru sine:
– Acest algoritm are un potențial… nelimitat. Trebuie să pun mâna pe formula aia, cu orice preț…
…
Într-o cafenea aglomerată, William stătea cu palmele împreunate pe ceașca de cafea, făcând tot posibilul să își stăpânească supărarea. Vizavi de el, Brody, cel mai bun prieten al său, se uita în ochii lui injectați cu sânge.
Cu vocea tremurându-i din cauza nervilor, William spuse:
– Ai văzut ultimele știri? Xavier spune că sunt un… geniu nebun, că tot ce am făcut e o simplă fantezie.
Brody îi puse lui William mâna pe umăr și îi zise:
– Nu-ți face griji, Will. Cei care te cunosc știu adevărul. Dar trebuie să ripostezi.
– Cum aș putea să ripostez? zise cu ciudă William. Universitatea a suspendat finanțarea, investitorii se retrag… Iar Isabella? E alături de Xavier acum, pentru o poveste mai „atractivă”. Nu mă așteptam la asta.
Brody spuse cu glas mirat:
– Isabella? Tipa aia care te-a urmărit cu atâta insistență? Credeam că ea vede valoarea muncii tale.
– Așa am crezut și eu…
William își privi mâinile, pierdut, zicând:
– Am nevoie de ajutor, Brody. Nu pot să mă lupt singur cu toate astea.
– Ascultă-mă, zise Brody, vei trece peste asta. Dar va trebui să găsim o cale să îi arătăm lumii adevărul. Ai muncit prea mult ca să lași pe cineva de teapa lui Xavier să-ți distrugă totul.
…
În tăcerea din zona din spate a conferinței, William verifica neliniștit notițele pe ecranul laptopului său. Dintr-o dată, își dădu seama că unele dintre cele mai importante date fuseseră schimbate. Imediat simți că inima îi bate cu putere. Înțelese că algoritmul său fusese sabotat. Deschise fișierele și murmură pentru sine:
– Nu… Nu se poate!
Gândurile începură să i se amestece haotic. Tocmai atunci îi vibră telefonul. Văzu că primise un mesaj de la Brody:
„Totul ok? Suntem toți aici, ești pe cale să faci istorie.”
Într-o clipă, William își dădu seama. Isabella și Xavier. Ei doi colaboraseră pentru a-l discredita. Ei îi pirataseră notițele. Simți o durere surdă în piept. Însă acum, înainte de începerea conferinței, nu era timp pentru ezitări.
William respiră adânc, apoi ieși pe scenă sub lumina orbitoare. Simți privirile curioase ale celor din public.
– Bună ziua! zise William. Astăzi vă voi prezenta un fragment din algoritmul meu, deși recunosc că lucrările mele au fost recent… modificate.
Publicul începu să murmure. Câțiva experți schimbară priviri sceptice. William trecu peste dezamăgire și își continuă prezentarea, vorbind despre versiunea simplificată a formulei sale. La sfârșit, el primi aplauze puține și anemice. Și priviri neîncrezătoare.
În spatele scenei, Brody îl întrebă pe William:
– Will, ce s-a întâmplat?
– Sabotaj, Brody… Și știu exact cine mi-a făcut asta.
…
În timp ce privea la ecranul laptopului său, William era tot mai îngrozit.
Telefonul sună brusc. William răspunse și auzi vocea lui Brody:
– Will, ai văzut știrile? Totul e pe primele pagini!
– Am văzut…, zise William.
– Nu-mi place deloc. Ei spun că sunt dezvăluiri scandaloase. Se aduc în față nume mari, politicieni, oameni de afaceri…
– Asta face presa. Tocmai citeam știrile. Toți acei oameni apar conectați în moduri care sugerează corupție și trădare.
– Cei care văd știrile sunt furioși. Iar Xavier spune că algoritmul tău ar trebui interzis.
– Știu, Brody. N-am crezut niciodată că asta se va întâmpla… E un coșmar. Algoritmul trebuia să ajute oamenii, nu să distrugă vieți.
Urmară câteva clipe de liniște. William oftă, iar Brody zise:
– William, Xavier nu doar că cere oprirea proiectului. Organizațiile mari, cei afectați, fac presiuni… Și am primit vești că anumite persoane… influente… te consideră o amenințare.
William simți cum frica și vinovăția îl copleșesc. Își prinse capul în mâini și zise:
– Munca mea devine o armă împotriva mea. Nu mai pot continua așa… Iar cei din jurul meu sunt în pericol.
– Will, spuse Brody, trebuie să fii atent. Vino acasă, vom găsi o soluție. Însă acum… nu mai poți avea încredere în nimeni.
…
William stătea în biroul său întunecat, cu privirea pierdută. Singura lumină venea de la lampa mică de pe masă. În jurul lui William erau împrăștiate hârtii și notițe mâzgălite. O liniște apăsătoare părea că încarcă aerul.
În fața lui William stătea deschis laptopul. Pe ecran se afișau tot timpul datele algoritmului. Aceste date erau însă acum o adevărată sursă de suferință.
William își trecu mâinile peste chip. Simți cum sentimentul de eșec îl copleșește din ce în ce mai tare. Încercă din răsputeri să alunge acest sentiment deloc plăcut. Se uită în jurul său, la cărțile și diplomele care acum păreau că nu mai au niciun sens. Murmură pentru sine:
– La ce bun toate astea? Tot ce am făcut…, tot ce am visat…, a adus doar durere.
William întinse mâna după o fotografie care stătea pe masă. Era o poză veche, în care el zâmbea alături de Brody și alți colegi din facultate. Pe vremea aceea totul părea posibil. Zâmbetul care se vedea în poză era acum de nerecunoscut. Dezamăgirea și trădarea aveau putere mult mai mare decât un zâmbet imortalizat pe o fotografie veche.
Pe hol se auzi un zgomot de pași. Însă William nu se clinti de pe locul său. El murmură din nou:
– Am greșit… Nu eram pregătit să joc acest joc.
…
William încercă din toate puterile să își mai alunge din gândurile negre, însă fără prea mare succes.
Ușa biroului se deschise brusc. Isabella, având o privire hotărâtă, păși în birou. Ea închise ușa, înainte ca William să apuce să spună ceva.
– William, zise Isabella apropiindu-se, trebuie să înțelegi de ce am făcut totul. Nu am vrut să te trădez, ci să folosesc algoritmul tău pentru adevăr. Sistemele corupte pe care le expune sunt esențiale pentru schimbare.
William, încă neîncrezător, se încruntă. Spuse:
– M-ai lăsat să mă afund singur în toată nebunia asta, Isabella. M-ai lăsat să cred…
– Știu, spuse repede Isabella, cu vocea plină de regret. Însă acum Xavier deține controlul. Și va folosi totul pentru a-i proteja pe cei corupți. Algoritmul tău poate fi încă un instrument de justiție. Dar avem nevoie de datele tale originale. Dacă decizi să ai încredere în mine, te pot ajuta. Ne unim forțele și pătrundem în sistemele pe care Xavier le controlează destul de bine.
Se așternu tăcerea, timp de câteva clipe. William o privi lung pe Isabella și îi spuse:
– Ești sigură că poți face asta?
– Da, spuse Isabella. Sunt foarte sigură. E timpul să expunem adevărul, împreună.
…
Sediul impozant al companiei lui Xavier era luminat orbitor. Însă, în biroul cu pereți din sticlă, atmosfera era destul de tensionată. William și Xavier stăteau față în față, privindu-se ca doi dușmani de moarte.
Zâmbind rece, Xavier spuse:
– S-a terminat, William. Ești prins. Avocații mei sunt deja pe drum. Tu și algoritmul tău îmi aparțineți.
William îl privi sfidător pe Xavier și îi zise:
– Nu ești decât un manipulator. Crezi că poți distruge viețile oamenilor doar pentru a-ți crește tu puterea?
Într-un colț al biroului stătea Isabella, aparent calmă. Ascunzându-și orice fel de emoție, ea începuse discret să transmită live cu telefonul discuția din birou. Folosind un gest subtil, îi făcu semn lui William să continue să vorbească.
William, cu voce ridicată, spuse:
– Toate datele pe care le-ai furat și alterat… Ei bine, oamenii vor vedea adevărul.
Fără să bănuiască nimic, Xavier râse și zise:
– Cine o să te creadă? Ești un nimeni, un geniu nebun… Un capriciu academic.
În acel moment, Isabella dezvălui transmisia. Ea roti camera video spre Xavier, arătând întregul birou. Sute de urmăritori online urmăreau live transmisia. Xavier înțelese ce se întâmplă și păli.
Cu voce fermă, Isabella îi spuse lui Xavier, care nu mai zâmbea:
– Vrei să explici publicului cum ai obținut algoritmul?
…
Sala de conferințe, plină până la refuz cu oameni, vibra de nerăbdare. William se afla pe scenă, captivând audiența cu simpla sa prezență. Destul de încrezător în el însuși, le prezentă celor prezenți algoritmul revoluționar care dezvăluia complexitatea conexiunilor dintre persoanele puternice și tranzacțiile lor clandestine.
Publicul privea cu uimire și la ecranul pe care se afișau în timp real conexiunile despre care vorbea William. Din întreaga sală se auzeau șoapte de uimire. Impactul seismic al dezvăluirilor afișate pe ecran contrastau puternic cu calmul lui William.
– Acest algoritm, zise William, nu doar calculează distanța socială. El dezvăluie adevărurile ascunse și corupția din spatele sistemului.
Xavier se apropie de marginea scenei, părând să fie foarte agitat. Spuse cu glas ridicat:
– Acestea sunt minciuni! Ai încercat să mă șantajezi cu transmisia aia online. Însă ai văzut că, până la urmă, cei mai mulți oameni nu te-au crezut. Dacă vei continua, te voi distruge. Legal și financiar.
Brody, care se afla în public, se ridică de pe scaun, ținând în mână un dosar gros. Spuse către Xavier:
– Poate că o să vrei să vezi și asta, Xavier. Dovezi despre abuzurile și manipulările tale financiare. Toate sunt aici.
În acel moment, autoritățile, alertate de Isabella, intrară în sală, îndreptându-se către Xavier.
…
William, Isabella și Brody stăteau la masa din colț a unei cafenele primitoare și luminoase. Râdeau și își savurau cafeaua. Atmosfera era plină de voie bună. Din zâmbetele lor se putea vedea că îi bucura foarte mult faptul că misiunea fusese îndeplinită.
Brody zâmbi ironic și zise:
– Așadar, acum, după ce știm că este terminat Xavier, ce urmează pentru mintea strălucită a domnului Young?
William râse ușor și dădu din cap, zicând:
– Ei bine, acum că avem algoritmul într-o platformă globală, sper doar să rămână un instrument al binelui. Și poate… vor fi ceva mai puține scandaluri de data asta.
Isabella îl privi plină de încredere pe William. Își sprijini mâna pe mâna sa și îi spuse:
– Algoritmul tău este acum în locul potrivit. Oamenii deja încep să se apropie unii de alții în moduri la care nici nu visau.
Cei trei își continuară discuția, în timp ce, în cafenea, oameni de toate vârstele și din toate domeniile de activitate erau prinși în propriile lor conversații. Râdeau și povesteau despre reîntâlniri neașteptate.
William privi în jurul său. Zâmbi calm, simțind energia care vibra în cafenea. Era convins că algoritmul să nu mai era doar o teorie matematică. Algoritmul devenise o adevărată punte între oameni.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
