În povestirea (micro-romanul) „Adâncurile purpurii” (care se citește în circa 10 minute, la o pauză de cafea), oceanele lumii încep să își schimbe în mod misterios culoarea. O echipă de oameni de știință trebuie să acționeze pentru a descoperi sursa fenomenului, înainte de a fi prea târziu.
„Adâncurile purpurii”
Autor: Claudiu Neacșu
Soarele necruțător se reflecta orbitor în apele purpurii ale Strâmtorii Florida. Această culoare purpurie i se păru cu totul neobișnuită lui Ronan Gross, oceanograf de renume planetar, un bărbat care, la vârsta de treizeci și cinci de ani, se putea mândri cu titlul de doctor în domeniul oceanelor.
Ronan continua să își țină binoclul la ochi, cu toate că aerul sărat îi înțepa ochii. În fața lui se desfășura un fenomen destul de straniu, prea ciudat pentru a putea fi ignorat. Acum el nu mai vedea valurile cu care era obișnuit, ci o suprafață de culoare purpurie și care se întindea la nesfârșit. De obicei, el avea grijă să păstreze un profesionalism desăvârșit. Însă, în aceste momente, în ochii lui se putea citi panica.
Undeva în spatele lui Ronan se afla, pe o măsuță, un laptop din care răsunau știri despre nave pierdute în mod inexplicabil, despre fenomene meteorologice ciudate și perscari care se alegeau doar cu plase goale, după ce se minunau din cauza recifelor de corali mult prea liniștite. Dintre toate aceste știri, una singură reuși să îi atragă cel mai mult atenția lui Ronan, cea în care se relata despre o platformă petrolieră colosală, care, undeva în largul coastei Alaskăi, se răsturnase în mod inexplicabil.
Cu câteva zile înainte, Ronan asistase și el la accidentul platformei petroliere. Desigur, oficialii susțineau că o furtună bizară era cauza acestui eveniment. Însă Ronan știa că nu era chiar așa. El studiase cu mare atenție imaginile primite prin satelit. Și ajunsese la o concluzie înfricoșătoare: locul în care se afla platforma petrolieră corespundea în mod ciudat locului în care se raportase primul caz de Schimbare Chroma, în Pacific.
…
Ronan se așeză la laptopul său și începu să tasteze mesaje destinate mai multor colegi de-ai săi.
„Trebuie să-i conving!” își zise el cu frenezie. „Dovezile sunt destul de evidente”.
Cel mai puțin și-ar fi dorit ca mesajele lui să întâmpine doar batjocură și scepticism. Și, din păcate pentru speranțele lui, exact asta se întâmplă. La mesaje îi răspunse Dr. Timothy Thompson, un oceanograf respectat, dar sprijinit de un puternic consorțiu energetic:
„Ronan, astea sunt doar teorii. Știi și tu prea bine că trebuie să vii cu fapte concrete, nu cu speculații, nu cu fantezii.”
…
Cuvintele din mesajul cinic al lui Timothy Thompson reușiră să clatine încrederea lui Ronan. Se mai întâmplase, în trecut, ca Ronan să fie ironizat ca urmare a ipotezelor sale îndrăznețe. Însă azi el simțea că tot acest drum va duce la ceva foarte important. Așa că se hotărî să își verifice din nou dovezile. Dorind ca de data asta să nu fie ignorat, îl sună pe Dr. Alan McCarty, un oceanograf în vârstă și mentor mai vechi de-al său.
După ce ascultă cu răbdare cuvintele lui Ronan, Alan zise:
– Ronan, eu întotdeauna te-am susținut, chiar și când ceilalți refuzau să-ți dea dreptate. Însă ceea ce mi-ai spus acum pare să fie ceva… fantastic.
– Privește imaginile, insistă Ronan. Totul se leagă. Schimbarea culorii apei, platforma petrolieră…
Alan tăcu timp de câteva secunde, apoi oftă și zise:
– Bine, Trimite-mi tot ce ai. Eu încă sper să nu fie adevărat ceea ce mi-ai spus.
…
Undeva în Maldive, Amora Meyer, o femeie care, la vârsta de treizeci de ani era un biolog marin strălucit, privea cu uimire la creaturile bioluminiscente care invadaseră recifele de corali. Ea descoperise la acestea o mutație alarmantă, care le ajuta să interfereze cu sistemele tradiționale de comunicare, ducând la catastrofe de neevitat.
„E ceva urgent!” își zise ea. „Trebuie să găsesc acum o soluție!”
…
În Miami, între timp, Rona și Alan erau unul lângă altul, privind la nava de cercetare numită „Kelpie”, ruginită în unele locuri, dar destul de robustă.
Alan îi zise lui Ronan:
– Finanțarea pentru construirea navei a venit de la Sarah Houston. E o filantroapă care și-a pus speranța în noi doi. Și ea dorește să salvăm oceanele.
Ronan zise:
– Foarte bine! Să pornim!
…
Nava „Kelpie”, cu motoarele vâjâind, tăia valurile purpurii, îndreptându-se spre epicentrul Schimbării Chroma.
Ronan, aflat pe punte, era foarte atent la fiecare detaliu al acestei călătorii. Lângă el stătea Alan McCarty, urmărind foarte atent monitoarele și analizând datele în timp real.
Toți membrii echipajului erau conștienți că participă la o misiune deosebit de importantă și, în același timp, riscantă.
Apa purpurie contrasta puternic cu cerul lipsit de nori. Ronan se întoarse spre Alan și îl întrebă:
– Cum arată datele până acum?
Alan mai privi o dată la ecran, apoi îi zise lui Ronan, având o expresie gravă pe chip:
– Microbul acesta… se răspândește mai repede decât aș fi crezut.
Ronan zise:
– Asta înseamnă că trebuie să acționăm rapid.
– Da, zise Alan. Dacă vrem să mai salvăm ceva…
…
„Kelpie” se apropia de epicentrul locului supus cercetării. Ronan îi adună pe punte pe membrii echipajului, pentru o ședință de urgență.
– Avem nevoie de un plan, zise Ronan. Trebuie să identificăm sursa exactă a microbului.
– Și, completă Alan, trebuie să descoperim apoi o cale prin care să neutralizăm acest microb.
Lucas Wilson, un pilot experimentat pe care Ronan îl recrutase, zise:
– Eu am pregătit deja echipa de drone. Toate sistemele sunt verificate. Mai rămâne să vedem cum vom emite frecvența aia specială.
– În privința asta, zise Ronan, ne va ajuta Amora Meyer. Ea a descoperit că anumite frecvențe de lumină pot întrerupe răspândirea microbilor. Ne va trimite în curând toate detaliile.
…
Trecu un sfert de oră de la încheierea ședinței de pe puntea navei „Kelpie”. Ronan închise telefonul la care vorbise și se apropie de Alan, zicându-i:
– Amora ne-a trimis datele. Este timpul să punem dronele la treabă.
„Kelpie” se apropie tot mai mult de epicentru. Alan supraveghea încordat operațiunea de lansare a dronelor subacvatice.
Ronan, pe monitor, urmărea cum dronele începeau să emită frecvența luminoasă, după ce plonjau în adâncurile purpurii. Treptat, pe măsură ce dronele înaintau prin apă, culoarea purpurie se retrăgea. Acesta era semnul că planul funcționa. Pe chipul lui Ronan începu să înflorească un zâmbet mulțumit.
Însă bucuria succesului fu de scurtă durată. Se auzi un zgomot intens și sec, undeva sub navă. Se produse o zguduitură, iar Ronan se trezi trântit pe punte.
…
Lucas, cu reflexe rapide, preluă controlul navei și o manevră cu abilitate, evitând în ultima secundă daune majore.
Alan începu să strige ordine către echipaj, cu gândul de a stabiliza cât mai repede situația.
Ronan se ridică de pe punte și merse direct la monitor, având privirea ațintită la dronele care continuau să emită frecvența necesară.
Alan zise către Ronan:
– Ce-a fost asta?
– Un atac, zise Ronan. Par să fi fost impulsuri electromagnetice, declanșate de la distanță și țintite exact spre nava noastră.
– Dar asta, zise Alan, e o nebunie. Cine ar vrea să ne atace? Bănuiești pe cineva?
– Nu sunt sigur cine. Dar îl bănuiesc pe Timothy Thompson. El mi-a dat deja de înțeles că e rivalul nostru. Și are resursele prin care să ne saboteze misiunea.
– Crezi că ne va ataca din nou nava?
– Sunt slabe șanse să reușească iar. Suntem tot mai aproape de epicentru. Iar apa, așa cum văd acum, își recapătă culoarea albastră sănătoasă.
Alan privi și el la monitor și zise:
– Ai dreptate. Se pare că am reușit. Reapar și semnele de viață marină.
– Mai avem ceva de făcut, zise Ronan. Trebuie să ne asigurăm că această criză nu se va mai repeta.
…
Toți membrii echipajului se simțeau epuizați după încheierea acestei misiuni. În același timp, erau bucuroși că obținuseră succesul.
Nava „Kelpie” se apropia încet de țărm, înaintând prin apa pe care se reflecta apusul soarelui.
Ronan, stând pe punte, se gândea deja la următorul pas. Cu toate că Amora îi trimisese vești bune, el știa că nu se putea culca pe lauri. Microbul acela neobișnuit încă era o amenințare.
Alan, Ronan și Lucas se întâlniră într-un birou, discutând despre noul plan.
– În epicentru, zise Ronan, situația este stabilizată. Amora încă lucrează în Maldive. Ea mi-a spus că începe să dispară strălucirea anormală a creaturilor bioluminiscente. Însă, în alte părți ale oceanului, microbul încă este prezent. Va trebui să facem eforturi mai mari.
Alan spuse:
– Am avut un succes, dar la scară mică. Acum trebuie să-l extindem la scară globală. Eu tot nu pot să uit amenințarea lui Thompson. El nu e un simplu om. Să ne amintim că îl sprijină un consorțiu…
Lucas se aplecă asupra unei hărți și marcă punctele cheie afectate de Schimbarea Chroma. Spuse:
– Putem folosi dronele pentru a acoperi mai multe zone simultan. Dar avem nevoie de resurse suplimentare și de sprijin internațional.
– Publicul, zise Ronan, trebuie să afle adevărul. Trebuie să-l dăm în vileag pe Thompson. Cred că numai așa vom primi suportul necesar.
…
După două săptămâni, în fața oamenilor adunați la conferința de presă, Ronan prezentă documentele pe care le adunase, împreună cu dovezile fotografice și mărturiile echipajului de pe „Kelpie”
În toată media, după scurt timp, începură să curgă atacuri personale la adresa lui Ronan, din partea lui Thompson, care se simțea amenințat.
„Ronan Gross este un visător care niciodată nu a venit cu dovezi complete, ci numai cu jumătăți de adevăr.”
…
În această luptă pe frontul public, Ronan primi noi vești de la Amora, care își continua cercetările în Maldive:
– Am descoperit o modalitate de a intensifica frecvența luminii. Ea va putea neutraliza mai ușor microbul. Trebuie să reușim să calibrăm dronele pentru această nouă frecvență.
– Mulțumesc, Amora! zise Ronan. Continuă tot așa! Echipa mea va produce mai multe drone. Publicul ne susține și ne aduce resurse financiare noi. Vom acționa în trei oceane. În plus, mai am o veste bună. Guvernul investighează tot mai mult consorțiul lui Thompson. Îl vom încolți tot mai mult. Nu vom mai lăsa garda jos, niciodată.
…
După restabilirea stării naturale a oceanelor, Ronan și echipa lui aveau de înfruntat o ultimă provocare: tragerea la răspundere a celor responsabili.
Stând drept în fața camerelor de filmat, în timpul audierii, Ronan vorbi cu pasiune și profesionalism:
– Oceanele s-au confruntat cu un dezastru, care însă nu a fost accidental. Un anume consorțiu, prin acțiuni iresponsabile și neglijente, a forat într-o zonă geotermală necunoscută. Rezultatul? A fost eliberat un microb care a pus în pericol ecosistemul oceanic și, în mod logic, viețile noastre.
Dovezile copleșitoare pe care Ronan le aduse de data aceasta nu îi dădură lui Thompson șansa de a se apăra așa cum el ar fi vrut. În cele din urmă, Thompson declară:
– Voi accepta responsabilitatea.
…
Amora era foarte bucuroasă că se poate întâlni din nou cu Ronan, Alan și Lucas, față în față. Ea le spuse entuziasmată:
– Vreau să știți că eu am continuat să studiez microbul bioluminiscent. Dacă vom reuși să-l înțelegem mai bine, vom putea să dezvoltăm tehnologii pentru iluminatul subacvatic. Sau, de ce nu, putem face să progreseze foarte mult medicina regenerativă. Nu-i așa că ar fi ceva grozav?
Ronan zise:
– Ești un biolog marin tot mai cunoscut. De fapt, ești o adevărată vedetă. Dă-mi voie să organizez o conferință de mediu. După demantelarea consorțiului lui Thompson, lumea va fi cu ochii pe noi. Și va asculta cu mare atenție ceea ce avem de spus.
Alan interveni în discuție:
– Eu am vorbit din nou cu Sarah Houston. Banii ei m-au ajutat să fondez o organizație non-profit dedicată protejării oceanelor și prevenirii unor dezastre similare. Deja implementăm programe de monitorizare. Dacă detectăm o altă amenințare, putem să intervenim rapid și să o neutralizăm.
– Ce veste bună! zise Amora.
…
În fața sălii pline, la conferința de mediu, Ronan își începu discursul:
– Schimbarea Chroma a fost un semnal de alarmă pentru umanitate. Ne-a arătat cât de fragile sunt ecosistemele noastre și cât de periculoase pot fi acțiunile noastre necontrolate. Dar, de asemenea, ne-a arătat puterea colaborării și a determinării. Putem și trebuie să facem mai bine.
La finalul discursului, Ronan se îndreptă spre Amora și Alan, zâmbind larg.
– Am reușit, zise Ronan. Și totuși, succesul acesta este doar începutul.
Amora îl aprobă pe Ronan, spunându-i:
– Întotdeauna va fi ceva de făcut. Cu toate acestea, orice este posibil. Oceanul ne-a dat o a doua șansă. Trebuie să profităm de ea.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
