Ai observat vreodată cum, atunci când mergi la o nuntă sau la o petrecere mare, toată lumea pare că se simte bine până când se aduce tortul sau până când se dă startul la vreun concurs cu premii simbolice? Dintr-odată, fețele alea zâmbitoare se transformă, privirile devin mai agere și parcă fiecare se pregătește să dea din coate ca să prindă bucata aia mai mare sau să iasă în față. Mi-am dat seama de asta privind o grămadă de oameni care se înghesuiau la o deschidere de magazin, de parcă acolo se împărțea fericirea la pungă. Trăim într-o lume care ne-a băgat în cap o idee tare bolnavă: că viața e un tort care se termină repede și, dacă nu te grăbești să apuci cât mai mult, o să rămâi flămând pe margine. Ne-am obișnuit să credem că succesul înseamnă să-l lași pe celălalt în urmă, să fii „mai sus” decât el, și am ajuns să vedem în fiecare om un rival, un concurent, cineva care vrea să ne ia ce e al nostru. Dar adevărul e că nu ne-a pus nimeni în ringul ăsta, ci ne-am urcat singuri pentru că am crezut o minciună care ne mănâncă zilele și ne usucă sufletul.
Concurența asta despre care vorbesc toți de parcă ar fi sfântă este, în realitate, o greșeală uriașă de gândire. Ni se spune că e naturală, că așa e natura umană, dar eu îți spun că natura umană e despre a strânge mâna cuiva atunci când îi e greu, nu despre a-i pune piedică. Am ajuns să ne batem între noi pentru orice, de la locul de parcare din fața blocului până la cine e mai apreciat de șef la serviciu. Ne-am obișnuit cu ideea că e absolut normal ca unii să piardă totul pentru ca alții să câștige, de parcă viața ar fi un bilet de loterie unde majoritatea trebuie să rămână cu buza umflată. Dar ce fel de lume e aia în care bucuria mea se hrănește din eșecul tău? Nu e nimic firesc în asta, e doar o mentalitate strâmbă care ne face să trăim cu frica-n sân că mâine am putea fi noi cei care rămân pe dinafară.
Dacă te uiți un pic mai sus, la jocurile alea mari de putere pe care le fac statele, o să vezi exact aceeași mizerie, dar la o scară care ne afectează pe toți, chiar dacă nu ne dăm seama imediat. Tot ce auzi tu la televizor despre geopolitică și strategii nu e altceva decât o bătaie sălbatică între țări pentru resurse. Statele se comportă ca niște vecini care se invidiază și vor să aibă totul: gazul, petrolul, pământul roditor, tot. În această concurență nebună, se ajunge ca unele țări să fie putred de bogate exact pentru că au reușit să sărăcească alte popoare, luându-le bogățiile și lăsându-le în urmă cu nimic. Este un principiu greșit care ne spune că prosperitatea unei nații trebuie să vină din înfrângerea alteia. Din cauza acestei lupte pentru resurse apar războaiele care ne sperie pe toți, acele conflicte unde tinerii sunt trimiși să moară pentru interesele unor oameni care nu s-au săturat niciodată de adunat bogății.
Acest model de gândire, că trebuie să fim mai tari decât alții, s-a infiltrat în tot ce facem. Unii oameni încearcă tot timpul să se ridice pe seama sărăcirii altora, crezând că dacă adună mormane de bani în timp ce restul se chinuie de pe o zi pe alta, au reușit în viață. Societatea ne prezintă treaba asta ca fiind ceva demn de urmat, dar în realitate e o otravă care distruge comunitățile. Din acceptarea asta tăcută a concurenței ca fiind legea supremă apar toate necazurile: ura, invidia, stresul de a nu fi destul de bun și frica de viitor. Ne simțim singuri într-o lume plină de oameni, tocmai pentru că i-am transformat pe toți în adversari.
Este nevoie de o schimbare atât de mare încât să ne facă să privim lumea cu alți ochi. Avem nevoie de o mișcare a sufletului care să înlocuiască, încet și pașnic, această concurență distrugătoare cu mentalitatea cooperării. Să înțelegem că, dacă ne dăm mâna și punem mințile la un loc, putem avea toți tot ce ne trebuie, fără să ne mai scoatem ochii unii altora. Cooperarea este singura care aduce beneficii reale pentru toată lumea, nu doar pentru câțiva norocoși sau agresivi. Ea trebuie să se vadă peste tot, de la cum ne ajutăm vecinii la cum țările lumii aleg să împartă resursele pământului ca frații, nu ca dușmanii.
Abia când acest gând va deveni legea inimii noastre, omenirea va trece la următorul prag al civilizației. Imaginează-ți cum ar fi să trăiești într-o lume fără războaie, unde niciun părinte nu trebuie să se teamă că își va trimite copilul pe front. O lume fără sărăcia aia care îți rupe inima, pentru că toți am înțeles că pământul are destule pentru toți dacă nu suntem lacomi. Va fi o lume în care toate țările vor prospera împreună, nu una împotriva celeilalte. Poate pare greu de crezut, dar această lume e la un gând distanță. Și fiecare om, chiar și tu, poate ajuta ca acest vis să devină realitate.
Tu poți contribui la schimbarea asta globală pur și simplu prin felul în care alegi să gândești și să vorbești. Nu trebuie să fii la conducere ca să pornești un val. Fiecare dintre noi poate trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării mentalității. Putem face ca principiul cooperării să devină legea întregii lumi, arătând prin exemplul nostru că ajutorul oferit de bunăvoie e mult mai prețios decât orice câștig obținut prin forță sau viclenie. Tu sigur nu vrei războaie și sărăcie. Nimeni nu-și dorește să trăiască în teroare sau în lipsuri. Dar trebuie să înțelegem că aceste orori sunt rezultatul direct al concurenței între state, al acelei goane nesăbuite după resurse, goană care calcă peste cadavre.
Chiar dacă simți că ești un om obișnuit și că nu ai cum să oprești marile decizii politice, adevărul e că tu ai o putere secretă. Există o cale prin care poți ajuta la construirea unei lumi fără conflicte. Fă în așa fel încât tot mai mulți oameni din jurul tău să priceapă de ce cooperarea e calea cea bună. Vorbește cu ei, explică-le că lupta asta continuă ne face rău tuturor. Atunci când masa mare de oameni simpli, de pretutindeni, își va schimba mentalitatea, politicienii care conduc cele mai puternice state vor afla. Ei sunt ca niște umbre care se mișcă după cum bate lumina gândurilor noastre. Dacă poporul nu mai vrea concurență și ură, ei vor fi obligați să-și modifice acțiunile.
Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce cred oamenii, pentru că au nevoie de susținerea noastră. Dacă toți oamenii simpli sunt convinși că principiul cooperării e singura soluție și că ideea de concurență e ceva greșit, atunci și conducătorii vor renunța la lupta pentru resurse și vor înlocui principiul concurenței cu cel al colaborării. Și astfel, în mod pașnic și sigur, vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia. Totul pornește de la mine, de la tine și de la refuzul nostru de a mai vedea viața ca pe o bătaie pe resurse. Putem schimba viitorul planetei pur și simplu alegând să fim buni și să cooperăm, transformând această lume într-o casă primitoare pentru toți.
Autor: Claudiu Neacșu
