Să fim realiști. Când vine vorba de a nu mai cunoaște niciodată sărăcia și de o lume în care toată lumea este bogată, sau cel puțin are ceea ce îi trebuie pentru a trăi bine și a fi stabilă financiar, unii oameni bogați și super-bogați nu clipesc din ochi. Reacția lor instinctivă este că acest lucru înseamnă pentru ei că vor pierde ceva, că trebuie să-și ia banii și să-i dea altora, că este o egalizare. Aceasta este o reacție instinctivă și rezonabil de umană de a proteja ceea ce ai câștigat. Cu toate acestea, este o abordare greșită, neîntemeiată și lipsită de viziune asupra capitalului, societății și existenței. Totuși, este în interesul absolut, imparțial și practic al oamenilor bogați ca toți ceilalți să fie bogați și ca sărăcia să nu mai existe niciodată. Nu e o chestiune de morală sau de caritate, ci de calcul economic inteligent și de supraviețuire.
Să luăm cel mai convingător și cel mai puțin discutabil argument dintre toate, cel mai simplu de înțeles, de perceput, de simțit și cel mai istoric și urgent: securitatea și stabilitatea. Un om bogat, care deține case, afaceri, proprietăți și active, nu este interesat de nimic altceva decât de profit, cu excepția unui singur lucru. El are nevoie de ordine. Are nevoie ca legea să fie respectată, străzile să fie sigure, angajații săi să vină la muncă și proprietatea sa privată să rămână privată. Dar ce se întâmplă când ai o populație uriașă care nu are nimic de pierdut? Sărăcia extremă nu generează doar tristețe. Ea generează disperare, furie și, inevitabil, chiar mai tragic, violență și criminalitate. Este o bombă cu ceas a unei dinamici sociale care există fără pauză. Indiferent cât de înalte sunt gardurile din jurul apartamentelor de lux, indiferent câte gărzi de corp sunt angajate, nu există siguranță într-o mare de sărăcie. Revoltele și nesupunerea civilă, creșterea ratei criminalității împotriva celor vulnerabili, toate acestea scad valoarea proprietăților, destabilizează piețele și chiar amenință fizic pe cei din vârf. Pentru cei din top, care au puterea de a asigura eliminarea sărăciei, existența sărăciei nu este o cheltuială, ci o poliță de asigurare pe termen lung pentru protejarea averii lor. În cele din urmă, stabilitatea socială are un cost, iar acel cost este prosperitatea generală.
Să discutăm despre capitalism. Capitalismul are nevoie de consumatori. Este imposibil să produci la scară largă fără o bază stabilă de cumpărători. Milioanele de oameni care trăiesc în sărăcie nu sunt consumatori, ci o cheltuială socială și o piață irosită. Imaginează-ți o companie care produce telefoane mobile, automobile și chiar alimente de calitate. Câți consumatori pierde acea companie doar pentru că miliarde de oameni nu au bani? Dacă putem ridica nivelul de trai printr-o serie de reforme practice (educație, venit universal de bază, asistență medicală), atunci aceste sute de milioane de oameni devin o piață nouă, stabilă și gata de utilizare. Ei vor cumpăra mai mult decât produsele de bază. Vor cumpăra produse și servicii mai bune și vor investi mai mult în educație. Aceasta reprezintă o creștere economică exponențial mai bună, bazată pe cererea reală. Profitul potențial pe care corporațiile l-ar putea obține pe o piață globală recent extinsă, plină de consumatori educați și din clasa de mijloc, depășește cu mult „cheltuielile” inițiale pentru eforturile de eradicare a sărăciei. Menținerea oamenilor în sărăcie este cea mai mare risipă macroeconomică.
Un alt argument, care a devenit foarte relevant în ultimii ani, este sănătatea globală. Microbii nu țin cont de granițe sau conturi bancare. O boală infecțioasă care apare într-un cartier sărac, cu obiceiuri de igienă precare și acces zero la servicii medicale, poate deveni rapid o pandemie globală care blochează economia internațională și devine o amenințare directă pentru miliardari. Un om bogat își poate permite cel mai luxos spital privat, dar când întreaga societate se prăbușește sub greutatea unei epidemii, niciun sistem privat nu îl poate proteja în totalitate. Cea mai bună medicină preventivă la scară globală este eliminarea sărăciei. Prin urmare, furnizarea de sisteme de sănătate publică de calitate, sisteme de canalizare și educație sanitară în toate colțurile lumii nu este doar un gest moral, ci și o măsură preventivă eficientă pentru toate persoanele bogate.
Să ne gândim la talent și inovare. Într-o economie bazată pe cunoaștere, inteligența umană, și nu petrolul, este cea mai importantă resursă. Gândește-te doar câți viitori antreprenori miliardari, oameni de știință câștigători ai premiului Nobel și programatori miliardari sunt în prezent casieri, făcând minuni la casa de marcat, sau cetățeni cu trei locuri de muncă și care abia reușesc să-și plătească chiria? Orice sistem care irosește efectiv milioane de minți inteligente este un sistem care lucrează împotriva sa. Dacă suntem cu toții în aceeași barcă (și suntem), atunci bogații care dețin mari corporații care se bazează pe inovare constantă ar trebui să susțină educația universală de calitate și egalitatea de șanse. Ei au nevoie de acel rezervor uriaș, încă neexploatat, pentru a menține ritmul dezvoltării. O populație educată și sigură din punct de vedere financiar oferă un teren fertil pentru invenții care pot fi produse și, ulterior, monetizate de corporații mai mari.
Sărăcia extremă subminează încrederea în sistemele politice și economice care asigură acumularea de bogăție. Când nivelurile de inegalitate sunt atât de ridicate, meritocrația nu mai poate fi o variantă plauzibilă. În schimb, apare un sistem manipulat. Acest lucru favorizează populismul și extremismul, chiar și tendințele anticapitaliste care pun indirect în pericol libertățile socioeconomice ale celor bogați. Astfel, prosperitatea generalizată, inclusiv o plasă de siguranță socială acceptabilă, este singura modalitate de a convinge masele că sistemul capitalist este legitim și durabil. Este un preț mic de plătit pentru a obține coeziune socială și stabilitate economică.
Nu în ultimul rând, mai este și calitatea vieții personale și moștenirea pe care o lași în urmă. Ce înseamnă cu adevărat să fii bogat dacă trebuie să trăiești într-un oraș poluat, asediat de sărăcie, criminalitate și tensiuni sociale, mereu cu un ochi pe alarmă? Banii nu pot cumpăra aer curat, o atmosferă relaxată în comunitate sau un sentiment de siguranță autentică. O lume fără sărăcie înseamnă orașe mai curate, parcuri mai sigure, mai multă artă și cultură și, în general, un mediu mult mai plăcut și fără stres pentru toată lumea, inclusiv pentru cei foarte bogați. În ceea ce privește moștenirea, a lăsa în urmă o afacere care a adus mulți bani într-o lume în care majoritatea oamenilor au suferit este o moștenire mult mai puțin onorabilă decât a face parte din generația care a rezolvat problema sărăciei. Adevărata putere nu constă în cât de mult poți acumula, ci în cât de mult poți transforma în mod pozitiv lumea din jurul tău. Aceasta este o moștenire care merită protejată.
Crearea unei lumi în care sărăcia nu mai există nu este o misiune divină sau caritabilă pe care bogații trebuie să o îndeplinească, deși există un astfel de impuls. Crearea unei lumi în care sărăcia nu mai există are la bază un interes personal iluminat. Este o ecuație bazată pe risc, profit și sustenabilitate. Sărăcia este costisitoare, pune viața în pericol și creează un peisaj economic instabil și degradat. Prosperitatea universală există ca cel mai mare motor al creșterii economice, cea mai bună opțiune pentru sănătatea publică și cel mai bun mijloc de a promova stabilitatea socială și respectul pentru proprietatea privată. Bogații nu au nevoie de săraci pentru a se simți bogați. Ei au nevoie de stabilitate și prosperitate pentru ei înșiși, astfel încât averea lor să poată fi protejată și extinsă într-o atmosferă relativ sigură. Este timpul ca bogații să înceteze să mai gândească în termeni instinctivi și să înceapă să accepte această realitate implacabilă. Nu este nimic rău în a deveni campionul unei lumi în care sărăcia nu mai există. Nu este o utopie, ci o afacere bună.
Autor: Claudiu Neacșu
