A vrea să trăiești bine nu este un păcat intenționat. Este o lege nescrisă, veche ca și timpul. Și fiecare om încearcă în felul său să o îndeplinească. Unii prin muncă, alții prin viclenie, alții prin tăcere, alții prin strigăte. Unii aleg calea lungă și dreaptă, alții pe cea scurtă și strâmbă. Dar scopul este același: să trăiască bine.
Problema este că nu mai știm ce înseamnă „bine”. Pentru unii, pacea este ceea ce înseamnă. Pentru alții, dominarea. Pentru unii, iubirea. Pentru alții, manipularea. Pentru unii, binele este o locuință modestă, cu liniște în interior. Pentru alții, o vilă imensă și un cont bancar inaccesibil. Ceea ce numim acum „bine” este împletit cu prea multe dorințe care nu au legătură cu fericirea.
Oamenii vor să trăiască bine și totuși trăiesc mizerabil. Oamenii trăiesc mizerabil pentru a se lupta, pentru a se compara, pentru a se enerva. Oamenii se urăsc reciproc pentru că toți vor același lucru. Nimeni nu mai vrea să-și ia timp pentru a trăi frumos, pentru că toți sunt ocupați să trăiască repede. Lumea este plină de oameni epuizați de ambițiile lor.
A trăi bine a devenit o competiție. Cine are mai mult, cine este mai fericit, cine a ajuns mai departe, cine postează mai des. Este o febră constantă a imaginii. Nu mai contează cum trăiești, ci cum pari că trăiești. Oamenii și-au consumat viețile jucând roluri. Și, în mod ironic, cu cât încearcă mai mult să arate că trăiesc bine, cu atât trăiesc mai rău.
Pentru că, deși a trăi bine este ceva natural, nimeni nu vrea să sufere, să fie privat de ceva sau umilit. Dar când a trăi bine depinde de altcineva și de modul în care trăiește acesta în comparație cu tine, este o sclavie. Ești legat de o cursă fără sfârșit în care nu există câștigători. Întotdeauna va exista cineva care are mai mult și cineva care pare mai fericit. Cineva care este mai împlinit.
Unii cred că a trăi bine înseamnă a avea bani. Alții cred că înseamnă a avea libertate. Dar niciuna dintre aceste lucruri nu înseamnă pace în sine. Banii cumpără confort, dar nu și liniște sufletească. Libertatea poate fi eliberatoare, dar și paralizantă dacă nu știi ce să faci cu ea.
Oamenii sunt ființe care vor să trăiască bine, dar trăiesc prost făcând asta. Trăiesc prost încercând să descopere ce îi va face cei mai fericiți, când de multe ori asta le aduce exact opusul: stres, invidie, frustrare, singurătate. Trăind bine, li se neagă ceea ce este deja bun.
A trăi bine nu înseamnă a avea totul, ci a ști să te bucuri de ceea ce ai. Dar aceasta pare a fi o înțelepciune greșită, specifică vremurilor apuse. Lumea contemporană vrea excesul: totul din belșug, totul repede, totul acum. Și, în mod ironic, cu cât obțin mai mult, cu atât simt mai puțin.
A trăi bine a devenit ceva ce se vinde. Ni se promovează prin reclame, aplicații, diete și cărți motivaționale. Ni se spune cum să găsim fericirea, cum să ne iubim pe noi înșine și cum să ne vindecăm. Lumea este plină de „specialiști” în a trăi, dar confuzi în privința vieții în sine: nimeni nu-ți spune că a trăi bine nu este ceva ce poți cumpăra, ci ceva ce experimentezi.
Oamenii sunt ființe ciudate. Se plâng de ceea ce le oferă viața, dar când li se oferă o oportunitate de pace, se mulțumesc cu plictiseala. Vor iubire, dar fug de vulnerabilitate. Vor sinceritate, dar se supără când li se spune că doare. Vor libertate, dar se simt pierduți în ea. De fapt, oamenii nu știu ce vor, dar știu cu siguranță că nu vor să se simtă rău.
Și au dreptate. Pentru că, în ciuda tuturor contradicțiilor, este firesc să vrei să trăiești bine. Este instinctul de conservare, dar și de sens. Fiecare persoană are în sine dorința de a trăi frumos, curat și respectuos. Doar că drumul spre bine trece adesea prin greșeli.
A trăi bine nu înseamnă a evita răul, ci a învăța din el. Nu înseamnă a scăpa de probleme, ci a ști cum să le faci față. Nu înseamnă a aduna lucruri, ci a aduna sens. Dar acestea sunt lucruri pe care le învățăm târziu în viață, după ce ne-am lovit capul de toate zidurile posibile.
Dacă oamenii ar putea învăța ce înseamnă „bine” după ce lasă în urmă tot ceea ce credeau că este important, dar care le-a făcut rău, numai când sunt singuri cu ei înșiși, numai când pacea nu este o marfă, ci o necesitate, numai când își dau seama că nu este vorba de zgomot, ci de tăcerea confortabilă de a putea spune „Sunt bine aici”.
Dacă ar fi așa…
Dar, până atunci, cu toții credem în iluzia că binele trebuie atins, că se află undeva departe și mult mai luminos în viitor, și, făcând asta, uităm cum să trăim în prezent, zi de zi, și ne spunem mereu că „de mâine” vom face mai bine. Dar mâine se transformă în azi, care se transformă într-o altă presupunere.
Poate că adevărata abilitate în viață este reevaluarea constantă a ceea ce înseamnă „a trăi bine”. Pentru că viața nu se oprește și binele nu stagnează la 20, 40 sau 70 de ani. Ceea ce părea un succes la o anumită vârstă se poate transforma astăzi într-o povară, iar ceea ce părea banal ieri poate aduce fericire astăzi.
Există oameni care trăiesc modest, dar fericiți, pentru că nu își complică viața cu așteptări inutile. Ei beau cafeaua fără să numere caloriile și iubesc fără să analizeze fiecare gest, în loc să muncească fără să zâmbească. Nu pentru că sunt ignoranți, ci pentru că au învățat de-a lungul timpului să nu se lupte cu viața.
A trăi bine înseamnă, probabil, a învăța să nu te opui, să nu te opui lucrurilor așa cum sunt. Lumea este plină de oameni nefericiți, nu pentru că lucrurile le-au mers prost, ci pentru că refuză să accepte realitatea, trăiesc vieți iluzorii, în stări de frustrare, comparându-se constant.
Dar bunătatea nu vine din revoltă, ci din echilibru, nu din fugă, ci din învățarea modului de a te acomoda, nu din țipete, ci din moderare uneori, din reținere. Uneori, cel mai greu lucru în viață este să fii capabil să stai nemișcat.
Însă societatea contemporană face totul mai greu decât ar trebui să fie. Ne arată că succesul, lăcomia și puterea sunt semne ale unei vieți bune, dar nu vorbește niciodată despre pace, umilință sau mulțumire. Niciuna dintre aceste calități nu se vinde. Când a fost ultima dată când cineva a organizat o campanie pentru pace?
Totuși, pacea este bună, probabil unul dintre cele mai confortabile luxuri pe care le poate avea cineva. Când nu mai ai nimic de dovedit nici lumii, nici ție însuți, atunci ai trăit cu adevărat bine.
Oamenii sunt ființe care vor să trăiască bine, dar adesea își complică călătoria prin certuri, rănindu-se reciproc din mândrie și pierzând timpul certându-se pentru lucruri mărunte. Trăirea bine se pierde în absurditate, iar când își dau seama, este prea târziu.
Dar chiar și așa, dorința de a trăi bine este o urmărire nobilă, pentru că este ceea ce ne face umani, ceea ce ne scoate din pat dimineața și ne face să luptăm, căci sensul este viața. Fără el, viața ar fi o corvoadă zilnică.
Iar dorința de a trăi bine nu este egoism, ci datorie, pentru că cel care a trăit bine, în toate sensurile cuvântului, devine un om care nu face rău. Când cineva se simte bine în propria piele, nu mai are nevoie de răzbunare, invidie sau minciuni. O lume în care toată lumea trăiește bine ar fi, în mod inerent, pașnică.
Dar până atunci avem multe de învățat în ceea ce privește ceea ce înseamnă „bine”, nu în termeni de bunuri materiale, statut social sau realizări, ci poate mai degrabă modul în care ne bem cafeaua de dimineață, observând liniștea cu care ne întoarcem acasă seara, când ne culcăm cu gândul că suntem împăcați cu noi înșine.
A trăi bine înseamnă, până la urmă, a trăi curat, cu mai puține minciuni, mai puțină invidie și mai puțină ură, cu mai multă apreciere pentru lucrurile mărunte, pentru că acolo se află adevărata valoare.
Da, oamenii sunt ființe care vor să trăiască bine. Au dreptate, doar că uneori trebuie să treacă mai întâi prin tot răul din lume înainte de a realiza ce înseamnă de fapt binele pentru ei.
Autor: Claudiu Neacșu
