Te-ai întrebat vreodată, într-o duminică, ce se întâmplă cu adevărat în spatele gardurilor înalte, din fier forjat sau beton, pe care le vedem la vilele mari din periferia orașului? Le vedem, luăm autobuzul și le privim cu un nod în gât, visând la cât de bună trebuie să fie viața celor care locuiesc în aceste locuri. Ne imaginăm că dorm pe pături din puf de gâscă, că mănâncă numai cele mai bune mâncăruri și că nu au absolut nimic de care să-și facă griji. Dar adevărul este că, oricât de mult confort ar avea acești oameni, oricât de mulți bani ar avea și oricât ar simți că au lumea la picioarele lor, acești oameni bogați au o mare problemă care îi macină, ceva care îi împiedică să doarmă liniștiți, în ciuda tuturor acestor conforturi. Marea problemă, lucrul care îi macină și îi îngrijorează în adâncul sufletului este NOI, restul societății, cei care ne chinuim zi de zi. Pentru că ei știu foarte bine că lumea este împărțită în mod nedrept. Și se îngrijorează, se îngrijorează cu adevărat că într-o zi toată frustrarea și tristețea celor mulți vor exploda. Se tem de ziua în care cei mulți nu vor mai putea suporta și, într-o frenezie oarbă, vor începe mișcări de violență care le vor distruge palatele și le vor reduce averile la praf.
Este o poveste veche. Dacă îl întrebi pe bunicul tău sau dacă citești puțin despre ce se întâmplă în alte părți ale lumii, vei vedea că istoria este plină de momente ca acestea. Când un om nu are cu ce să-și întrețină copiii, când vede că poate munci zi și noapte și tot nu are bani pentru chirie, nici pentru medicamente, când vede că oamenii își risipesc banii pe tot felul de prostii, ceva se rupe în el. Nu din răutate, ci din disperare. Și această disperare este ca jarul de sub un morman de fân. Nu vezi nimic, dar arde, iar la prima rafală de vânt se transformă într-un incendiu pe care nu-l poți opri. Bogații simt mirosul acestui fum, chiar dacă se prefac că nu-l simt. De aceea au instalat camere de supraveghere peste tot, de aceea au firme de securitate, de aceea construiesc buncăre și se mută în zone unde nu poate intra oricine. Dar nu există cameră de supraveghere și nici zid suficient de înalt dacă mulțimea de oameni de afară decide că nu mai poate suporta.
Acest război tăcut al celor care au totul împotriva celor care nu au nimic este o boală care distruge întreaga umanitate. De aceea există atât de multă ură pe internet, de aceea ne certăm între noi și de aceea lumea pare întotdeauna un loc nesigur. Cei puternici încearcă să rezolve problema prin forță brută și izolare. Ei cred că, dacă se ascund mai bine, într-o zi această boală va dispărea. Este ca și cum ai spune unei oale sub presiune să tacă, acoperind capacul cu mâna. Mai devreme sau mai târziu, oala sub presiune explodează și provoacă haos. Cei puternici nu realizează că greșesc când cred că își pot cumpăra siguranța prin ziduri mai groase. Siguranța nu stă în ziduri, ci în echilibru. Soluția stă în puterea și banii lor, dar se pare că refuză cu încăpățânare să o vadă, chiar dacă este evidentă.
Răspunsul este atât de simplu încât te face să te simți ridicol dacă te gândești la el. Pentru ca bogații să scape de această teamă și să-și protejeze cu adevărat tot ce au, trebuie să o facă în așa fel încât să nu mai rămână oameni săraci. Sună ca o poveste pentru copii, dar aceasta este de fapt cea mai pragmatică soluție pe care o au. Gândește-te doar: dacă vecinul tău este bine, dacă are o casă frumoasă, este bine hrănit, copiii lui merg la școală, de ce ar veni să-ți spargă geamul? De ce ar veni să distrugă ceva când are ceva de pierdut? Un om prosper este un om liniștit. Un om cu un nivel de trai decent nu vrea revoluție. Nu vrea scandal, nu vrea violență. Vrea pace, pentru că pacea îi păstrează micul său statut de om bogat. Dacă toată lumea este prosperă, dacă toată lumea are ce mânca, atunci acest lucru va elimina cauza principală a violenței.
Acest lucru ar însemna o regândire totală a modului în care bogații privesc lumea. În loc să încerce să găsească modalități de a stoarce încă un miliard de la oamenii care lucrează pentru ei, ar trebui să încerce să găsească modalități de a redistribui bogăția către toți oamenii. Nu este vorba despre a da pomană, pentru că nimeni nu vrea să stea cu mâna întinsă. Este vorba despre a se asigura că oamenii primesc un salariu echitabil pentru munca pe care o depun, că există oportunități reale pentru ca toată lumea să progreseze, că sănătatea și educația sunt garantate pentru toți oamenii. Iar dacă bogații și-ar cheltui banii nu pe acțiuni și iahturi, ci i-ar investi în oameni, ar vedea imediat rezultatele. Oamenii nu ar mai fi frustrați, nu ar mai avea nevoie să găsească un țap ispășitor și nu ar mai trebui să țină mâinile strânse în buzunare când văd o mașină puțin prea ostentativă.
Când nimeni nu cere nimic de la nimeni, nu mai există invidia urâtă care strică totul. Nu mai există dorința de a sabota ceea ce face altcineva. Bogații pot merge din nou pe stradă fără să fie urmăriți cu privirea. Copiii lor pot fi crescuți într-o lume normală, în loc să trăiască într-o cușcă aurită. Este o primă de asigurare, care nu se plătește unei companii, ci societății. Și este cea mai bună asigurare, deoarece se plătește prin acceptarea bunăstării vecinului tău. La urma urmei, este mult mai ieftin și mai rezonabil să ridici calitatea vieții tuturor decât să plătești o armată de paznici pentru a te proteja de o mulțime disperată.
Imaginează-ți o lume în care știrile nu ar fi pline de relatări despre hoți, bătăi și revolte. Imaginează-ți că toată energia pe care oamenii trebuie să o consume pentru a rămâne în viață sau pentru a crea probleme ar fi consumată în direcția realizării de lucruri frumoase, a construirii de dispozitive utile și a trăirii bine. Cei bogați ar fi primii care ar beneficia de această nouă ordine. Afacerile lor ar merge și mai bine. Cei bogați tind să cheltuiască mai mult și sunt mai creativi. Ar fi un cerc virtuos, care se învârte în permanență. În loc să stea acolo îngrijorați că istoria se apropie de sfârșit, ar putea să se bucure de satisfacția de a fi generația care a pus capăt luptei de clasă.
Problema este că majoritatea dintre ei sunt orbiți de lăcomie sau de o aroganță care îi face să se simtă de neatins. Ei presupun că așa trebuie să fie oamenii săraci. Ei presupun că așa a fost întotdeauna și așa va fi întotdeauna. Nimic din ceea ce se bazează pe suferința multora nu a durat veșnic. În cele din urmă, totul se destramă. Dacă bogații ar fi inteligenți, ar realiza că există două opțiuni. Una este să continue în acest fel, stoarcând până la ultima picătură pe toți cei de sub ei, construind fortificații din ce în ce mai înalte, până când într-o zi totul va exploda. A doua este să restructureze lumea, să deblocheze o parte din bogăție și să se asigure că fiecare persoană poate avea acces la cel puțin o anumită măsură de prosperitate. Numai atunci vor fi siguri de bogăția lor în viitor. Numai atunci vor putea spera măcar la un viitor pașnic.
Odată ce oamenii sunt prosperi, problema dispare. Două cuvinte scurte pentru a spune adevărul. Nu mai este nevoie de măsuri draconice, nu mai este nevoie de închisori pline, nu mai este nevoie de frică. Prosperitatea este cel mai bun paznic care există. Un om mulțumit este un om care va respecta proprietatea altora, deoarece are propria sa proprietate. Un om care vede un viitor pentru copiii săi este un om care dorește să protejeze lumea. Toate acestea sunt lucruri de bun simț pe care le-am pierdut de-a lungul anilor, dar pe care trebuie să le redescoperim rapid.
Bogătașii acestei lumi ar trebui să se așeze cu toții la o masă mare și să spună: „Uitați, nu mai putem continua așa.” Nimeni nu ar trebui să stea acolo plângând în hohote. Totul este posibil. Ei au toate instrumentele necesare pentru a face acest lucru. Avem tehnologia, avem suficientă hrană, avem terenul necesar pentru a produce hrană pentru toată lumea. Singurul lucru care lipsește este dorința lor de a sacrifica o mică parte din puterea lor totală pentru a asigura securitatea pentru totdeauna. Dacă s-ar uni cu toții pentru acest singur scop, în câțiva ani nu ar mai exista sărăcie. Umbra neagră care planează asupra fericirii lor în timp ce sărbătoresc bucuria de a fi bogați ar dispărea. Ar fi ca și cum cineva ar ridica o ceață densă de pe fața pământului și am vedea cu toții, în sfârșit, că putem trăi cu toții sub același soare fără să ne luptăm între noi.
Este o tragedie să se prefere războiul în locul păcii doar pentru că oamenii se tem că, dacă alții au mai mult, ei vor avea mai puțin. Dar bogăția nu este o plăcintă care devine mai mică pe măsură ce mai mulți oameni o împart. Bogăția este o grădină. Cu cât mai mulți oameni lucrează în ea, cu atât mai mult produce pentru toată lumea. O lume în care toată lumea câștigă produce mai multă bogăție decât una în care toată lumea se luptă pentru firimituri. Cei bogați ar fi bogați într-un mod mai sănătos.
Așadar, când citești despre ultimul scandal sau revoltă violentă undeva în lume, să știi că acesta este simptomul bolii. Este doar modul în care viața arată cu degetul celui de sus și spune că lucrurile nu pot continua așa. Sper că cei care dețin puterea se vor trezi la timp. Că vor realiza că singura cale spre salvare, singura șansă pentru pace este să ridice pe toată lumea la același nivel de respect și confort. Când ultimul sărac va deveni un om de succes, abia atunci cei bogați se vor putea felicita și vor putea spune că au totul. Până atunci, chiar și cu miliarde de dolari, ei vor rămâne niște oameni speriați, ascunși în spatele zidurilor placate cu aur, așteptând cu anxietate ce le va aduce ziua de mâine.
Este timpul pentru o nouă viziune, o viziune a oamenilor, nu o viziune a profitului cu orice preț. Profitul cu orice preț ne-a adus în acest punct, într-o lume care este o bombă cu ceas pe punctul de a exploda. Profitul bazat pe umanitate, profitul împărțit între toți cei care au suportat greul, este singurul profit care poate construi un viitor. Cei care dețin bogăția au acum șansa istorică de a clădi cea mai mare realizare din istorie. De a fi cei care salvează umanitatea de furia sa. Este o sarcină dificilă, dar este singura sarcină care trebuie îndeplinită. După ce elimini sărăcia, elimini frica. Ce ar putea fi mai frumos decât o lume în care nimeni nu se teme de nimeni?
Acesta este adevărul, oricât am dori să-l ascundem. Fără dreptate, nu poate exista pace. Fără prosperitate pentru toți, nu poate exista securitate. Cei bogați trebuie să învețe această lecție mai întâi, pentru că ei au cel mai mult de pierdut. Dacă ei fac acest prim pas către o lume dreaptă, vor fi sărbătoriți de istorie ca fiind cei mai înțelepți conducători pe care i-a avut vreodată pământul. Dacă nu, istoria își va lua tributul, oricât de dureros ar fi, până când, în cele din urmă, zidurile lor nu vor mai rezista poverii nedreptății. Alegerea le aparține, dar clepsidra aproape că s-a golit de nisip. Ei trebuie să creeze o lume fără sărăcie, pentru ca, în cele din urmă, să poată trăi.
Autor: Claudiu Neacșu
