Simțim mereu nevoia să ne strângem pumnii chiar și atunci când nu ne atacă nimeni. Oare de ce? E o stare ciudată care s-a lăsat peste noi toți, un fel de ceață invizibilă care ne face să privim lumea nu ca pe o grădină în care avem loc cu toții, ci ca pe o masă cu prea puține scaune unde trebuie să ne îmbrâncim ca să apucăm un loc. Mi-am dat seama, gândindu-mă la viața ta și la a mea, că am ajuns să ne purtăm de parcă am fi mereu în gardă, gata să parăm o lovitură sau să dăm una, doar pentru că cineva, undeva, ne-a șoptit la ureche că dacă nu ești primul, nu ești nimic.
Trăim într-o lume unde rivalitatea a devenit la fel de obișnuită ca aerul pe care îl tragem în piept, o lume unde ni se spune de dimineață până seara că trebuie să fim mai buni, mai rapizi și mai descurcăreți decât cel de lângă noi. Această întrecere permanentă a ajuns să fie prezentă peste tot, în cele mai mici gesturi ale noastre. O simți când ești la rând la magazin și cineva încearcă să se bage în față, o simți la serviciu când un coleg îți fură ideea ca să pară el mai grozav în fața șefului, o simți chiar și în familie când începem să ne lăudăm cu cine are televizorul mai mare sau cine a pus mai multe borcane de murături. Indivizii au început să se vadă precum niște dușmani de ocazie, convinși că dacă vecinului îi merge bine, înseamnă automat că lor le merge rău.
Partea cea mai tristă este că aproape toți oamenii au lăsat să le intre în minte ideea asta strâmbă că este absolut în regulă ca unii să piardă, iar alții să câștige. Am ajuns să privim eșecul altuia ca pe o treaptă necesară pentru succesul nostru, de parca fericirea ar fi o porție limitată de mâncare și, dacă eu mănânc pe săturate, tu trebuie neapărat să rămâi flămând. Această viziune este văzută de societate precum un fenomen real și firesc, ceva natural ce ține de legile firii, exact ca ploaia sau ca succesiunea anotimpurilor. Dar vreau să-ți spun ceva ce s-ar putea să te mire: această gândire este complet greșită și este cea mai mare capcană în care am căzut vreodată ca specie.
Nu e nimic natural în a ne dori să-l vedem pe celălalt la pământ doar ca să ne simțim noi mai înalți. Dacă te uiți cu atenție la cum funcționează lucrurile cu adevărat, o să vezi că această rivalitate permanentă nu ne-a adus niciodată liniștea, ci doar o oboseală cronică a sufletului. Dacă ridici un pic privirea de la casa ta, de la strada ta și te uiți la ce fac marile puteri ale lumii, o să observi că se întâmplă exact același lucru, dar la o scară care ne sperie pe toți. Statele se comportă exact ca niște vecini arțăgoși care nu se mai satură niciodată. Dinamica aceasta a lumii mari, despre care auzi la știri sub nume grele, are la bază lupta statelor pentru resurse. Este, de fapt, o rivalitate între țări care se bat pe petrol, pe gaze, pe pământuri roditoare sau pe influență, de parca pământul acesta nu ar fi destul de darnic pentru toți.
În această bătălie fără sfârșit între granițe, se ajunge la situația dureroasă în care unele state prosperă în mod exagerat, clădesc orașe de sticlă și risipesc averi de neimaginat, dar fac asta numai pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte popoare. E ca și cum cineva ar fura apa dintr-o fântână comună ca să-și umple propria piscină, lăsându-i pe ceilalți să moară de sete. Acest principiu eronat, ideea că bogăția mea trebuie să vină din lipsa ta, s-a aplicat și la nivelul nostru, al oamenilor simpli. Vezi oameni care încearcă tot timpul să adune munți de lucruri prosperând pe seama sărăcirii altor oameni, fie că o fac prin înșelăciune, prin nepăsare sau prin lăcomie oarbă. Chiar dacă ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, ca un fel de motor care face lumea să se miște, adevărul este că este o cale greșită care ne duce direct spre prăpastie.
De aici, de la faptul că am acceptat lupta aceasta precum ceva normal, apar toate necazurile care ne macină zilele. De aici vin invidia, stresul, frica de a nu fi destul de bun și, în cele din urmă, acele conflicte mari care ne distrug liniștea. Când acceptăm că e normal să ne batem pe resurse, acceptăm de fapt că e normal să avem războaie. Prin urmare, este nevoie de o schimbare majoră, de o zguduire a întregului fel în care vedem viața. Avem nevoie de o mișcare care să ne schimbe mentalitatea tuturor, să ne curețe gândurile de ideea că trebuie să fim mereu „peste” cineva.
Trebuie să înlocuim această frică de celălalt, în mod pașnic și cu multă răbdare, cu mentalitatea că sprijinul reciproc este mult mai bun pentru toți. Această idee de a ne ajuta trebuie să se manifeste peste tot, de la modul în care împarți o unealtă cu vecinul tău, până la modul în care țările colaborează pentru a proteja planeta. Unirea forțelor nu este un vis pentru oameni slabi, ci este singura cale prin care putem supraviețui cu adevărat. Abia după ce fiecare dintre noi își va însuși această mentalitate, lumea va putea trece la următorul prag al civilizației, adică va deveni o lume unde nu va mai fi nevoie de arme, unde nu vor mai fi conflicte și unde sărăcia va deveni doar o amintire urâtă dintr-un trecut întunecat.
Imaginează-ți, chiar și pentru o secundă, o lume în care toți oamenii vor prospera pentru că în loc să cheltuim miliarde pe bombe, am cheltui acei bani ca să ne facem viața mai ușoară tuturor. O lume în care toate țările vor prospera pentru că în loc să se fure una pe alta, s-ar învăța una pe alta cum să cultive pământul mai bine sau cum să vindece boli. Și să știi că tu, în simplitatea ta, ai o putere uriașă în această transformare. Fiecare om poate contribui la implementarea acestei noi gândiri la nivel mondial, pur și simplu refuzând să mai participe la lupta asta acerbă pentru acaparare de resurse.
Fiecare om poate trimite către ceilalți acest fenomen al schimbării prin felul în care alege să răspundă la o provocare. Când cineva te împinge, tu poți alege să nu împingi înapoi, ci să cauți o cale de înțelegere. Astfel, sprijinul reciproc devine legea cea nouă, nu rivalitatea oarbă. Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei sărăcie nici pentru tine, nici pentru copiii tăi. Nimeni nu-și dorește să vadă ruine sau să simtă foamea. Însă trebuie să fim sinceri cu noi înșine: războaiele și sărăcia sunt rezultatul direct al rivalității între state. Ele apar pentru că aceia care conduc caută mereu noi resurse, dar făcând asta prin sărăcirea altor popoare.
Te simți mic, știu. Te simți ca o frunză în vânt pentru că nu ești tu cel care stă la masa unde se semnează tratatele de pace sau unde se decid prețurile mondiale. Te gândești că nu vei reuși să împiedici mașinăria asta uriașă, fiindcă nu ești la conducerea celor mai puternice state ale lumii. Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta cu adevărat la construirea unei lumi fără aceste orori. Puterea ta nu stă într-un vot dat o dată la câțiva ani, ci în ceea ce sădești în mințile celor din jurul tău în fiecare zi. Fă în așa fel încât alți și alți oameni de lângă tine să înțeleagă de ce întrajutorarea este mult mai bună decât bătălia permanentă.
Vorbește cu prietenii tăi, cu vecinii tăi, cu oamenii pe care îi întâlnești întâmplător și spune-le că nu suntem dușmani. Spune-le că dacă ne ajutăm, avem cu toții mai mult. După ce masa critică de oameni simpli își va schimba mentalitatea, după ce noi toți vom refuza să mai vedem lumea ca pe un ring de box, politicienii care conduc marile puteri vor afla acest lucru. Ei nu sunt niște zei care stau deasupra noastră, ci sunt niște oameni care simt foarte bine încotro bate vântul. Politicienii își ajustează întotdeauna purtarea în funcție de ceea ce gândesc oamenii de rând, pentru că puterea lor depinde de noi.
Dacă noi toți suntem convinși că e mai bună colaborarea și că rivalitatea este ceva rău, politicienii își vor ajusta și ei acțiunile pentru a rămâne în grațiile noastre. Ei vor fi obligați să renunțe la rivalitatea pe resurse și să caute căi de colaborare, pentru că nu vor mai putea vinde ura și frica unei populații care a ales să fie unită. Și astfel, prin puterea gândului tău și al vecinului tău, vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia. Totul pornește de la tine, de la curajul de a spune că nu mai vrei să fii o piesă în jocul lor de-a învingătorii și învinșii. Schimbarea lumii începe în momentul în care tu decizi că e mai frumos să fii un om care ajută, decât un om care se luptă.
Autor: Claudiu Neacșu
