În povestirea „Iubire îmbuteliată” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea), un om de știință, obsedat să creeze iubirea perfectă și veșnică, inventează o licoare care însă are și un efect secundar distructiv.
„Iubire îmbuteliată”
Autor: Claudiu Neacșu
Atmosfera din laborator era sterilă, acesta primind doar luminile reci ale neonului. Însă Easton era obișnuit deja de mult timp cu ceea ce se afla în laborator. Nu îl deranjau nici sticlele și hârtiile împrăștiate peste mese, alături de echipamentele științifice. Îmbrăcat cu un halat de laborator, el stătea aplecat asupra unui microscop, concentrându-se intens la ceea ce avea de făcut.
Undeva mai în fața lui Easton era un ecran de computer care clipea și afișa tot felul de formule complicate din domeniul chimiei.
Timp de câteva clipe, Easton se opri din munca lui. Privi spre fereastra care dădea spre orașul plin de activitate.
– Ce lume…, gândi cu voce tare Easton. Toți își văd de viața lor, fără să-i intereseze ce fac eu aici…
Easton își îndreptă corpul și își strânse mai bine halatul pe el. Privi la fotografia aflată pe masa de lucru, fotografie din care o femeie tânără îl privea și ea și îi zâmbea.
– Nu te-am uitat, Sofia…, șopti Easton ținându-și ochii pe fotografie. Pentru tine este toată această muncă a mea. Pe tine te am mereu în gând.
Cu o umbră de tristețe așternută peste chip, Easton se întoarse la experimentele lui din acea încăpere tăcută.
…
Trecuseră zile întregi în care Easton nu se bărbierise. El dormise pe apucate, astfel că ochii îi erau tot mai obosiți. Însă el nu putea să stea o noapte întreagă și să doarmă. Munca lui era prea importantă.
Easton luă rapid o foaie și începu să noteze pe ea câteva formule.
– Dacă aș putea stabiliza compusul ăsta… Trebuie să existe o rezolvare… Care ar fi acea rezolvare?… Un adjuvant. Da, exact. Un adjuvant…
Privirea lui Easton se fixă pe amestecul din eprubetă. Era un lichid limpede și care, într-un mod fascinant, reușea să capteze lumina rece din laborator. Deosebit de încântat de ceea ce obținuse, Easton zise:
– Te voi numi… Athanasia. Da, e un nume bun pentru dragostea nemuritoare.
Aproape cu venerație, Easton continuă să țină în mâini eprubeta. În ochii lui se putea citi speranța, însoțită de o doză de nebunie.
– Ceea ce este în eprubeta asta… este numai pentru tine, Sofia… Eu și cu tine am fost o singură inimă…
Easton închise ochii, lăsându-se pierdut printre visurile sale cele mai dragi, timp de câteva clipe. Un sunet pornit din unul dintre dispozitivele sale îl readuse rapid în lumea reală, printre sticlele pline cu substanțe chimice.
…
Easton intră în librăria mică, în care Connor, un tânăr destul de timid, aranja câteva cărți pe un raft.
Connor ridică privirea spre Easton și îl privi surprins.
– Domnule Tyler…, spuse Connor. Nu mă așteptam să mă vizitați aici.
Easton zâmbi cald și spuse:
– Uite, Connor, am nevoie de ajutorul tău. Știu că în tine pot avea încredere.
Din cutia mică și metalică pe care o ținea în mână, Easton scoase o fiolă plină cu un lichid strălucitor.
– Ce e asta? zise Connor cu curiozitate, dar și puțin suspicios.
– Este… dragoste, Connor. Un sentiment pur, nealterat, etern. Hai, încearcă și convinge-te!
Ezitând puțin, Connor se hotărî și bău tot conținutul fiolei. După numai câteva clipe, ochii i se luminară. Exact atunci intră în librărie Remi Johnston, o tânără și frecventă clientă.
Connor, zâmbind larg, spuse către Remi:
– Remi…, nu am realizat niciodată cât de frumoasă ești cu adevărat.
Cuvintele lui Connor o surprinseră pe Remi, care spuse cam stânjenită:
– Connor, ești sigur că te simți bine?
– Dacă mă simt bine? zise cu ardoare Connor. Sunt sigur că niciodată nu m-am simțit mai bine ca în clipele astea pe care le trăiesc alături de tine!
…
Ținând în mână un buchet de flori și zâmbind forțat, Connor intră în apartamentul său. Remi, îmbrăcată cu o rochie elegantă, stătea pe canapea și citea o revistă de modă.
Connor, încercând să mai înveselească atmosfera tensionată, spuse către Remi:
– Ți-am adus florile care îți plac cel mai mult.
Remi, cu ochii în revistă, spuse:
– Ai întârziat. Și doar ți-am spus că trebuie să ajungi la ora șase acasă.
– Câteva cliente, la librărie, mi-au cerut recomandări…
– Cliente? Cu câte cliente ai vorbit?
Frica deja înrădăcinată în suflet îl împiedică pe Connor să mai zâmbească.
– Ele au plecat deja…, zise Connor. Ce mai contează? Eu sunt aici, cu florile…
– Taci! Lasă florile! Te-am întrebat ceva.
Remi se ridică de pe canapea și se apropie de Connor, zâmbind dulce, dar privindu-l cu ochi reci. Îi spuse:
– Știi cât de mult te iubesc. Vreau să te țin numai lângă mine, să te am aproape, să fii doar al meu, numai al meu…
– Da, iubita mea, știu…
Remi îl apucă de mână pe Connor, care, doar în adâncurile sufletului său, regretă încă o dată clipele în care o îndemnase pe această femeie să bea din fiola lui Easton.
…
Juan Norris, un bărbat în vârstă, cu o privire rece și calculată, stătea la biroul său, citind câteva documente. Un asistent tânăr, care părea a fi destul de îngrijorat, sosise în fața sa.
– Domnule Norris, spuse asistentul, am reușit să obținem o copie a formulei lui Tyler. Însă rămân multe lucruri pe care nu le cunoaștem. Iar asta ar putea fi periculos.
Juan zâmbi rece și zise:
– Periculos? E un cuvânt relativ. Dacă oamenii vor să cumpere pericolul, cine sunt eu să îi opresc? Noi le oferim ceea ce ei își doresc deja foarte mult.
Păstrându-și zâmbetul lacom, Juan se ridică de la birou și merse la fereastra care îi oferea o vedere panoramică asupra orașului.
– Vom produce Athanasia în cantități industriale, zise Juan. Le oferim oamenilor dragostea perfectă și eternă, îmbuteliată în fiole. Vom controla mințile și inimile. Și vom câștiga milioane de dolari. Compania noastră asta trebuie să facă.
Asistentul aprobă dând din cap, deși pe chip încă i se putea citi îngrijorarea. Foarte hotărât, Juan continuă:
– Vreau să începeți producția. Fără limite. Așa cum este și dorința oamenilor de a fi iubiți…
Asistentul ieși din birou, iar Juan rămase la fereastră, contemplând orașul.
…
Connor stătea pe podea, sprijinit de pat, în apartamentul său scufundat în întuneric. Privea în gol, ținând într-o mână un pahar cu apă, iar în cealaltă mână o cutie cu somnifere. Pe ecranul telefonului său, care vibra tot timpul, apărea numele lui Remi. Însă Connor ignora telefonul, rămânând pierdut în gândurile lui.
Cineva începu să bată insistent în ușa de la intrare.
– Connor, deschide! se auzi vocea lui Easton. Te rog, trebuie să vorbim!
Lacrimile începură să curgă pe obrajii lui Connor. El lăsă jos paharul și cutia, apoi porni spre ușă. Deschise, iar Easton intră rapid în cameră.
Vizibil agitat, Easton privi la cutia cu somnifere aruncată pe podea și spuse:
– Connor…, ce faci? Ce voiai să faci? Te rog, nici să nu te gândești la așa ceva!
Connor se prăbuși în brațele lui Easton și șopti cu durere:
– Nu mai suport… Ea… nu mă lasă să trăiesc. Mă sufocă… Asta nu e dragoste. Eu trăiesc un adevărat coșmar…
Simțindu-se vinovat, Easton îl strânse pe Connor în brațele sale.
– Hai, Connor, liniștește-te.
– Dar cum scap de coșmarul ăsta? Cum?
Easton, în sinea lui, spuse:
– Oh…, ce-am făcut? Cum am putut să creez grozăvia asta?
…
În laboratorul ei curat și perfect organizat, Aliyah, o femeie de vârstă medie, cu o minte ascuțită, privea pe ecranul laptopului la compoziția chimică a licorii Athanasia. Easton, destul de agitat, aștepta în spatele ei, privind din când în când la ordinea din laborator, total diferită de dezordinea din propriul său laborator.
– Formula ta, spuse Aliyah către Easton, este instabilă. Îmi pare rău că trebuie să-ți comunic acest rezultat. Ea schimbă într-un mod foarte periculos chimia creierului și duce la dependență. De fapt, cei care beau poțiunea pot ajunge să dezvolte o formă bolnăvicioasă de iubire, o dragoste obsesivă și exagerat de posesivă, ceva care nu este deloc normal în relațiile amoroase.
Easton, zguduit de ceea ce îi spunea Aliyah, își aminti despre modul în care Connor încercase să se sinucidă.
– Iar oameni nevinovați, spuse Easton, ajung să sufere din cauza unei iubiri care le controlează viața în moduri severe… Trebuie să oprim toată nebunia asta. Eu am făcut o mare greșeală, iar Juan, cu viclenia lui, a reușit să-mi fure formula. E un nemernic. Dacă el va reuși să producă în masă poțiunea asta, va fi îngrozitor. Deja a reușit să vândă foarte multe fiole…
Aliyah îl privi cu severitate pe Easton și îi zise:
– Știu că ești sincer. Așa că te voi ajuta.
Îndreptându-se din nou spre monitor, Aliyah zise:
– Am descoperit un compus volatil în formulă. Dacă este expus la anumite frecvențe sonore, se destabilizează. Dacă reușim să amplificăm aceste frecvențe, putem anula efectele poțiunii.
Easton, cu o licărire de speranță în ochi, zise:
– Trebuie să folosim metoda asta, cât mai repede, până nu e prea târziu! Am mare încredere că ea va funcționa!
…
După ce se urcară pe acoperișul unei clădiri înalte, Aliyah și Easton lucrară la instalarea emițătorului sonic. În jurul clădirii, viața își continua ritmul agitat, nepăsătoare față de ceea ce urma să se întâmple.
Aliyah reuși să conecteze ultimele fire. Easton, foarte atent și încordat, verifică pe un laptop câteva setări.
– Totul este pregătit, spuse cu calm Aliyah. Mai rămâne să pornim semnalul.
Easton, emoționat, apăsă o tastă la laptop. Din emițător porni un semnal sonor, care se difuză în tot orașul.
Trecură doar câteva momente, apoi străzile începură să se umple cu oameni care păreau a fi foarte dezorientați.
– Uite, spuse Aliyah cu o oarecare ușurare, funcționează.
– Da, spuse Easton. Chiar mă întrebam dacă va funcționa. Tocmai am văzut un cuplu care părea inseparabil. Au început să se certe…
Tot mai mulți îndrăgostiți, în toate zonele orașului, constatau confuzi că le scade intensitatea emoțiilor, apoi se îndepărtau unul de celălalt, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis.
Copleșit de consecințele creației sale, fără să se simtă la fel de ușurat ca Aliyah, Easton văzu un alt cuplu de tineri care, după ce stătuseră îmbrățișați, se îndepărtară brusc unul de celălalt, schimbând priviri tulburate.
…
Juan Norris, în biroul său somptuos, discuta furios la telefon.
– Cum adică ei se despart? Ce haos?… Ce înseamnă asta?
Linia de comunicare se întrerupse brusc, iar Juan se înfurie și mai tare. Strigă la telefonul mort, după ce îl trânti de lemnul biroului:
– Cine îndrăznește să-mi saboteze planurile?!
Deodată, ușa biroului se deschise și se izbi de perete. În birou intrară un bărbat și o femeie, Grant și Lia, doi membri ai echipei de securitate, cu privirile pierdute și, în același timp, într-o stare ciudată de agitare.
– Domnule Norris, spuse Grant, nu mai putem continua așa…
Juan, confuz, dar ferm, zise:
– Ce înseamnă asta, Grant? Întoarce-te imediat la post!
Lia făcu un pas și puse mâna pe umărul lui Grant, privindu-l cu furie și disperare, nefiind sigură de ce-ar trebui să facă mai departe.
Juan se încruntă și îl întrebă pe Grant:
– Ați băut și voi poțiunea?
– Da…, zise Grant. Eu și Lia… Dar nu mai vreau să fiu cu ea. Nu ne mai suportăm. Și nu înțeleg…
– Așadar…, zise Juan încercând să fie calm și să-și stăpânească panica, asta se întâmplă… Rămâneți aici, amândoi! Nimeni nu părăsește clădirea asta! S-a înțeles?
În acel moment, din depărtare se auziră sirenele poliției. Juan rămase încremenit, știind că nu mai are nicio scăpare.
…
După haosul provocat de Athanasia, orașul începea să își revină. Parcul din centru era plin cu oameni care se bucurau de calmul de după furtună. Connor, vizibil mai relaxat, stătea pe o bancă, alături de câțiva prieteni de-ai lui.
– Îmi pare bine că te văd din nou, zise către Connor unul dintre prieteni. Știi, am fost toți îngrijorați. Nu erai deloc într-o formă bună.
– Știu, zise Connor. Însă acum sunt în regulă. Și sunt liber, în sfârșit…
Connor întoarse capul și văzu că, pe o altă bancă, la distanță, stătea Remi, singură. Cei doi se priviră timp de câteva clipe, apoi se uitară în altă parte. Știau amândoi că povestea lor se încheiase.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
