Vă oferim o incursiune în lumea cinematografiei prin ochii unei artiste plurivalente. Descoperiți cum și-a început cariera de actriță la Teatrul Puccini din Florența, experiențele fascinante alături de actori celebri din Hollywood (printre care și Eric Roberts), și cum a transformat tragedii reale în opere cinematografice remarcabile. Citiți pentru a afla cum jonglează cu rolurile de actor, regizor și scenarist, și ce proiecte pasionante pregătește pentru viitor.
Claudiu Neacșu: Cum a început pentru dumneavoastră cariera de actriță în Italia, la Teatrul Puccini din Florența, și care au fost primele impresii legate de debutul pe scenă în „Soldatul de plumb”?
Ieva Lykos: Am frecventat timp de 4 ani școala de teatru și cinema Spazio Gedeone din Milano și, prin prisma Laboratorului de Profesioniști, jucasem deja la teatrul Alle Colonne din Milano. Totodata, aveam deja experiență pe scenă, cu publicul (în România organizând și prezentând nenumărate spectacole) însă, în Italia, era o experiență nouă deoarece nu știam care ar fi fost reacția publicului, era primul meu spectacol ca actriță profesionistă. Interpretam rol dublu – Ballerina și Arlechino – în podul cu jucării – iar în culise trebuia să imi schimb de nenumărate ori vestimentația, in doar două minute. Aveam foarte multe de făcut, inclusiv coreografii, căci trebuia să mă mișc ca o jucărie. Tot ceea ce știam era că îmi traiam pe deplin personajele și, inevitabil, simțeam pulsul publicului, energia sa, pe care o percepeam la unison cu mine. Făcusem sold-out chiar din prima seară, teatrul Puccini din Florența având o capacitate de aproape 700 de locuri și, la sfârșitul spectacolului, veneau părinți și copii pentru a mă felicita, pentru a face poze cu mine. Copiii îmi imitau mișcările în scenă, iar regizorul, Riccardo Rombi, când a văzut asta, mi-a spus că, atunci când publicul te imită, înseamnă că ai atins maximul performanței în prestația artistică.
Claudiu Neacșu: Ce v-a inspirat să vă implicați în cinematografie, în special în producții notabile precum „Romanzo Calabrese” alături de Robert S. Woods?
Ieva Lykos: Eram deja pregătită pentru a lucra și în cinematografie, cum scriam mai sus, am studiat și pentru asta. „Romanzo Calabrese” a fost pentru mine debutul si nu pot spune că a fost un rol care m-a inspirat în mod deosebit, căci era un rol secundar, unde se cerea numaidecât frumusețe carnală; un rol nu de importanță fundamentală in trama filmului dar, mai degrabă, era necesar pentru a începe în a-mi face un curriculum și în cea de-a șaptea artă, cinematografia. Ceea ce m-a emoționat cu adevărat a fost să mă văd pentru prima oară pe marile ecrane în toată Italia, să fac parte dintr-o distribuție în care juca un actor renumit pe care mi-l aminteam din copilarie, întrucât tatăl meu îl admira, el fiind un fan al filmelor western. Din păcate, tata nu s-a putut bucura pentru mine, căci plecase la cele veșnice doi ani mai devreme.
Claudiu Neacșu: Cum a fost experiența de a juca roluri principale alături de actori celebri din Hollywood, cum ar fi Tom Sizemore, Bruce Davison, Daryl Hannah, Maia Morgenstern și Hal Yamanouchi, în filmul „The Slider”?
Ieva Lykos: Inițial, când am primit propunerea de la regizor intr-un email, am crezut că cineva dorea să imi facă o glumă proastă și nu am răspuns. De abia după 2 zile mi-am zis „fie ce-o fi” și am trimis materialul care mi se cerea. Spre bucuria mea, nu era o farsă. A fost o experiență plină de surprize căci, ca orice actor, am visat mereu să joc cu actori celebri, însă nu credeam că o voi face pe meleaguri românești, filmările având loc la Cornișa, o comună din județul Neamț. Eu locuiam deja de ani buni în Italia și pot spune că, atunci când am vazut că s-a mutat Hollywood-ul la țară și am fost chemată pentru a interpreta rolul protagonistei feminine, am avut o puternică simțire ancestrală: România m-a chemat, a vrut să mă întorc acasă, îndeplinindu-mi un mare vis.
Actorii? Fiind niște titani ai cinematografiei mondiale, nu așteptam altceva decât să învăț de la ei. Nu mă așteptam însă ca eu să învăț cea mai mare lecție pe care un actor o poate învăța – modestia. Mâncam borș cu Bruce Davison, nominalizat la Oscar, pe podeaua căsuței unde se filma, suportam un frig de -15° C îmbrăcați sumar, ne făceam nevoile la WC-ul din curte și nimeni nu se văicărea, pentru că toți aveam un țel comun, actul creativ și reușita operei.
Claudiu Neacșu: Debutul dumneavoastră în regie a avut loc cu documentarul „The Bandit Giuliano”. Cum ați abordat această schimbare de roluri, de la actor la regizor, și cum v-a influențat această experiență?
Ieva Lykos: Este important sa specific că eram însărcinată în acea perioadă si deci, eram o actriță in stand-by. Inițial, proiectul era destinat să devină un film artistic, însă nu s-au găsit suficiente fonduri pentru a-l realiza și, deoarece m-a fascinat povestea banditului Giuliano, care și acum este sub secret de stat, am propus să facem un documentar. Studiasem prea mult acest subiect și mi se părea timp irosit dacă nu aș fi făcut nimic cu informațiile dobândite. Am studiat Jurnalism la Universitatea A.I.Cuza din Iași și am și lucrat pentru puțin timp la emisiunea Carnet de Student la TVR Iasi și, chiar dacă nu mi-am dus la capăt studiile, simțeam că eram capabilă să fac și jurnalism investigativ. Pasiunea mea sunt filmele documentare, iar realismul simt că imi curge în vene de când mă știu. Am învățat singură să scriu scenarii, iar pe partea regizorală m-a ajutat regizorul Carlo Fusco, regizor care era implicat în producerea si distribuția documentarului.
Claudiu Neacșu: Cum ați ajuns să scrieți și să produceți filmele „Paradise Valley” și „The Final Code”, iar mai apoi să câștigați 50 de premii internaționale pentru aceste producții?
Ieva Lykos: Mai întâi am scris și am luat câteva premii pentru scenariu, apoi am căutat co-producători, investitori și sponsori pentru a le produce. Deschisesem la Botoșani societate de producții cinematografice, LYKOS FILM, împreună cu regizorul Carlo Fusco. Și cu acea societate am produs, „Paradise Valley”, care a suscitat interesul producătorului Paolo Leone de la ARIFA FILM, în Italia. Și acolo l-am și filmat. Ajungi să faci toate astea în timp, nu îți vin deodată. Apoi, atunci când „The Final Code” a fost realizat, l-am înscris la diferite festivaluri și, spre stupoarea mea, ploua necontenit cu premii. Chiar nu mă așteptam la asemenea rezultate.
Claudiu Neacșu: Filmul „The Final Code” este inspirat din povestea adevărată a lui Joseph Fritzl. Cum ați abordat subiectul delicat al acestei povești și cum ați reușit să aduceți această poveste la viață într-un mod care să câștige aprecierea internațională?
Ieva Lykos: Povestea fiicei lui Joseph Fritzl este probabil cea mai a parte, întrucât fiica sa, Elisabeth, este probabil singura victimă de acest gen de tragedii care nu a vorbit în mass-media despre povestea sa și nici nu a scris cărți cu privire la calvarul pe care l-a trăit. Cu puținele informații pe care le aveam la îndemână, am început să îmi imaginez cotidianul său, ea fiind sechestrată în subsolul casei părintești, generând 4 fii-frați, fiind abuzată de propriul tată. „The Final Code” reprezintă lupta ei împreună cu fiica sa în a ieși din acea casă a ororilor, reprezintă conștientizarea la ce am fi fără libertate și ceea ce reprezintă cu adevărat libertatea. Ne face să ne gândim la faptul că cine ar trebui să ne iubească și să ne ocrotească, se poate dovedi inamicul numărul 1 în viața noastră, că, atunci când dispare din senin cineva, nu este neapărat victima vreunei bande de proxeneți sau mai știu eu ce conspirații. Uneori trăim cu dușmanul in casă și este interesant să observăm unde poate ajunge mintea umană. Rolul fiicei mele a fost interpretat de micuța Mara Ștefan pe care am ales-o în urma unui casting în Botoșani. Și ea a câștigat două premii in Sud America pentru categoria Best Child Actress.
Claudiu Neacșu: Despre filmul „L’espulsore”, inspirat dintr-o poveste reală care a zguduit Italia, cum v-ați documentat pentru a transpune această tragedie pe ecran și cum percepeți impactul pe care l-a avut filmul, acum disponibil pe Amazon Prime în Italia?
Ieva Lykos: Am urmărit cu interes cazul încă din 2015, când s-a întâmplat, și mereu am considerat că ar fi ieșit un film bun, însă ancheta și procesul a durat mulți ani, deja nu mă mai gândeam la acest caz. Carlo a cunoscut un producător roman care era interesat de povești autohtone și își amintise că vorbisem cu el despre această tragedie ca fiind un potențial film și, propunându-i mai multe idei, producătorul a ales-o pe aceasta. Astfel, imediat cum am incheiat contractul, am făcut rost de toate sentințele și de toată documentația utilizată de Curțile de Apel și de Casație, am vizionat toate reportajele TV și documentarele disponibile și am scris. Publicul este cumva împărțit în două: cei indignați că am realizat un film fără autorizațiile persoanelor implicate, alții care văd adevăratul sens al filmului, acela de a descrie societatea în care trăim astăzi. Și, în acest caz, este incredibil să vedem cum o întreagă familie respectabilă lasă să moară în agonie tânărul care avea să le devină respectiv soț, cumnat și ginere.
Claudiu Neacșu: Ce v-a determinat să abordați tema din scenariul „Mammasantissima” și care sunt planurile dumneavoastră legate de acest film în viitor?
Ieva Lykos: „Mammasantissima” este o poveste de ficțiune pe tema gangster/ crime și pune sub reflectoare cea mai puternică mafie mondială la ora actuală – Ndrangheta calabreză și care diferă în modus-ul operandi de celelalte mafii bine cunoscute precum Cosa Nostra, Camorra, La Sacra Corona etc. Titlul „Mammasantissima” reprezintă gradul cel mai înalt în societatea de crimă organizată sus-menționată, este boss-ul boșilor și înseamnă „Cea mai sfântă mamă”, în engleză „The Very Holy Mother”. Se vorbește foarte puțin despre această mafie și nu s-au produs filme pe această temă. Intenția mea este cea de a aduce la lumină felul în care sunt organizați și cum operează. Se știe puțin despre ‘ndranghetiști, întrucât regula de bază este prioritatea legăturii de sânge dintre ei, iar asta îi face să fie extrem de uniți și discreți. Sunt încă în căutare de fonduri pentru acest proiect care are un buget cu multe zerouri în euro. Va fi un mare film.
Claudiu Neacșu: Având în vedere diversitatea rolurilor pe care le-ați îndeplinit în industria cinematografică, cum gestionați provocările specifice trecerii de la actorie la regie și scriere de scenarii?
Ieva Lykos: Să fii și actor, și scenarist, și regizor și producător, nu este o noutate. Mulți ajung să le facă pe toate, mai devreme sau mai târziu. Este de ajuns să ne gândim la Kevin Costner, Sean Penn, Roberto Begnini, Jodie Foster etc. Sunt profesii care se leagă mult între ele, în mod intrinsec. Nu poate exista una din aceste meserii fără a o cunoaște bine pe cealaltă și, deci, îmi vine natural să le fac pe toate, rând pe rând. Nu le percep ca pe niște provocări, ci ca pe niște plusuri, sunt completări ale unui întreg.
Claudiu Neacșu: Filmul „L’espulsore” este clasificat printre „Filmele momentului”. Cum descrieți această poveste și care credeți că este elementul care atrage cel mai mult publicul către acest film?
Ieva Lykos: „L’espulsore ” nareaza crima petrecuta în 2015 la Ladispoli (Roma) unde tânărul Marco Vannini este împușcat și moare după câteva ore din cauza neacordării de asistență din partea întregii familii a celui care a tras cu pistolul. Acest caz reușește să uimească ori de câte ori este povestit, deoarece publicul nu reușește să metabolizeze egoismul, nepăsarea crasă, minciunile, înscenarea, lipsa de empatie totală de care a dat dovadă întreaga familie asasină pentru a-și salva pielea, mai presus de faptul că cel care dirija succesiunea evenimentelor este un agent al serviciilor secrete italienești. Algoritmul platformei Amazon Prime Video l-a ales printre „filmele momentului” și acest mecanism se activează automat când un film este vizionat de foarte mulți abonați. Cred că a influențat mult si ecoul pe care l-a avut cazul in urmă cu câțiva ani, mai ales pentru că nu știm încă pe deplin adevărul.
Autor: Claudiu Neacșu
