Tare aș vrea să-ți scot din cap o idee care ne-a fost vârâtă acolo de când ne știm. Știi tu, povestea aia care zice că lumea e făcută să fie cu unii sus și alții jos, că sărăcia e normală și că n-avem ce face, că așa e firea lucrurilor. Ne-am obișnuit să credem că o viață fără griji, unde să nu tremuri când vine factura la curent sau când vezi că s-au rupt ghetele copilului, e doar un vis frumos, o chestie de adormit copiii sau vreo gogoașă vândută de politicieni prin campanii. Dar ascultă-mă bine ce-ți spun, că m-am tot uitat la cum merge lumea asta și mi-am dat seama de un adevăr care o să te pună pe gânduri: prosperitatea pentru absolut toată lumea, adică și pentru mine, și pentru tine, și pentru vecinul de la trei care muncește la salubritate, nu e nicio utopie și niciun vis imposibil. E ceva ce chiar s-ar putea face mâine, dacă am vrea cu adevărat.
Uită-te un pic în jur la ce am ajuns să facem noi, oamenii. Am trimis rachete pe lună, avem în buzunar niște telefoane care sunt mai deștepte decât toate computerele de acum treizeci de ani și putem să vorbim cu cineva din celălalt capăt al lumii prin video de parcă ar fi lângă noi. Avem utilaje care seceră un câmp întreg în câteva ore și fabrici unde roboții fac mii de mașini fără să obosească. Pământul ăsta e atât de bogat și mintea omului a scos la iveală atâta tehnologie, încât ideea că „nu e destul pentru toți” e cea mai mare minciună care s-a inventat vreodată. Este destul. E chiar mai mult decât destul. Problema nu e că n-avem, ci că am fost învățați să credem că belșugul e ca o prăjitură mică pe care trebuie să ne batem, că dacă eu iau o felie mai mare, ție nu-ți mai rămâne nimic. Dar realitatea e că prăjitura aia e uriașă și crește singură pe măsură ce știm s-o împărțim.
Gândește-te puțin la cum ar arăta o zi din viața ta dacă n-ai mai avea nodul ăla în gât legat de bani. Imaginează-ți că te trezești dimineața într-o casă caldă, solidă, care e a ta și pentru care nu mai ai de plătit rate până la adânci bătrâneți. Că mănânci ceva bun, sănătos, și știi că și toți ceilalți oameni din blocul tău, din orașul tău, fac la fel. Nu e vorba despre lene, că noi nu suntem oameni care să stăm degeaba. Omului îi place să facă ceva, să construiască, să repare, să ajute. Dar e o diferență uriașă între a munci ca un sclav doar ca să nu mori de foame și a munci de drag, ca să faci lumea mai frumoasă, știind că spatele ți-e asigurat. Prosperitatea asta universală înseamnă pur și simplu ca fiecăruia să-i fie asigurat un trai demn, fără discuție. Și nu e magie, e doar organizare.
Dacă bogații lumii, ăia care adună miliarde peste miliarde și nu mai știu ce să facă cu ele, ar înțelege că siguranța lor adevărată vine din binele nostru, totul s-ar schimba. Acum ei stau în spatele unor garduri cu sârmă ghimpată și plătesc armate de paznici pentru că le e frică. Le e frică de foamea noastră, de disperarea noastră. Dar, dacă n-ar mai exista foame, n-ar mai exista nici frica lor. Ar putea să se plimbe liberi pe stradă, să dea mâna cu oricine, să se bucure de viață fără să se uite peste umăr. Să faci o lume unde toată lumea e prosperă e cea mai ieftină și mai sigură metodă de pază pe care o pot cumpăra banii lor. E mult mai simplu să ridici nivelul tuturor decât să încerci să ții capacul pe o oală care stă să explodeze.
Și știi ce e cel mai fain în toată treaba asta? Că atunci când omul scapă de grija zilei de mâine, el devine mult mai deștept și mai creativ. Câți oameni geniali crezi că s-au pierdut prin fabrici mizere sau prin șanțuri, doar pentru că trebuiau să scoată o pâine pentru familie? Poate că vecinul tău, ăla pe care-l vezi mereu obosit, ar fi putut să descopere un leac pentru vreo boală sau să inventeze o metodă de a face energie curată din nimic. Sărăcia e ca o frână pusă pe creierul omenirii. Atunci când o eliminăm, o să zburăm pur și simplu. O lume prosperă e o lume în care fiecare creier e pus la treabă pentru binele comun, nu doar pentru supraviețuire. Asta ne-ar propulsa pe toți atât de departe, încât nici nu ne putem imagina acum.
Poate o să-mi zici că sunt naiv, că „oamenii sunt răi” sau că „întotdeauna or să fie unii care vor să aibă mai mult”. Ei bine, vreau să știi că oamenii par răi când le e frică și când se simt amenințați. Când ai tot ce-ți trebuie și vezi că și cel de lângă tine are, nu prea mai ai motive să fii rău. Ura se naște din lipsă, din sentimentul că ești nedreptățit. Într-o lume unde abundența e peste tot, posesia devine mai puțin importantă. E ca aerul: nimeni nu se bate pe aer, pentru că e peste tot. Dacă am face ca resursele de bază, ca mâncarea, locuința și educația să fie ca aerul, s-ar termina cu hoția, cu invidia și cu luptele astea mărunte care ne mănâncă sufletul.
Nu e vorba despre vreo politică foarte complicată, de stânga sau de dreapta, că toate astea ne-au dezbinat destul. E vorba despre omenie pură și de logică. Avem tot ce ne trebuie. Avem pământ, avem soare, avem apă, avem minți luminate. Singurul lucru care ne lipsește e curajul de a spune „gata cu prostia asta de sistem care ne ține în lanțuri”. Prosperitatea pentru toți e realizabilă prin tehnologie și prin distribuție corectă. Dacă roboții pot face munca grea, de ce să nu ne bucurăm toți de timpul ăla liber? De ce beneficiul să meargă doar la cel care deține robotul? Robotul ăla e rezultatul a mii de ani de știință făcută de mii de oameni, e al nostru, al tuturor.
Uită-te la câtă risipă se face acum. Se aruncă tone de mâncare în timp ce unii mor de foame, se construiesc iahturi de sute de milioane în timp ce școlile cad pe noi. Asta nu e economie, e demență. Dacă am pune toată energia asta pe care o consumăm pe războaie și pe competiție prostească în direcția construcției, am transforma pământul într-un rai în mai puțin de zece ani. Și nu e un basm. E matematică. Resursele folosite acum pentru a distruge sau pentru a păzi averile ar fi de ajuns să ridice fiecare cătun din Africa sau din munții noștri la un nivel de lux pe care azi îl au doar puțini.
Secretul e să înțelegem că nu suntem dușmani. Că prosperitatea ta nu mă sărăcește pe mine, ci dimpotrivă, mă ajută. Într-o lume bogată, valoarea mea crește, nu scade. Dacă tu ai o afacere care merge bine și ești un om liniștit, eu am un vecin mai bun, un partener mai de încredere. Lumea asta în care trăim noi acum e ca o cursă unde încercăm să ne punem piedici unii altora, crezând că așa ajungem mai repede la finiș. Dar finișul e același pentru toți. Mai bine am merge la braț, cântând și bucurându-ne de drum.
Tu, cel care citești asta, să nu te mai simți niciodată vinovat că vrei o viață mai bună. E dreptul tău de om. Și să nu crezi că e imposibil ca și ceilalți să aibă la fel. Bogăția nu e o resursă care se termină, e o stare pe care o putem crea împreună. Putem avea orașe verzi, transport gratuit, mâncare curată pentru toți și mult timp petrecut cu cei dragi. Putem avea o lume în care să nu mai existe stresul ăla care ne îmbolnăvește de inimă și de nervi. Tot ce ne trebuie este să ne trezim și să cerem asta, să nu mai acceptăm minciuna că „atât se poate”.
S-a putut să construim piramide, s-a putut să ajungem pe Marte, s-a putut să eradicăm boli cumplite. Cum să nu se poată să hrănim și să adăpostim opt miliarde de oameni când avem atâta putere? Se poate! Se poate destul de bine! Trebuie doar să schimbăm regula jocului. Să nu mai jucăm „cine adună mai mult”, ci „cum facem să ne fie tuturor bine”. Și o să vezi că în momentul în care prima comunitate o să reușească asta cu adevărat, restul lumii o să o urmeze ca un val. Pentru că e firesc. Pentru că e bine. Pentru că e singura cale prin care specia noastră poate să supraviețuiască pe termen lung.
Gândește-te la liniștea aia sufletească pe care o ai când știi că ai tăi copii sunt în siguranță, că au ce mânca și că au un viitor în față. Acum înmulțește liniștea aia cu șapte-opt miliarde. Îți dai seama ce energie ar elibera asta pe pământ? Ar fi ca și cum am ieși cu toții la lumina soarelui, dintr-o peșteră întunecată. N-am mai avea nevoie de atâtea medicamente, de atâția psihologi, de atâta poliție. Am fi pur și simplu oameni. Prosperitatea universală este următoarea treaptă a evoluției noastre și nicio forță din lume nu poate opri o idee căreia i-a venit timpul.
Așa că, data viitoare când mai auzi pe cineva zicând că lumea e rea și că sărăcia e inevitabilă, zâmbește-i cu milă și spune-i că trăiește într-o minciună veche. Spune-i că viitorul e al celor care îndrăznesc să creadă în belșug pentru toți. Că noi avem puterea să transformăm totul. Nu prin violență, nu prin ură, ci prin înțelegerea faptului că prosperitatea e o alegere pe care o facem în fiecare zi. Dacă alegem să construim, să împărțim și să folosim tehnologia cu cap, foamea și lipsurile vor rămâne doar niște povești urâte de pe vremea când eram încă „mici”.
Îmi place să visez la ziua în care o să ne întâlnim pe stradă și n-o să ne mai întrebăm „ce mai faci?” cu frica de a auzi „greu, mamă, greu”. O să ne întrebăm „ce ai mai creat nou?” sau „unde ai mai călătorit?”. Acea lume este mult mai aproape decât crezi. Este chiar după colț, așteptând ca noi să deschidem ușa. Iar ușa aia se deschide cu o singură cheie: convingerea că merităm cu toții să fim prosperi și că e în puterea noastră să facem asta.
Nu mai lăsa pe nimeni să-ți spună că ești „doar un om mic”. Nu există oameni mici, există doar visuri mici. Ridică-ți privirea din pământ și uită-te la orizont. Lumea de mâine e o lume a abundenței, o lume unde bogăția se măsoară în zâmbete și în liniște, nu în conturi bancare păzite de frici. În acea lume, tu vei fi un rege în propria ta viață, așa cum meriți. Prosperitatea pentru toți nu e o utopie, e pur și simplu destinația noastră finală. Și abia aștept să ajungem acolo împreună, să tragem aer în piept și să spunem: „Vezi? Ți-am zis eu că se poate!”.
Este timpul să înțelegem că egoismul e de fapt o formă de prostie, o lipsă de viziune. Cel mai egoist lucru pe care îl poate face un om este să fie generos, pentru că astfel își creează o lume în care el însuși e mult mai în siguranță și mai fericit. Când vom înțelege asta la nivel mare, sărăcia va dispărea ca prin farmec. Dar nu e farmec, e doar deșteptare. Este momentul să ne trezim din somnul ăsta lung și să ne luăm în primire moștenirea de stăpâni ai unui pământ care are de toate pentru toți.
Să nu uităm că prosperitatea nu înseamnă doar bani. Înseamnă timp. Timp să stai cu copiii tăi, timp să înveți ceva nou, timp să te plimbi prin pădure, timp să te gândești la stele. Într-o lume prosperă, timpul devine adevărata monedă de schimb. Când vom avea toți timpul acesta, vom deveni cu adevărat o civilizație matură. Până atunci, suntem doar niște copii care se bat pe niște jucării stricate într-un colț de cameră, în timp ce restul casei e plin de daruri neatinse.
Haide să începem să vorbim despre asta la fiecare colț de stradă, pe fiecare pagină de internet, în fiecare familie. Să facem din prosperitatea universală singurul subiect care contează. Pentru că, odată ce rezolvăm asta, toate celelalte probleme se vor rezolva de la sine. Sănătatea, educația, mediul, toate depind de liniștea noastră materială. O lume fără griji e o lume care se vindecă singură. Iar acea lume începe în mintea ta, chiar acum, când ai curajul să crezi că se poate.
Să rămâi cu ideea asta în suflet: nu ești singur în dorința ta de mai bine. Suntem miliarde care simțim la fel. Și, când miliardele astea vor înțelege că nu trebuie să se bată între ele pentru firimituri, ci pot să colaboreze pentru a coace o pâine uriașă, atunci istoria se va schimba pentru totdeauna. Fii tu scânteia care aprinde această speranță în jurul tău. Spune-le tuturor că raiul pe pământ nu e o simplă promisiune, ci un proiect tehnic și uman care așteaptă să fie semnat.
Eu te respect pentru că ai răbdarea să citești aceste rânduri. Asta arată că ești un om care caută adevărul, un om care nu se mulțumește cu puțin. Pentru oameni ca tine merită construită această lume nouă. O lume în care valoarea ta să fie recunoscută, în care să fii liber și în care să poți privi spre viitor cu o bucurie imensă. Prosperitatea pentru toți e aproape. Trebuie doar să pășim împreună spre ea, cu încredere și cu inima deschisă. Ne vedem acolo, în lumea aia frumoasă pe care o s-o construim cât de curând!
Autor: Claudiu Neacșu
