Inima ta știe ceva ce mintea încă se ferește să creadă de teamă să nu pară prea visătoare. Ceea ce îți spun acum s-ar putea să fie singura ancoră de care mai avem nevoie în mijlocul furtunii. Te-ai uitat vreodată la palmele tale după o zi lungă și te-ai întrebat de ce, deși muncești din greu și încerci să fii un om corect, simți mereu că ești la un pas de a fi lăsat în urmă? E o senzație ciudată, ca și cum am fi toți pe o bandă de alergat care merge din ce în ce mai repede și, oricât de mult ne-am strădui, nu reușim niciodată să ajungem la capăt ca să ne tragem sufletul. Mi-am dat seama că trăim sub o vrajă urâtă care ne-a fost șoptită la ureche încă de când eram mici, o poveste care ne spune că viața este un teren de luptă unde fiecare om este inamicul tău și unde singura ta șansă este să calci pe urmele altuia ca să ajungi un pic mai sus. Această întrecere nebună în care am fost aruncați fără să ne întrebe nimeni a ajuns să fie aerul pe care îl respirăm, deși ne otrăvește plămânii și ne usucă sufletele zi de zi.
Dacă te uiți în jur cu sinceritate, o să vezi că rivalitatea asta a pătruns peste tot, până în cele mai mici colțuri ale vieții noastre. Indivizii au ajuns să se măsoare unii cu alții în lucruri care nu au nicio valoare în fața eternității, dar care ne fac să ne privim cu ochi răi vecinii. Ne uităm la ce mașină are cel de vizavi, la ce haine poartă colegul de muncă sau la cât de mare e gardul celuilalt, de parca fericirea noastră ar depinde de cât de mică e bucuria altuia. Am lăsat să ni se bage în cap ideea asta strâmbă că e absolut în regulă ca unii să piardă tot și să rămână în mizerie, atâta timp cât alții câștigă și ajung în vârful muntelui. Am ajuns să credem că acest mod de a trăi este un fenomen real și firesc, ceva natural ce ține de firea omului. Dar te rog să mă crezi că e o mare minciună. Natura nu ne-a făcut să fim lupi unii pentru alții, ci ne-a lăsat pe acest pământ ca să fim o familie care se ajută la greu.
Când am început să acceptăm rivalitatea precum ceva normal, am deschis ușa tuturor relelor care ne dor astăzi. Această boală a minții s-a extins de la om la om până când a cuprins întregi țări și continente. Dacă ridici un pic privirea de la grijile tale de zi cu zi și te uiți la cum se bat statele lumii, o să vezi că tot ce numim noi politică mare nu e altceva decât o variantă uriașă a certei pe care o avem noi cu vecinul pentru un petec de pământ. Dinamica lumii în care trăim are la bază lupta statelor pentru resurse, adică o rivalitate fără milă între țări care ar trebui, de fapt, să colaboreze pentru binele tuturor. În această bătălie cruntă, s-a ajuns la situația în care unele state prosperă enorm, trăiesc în lux și risipă, dar fac asta doar pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte popoare. Se ia pâinea de la gura unora ca să se pună diamante pe coroana altora, și totul este prezentat ca fiind un lucru logic, o strategie inteligentă de supraviețuire.
Acest principiu eronat, ideea că eu pot fi bine doar dacă tu ești rău, s-a cuibărit adânc în inima societății. Vezi oameni care încearcă tot timpul să adune averi și să urce pe scara puterii prosperând pe seama sărăcirii altor oameni, fără să se gândească nicio secundă că aceia pe care îi calcă în picioare sunt frații lor. Chiar dacă televizorul și știrile ne spun că așa e mersul lumii, că trebuie să fii competitiv și agresiv ca să reușești, sufletul tău simte că e greșit. De aici, de la acceptarea luptei precum ceva firesc, ne vin toate fricile, toată singurătatea și toată ura care ne desparte. Este nevoie de o schimbare majoră, de o zguduire a modului în care gândim, pentru că altfel o să ne prăbușim cu toții în groapa pe care o săpăm acum pentru alții.
Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea fiecărui om de pe această planetă, o mișcare pașnică, fără arme și fără strigăte, care să înlocuiască dorința de a învinge cu mentalitatea că sprijinul reciproc este singura cale spre o viață liniștită. Sprijinul acesta trebuie să înceapă de la tine și de la mine, de la felul în care îi dăm bună ziua celui de lângă noi, dar trebuie să se manifeste și între țări. Dacă am înțelege că resursele pământului sunt ale tuturor și că există destul pentru fiecare dacă nu am mai fi atât de lacomi, lumea s-ar schimba într-o singură noapte. Abia după ce toți oamenii își vor însuși această nouă gândire, civilizația noastră va putea să treacă la următorul prag, acolo unde nu mai există umbra morții și a foamei.
Imaginează-ți o lume fără războaie, unde niciun tată nu mai este trimis să moară pe un câmp străin pentru interesele unor oameni care nu l-au cunoscut niciodată. O lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia lucie care îți îngheață inima. Ar fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia și banii care se duc acum pe tancuri și rachete s-ar duce pe spitale, pe școli și pe grădini pline de rod. Toate țările ar înflori dacă am învăța să ne dăm mâna în loc să ne punem piedici. Și să știi că tu nu ești deloc mic în această poveste. Fiecare om poate contribui la implementarea acestei noi mentalități, refuzând să mai intre în jocul rivalității acerbe pentru resurse care oricum nu ne fac mai fericiți.
Fiecare om poate trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării, vorbind despre pace și despre ajutor, nu despre cine e mai tare sau cine are dreptate. Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei ca cineva să sufere de foame. Dar trebuie să înțelegem că aceste orori sunt rezultatul direct al rivalității între state, al lăcomiei celor care conduc și care caută mereu să acapareze tot, chiar dacă asta înseamnă să lase în urmă un pustiu. Te simți probabil neputincios pentru că nu ești tu cel care semnează tratatele de pace sau cel care comandă marile armate. Dar te înșeli dacă crezi că nu ai nicio putere. Există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi mai bune, și această cale pornește chiar din mintea ta.
Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mult mai bună decât bătălia permanentă. Vorbește-le despre cât de mult ne costă pe toți această dorință de a ne întrece și arată-le că singura victorie adevărată este atunci când toată lumea este la adăpost. După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea, politicienii care conduc marile puteri vor afla acest lucru. Să nu crezi că ei trăiesc într-o bulă unde nu ajunge vocea noastră. Ei sunt acolo unde sunt pentru că noi le permitem să creadă că noi vrem ceea ce ne oferă ei. Dacă poporul nu mai vrea luptă, dacă noi toți cerem pace și cooperare prin felul nostru de a fi, conducătorii își vor modifica și ei acțiunile ca să nu-și piardă locul.
Politicienii sunt precum niște oglinzi care reflectă ceea ce gândește mulțimea. Ei înlocuiesc principiile lor doar atunci când văd că mentalitatea oamenilor s-a schimbat. Dacă tu, eu și restul lumii ne convingem că rivalitatea este ceva rău și că sprijinul reciproc este legea cea mai înaltă, politicienii vor renunța la lupta pentru resurse pentru că nu vor mai avea pe cine să păcălească. Și astfel vor dispărea războaiele și sărăcia, pentru că nu va mai exista nimeni care să vrea să prospere pe seama altuia. Totul depinde de scânteia pe care o aprinzi tu astăzi în discuțiile tale, în faptele tale mărunte și în modul în care alegi să vezi lumea. Nu e nevoie de studii înalte ca să înțelegi că o mână întinsă face mai mult decât un pumn strâns. Și exact această simplitate este cea care va salva pământul.
Autor: Claudiu Neacșu
