Noi am fost învățați, încă de când eram mici și ni se puneau note în carnet, că viața e o cursă unde locul doi e doar primul care pierde. Eu am înțeles, gândindu-mă la tine și la tot ce trăim zi de zi, că ne-am transformat existența într-un ring de box unde nu ne dăm seama că, lovindu-l pe celălalt, ne rănim de fapt propria omenie.
Trăim într-o lume care ne strigă în ureche, prin toate ecranele și prin toți pereții, că trebuie să fim puternic competitivi, că rivalitatea este singura cale spre succes. Această bătălie permanentă este prezentă peste tot, în cele mai mici gesturi și în cele mai mari decizii. Ne trezim dimineața cu gândul că trebuie să „învingem” ziua, să „cucerim” piața, să fim „peste” ceilalți. Indivizii au ajuns să lupte între ei pentru firimituri, convinși fiind că resursele inimii și ale pământului sunt atât de puține încât, dacă tu ai un zâmbet pe buze, mie mi-a mai rămas unul mai mic. Am lăsat să ni se strecoare în minte ideea asta otrăvită că este absolut în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să poată să câștige, ba chiar am ajuns să privim eșecul altuia ca pe o confirmare a propriei noastre valori.
Ni se spune mereu că întrecerea aceasta este un fenomen real și firesc, ceva natural, la fel ca ploaia sau ca răsăritul soarelui. Ni se repetă că natura e crudă și că supraviețuirea celui mai tare este legea supremă. Dar aici este marea minciună. Ceea ce este greșit în toată povestea asta e că am confundat instinctul de a supraviețui cu dorința de a strivi. Omul nu a ajuns unde este astăzi pentru că s-a bătut cu toți semenii lui, ci pentru că a învățat să împartă focul, să care împreună o piatră grea și să vegheze la căpătâiul celui bolnav. Faptul că rivalitatea este văzută ca fiind ceva sănătos ne-a făcut să uităm că singura competiție care contează cu adevărat e cea cu noi înșine, cea în care încercăm să fim mai buni azi decât am fost ieri.
Dacă ridicăm privirea de la viața noastră măruntă și ne uităm la harta lumii, o să vedem că aceeași boală roade și statele. Tot ce numim noi politică mare sau geopolitică are la bază lupta surdă a țărilor pentru resurse. Este exact aceeași bătălie între state pe care o vedem între vecini, dar la o scară care mută munții și seacă râurile. În această întrecere nebună, s-a ajuns ca unele state să prospere enorm, să clădească zgârie-nori poleiți cu aur, dar să facă asta numai pe seama sărăcirii altor popoare. Se ia de la cei care nu se pot apăra ca să se pună în hambarele celor care au deja prea mult. Acest principiu eronat, ideea că fericirea mea se poate construi pe mizeria ta, este sâmburele tuturor relelor pe care le vedem la știri.
Unii oameni încearcă tot timpul să adune munți de lucruri prosperând pe seama sărăcirii altor oameni, iar societatea le bate pe umăr și le spune că sunt „oameni de succes”. Chiar dacă la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, ceva ce ține de ordinea lumii, adevărul este că e o cale care ne duce direct spre prăpastie. De aici, de la acceptarea luptei ca fiind singura cale, apar toate necazurile care ne macină: anxietatea, ura, frica de celălalt și, în cele din urmă, războaiele. Pentru că un război nu e altceva decât o competiție care a rămas fără cuvinte și a început să folosească gloanțe.
Este nevoie, mai mult ca oricând, de o schimbare majoră. Simți și tu, sunt sigur, că așa nu mai putem continua mult timp fără să ne pierdem de tot sufletul. Este nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea fiecărui om de pe această planetă, o mișcare care să nu folosească forța, ci înțelegerea. Trebuie să înlocuim, în mod pașnic, ideea de bătălie cu mentalitatea că sprijinul reciproc este mult mai bun pentru toți. Atunci când înțelegi că binele tău este legat de binele meu, lumea începe să se vindece. Colaborarea trebuie să se manifeste peste tot, de la felul în care împarți un loc de parcare cu vecinul tău, până la modul în care țările își împart gazul sau grâul.
Abia după ce toți oamenii își vor însuși această mentalitate, omenirea va putea să facă pasul spre următorul prag al civilizației. Imaginează-ți o clipă cum ar fi să trăiești într-o lume fără războaie, pentru că nimeni nu mai simte nevoia să fure pământul celuilalt. O lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia lucie care îți rupe inima în bucăți când vezi un copil care n-are ce pune pe masă. Ar fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia pe care o consumăm azi să ne păzim de dușmani sau să inventăm arme noi s-ar duce toată spre medicină, spre educație și spre cum să facem grădinile mai roditoare. Toate țările ar prospera dacă am înțelege că soarele răsare pentru toți la fel.
Și să știi că tu, cel care citești acum aceste rânduri, ai o putere uriașă. Fiecare om poate contribui la implementarea acestei noi gândiri la nivel mondial. Nu trebuie să fii președinte, nu trebuie să fii general și nici miliardar. Fiecare om poate trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării, pur și simplu refuzând să mai intre în jocul rivalității. Putem face ca sprijinul reciproc să devină legea cea mai înaltă în toată lumea, lăsând în urmă lupta asta acerbă pentru acaparare de obiecte și resurse care, oricum, nu merg cu noi în mormânt.
Tu sigur nu vrei războaie și sigur nu vrei sărăcie, pentru că nimeni cu inima întreagă nu-și dorește așa ceva. Dar trebuie să înțelegem un lucru dureros: războaiele și sărăcia sunt rezultatul direct al rivalității între state. Ele apar pentru că statele caută mereu noi resurse, dar fac asta sărăcind alte state, într-un cerc vicios care nu se mai termină. Iar tu, ca om obișnuit, te simți mic și neputincios. Te gândești că nu vei reuși să împiedici tancurile să pornească, fiindcă nu ești tu cel care dă ordinele în capitalele mari ale lumii. Și ai dreptate, la prima vedere pare imposibil.
Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi în care să nu mai existe aceste orori. Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mai bună decât bătălia pe resurse. Puterea ta stă în vorba bună și în exemplul pe care îl dai. Atunci când o masă critică de oameni începe să gândească altfel, ceva magic se întâmplă. După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea, politicienii care conduc cele mai puternice state vor afla acest lucru. Să nu crezi nicio clipă că ei sunt rupți de realitate. Ei sunt ca niște ambarcațiuni pe o mare, iar marea este opinia noastră colectivă. Dacă marea își schimbă curentul, barca trebuie să vireze, altfel se scufundă.
Politicienii își ajustează comportamentul în funcție de ceea ce gândesc oamenii, pentru că puterea lor depinde de acceptarea noastră. Dacă toți oamenii simpli sunt convinși că este mai bună colaborarea și că rivalitatea este ceva rău, politicienii vor simți presiunea asta invizibilă. Vor înțelege că nu mai pot vinde ură și frică pentru că nimeni nu mai cumpără. Atunci, își vor modifica și ei acțiunile și vor înlocui principiul întrecerii sălbatice cu principiul sprijinului reciproc. Și astfel, aproape de la sine, vor dispărea războaiele și sărăcia, fiindcă izvorul lor, dorința de a domina și de a avea mai mult decât celălalt, va seca în inima popoarelor. Totul începe cu tine și cu curajul de a crede că sprijinul reciproc nu e doar un vis frumos, ci singura realitate care ne poate salva viitorul.
Autor: Claudiu Neacșu
