În povestirea „Șoapte în fum” (care se citește în circa 10 minute, între două stații de metrou), poluarea uriașă dintr-un oraș a dat naștere unor creaturi sensibile și formate din fum.
„Șoapte în fum”
Autor: Claudiu Neacșu
Soarele de pe cerul plin de funingine al orașului Aetheria era doar o pată portocalie, înghițită de norii de fum. Străzile întunecate erau dominate de clădiri înalte, care aruncau umbre gotice pe ceață. Singura viață vizibilă era câte o siluetă ocazională, clătinându-se pe lângă alta, purtând măști de gaze și haine grele de protecție împotriva fumurilor toxice.
Ținând masca pe față, Gianna trase aer filtrat, în timp ce mergea pe trotuarul crăpat din loc în loc. Cu toate că această mască ar fi trebuit să o protejeze, ochii îi lăcrimau din cauza substanțelor iritante aflate în aer. Peste tot în jurul ei se auzea sunetul mecanic și constant al purificatoarelor de aer.
– Nu credeam că poate fi mai rău, își spuse Gianna. Cum am ajuns să trăim așa?
Gianna își strânse mai tare mâinile pe mânerul rucsacului prins pe spate, privind spre tatăl ei care mergea în față, purtând și el o mască prin care să poată respira.
– De ce s-a ajuns aici? zise iar Gianna.
Tatăl ei zise cu vocea înăbușită de mască:
– Cine s-ar fi gândit că smogul ăsta va ajunge la asemenea intensitate? Acum e prea târziu să mai facem ceva.
– Și totuși, zise Gianna, ar trebui să existe o rezolvare.
…
Cu pași atenți și măsurați, Gianna urcă treptele pline de praf ale podului vechi. Ea își stăpâni cu greu tusea. În acest aer dens, măștile pe care le purtau membrii familiei nu mai păreau să fie suficiente.
Gianna ajunse în pod, unde începu să răscolească prin cutiile vechi și cărțile groase, uzate de trecerea timpului.
– Trebuie să fie ceva aici, murmură ea. Ceva care să ne ajute.
Tot timpul ea se gândea la părinții ei și la boala perfidă care le măcina trupurile. Iar cauza acestei boli era cauzată exact de smogul otrăvitor care invadase viețile celor aflați în oraș.
După ce, cu mâinile tremurând, Gianna dădu la o parte un teanc de hârtii îngălbenite, găsi o carte cu coperte din piele, vechi și cam crăpate. Nu reuși să înțeleagă titlul, acesta fiind greu de descifrat. Deschise cartea și începu să citească. Un pasaj reuși să îi atragă atenția:
„Smogi… creaturi de fum, născute din poluarea aerului, capabile să comunice… Creaturi simțitoare, care pot fi ascultate…”
Din ușa podului se auzi vocea bunicii:
– Gianna, ce faci acolo?
– Cred că am găsit ceva, zise Gianna. Ceva legat de… smog. Și care ar putea să-i salveze pe mama și pe tata…
…
Plină de emoția așteptării, Gianna stătea pe acoperișul blocului. În mâinile ei ținea un dispozitiv improvizat și la care muncise din greu, un ansamblu complicat de fire și beculețe care pâlpâiau slab. Își ridică privirea spre cerul încărcat cu smog și încercă să distingă cât mai clar siluetele vagi ale smogilor care se deplasau prin întunericul dens.
– Trebuie să funcționeze…, murmură Gianna. Altă șansă nu mai am.
Gianna ajustă câteva butoane ale dispozitivului, apoi apăsă pe declanșator.
Din dispozitiv porni un sunet înalt. Ceața aflată în toate locurile din jur începu să vibreze. Gianna era convinsă că încercarea ei avea succes. Însă, deodată, smogul începu să se învârtă în jurul ei, din ce în ce mai repede și mai intens.
– Nu! Nu asta am vrut!
Gianna încercă să oprească dispozitivul. Prea târziu, însă. Smogul devenea tot mai furios, invadând străzile, înghițind clădirile, forțându-i pe oameni să alerge disperați. Zgomotul sirenelor se amestecă rapid cu aerul deja greu.
Pe ecranele care transmiteau știrile apăru chipul primarului Otto Morris. Acesta spuse:
– Iată, vedeți toți că smogii sunt cel mai mare pericol pentru orașul nostru. Trebuie să lichidăm smogii! Chiar din clipa asta, declar deschisă vânătoarea de smogi!
…
Mânată de emoție și curiozitate, Gianna intră în acel loc parcă uitat de lume, un atelier amenajat în subsol, încărcat cu miros de ulei de mașină și metal încins. Un tânăr cu părul zburlit stătea aplecat peste o masă plină de schițe și dispozitive ciudate. Numele lui era Jackson Kelly.
Fără să ridice privirea, Jackson zise:
– Te așteptam.
Surprinsă, Gianna zise:
– Dar de unde știai că voi veni?
– Tocmai ai făcut o mare nebunie, adică ai vrut să comunici cu smogii. Astfel de vești circulă foarte repede. Hai, vino mai aproape!
– Crezi că avem vreo șansă în fața unor asemenea creaturi?
– Avem. Însă trebuie să lucrăm rapid. Primarul nu va sta cu mâinile în sân.
Jackson ridică un aparat cu o antenă lungă și zise:
– Dispozitivul ăsta ar trebui să transforme șoaptele smogilor într-un limbaj pe care îl putem înțelege. Dacă funcționează, îi putem asculta și putem negocia cu ei.
Ușa atelierului se deschise brusc, iar înăuntru năvăliră forțele de ordine. Doi agenți îl imobilizară rapid pe Jackson.
– Fugi, Gianna!
Cu inima bubuindu-i în piept, Gianna apucă dispozitivul și ieși în viteza cea mai mare printr-o altă ușă din spate.
…
În camera slab luminată, după ce muncise ore în șir la perfecționarea dispozitivului pe care îl luase din atelierul lui Jackson, Gianna avea ochii obosiți și mâinile tremurânde de epuizare. Și totuși, ea găsi puterea de a mai face câteva ajustări, la alte câteva componente.
– E aproape gata, șopti Gianna pentru sine.
Tocmai atunci intră în cameră Lucille, sora vitregă a Giannei. Privind-o cu răceală pe Gianna, Lucille zise:
– Eu cred că te înșeli. Smogii nu sunt ființe care pot fi înțelese. Ei sunt doar… distrugere pură.
Surprinsă, Gianna se întoarse brusc și zise:
– Lucille! Ce cauți aici? Jackson e…
– Știu, zise Lucille. Jackson e capturat. Și pentru ce? Ca să încerci să salvezi niște creaturi care ne-au distrus orașul?
– Nu înțelegi, Lucille! Ei nu sunt doar monștri. Dacă reușesc să activez dispozitivul, poate îi putem opri.
– Sau poate îi eliberezi complet.
Cu o mișcare rapidă, Lucille ajunse lângă dispozitiv și smulse din el câteva fire.
Becurile dispozitivului pâlpâiră violent, apoi, după două clipe, o explozie puternică zgudui camera.
Gianna căzu la pământ, prin aerul plin de fum și scântei.
– Lucille, zise în stare de șoc și cu voce răgușită Gianna, ai distrus totul…
…
Orașul Aetheria era într-o stare de agonie. Chiar și cei care purtau pe față masca respirau din ce în ce mai greu. Smogul devenea tot mai dens.
Stând pe acoperișul unui bloc părăsit, Gianna se simțea copleșită. Jackson era încarcerat. Dispozitivul era distrus. Lucille o trădase.
– Poate că ar trebui să renunț…, își zise ea. Dacă aș pleca din oraș, măcar mi-aș salva propria viață. De una singură nu pot să fac nimic…
În mintea Giannei reveniră gândurile negre despre părinții ei bolnavi din cauza aerului toxic. Îi străpunse inima mai ales imaginea cu mama ei care încerca din greu să respire prin mască. Lacrimi începură să îi curgă din ochi, iar ea le șterse repede.
Gianna se ridică brusc și își spuse cu hotărâre:
– Nu! Nu pot să fug! Dacă plec acum, toți cei pe care îi iubesc sunt condamnați. Jackson a riscat totul. Nu pot să-l las să lupte singur, chiar și dintr-o celulă.
Gianna se uită îndelung la orașul învăluit în smog. Își zise încă o dată, cu inima plină de frică, dar și de curaj:
– Voi găsi o cale. Trebuie să găsesc o cale! Trebuie! Pentru smogi. Pentru familia mea.
…
Aproape ținându-și respirația, Gianna se strecură prin coridoarele întunecate ale clădirii în care era închis Jackson. Ea trebuia să fie extrem de atentă la fiecare pas pe care îl făcea, conștientă de faptul că oricând o puteau prinde paznicii. Destul de des, cu mâinile tremurânde, ea strângea rucsacul în care ținea prototipul, parcă dorind să fie sigură că acesta încă e acolo.
După ce ajunse la fereastra celulei în care stătea Jackson, Gianna îi șopti acestuia:
– Sunt aici.
– Ai venit…, spuse cu glas stins Jackson. Credeam că…
– Încă puțin. Am un dispozitiv special cu care voi deschide încuietoarea.
Gianna reuși să deschidă ușa. Apoi zise în șoaptă:
– Nu avem mult timp. Vino după mine!
Pe hol începură să răsune pașii grei ai paznicilor. Primarul Otto Morris veni și el alături de paznici. Cu o privire triumfătoare, zise către Gianna și Jackson:
– Credeați că puteți să scăpați așa de ușor?
Ținând mâna în rucsac și căutând cu febrilitate prototipul, Gianna zise către primar:
– Nu vei reuși să oprești adevărul. Oamenii vor afla despre smogi!
După ce Gianna activă dispozitivul aflat în rucsac, un sunet profund se răspândi prin aer, vibrând în întreaga clădire. Sub forma unui val negru, smogul de afară pătrunse în clădire și se răspândi peste tot.
– Ce-ai făcut? zise surprins Otto.
– Am chemat ajutoare, zise zâmbind Gianna.
…
Avându-i alături pe smogii care pluteau deasupra lor ca niște umbre protectoare, Gianna și Jackson alergau pe străzile orașului. Oamenii lui Otto nu reușiră să îi ajungă din urmă. Smogii, aceste creaturi formate din fum, îi copleșiseră, ținându-i pe loc.
La un moment dat, respirând greu, Jackson zise către Gianna:
– Trebuie să transmitem un mesaj. Oamenii nu știu ce se întâmplă cu adevărat.
– Da, spuse Gianna. Trebuie să facem asta.
După ce alergară câțiva metri, cei doi fugari găsiră o stație de transmisie radio abandonată.
– Acolo! zise Gianna. Vom folosi antena pentru a trimite peste tot mesajul.
Cei doi se strecurară în clădirea veche. Smogii îi însoțeau, gata să îi protejeze, dacă ar fi fost nevoie. Jackson conectă rapid echipamentul. Gianna luă microfonul și începu să vorbească:
– Dragi cetățeni ai orașului, eu sunt Gianna Brooks. Primarul v-a mințit. Smogii nu sunt dușmanii noștri. Ei sunt ființe simțitoare, născute din poluarea orașului. Dacă îi ascultăm, ei pot fi de partea noastră. Primarul vrea să ne controleze prin frică. El este adevărata amenințare. Trebuie să-l oprim!
După câteva minute, străzile orașului se umplură cu oameni care scandau împotriva primarului. Smogii pluteau pe deasupra mulțimii, pregătiți să își ofere ajutorul.
…
Într-o încercare disperată, Otto eliberă gazul toxic din rezervoarele orașului. Acest gaz se răspândi rapid în toate locurile orașului, obligându-i pe oameni să se retragă în panică, tușind și punându-și mai bine pe fețe măștile de protecție.
De pe acoperișul pe care instalaseră dispozitivul de traducere, Gianna și Jackson priveau îngroziți la ceea ce se întâmpla în oraș.
– Otto va distruge totul, zise Jackson.
Gianna zise:
– Dacă smogii ne ajută, Otto nu va reuși.
După ce Gianna activă dispozitivul, în tot aerul din jur se auzi un fel de șoaptă colectivă. Smogii, vibrând cu o energie stranie, se adunară în jurul ei.
– Smogi, vă rog, zise Gianna, știu că ați suferit, la fel ca noi. Voi puteți acum să salvați acest oraș. Vă cer să absorbiți gazul toxic. Știu că asta vă va costa, dar e singura noastră șansă.
După o clipă de ezitare, smogii începură să se miște. Ei porniră exact spre norul toxic care acoperise orașul. Oamenii, uluiți, priviră cum aceste creaturi formate din fum absorbeau în corpurile lor gazul toxic, sacrificându-se astfel pentru binele orașului.
După câteva minute, toți cetățenii orașului putură să vadă, în sfârșit, cerul.
…
Străzile se umplură cu oameni care, după ani de zile, puteau să respire fără să mai folosească măști. Cerul de deasupra orașului era curat și albastru, oferindu-le oamenilor o priveliște de care ei nu mai avuseseră parte de mult timp.
Gianna era în casa părinților ei. Mama ei, deși era slăbită, reuși să găsească puterea de a zâmbi. Ea o îmbrățișă cu căldură pe Gianna și îi spuse:
– Îți mulțumesc, fiica mea! Ai salvat nu doar orașul, ci și pe noi, părinții tăi.
Cu toate că lacrimile începură să îi curgă din ochi, Gianna zâmbi și zise:
– Nu am făcut-o singură… Smogii au fost cei care s-au sacrificat. Și s-a făcut dreptate. Otto Morris nu mai are nicio putere. Cei care vor o schimbare reală se ocupă acum de treburile orașului.
Lucille veni în încăpere, se apropie de Gianna și îi zise:
– Îmi pare rău pentru tot ce-am făcut. Am fost orbită de frică și ură.
Zâmbind cu înțelegere, Gianna zise:
– Toți am fost speriați. Însă acum avem o nouă șansă, împreună. Vom reconstrui orașul și vom avea grijă de el.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
