În povestirea „Expresul gândurilor” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea) este vorba despre o lume în care gândurile sunt transportate printr-un sistem de trenuri.
„Expresul gândurilor”
Autor: Claudiu Neacșu
Stând pe holul îngust al unei stații de tren, Paul Webster își atinse absent insignele argintii de pe piept și privi spre clădirea imensă a sediului celor care conduc Muzele. În jurul său, conductorii de gânduri intrau și ieșeau, îmbrăcați în uniforme albe și elegante. Haisley, un conductor angajat recent, se apropie de Paul.
– Știi, spuse Paul către Hasley, cu mulți ani în urmă mă întrebam de ce ar dori cineva să inventeze trenuri care transportă gândurile.
– Gândurile, spuse Haisley, sunt volatile. Dacă le lași să circule liber, se amestecă, se pierd sau chiar se distorsionează. Trenurile oferă un mediu controlat și predictibil. Fiecare idee ajunge intactă la destinație.
– Ți-ai învățat bine lecția… Dar de ce să transportăm gânduri? De ce nu altceva?
– Lumea s-a schimbat. Suntem suprasaturați cu informații. Iar gândurile au ajuns să fie extrem de prețioase. Gândurile sunt combustibilul inovației.
– Da, noi am ajunge într-un haos intelectual, dacă nu am avea un sistem organizat de distribuție. Trenurile astea ultra-rapide pot gestiona așa de bine fluxul imens de idei… Inventatorul acela chiar a fost genial. El a găsit soluția la problema colapsului mental.
– Și tot lui îi datorăm progresul pe care îl vedem în ziua de azi.
…
Ecranele interioare ale trenului care aluneca pe șinele invizibile afișau câteva gânduri banale, un fir subțire despre o zi obișnuită petrecută într-un parc. Paul se așeză comod în scaunul său de conductor, lăsându-și mintea să se relaxeze.
Deodată, ecranele trenului începură să se stingă unul după altul, în timp ce sunetul ritmic al șinelor deveni neregulat. Paul tresări și își zise:
– Ce-o fi asta?…
Paul vru să facă ceva pentru a vedea ce s-a întâmplat, însă exact atunci, prin toate difuzoarele trenului, o voce distorsionată se auzi cu putere:
– Bun venit, conductorilor! Eu sunt Maverick Lindsey. Astăzi veți fi martorii eliberării gândurilor voastre!
Paul simți cum îi îngheață sângele în vene. El mai auzise și altă dată de acest Maverick. Toți spuneau despre el că este un radical, un nebun care vehiculează gânduri dintre cele mai ciudate. Însă nimeni nu credea că el ar putea face ceva așa de îndrăzneț, ca acum, când vocea lui ajunsese exact în acest tren.
– Vă voi oferi o rețetă, se auzi iar prin difuzoare vocea lui Maverick. O rețetă pentru haos. Pregătiți-vă pentru isteria în masă.
Paul constată panicat că toate comenzile trenului erau blocate.
O supratensiune electrică izbucni din panou, iar Paul își retrase imediat mâinile.
…
Timpul păru că stă în loc, atunci când sunetul asurzitor al alarmei se îmbină cu șuieratul constant al aerului comprimat. Trenul începu să se zbată pe șine, la început cu o anume ritmicitate, apoi din ce în ce mai haotic.
Transpirația începu să curgă pe spatele lui Paul. Ochii i se măriră din cauza spaimei. El începu să lovească disperat în panoul de control, peste butoanele cândva reci și lucioase, dar care acum păreau că îi râd în față. Fiecare apăsare a lui era un fel de semn al neputinței.
Paul încercă să găsească o soluție în mijlocul haosului. I se părea că fiecare secundă se transformă într-o eternitate.
– Nu, nu! țipă el cu disperare.
Vocea lui se pierdu rapid în haosul care îl înconjura. El încercă din răsputeri să alunge negura panicii care îl învăluia și să își recâștige controlul.
O nouă descărcare electrică îl făcu să tresară și îi provocă un fior pe șira spinării. Inima începu să îi bată tot mai repede, iar fiecare bătaie părea că îl anunță sosirea iminentă a unei catastrofe.
– Nu pot permite asta! exclamă Paul, îndreptându-se iute spre locul în care se afla cutia cu instrumente necesare în caz de urgență.
…
O ușă glisantă aflată în spatele lui Paul se deschise brusc. Paul se dădu într-o parte, de pe locul său, privind uimit la femeia tânără care intrase. După ținuta ei elegantă și mersul ei hotărât își dădu seama că nu este o persoană obișnuită.
– Cine ești? întrebă Paul încercând să pară cât mai stăpân pe sine însuși.
– Haisley Kim, răspunse femeia fără să piardă timpul. Guvernul m-a trimis să opresc acest tren înainte ca Maverick să-și îndeplinească planul.
– Cam târziu, zise Paul cu suspiciune. Și cum să te cred? Cum pot să știu că nu ești parte din planul lui Maverick?
Haisley își încrucișă brațele, își apropie fața de fața lui Paul și zise:
– Nu ai de ales. Vezi și tu bine ce s-a întâmplat acum. Simt cum frica s-a infiltrat în toate oasele tale. Trenul ăsta nu mai e sub controlul tău. Acum ai de ales între două variante. Prima variantă este să mă ajuți pe mine. În a doua variantă, pe care noi doi nu o dorim, următorul gând care va fi difuzat va transforma tot orașul nostru drag într-un haos de necontrolat.
…
În timp ce Haisley vorbea cu Paul, din difuzoarele trenului porni din nou acel sunet distorsionat și aspru, generând un sentiment de disconfort care părea că plutește în aer. După câteva clipe, vocea lui Maverick deveni tot mai clară, captivând atenția celor doi. Cuvintele lui îi îndemnau pe toți să îl asculte cu mare atenție.
– Credeți că puteți opri asta? zise Maverick. Ce naivi sunteți!
Haisley își strânse pumnii, încercând să se stăpânească. Același lucru îl făcu și Paul.
Cu o voce plină de triumf, Maverick continuă:
– Acesta, dragii mei, nu e doar un tren. La intersecția următoare, gândul se va împrăștia în rețeaua principală. Și ce credeți că se va întâmpla atunci? Vor fi zeci de gânduri infectate, în zeci de trenuri. Va izbucni panica. Va fi haos. Și haideți să vă spun care va fi cel mai bun lucru din toate astea. Nu puteți opri asta fără să distrugeți totul.
Haisley se uită brusc la Paul și zise:
– Trebuie să ajungem la intersecția aia înainte ca el să apese pe declanșator. Dacă reușim să decuplăm vagonul principal, putem sacrifica doar gândul, nu întregul oraș.
Paul înghiți în sec, dându-și seama că nu are de ales.
…
Paul și Haisley se grăbiră prin vagoanele trenului. Voiau să descopere cât mai repede o modalitate de a prelua controlul manual asupra sistemelor. Timpul curgea, iar fiecare minut îi apropia și mai mult de intersecția fatală. Amândoi tresăreau de fiecare dată când auzeau câte un fâșâit anormal al șinelor sau când zgomotul electricității scânteia pe firele trenului.
– Planul tău, spuse Paul către Haisley, nu va funcționa fără un ghid. Sistemul de anulare trebuie să fie aici, pe undeva, dar nu avem cum să-l localizăm din timp!
Paul era nevoit să strige ca să poată acoperi zgomotul trenului. În vocea lui se putea simți disperarea care creștea cu fiecare secundă.
– Mai e o cale, spuse Haisley respirând greu și fără să se oprească. Cineva mi-a spus că există un conductor care ar putea să ne ajute. Numele lui este Knox Newman. El are obiceiul de a lăsa indicii criptice în trenurile pe care le construiește.
Deși ar fi vrut să se bucure de găsirea unei soluții, Paul o privi cu neîncredere pe Haisley și îi zise:
– Knox? Dar tipul ăla e un rebel. Știi și tu foarte bine că nimeni nu îl mai ia în serios, de ani de zile.
…
Neavând încotro, Paul o urmă pe Haisley, până când amândoi ajunseră într-unul dintre ultimele vagoane ale trenului. După ce trecuseră printr-un tren plin de scântei, pe lângă fiare care trosneau sub presiunea supratensiunii, în vagonul în care se opriseră totul părea a fi un fel de dezordine calculată, ca și cum cineva ar fi lăsat acolo niște indicii, ascunse însă în mod intenționat.
– Dacă tu ai dreptate, spuse Paul, ăsta ar trebui să fie vagonul lui Knox.
Paul, cercetând pereții și căutând măcar un singur semn, zise mai departe:
– Knox mereu a avut o… metodă unică de a-și lăsa amprenta.
Haisley văzu o consolă pe unul dintre pereții vagonului și se apropie de ea. Privi cu atenție la panoul gravat cu simboluri criptice, curbe și linii care se intersectau într-un labirint complicat.
– Oare ăsta, zise Haisley, ar putea să fie un anume tip de cod?
Dorind să înțeleagă mesajul, Paul își îngustă ochii și zise:
– Nu e doar un cod. Knox obișnuia să spună că arta e cea mai bună formă de securitate. Dacă vei găsi frumusețea în dezordine, vei găsi și soluția.
Haisley zise:
– Soluția asta poate fi la fel de periculoasă ca planul lui Maverick…
…
Timpul devenea tot mai scurt și mai prețios. Paul și Haisley treceau cu precauție prin vagoanele trenului, printre scânteile care săreau din cablurile rupte. Din cauza vitezei tot mai mari, trenul se clătina într-un mod care le făcea inimile să bată mai tare.
– Ce facem mai departe? zise Haisley agitată. Nu putem să ne plimbăm tot timpul prin tren. Avem nevoie de o soluție. Și cât mai repede. Spune-mi că ai deja un plan.
O explozie de scântei izbucni dintr-unul dintre panourile electrice din apropiere, forțându-i pe cei doi să se adăpostească în spatele unui scaun.
– Trebuie să ne mișcăm repede, zise Paul. Knox a făcut vagoanele astea să fie un fel de ghicitoare… Dacă nu găsim soluția înainte ca trenul să ajungă în intersecție…, suntem pierduți. Va fi haos și distrugere.
Paul privi spre înainte, încercând să găsească o cale printre mașinăriile care funcționau defectuos.
Dintr-un difuzor ascuns izbucni vocea lui Knox:
– Frumusețea adevărată se ascunde în adâncuri. Da, uneori trebuie să coborâm în mijlocul haosului pentru a găsi pacea.
Cu ochii mari de mirare, Haisley se uită spre Paul, care zise repede, cu chipul luminat:
– Vagonul central. Trebuie să ajungem acolo.
…
După ce ajunseră în vagonul central, Paul descoperi panoul de comandă pe care Knox îl ascunsese.
– Acesta e, zise Paul către Haisley. Sistemul de anulare.
După un minut de căutări, Paul zise cu înfrigurare:
– Hm… Knox nu ne-a spus totul… Sistemul de anulare necesită un sacrificiu dublu. Trebuie să distrugem și contra-ideea lui Knox, nu numai gândul deturnat. Knox a lăsat aici contra-ideea lui, ca măsură de siguranță.
Haisley zise:
– Fă-mă să înțeleg care e problema.
– Problema, zise Paul, este că, dacă activăm anularea, contra-ideea va fi pierdută pentru totdeauna. Iar eu nu vreau să se întâmple asta. În ea mi-am investit toată viața mea. Este o idee frumoasă și care ar putea schimba lumea. Pentru mine ar fi o pierdere cumplită.
– Te înțeleg.
După câteva clipe de tăcere, Haisley zise:
– Și ce se va întâmpla dacă nu activăm anularea?
În ochii lui Paul, în aceste momente, se puteau citi durerea și incertitudinea. Ceea ce începuse ca o călătorie banală se transformase într-o situație care îl obliga să ia o decizie pe care nu și-ar fi dorit niciodată să o ia.
Paul se uită la Haisley, ezitând. Îi spuse:
– Dacă nu activăm anularea, Maverick câștigă.
…
Paul își adună curajul și, cu inima grea, se apropie de panou. Însă mâna îi rămase suspendată deasupra butonului care putea să anuleze activarea.
Vocea lui Maverick răsună din nou:
– Ai vrea să faci asta, dar nu ai destul curaj. Foarte impresionant! Prea mult timp ai petrectu visând la… Muze. Prea mult timp te-ai gândit la frumusețe. Însă adevărata frumusețe vine din haos.
Paul își strânse pumnii și se gândi la munca sa de o viață și la sacrificiul pe care trebuie să îl facă.
– Ba nu! zise tare Paul. Frumusețea nu vine din haos, ci din… curaj…
Cu o mișcare fermă, Paul apăsă butonul. Vagonul central se desprinse, iar restul trenului își schimbă traiectoria. Explozia se produse undeva în afara rețelei, foarte departe de oraș, acolo unde gândul lui Maverick se topi în hăul liniștei absolute.
…
Câteva minute mai târziu, cealaltă parte a trenului se întoarse în gară. Mult mai liniștiți acum, Paul și Haisley priviră la oamenii de pe peron, care nu știau ce pericol fusese foarte aproape de ei.
Haisley îi spuse lui Paul:
– Ai făcut ceea ce trebuia.
Pe mobilul lui Paul apăru un mesaj venit de la Knox. Foarte surprins, Paul îl citi imediat.
„Am știut că vei face alegerea corectă, Paul. Și am anticipat sacrificiul. Dar să știi că am reușit să salvez un fragment din contra-idee. Cu el se poate dilua forța gândului deturnat. Poate că nu e tot ceea ce mi-am dorit, dar tot înseamnă ceva. Ai câștigat mai mult decât crezi.”
Paul privi în gol, simțind cum o greutate i se ridică de pe umeri.
– Ești un erou, zise Haisley. Ce vei face în continuare?
– Mă voi ocupa de visul meu, zise Paul. Voi merge la Conducătorul Muzelor. De la el voi avea foarte multe de învățat. Vreau să reușesc să creez idei care inspiră, nu idei care distrug.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
