Și puterea are nevoie de credință
5 (1)



O confesiune a secretarului de stat american – James Baker

„În ce mă privește, viața pe care o duc în această centrifugă a puterii și politicii a încurajat (și chiar mi-a solicitat) creșterea spirituală. Desigur, puterea aduce cu sine o anumită excitare și invitații la unele dintre cele mai exclusive întruniri din lume. (Pentru unul căruia îi place să se culce la ora 9:30 seara, acesta nu prea este un avantaj!).

Dar puterea nu aduce siguranță și împlinire interioară. Acestea vin doar prin dezvoltarea unei relații personale cu Dumnezeul personificat de Iisus Christos. Siguranța interioară și împlinirea reală vin prin credință, nu prin apucarea puterii.

Într-o dimineață, acum câțiva ani pe când eram șeful personalului de la Casa Albă, am avut o experiență. În timp ce șoferul meu întorcea mașina spre poarta de nord-vest, am privit în direcția bulevardului Pennsylvania și am observat un om singur mergând pe jos. Era cineva pe care mulți dintre dumneavoastră l-ați fi recunoscut un fost șef de personal al Casei Albe din timpul unei administrații anterioare. Acum însă era singur. Fără reporteri, fără securitate, fără adorațiile publicului, fără ornamentele puterii. Doar un om solitar, cu gândurile lui.

Acea imagine imprimată în memorie îmi amintește continuu de caracterul trecător al puterii și poziției. Omul acela avusese toate aceste lucruri, dar numai pentru un timp. Amintirea aceea îmi pune în perspectivă propria mea viață.

Ce-mi va rămâne când voi părăsi Washingtonul?

Când privesc în urmă peste dealurile și văile vieții mele, sentimentul consecvent care mă urmărește este cel exprimat în Psalmul 91: „Eu zic Domnului, Tu ești nădejdea și cetățuia mea; Dumnezeul meu, în Tine mă voi încrede. ”

Din Signs of the Times, Dec. 1990



Our Score
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Next Post

Citate celebre de la lume adunate şi-napoi la lume date

joi feb. 3 , 2022
Vizualizări: 299 „Mai puternic decât voința de a câștiga este curajul de a începe.” Citat din Orrin Woodward „Oamenii cred că opusul succesului este eșecul, dar nu este. Eșecul face parte din procesul de succes.” Citat din Randy Gage „Drumul spre succes este pavat cu asfaltul fierbinte al eșecului.” Citat […]

Categorii

Articole recente