Să fim realiști. Când auzi de prosperitate pentru toți, nu îți vine să zâmbești ușor și să ridici din sprânceană? Sună ca ceva ce ar spune un politician dubios pentru a obține voturile oamenilor sau ca un fragment dintr-un roman science fiction care compilează toate ideile viitoare, perfecte și romantizate. Utopia. O țară a basmelor în care oamenii au totul, nu își fac griji pentru ziua de mâine și nu sunt în dezacord cu nimic. Ei bine, gata cu scepticismul. Este timpul să realizăm că aceasta nu este o fantezie, ci mai degrabă o realitate realizabilă. Nu pentru mâine, dar cu siguranță este realizabilă.
Primul pas pentru a formula ipoteza unei realități de prosperitate pentru toți este să înțelegem ce înseamnă „prosperitate”. Nu înseamnă conturi bancare umflate și SUV-uri cu scaune din piele încălzite. Aceasta este o perspectivă superficială, deși ridicol de egoistă. În schimb, prosperitatea înseamnă să trăiești într-o lume în care există suficientă hrană pentru toți, în care oamenii au acces la tratament medical atunci când este necesar, în care copiii pot merge la școală fără să se teamă de hărțuire sau de împușcături în masă, iar mamele pot ieși la plimbare cu copiii lor fără să se îngrijoreze de calitatea aerului. Este o lume în care există oportunități și libertăți echitabile, în care oamenii nu sunt doar obligați să supraviețuiască, ci sunt îndrumați și sprijiniți să prospere. În raport cu prosperitatea ca standard mediu și demn pentru toți, aceasta devine semnificativ mai puțin imposibilă.
Să ne gândim cât de mult am avansat ca specie. În 1920, majoritatea oamenilor trăiau în condiții pe care le detestăm. Bolile erau răspândite, foamea era omniprezentă, iar educația era un lux. Datorită științei, tehnologiei și ingineriei sociale, am vindecat boli, am hrănit milioane de oameni și am interconectat globul. Am demonstrat că putem găsi soluții la probleme de amploare. Atunci de ce, dacă suntem capabili de toate acestea, nu am găsit o soluție pentru distribuirea echitabilă?
Nu este vorba că nu există resurse. În lume se cultivă suficientă hrană pentru a hrăni întreaga populație, există suficientă energie pentru a asigura necesarul tuturor, resurse regenerabile la costuri din ce în ce mai mici, și există suficiente informații pentru a satisface nevoile tuturor. De cele mai multe ori, problema este modul în care sunt structurate lucrurile. Este o chestiune de priorități, de infrastructură și, da, de lăcomie. Unii oameni au excese de necrezut, în timp ce alții nu au nici măcar strictul necesar. Acest lucru nu face parte din natura umană. Este facilitat de deciziile și construcțiile umane. Totuși, dacă aceste construcții există pentru că noi le-am creat, ele pot fi și ajustate.
Crearea unei societăți în care toată lumea poate prospera nu înseamnă jefuirea celor bogați pentru a-i plăti pe cei săraci. Nu înseamnă condiții de concurență egale. Înseamnă condiții de concurență mai echitabile. Acest lucru implică un angajament serios față de educație, nu învățarea de fapte, ci învățarea modului de a gândi și de a aplica ceea ce se învață. Cu cât oamenii sunt mai educați, cu atât se descurcă mai bine, inventează și contribuie la macroeconomie. Înseamnă, de asemenea, un sistem fiscal progresiv care ajută la menținerea calității vieții pentru componentele societății care utilizează cel mai mult componentele societății. Nu este vorba de bani care se pierd în neant. Este vorba de bani care se investesc în drumuri, sănătate și, da, educație, care favorizează prosperitatea sporită pentru toți.
Un alt element important este, desigur, tehnologia. Automatizarea, inteligența artificială, toate aceste lucruri din lumea modernă de astăzi pot părea că ne vor lua locurile de muncă. Dar, dacă sunt gestionate în mod corespunzător, ele ne pot elibera de munca plictisitoare și neplăcută și ne pot oferi în schimb oportunitatea de a fi mai creativi, de a-i servi mai bine pe ceilalți în roluri interpersonale sau pur și simplu de a avea mai mult timp pentru noi înșine și pentru familiile noastre. Este vorba despre ajustarea, restructurarea muncii așa cum o cunoaștem și poate chiar despre analizarea altor idei, cum ar fi venitul universal de bază, care ar putea acționa ca acea plasă de siguranță minimă pe care am menționat-o.
Nu este ușor. Nu se va întâmpla peste noapte. Se va întâmpla prin dispute, compromisuri și, cel mai important, printr-o transformare ideologică. Trebuie să recunoaștem că succesul vecinului meu nu îmi pune în pericol succesul meu, ci îl consolidează. Cu cât sunt mai mulți oameni în societate care se descurcă bine, cu atât societatea va fi mai stabilă, mai inovatoare și, sincer, mai plăcută pentru toată lumea, chiar și pentru cei bogați. Când oamenii nu sunt împotmoliți în sărăcie și disperare, sunt mai în siguranță. Sunt mai mulți clienți. Sunt mai multe comunități de succes.
Prosperitatea universală nu este o fantezie, ci un obiectiv realist bazat pe capacitatea noastră de a utiliza resursele pentru a rezolva problemele. Trebuie doar să fim practici în ceea ce privește cifrele, practici în ceea ce privește eliminarea obstacolelor inutile și practici în ceea ce privește investițiile care contează, și anume în oameni. Trebuie să încetăm să mai considerăm economia ca pe un joc cu sumă zero, în care eu trebuie să eșuez pentru ca tu să reușești. În schimb, trebuie să o considerăm ca pe o grădină în care putem cultiva mai multe fructe pentru noi înșine dacă o îngrijim împreună. Aceasta este condiția umană. Așa ar trebui să acționăm: să construim pas cu pas o lume mai bună, în care un nivel de trai decent nu este un sistem de loterie, ci un drept fundamental al omului. Suntem suficient de inteligenți pentru a face asta, nu-i așa? Tot ce mai rămâne de făcut este să ne apucăm de treabă. Este cel mai bun proiect pe care umanitatea l-ar putea întreprinde vreodată.
Autor: Claudiu Neacșu
