În povestirea „Secretul papagalului” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea), un polițist investighează o crimă al cărei singur martor este un papagal care vorbește într-un limbaj criptic și aparent fără sens.
„Secretul papagalului”
Autor: Claudiu Neacșu
După ce evită în mod elegant un grup de turiști și traversă strada, Nathan Baker se opri și privi la clădirea din fața sa, din care răzbăteau sunetele unei trompete interpretând o partitură de jaz.
Nathan avea vârsta de 40 de ani. Expresia chipului său era dură, iar deasupra sprâncenelor avea riduri adânci.
– Numai fațade colorate…, zise pentru sine Nathan. Dar ce se ascunde cu adevărat în spatele lor…
Nathan își continuă plimbarea pe străzile din New Orleans, încercând să se bucure de aerul nopții. Umiditatea și căldura încercau să se agațe de pielea lui. Însă Nathan era prea pierdut în gândurile sale.
…
Trecuse jumătate de noapte, iar Nathan încă se afla în biroul său din secția de poliție. Pe masa biroului stătea o ceașcă de cafea care se răcise, alături de un teanc cu rapoarte nefinalizate.
Mike, un tânăr entuziast și optimist, care era colegul lui Nathan, se apropie și zise:
– Salut! Te-am văzut mai devreme pe străzi. Nu vrei să ieșim la o bere după ce se termină tura? Ar fi bine să te relaxezi puțin. Și poate mai ștergi ridul ăla de pe frunte.
– O bere nu poate să-l șteargă. Și mai am atâtea rapoarte de completat…
…
Telefonul de pe biroul lui Nathan sună brusc. Nathan ridică receptorul. De la celălalt capăt al firului, o voce isterică zise:
– La hotelul St. James este o urgență! Asher Stewart a fost găsit mort!
– Calmează-te, zise Nathan. Spune mai clar ce s-a întâmplat.
– El… e întins pe jos. Ușa nu este forțată. Nu a intrat și nu a ieșit nimeni. Acolo e doar un papagal care face o gălăgie teribilă…
– Un papagal? Ce mai e și asta? Uite, vin îndată. Nimeni să nu atingă nimic până ajung eu acolo. Ai înțeles?
Nathan își puse pe el geaca și ieși în grabă din secție.
…
În apartamentul luxos al hotelului St. James, alături de trupul fără viață al lui Asher Stewart, se afla o colivie aurită, cu un papagal care își flutura agitat aripile și scotea sunete alarmante.
Nathan ascultă cu atenție papagalul, până când i se păru că acesta încearcă să spună ceva:
– Bătaie… Bătaie… Stewart…
Ușa se deschise și intră William Parker, un detectiv în vârstă.
– Nathan, spuse William, poate că papagalul ăsta știe mai multe decât crezi.
– Dar e doar o pasăre, zise Nathan. Cu ce ar putea el să ne ajute?
…
William și Nathan priveau liniștiți la colivia papagalului, în camera hotelului.
– Will, spuse Nathan, sper să nu îmi zici că vom interoga papagalul ăsta.
– Cineva ne va ajuta, zise William. Am auzit că Everlee Mckinney e în oraș. O cunoști?
– Lingvista de animale…
– E o specialistă foarte bună. Ea ar putea să ne ajute. Nu avem nimic de pierdut.
Fără tragere de inimă, Nathan zise:
– Eu cred că e ridicol să vorbim cu un martor cu… pene. Dar accept propunerea ta. Să vedem dacă Everlee știe cu adevărat să comunice cu păsările…
…
În fața coliviei papagalului stătea Everlee Mckinney, o femeie în jur de 30 de ani, cu păr blond prins într-un coc dezordonat și o privire calmă și sigură pe sine. În mână ținea un reportofon mic. Nathan și William stăteau la câțiva pași în spatele ei.
Papagalul o studie pe Everlee, apoi începu să scoate sunete care doar păreau să fie cuvinte:
– Bătaie… Asher… hârtii…
Everlee își notă cu atenție sunetele emise, apoi zise către Nathan și William:
– Cred că papagalul a fost martor la ceva important. Va trebui să descifrez mesajul format din sunete asociate cu anumite evenimente.
…
A doua zi, în camera de interogatoriu a secției de poliție, Everlee stătea la un birou acoperit de notițe și aparatură audio, înconjurată de cabluri și echipamente sofisticate. Spuse către Nathan și William, care stăteau în picioare lângă ea:
– Am reușit să separ câteva cuvinte. Birou…, compartiment…, ascuns… Probabil că Asher Stewart vorbea despre ceva ascuns în biroul său.
– Compartiment ascuns? zise William. Asta ne-ar putea apropia de niște răspunsuri.
Nathan zise către William:
– Crezi că există ceva ascuns în biroul lui Asher?
– Este posibil și asta.
– Atunci, să nu mai pierdem timpul. Hai să verificăm biroul acela.
…
Nathan deschise cu grijă fiecare sertar al biroului impozant din lemn masiv.
– Eu, zise Everlee, dacă aș fi un om de afaceri bogat și fără scrupule, aș folosi un loc pe care nimeni nu l-ar bănui.
– Aici, spuse William. Colțul ăsta… sună a gol.
Nathan apăsă ușor pe colțul biroului și descoperi un compartiment ascuns, în care se afla un teanc de documente legate cu o panglică roșie. Răsfoi documentele, apoi zise:
– Asher avea legătură cu o operațiune de contrabandă. Asta e marea lui afacere secretă.
– Ca să vezi…, zise William. Papagalul ne-a condus direct aici.
…
William intră în biroul lui Nathan, care, deși era noapte târziu, încă studia documentele întinse pe masă.
– Trebuie să vorbim, zise William. Am verificat documentele. Sunt falsuri.
– Cum adică? zise surprins Nathan.
– Într-adevăr, ștampilele, semnăturile…, toate par autentice. Însă experții noștri au descoperit nereguli.
– Deci hârtiile astea sunt inutile…
– Pare că cineva a vrut să ne inducă în eroare.
– Dar cine? Și de ce? Oare a vrut să ne facă să credem că am găsit ceva important?
– Încă nu știm. Se pare că înșelătoria asta e mai amplă decât credeam până acum…
…
În sala de interogatoriu, Nathan, aflat lângă William, o privea atent pe femeia atrăgătoare cu păr negru și ochi strălucitori, numită Fiona Phillips.
– Îmi pare așa de rău…, zise Fiona cu lacrimi în ochi. Se pare că Asher era mai mult decât un om de afaceri de succes. Îl obseda un artefact… foarte vechi și valoros. Și spunea că papagalul e foarte important…
– Iar tu, zise William, ce rol ai jucat în povestea asta?
– Am fost amanta lui Asher. După ce am aflat prea multe, mi-a fost frică să vorbesc.
– Dar acum, zise Nathan, va trebui să vorbești. Fiecare detaliu contează.
…
Nathan mergea agale prin ploaia ușoară, pe străzile pustii din Cartierul Francez. Se gândea tot timpul la mărturisirea pe care o făcuse Fiona, în secția de poliție. Chiar și după ce se opri în fața unei vitrine vechi, privind la obiectele expuse acolo, mintea lui era concentrată la cazul care devenea tot mai complicat.
– Ceva nu se leagă…, își zise Nathan. Am impresia că Fiona nu a spus chiar totul. De ce l-ar fi obsedat pe Asher un artefact? Și de ce trebuia să fie papagalul martorul lui tăcut?
Nathan se îndepărtă de vitrină, hotărât să afle adevărul.
…
– Frumoasă locuință, zise Nathan privind în jur, la sufrageria decorată cu gust, din apartamentul Fionei. Cam prea luxoasă pentru o simplă chelneriță, nu crezi?
– Ce vrei să insinuezi? zise speriată Fiona.
– Nu insinuez nimic. Spun doar că locul ăsta nu se potrivește cu ce mi-ai declarat.
– Bine, bine! Nu sunt doar o chelneriță… Sunt o escroacă. Am încercat să câștig ceva de pe urma morții lui Asher. Dar povestea cu artefactul este adevărată.
– Uite, Fiona, de acum înainte va trebui să fii sinceră cu mine. Altă cale nu există.
…
La orele serii, în apartamentul său, Nathan privea la harta pe care desenase cu roșu traseul anchetei sale. La fiecare colț, el vedea doar eșecul.
– Toate indiciile, își zise Nathan, m-au dus într-o fundătură. Ceva nu e în regulă. Cazul ăsta ar fi trebuit să fie destul de simplu. Dar nu e simplu deloc… Am impresia că totul se prăbușește.
Telefonul începu să sune. Nathan răspunse și auzi vocea blândă a lui Everlee.
– Nathan… nu renunța. Trebuie să ascultăm din nou mesajele papagalului.
– Crezi că mai avem o șansă?
– Sunt convinsă. Și nu am ajuns până aici ca să renunțăm.
…
Șeful poliției, un bărbat robust cu o figură aspră, aflat în biroul său, îl privea nemulțumit pe Nathan, ținând în față dosarul deschis al cazului.
– Nathan, trebuie să închizi cazul ăsta. Presa deja face presiuni. Chiar și superiorii fac presiuni. Oamenii au nevoie de un rezultat, nu de o teorie care tot schimbă direcția.
– Dar, zise Nathan, suntem tot mai aproape de un rezultat.
– Aproape? Ai mai spus asta de câteva ori. Gata, nu mai vreau să aud scuze.
– Înțeleg. Eu mai cer doar puțin timp. Atât.
– Bine, fie. Îți mai dau o singură șansă. Una singură!
…
În camera din hotelul St. James, Nathan cerceta foarte atent cușca papagalului, cu Everlee lângă el.
– Uită-te la gratii, spuse Nathan. E ceva acolo…
– Cred că văd…, spuse Everlee. E un microfon acolo, foarte mic.
– Asta înseamnă că Asher a încercat să ne păcălească. A folosit papagalul ca să înregistreze ceva. Să însceneze ceva. Totul se leagă acum…
– Trebuie să decodăm înregistrările. Dacă reușim, vom avea răspunsurile pe care le căutăm.
– Se pare că Asher era un mare paranoic… Nu avea încredere în nimeni. Iar asta i-a adus sfârșitul…
…
În laboratorul de analiză al secției de poliție, după câteva ore de muncă încordată în fața echipamentelor sofisticate de redare a sunetului, Everlee putu să îi spună lui Nathan despre rezultatele pe care ea le obținuse.
– Asher a avut un plan. El voia să se asigure că, în cazul în care afacerile lui ilegale ar fi fost descoperite, orice fel de investigație ar fi arătat-o pe Fiona ca fiind vinovată, iar el ar fi părut că este nevinovat.
– Acum avem dovezi. Asher a vrut să joace murdar. Microfon ascuns… Înregistrările papagalului…
– Da, papagalul era instrumentul perfect pentru acest plan, un martor aparent nevinovat și care putea să incrimineze pe altcineva…
…
Vizibil agitată, Fiona stătea la masa de interogatoriu, în secția de poliție. De partea cealaltă a mesei se afla Nathan, care spuse:
– Fiona, avem dovezile. Înregistrările papagalului. Planul lui Stewart de a te incrimina, de a te face să plătești pentru operațiunile lui ilegale.
– Nu…, zise Fiona cu voce tremurată. Nu poate fi adevărat.
– Acum trebuie să ne spui tu ce s-a întâmplat acolo, în camera de hotel…
– Bine…, zise Fiona cu lacrimi în ochi. Vă spun totul. Asher mă șantaja. Am fost atât de speriată… Dar n-am avut de ales. L-am ajutat la început, dar apoi… totul a scăpat de sub control. El a sărit asupra mea, să mă lovească. M-am apărat și l-am lovit mult mai puternic decât aș fi vrut… Și asta a fost tot.
– Uite, eu te pot ajuta să-ți fie mai bine, însă trebuie să ne ajuți și tu să găsim artefactul. Asta e șansa ta. Vrem să fim siguri că artefactul nu va mai fi folosit pentru alte ilegalități și că nu va mai pune pe nimeni în pericol.
– Chiar crezi că eu te pot ajuta în privința asta?
– Da. Am observat că, de fiecare dată când îți vorbeam despre artefact, începeai să te crispezi. Asta înseamnă că știi mai multe decât mi-ai declarat. Iar tu ai fost foarte apropiată de Asher. Sigur ți-a dezvăluit el câte ceva…
…
Noaptea, ținând în mână o hartă, Nathan mergea pe străzile întunecate ale Cartierului Francez, alături de William.
– Cred că pe aici este, zise Nathan. Papagalul repeta două cuvinte: umbre și trepte… Poate fi un subsol sau o pivniță ascunsă…
– Da, acolo, zise William. E o intrare ascunsă, sub magazinul acela vechi.
– Mda. Asher a ales bine locul ăsta. Discret, izolat, greu accesibil…
Cei doi se apropiară de magazinul vechi, iar în partea lui laterală descoperiră o ușă ascunsă sub un set de trepte. O deschiseră, apoi coborâră pe o scară îngustă, până când ajunseră într-o cameră secretă, plină cu rafturi prăfuite. Într-un colț, găsiră un cufăr mic și vechi.
Nathan deschise cufărul, iar în el văzu o carte veche, legată în piele. William apucă foarte grijuliu cartea și spuse:
– E o primă ediție a unei cărți antice despre o civilizație pierdută.
– Și pentru cartea asta, zise Nathan, era dispus Asher să își distrugă viața?
– Nu e o simplă carte, ci o comoară care i-ar fi sporit prestigiul în cercurile de elită.
– Și uite așa adevărul a ieșit la iveală.
– Noi doi am reușit să rezolvăm un caz aproape imposibil.
– Să nu uiți că și Everlee are un merit foarte mare.
– Niciodată nu voi uita asta.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
