În povestirea „Prizonierii Lunii” (care se citește în circa 10 minute, la o cafea) este vorba despre un astronaut care descoperă pe Lună o colonie ciudată și capabilă să se alimenteze cu emoțiile umane.
„Prizonierii Lunii”
Autor: Claudiu Neacșu
Pe terenul plin cu praf gri și cratere al Lunii, cândva în viitor, un oraș se ridica sub cupola unei colonii. În exteriorul cupolei exista doar un vid rece. În interiorul ei, însă, trăia o lume plină de lumină și mișcare. În această lume, coloniștii purtau costume speciale de protecție, cu nuanțe strălucitoare de verde și albastru.
Doi coloniști, plimbându-se printre clădirile luminoase de sub cupolă, discutau despre cea mai recentă veste.
– Am auzit că astronautul Marcus Green a sosit în colonie.
– Așa este. El va face o inspecție de rutină.
– Sunt foarte curios să știu ce părere va avea despre noi…
…
Marcus privi cu uimire la labirintul viu al coloniei. Îi spuse inginerului lunar, care pășea alături de el:
– Tehnologia de aici este extrem de avansată. Pe Pământ nu există așa ceva.
Inginerul lunar râse și spuse:
– Corect. Ne este de mare ajutor tehnologia bioluminiscentă. Fără ea, noi nu am putea să trăim în acest mediu.
Marcus se opri lângă o fereastră mare a cupolei. Privind spre suprafața aridă a Lunii, zise:
– Lângă locul ăsta lipsit de viață este așa de multă… viață. Colonia asta e ca o oază care se împotrivește destinului…
…
Luminile navei spațiale a lui Marcus clipiră ușor, în timp ce se pregătea să decoleze de pe solul selenar. Totul părea să decurgă așa cum trebuie, când, deodată, prin navă trecu o trepidare însoțită de un zgomot puternic. Marcus, alertat, sări de pe locul său.
– Avem o problemă, spuse Marcus către sistemul de control. Sistemele sunt pe cale să cedeze!
O voce metalică se auzi din difuzor:
– Rămâi calm. Vom încerca să te ghidăm printr-o resetare manuală.
Marcus încercă să repună conexiunile în funcțiune. Însă toate eforturile lui rămaseră fără rezultat. Nava rămânea tăcută și nemișcată.
– Sunt blocat aici…
…
Marcus ieși pe suprafața Lunii, îmbrăcat în costumul spațial. Voia să găsească o soluție, cât mai curând. După ce călcă pe o piatră foarte mică, observă că în solul Lunii se deschidea o fisură, tot de dimensiuni reduse.
Cu foarte mare atenție, Marcus se aplecă și începu să dea la o parte praful lunar, dorind să știe ce se află dincolo de acea fisură. Și descoperi o lumină slabă, într-un pasaj care ducea undeva spre interiorul Lunii.
Cu un mic efort, Marcus reuși să își facă loc prin pasajul subteran. După ce își porni lumina de pe costum, începu să coboare în adâncuri.
…
Marcus ajunse într-o sală imensă, plină de lumini. În jurul său veniră mai multe ființe foarte asemănătoare cu oamenii, având însă ochi strălucitori și trăsături delicate. Toate ființele acestea îl priveau cu curiozitate pe Marcus.
– Vă salut, zise Marcus cu voce scăzută. Eu sunt Marcus Green. Nava mea s-a defectat și am nevoie de ajutor.
Una dintre ființe, care părea să fie liderul grupului, spuse:
– Bine ai venit, Marcus! Dacă este nevoie, te vom ajuta.
– Voi, zise Marcus, sunteți… oameni?
– Noi am evoluat din rasa umană, cu mult timp în urmă. Însă am păstrat limbajul vostru, chiar și unele nume…
Marcus, uimit, simți brusc dorința de a afla mai multe despre această colonie ascunsă.
…
Într-o cameră uriașă, Marcus privea la proiecțiile holografice care prezentau imagini ale Pământului, ale oamenilor și ale emoțiilor lor.
Liderul ființelor spuse calm către Marcus:
– Noi putem supraviețui numai dacă reușim să extragem emoțiile umane, printr-un proces foarte complicat.
Marcus, uluit, spuse:
– Adică vă alimentați cu… emoțiile noastre? Dar cum reușiți să faceți asta? Cum le extrageți?
– Emoțiile sunt esența energiei. Tehnologia noastră avansată le captează și le transformă în energie. Și astfel supraviețuiește colonia noastră.
…
Mai mulți cercetători din colonia subterană stăteau în jurul lui Marcus. Îl studiau cu atenție și își înregistrau observațiile.
Unul dintre cercetători spuse către Marcus:
– Ești un specimen rar și interesant. Ai o mare capacitate de a exprima emoțiile.
– Hei! zise Marcus. Eu nu sunt obiectul vostru de studiu. Eu sunt un om, o ființă vie.
Un alt cercetător spuse:
– Da, știm, ești un om. Însă tu trebuie să înțelegi că, pentru noi, emoțiile tale sunt foarte importante. Numai așa putem să evoluăm.
– Adică vreți să spuneți că, pentru voi, eu sunt doar o resursă foarte valoroasă…
…
Ființele subterane îl conduseră pe Marcus într-o altă cameră, foarte elegantă, unde îl întâmpină o ființă amabilă și prietenoasă.
– Eu sunt Jayden, spuse ființa. Sunt liderul acestei colonii.
– Marcus. Cred că mă cunoști deja destul de bine.
– Desigur. Tu ne-ai oferit o oportunitate extraordinară. Emoțiile tale sunt mai puternice decât am întâlnit vreodată.
– Nu înțeleg… Ce vrei să spui?
– Eu vreau ca tu să fii… sursa noastră principală de energie emoțională.
Un fior rece trecu prin șira spinării lui Marcus.
– Nu poți face asta! zise Marcus. Eu nu vreau așa ceva.
– Vom vedea…, zise Jayden.
…
Marcus trecu printr-un coridor întunecat, situat într-o parte mărginașă a coloniei. În umbră, el auzi o voce cunoscută.
– Marcus, tu ești? Oh, nu-mi vine să cred că te văd aici.
– Bentley? zise Marcus surprins. Dar tu ai fost declarat mort. Cum ai ajuns aici?
– Ființele alea… m-au prins aici, ca pe tine.
– Și crezi că putem scăpa de aici?
– Eu am reușit să înțeleg cam cum funcționează colonia asta subterană. Mi-am făcut și niște aliați pe aici. Acum mai trebuie să pregătim un plan foarte bun de evadare din acest loc.
…
Marcus și Bentley intrară într-o încăpere secretă. Aici îi așteptau două femei care trăiseră în colonia de pe solul Lunii. Ele se prezentară:
– Eu sunt Jane.
– Iar eu sunt Lucia.
Marcus, cam contrariat, spuse:
– Se pare că sunt și alți oameni aici.
– Da, spuse Jane. Însă nu toți vor să fie eliberați. Cei mai mulți sunt prada voinței acelor ființe.
– Eu vreau să fiu liber, zise Marcus.
– Va fi dificil, zise Lucia. Însă avem o șansă. Trebuie doar să ne păstrăm mintea limpede. Jayden, liderul ființelor acelea, are o inteligență care nu trebuie subestimată.
…
Cele două femei, însoțite de Marcus, se pregăteau să deschidă ușa sălii întunecate din care voiau să iasă. Însă nu apucară să facă asta. Ușa se dădu în lături, iar în încăpere intră Jayden, alături de garda lui personală, care îl ținea captiv pe Bentley.
Jayden, zâmbind rece, spuse:
– Credeați că puteți scăpa atât de ușor?
Bentley spuse spre Marcus:
– Nu te gândi la mine. Amintește-ți planul nostru.
Marcus strigă furios spre Jeyden:
– Bentley nu are nicio vină. Eliberează-l!
– Mai întâi, spuse arogant Jayden, îl vom goli pe Bentley de toate emoțiile. Nu va mai rămâne nimic în el.
…
Marcus stătea singur în celula din sticlă în care fusese închis. Bentley, slăbit și epuizat, se afla în altă celulă din sticlă, alături.
Jayden, în fața celulei lui Marcus, zise:
– Ești un exemplar unic. Norocul tău este că avem nevoie de tine. Acum ai de ales. Dacă vei colabora cu noi, Bentley va fi eliberat. Dacă însă refuzi oferta mea, viața prietenului tău se va sfârși.
– Nu! zise Marcus cu disperare. Nu te voi lăsa să faci asta!
– De parcă ai avea de ales…, zise Jayden. Vreau să te gândești numai la ceea ce contează cu adevărat.
…
Prin întunericul sălii, Marcus reuși să distingă două siluete care ajunseseră lângă celula lui. Erau Lucia și Jane. Le întrebă nedumerit:
– Cum ați reușit să scăpați?
– Foarte greu, zise Jane. Lucia a găsit codul de deblocare a sistemului de închidere.
– Nu avem mult timp, spuse Lucia. Trebuie să ajungem în centrul de captare a emoțiilor. Îl vom lua și pe Bentley.
Marcus ieși din celulă, apoi, urmându-le pe Jane și Lucia, ajunse la consola principală dintr-o încăpere plină cu ecrane care afișau vibrațiile emoționale colectate. Începu să tasteze rapid pe butoanele aflate pe consolă.
După un minut, sistemul se supraîncărcă. O explozie de energie și lumină începu să destabilizeze colonia subterană.
…
Un adevărat haos se dezlănțuise în colonia subterană. Alarmele sunau în fundal, în timp ce Marcus, Bentley, Jane și Lucia alergau prin tunelurile labirintice.
– Mai avem puțin! spuse Jane.
– Gardienii lui Jayden, spuse Lucia, sunt deja pe urmele noastre.
Bentley, gâfâind, zise:
– Nu ne putem lăsa prinși iar!
Marcus strigă:
– Haideți! Încă un efort! Nu mai este mult până la suprafață. Bentley, costumele spațiale sunt la locul lor?
– Da, zise Bentley. Le vom găsi acolo.
În cele din urmă, cei patru reușiră să iasă la lumină. Erau foarte fericiți să simtă sub picioare praful lunar.
…
Jayden, frustrat, privi pe un ecran cum nava misiunii de salvare coboară pe suprafața Lunii, foarte aproape de locul pe care stăteau Marcus, Bentley, Jane și Lucia.
Un ofițer, echipat cu costum spațial, ieși din navă și spuse către Marcus:
– Am primit la timp semnalul tău. Ești un adevărat erou.
Marcus, umil, zise:
– Nu am făcut singur asta. Ei trei au fost alături de mine.
Lucia, cu un zâmbet cald, zise către Marcus:
– Tu ai fost creierul, de fapt.
…
Aproape două sute de oameni așteptau în hangarul uriaș în care urma să aterizeze nava de salvare. Nava sosi, iar Marcus, Bentley, Jane și Lucia coborâră pe rampă. Aplauzele și uralele izbucniră din mijlocul mulțimii.
Un ofițer de protocol spuse la microfon:
– Bine ați venit acasă, dragi eroi ai planetei!
Marcus, foarte emoționat, se apropie de un alt microfon și zise:
– E așa de bine să fim din nou aici, pe Pământ!
Lucia veni lângă Marcus și zise:
– Dragi pământeni, am trecut prin momente în care nu credeam că voi mai simți vreodată pe față vântul acesta minunat.
…
În grădina lui liniștită de acasă, pe o bancă din piatră, înconjurat de flori și copaci, stătea Marcus, alături de un reporter care voia să știe mai multe despre povestea lui.
Pe un ton respectuos, reporterul zise:
– Aș vrea să-mi spui cum te-a schimbat experiența prin care ai trecut.
Marcus, amintindu-și momentele prin care trecuse în colonia aceea subterană, spuse:
– Mi-am dat seama că emoțiile noastre sunt foarte valoroase. Ele sunt ca un combustibil.
– Interesant, zise reporterul. De ce crezi asta?
– Combustibilul ne pune în mișcare. Și tot el ne leagă unii de alții. Asta fac emoțiile noastre.
…
După ce se lăsă seara, Marcus intră în casa situată în orașul vecin. Aici, cu voie bună, îl întâmpină familia sa.
– Ne-ai lipsit așa de mult, zise mama lui Marcus.
Marcus, emoționat, o îmbrățișă pe mama sa și îi zise:
– Și voi mi-ați lipsit. Au fost multe clipe în care am visat la momentul ăsta.
Tatăl lui Marcus se apropie, zicând:
– Fiule, vreau să știi că eu sunt mândru de tine. Ai demonstrat ce înseamnă curajul adevărat.
Sora lui Marcus, cu un zâmbet larg, spuse:
– Acum, dacă ești acasă, cred că ar trebui să sărbătorim așa cum se cuvine.
…
La restaurant, într-o atmosferă relaxată, Marcus, Bentley, Jane și Lucia se întâlniră din nou. Simțeau nevoia să discute despre întâmplările prin care trecuseră împreună.
– Liderul lor, spuse Marcus, ar putea oare să se resemneze cu înfrângerea?
– Jayden, zise Bentley, se află într-o cazemată. Eu tocmai am aflat că oamenii pregătesc o misiune specială pe Lună. Credeți că vor reuși să pătrundă în colonia aia ciudată?
– Încă nu îmi dau seama, zise Jane. Însă am aflat niște zvonuri. Locul prin care noi am ieșit de acolo este acum complet închis. Jayden a făcut asta.
– Eu, zise Lucia, mă gândesc că Jayden vrea să construiască o altă colonie, într-o zonă neexplorată a Lunii. Îmi amintesc că spunea el ceva despre un astfel de plan.
Marcus zise:
– Dacă ar fi ca noi să fim trimiși într-o nouă misiune pe Lună, ați accepta misiunea?
– Eu aș accepta, zise fără ezitare Bentley. Sunt pregătit pentru orice.
– Colonia aia bizară, zise Jane, ar trebui să fie distrusă. Într-o astfel de misiune aș merge sigur.
– După cum văd, zise Lucia, eu nu aș putea să rămân pe margine. Ar fi o misiune prea importantă ca să o ratez.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
