Vezi mereu în jurul tău oameni grăbiți, încruntați, mereu cu ochii pe ceas sau pe telefon, de parcă ar fi într-o cursă unde linia de sosire fuge mereu mai departe. Trăim într-o lume care ne-a învățat, de când eram mici, că viața e un ring de box. Ori dai, ori primești. Ori ești cel mai bun, ori ești nimeni. Ne-au băgat în cap ideea asta că trebuie să fim mereu în concurență cu toată lumea, de la colegul de bancă până la vecinul de peste drum care și-a luat mașină nouă. Concurența asta e peste tot, ne suflă în ceafă la muncă, ne stresează când mergem la cumpărături și ne otrăvește până și timpul petrecut cu familia, de parcă mereu trebuie să demonstrăm cuiva că suntem mai „descurcăreți”. Problema e că am ajuns să credem că așa e normal, că așa e lăsat de la natură, să ne batem pe ciolan, să fim lupi unii cu alții. Însă aici e marea minciună care ne mănâncă sufletul: nu e deloc firesc și nu e deloc natural să trăim așa, cu pumnii strânși și cu teama că, dacă nu ieșim noi primii, ne mănâncă restul.
Gândește-te un pic la ce înseamnă de fapt ideea asta că e în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să câștige. Ni se spune că e progres, că așa evoluăm. Dar cine progresează de fapt când un om rămâne fără pâine sau când un altul se îmbolnăvește de stres încercând să fie „productiv”? Ne uităm la cel de lângă noi nu ca la un frate sau ca la un prieten, ci ca la un obstacol. Dacă el reușește, simțim parca o umbră de invidie, iar dacă noi reușim, simțim nevoia să ne lăudăm, să arătăm că suntem deasupra. E o boală a minții care ne face să prosperăm doar dacă cineva, undeva, o duce mai rău. Și nu e vorba doar de noi, ăștia mici. Uită-te la țările alea mari, la jocurile lor de putere. Toată politica aia mondială, geopolitica de care vorbesc domnii la cravată, e tot o concurență sălbatică. Statele se bat între ele pentru resurse, pentru gaz, pentru petrol, pentru aur, de parcă pământul ar fi o pradă mică ce trebuie împărțită cu forța. Și, în bătălia asta, se întâmplă ceva groaznic: unele țări ajung să trăiască în lux și belșug tocmai pentru că au reușit să le sărăcească pe altele, să le ia pe nimic ce au mai de preț sau să le țină în genunchi prin războaie și datorii.
Este un principiu greșit care s-a infiltrat peste tot, ca un mucegai care strică peretele pe dinăuntru. Unii oameni încearcă tot timpul să adune averi uriașe pe seama celor mulți care rămân săraci. Și culmea e că societatea ne zice că așa e viața, că așa funcționează economia. Dar eu îți zic ție că e greșit, chiar dacă e prezentat ca fiind ceva natural. Din cauza acestei acceptări a concurenței ne-am trezit cu toate necazurile astea pe cap. De aici vin războaiele, de aici vine mizeria, de aici vine frica de ziua de mâine. Atunci când tu accepți că e în regulă ca vecinul tău să sufere ca ție să-ți fie bine, deja ai pierdut bătălia cu omenia. Și, pentru că milioane de oameni au acceptat treaba asta, lumea a devenit un loc rece și periculos. Dar nu trebuie să rămânem așa. Avem nevoie de o schimbare uriașă de mentalitate, o mișcare pașnică, dar puternică, prin care să înlocuim cu mentalitatea de cooperare, unul câte unul, gândul ăsta de luptă.
Cooperarea e singura care ne poate salva. Înseamnă să înțelegem că, dacă punem mână de la mână, ne va fi tuturor mai bine decât dacă ne tragem preșul de sub picioare. Trebuie să cooperăm și între noi, oamenii simpli, dar și între țări. Imaginează-ți cum ar fi ca țările să nu se mai uite peste graniță cu tunul, ci cu soluții. Să zică: „Uite, noi avem grâu, voi aveți tehnologie, hai să facem în așa fel încât să nu mai fie niciun flămând pe lume”. Abia după ce toți oamenii, de la cel mai mic sat până la cele mai mari orașe, își vor băga bine în cap că ajutorul reciproc e mai bun decât bătălia pentru resurse, abia atunci omenirea va trece la următorul prag. Va fi o lume în care nu vor mai fi războaie, pentru că nimeni nu va mai vrea să ia cu forța ceea ce are altul. Va fi o lume fără conflicte și fără sărăcia aia care îți rupe inima. Toți vom prospera, pentru că vom lucra împreună, nu unii împotriva altora.
Iar tu poți să faci ceva pentru asta. Poate zici: „Măi, cine sunt eu? Sunt un om obișnuit, n-am studii înalte, nu sunt în parlament. Cum să schimb eu lumea?”. Ei bine, chiar tu ești cel care deține cheia. Fiecare dintre noi poate contribui la marea schimbare a mentalității mondiale. Nu trebuie să ieși cu furca în stradă, ci trebuie să trimiți către alți oameni acest gând nou. Vorbește cu cineva azi. Spune-i că ideea de cooperare e mai bună decât ideea de concurență. Fă-i pe oameni să înțeleagă că lupta asta pentru acapararea de resurse ne omoară pe toți la final. Tu sigur nu vrei războaie, ești om cu suflet, vrei pace pentru copiii tăi și liniște pentru bătrânețe. Dar războaiele și sărăcia sunt doar „copiii” răi ai concurenței între state. Ele apar pentru că niște politicieni vor să fie mai tari decât alții, sărăcind alte popoare ca să le arate lor cine e șeful.
Tu, ca om simplu, nu vei reuși mâine dimineață să oprești un tanc sau să schimbi o lege într-o țară străină, pentru că nu ești la conducerea acelor state puternice. Dar există o cale mai deșteaptă prin care poți ajuta. Dacă tu reușești să faci ca alți și alți oameni să înțeleagă de ce cooperarea e calea cea bună, mentalitatea noastră colectivă se va schimba. Și știi ce se întâmplă atunci? Politicienii, oricât de tari s-ar crede ei, sunt foarte atenți la ce gândește poporul. Atunci când vor afla că oamenii simpli nu mai cred în concurență, că nu mai vor să se bată pe resurse și că prețuiesc cooperarea mai presus de orice, își vor modifica și ei acțiunile. Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ce au oamenii în minte, pentru că altfel își pierd puterea.
Dacă toți oamenii de rând, oamenii simpli ca mine și ca tine, sunt convinși că ideea de concurență e ceva rău și că principiul cooperării e singura soluție, conducătorii lumii vor fi obligați să renunțe la bătăile lor geopolitice. Vor renunța la lupta pentru resurse pentru că nu va mai avea cine să-i susțină în ură și în dezbinare. Și uite așa, prin forța gândului nostru bun și prin faptul că ne schimbăm mentalitatea, vor dispărea războaiele și sărăcia de pe toată fața pământului. Totul pleacă de la ce avem în inimă și ce transmitem mai departe. Nu te lăsa păcălit de cei care spun că omul e rău prin natura lui. Omul a fost învățat să fie rău prin concurență, dar poate învăța să fie lumină prin cooperare.
Gândește-te la ce putere ai tu când alegi să nu mai intri în competiție cu celălalt. Când alegi să-ți ajuți vecinul chiar dacă nu câștigi nimic material. Atunci când refuzi să calci pe cineva ca să urci tu, deja ai început marea revoluție a sufletului. Și, dacă mai mulți facem asta, se adună o forță pe care niciun guvern și nicio armată n-o poate opri. Este nevoie de această schimbare majoră pentru a păși în noua civilizație, una unde prosperitatea e un drept al tuturor, nu un premiu pentru cel mai viclean. Ai curaj să crezi în asta! Și ajută-i și pe alții să creadă! Lumea noastră se poate schimba într-o clipită dacă noi toți decidem că s-a terminat cu bătălia și a început timpul ajutorului.
Nu uita că succesul unuia singur e o victorie amară dacă toți ceilalți sunt la pământ. Adevărata fericire e atunci când vedem că toată lumea are ce-i trebuie, că toți suntem liniștiți și că nu mai există teama că mâine cineva va veni să ne ia ce avem pentru că el vrea să „câștige” concurența. Cooperarea e legea vieții, nu lupta. Uită-te la cum cresc pădurile, cum se ajută arborii prin rădăcini. Hai să fim și noi așa, să ne unim gândurile bune și să transmitem acest semnal al schimbării peste tot. E timpul să lăsăm în urmă mentalitatea asta veche și ruginită de luptători și să devenim constructori ai unei lumi în care pacea și belșugul să fie la ele acasă pentru fiecare om de pe acest pământ. Tu poți începe asta chiar acum. Crede în puterea cooperării și fă-o cunoscută! Lumea te așteaptă să fii scânteia care aprinde lumina.
Autor: Claudiu Neacșu
