Singura regulă, în lumea de azi, e să rămâi în picioare, chiar dacă asta înseamnă să-l calci pe cap pe cel de lângă tine ca să nu fii tu cel care cade. Trăim într-o lume care e obsedată de ideea de a fi „cel mai bun”, de a câștiga, de a-i lua fața vecinului sau colegului. Concurența asta nesfârșită ne-a intrat în sânge ca un venin despre care ni se spune la televizor că e de fapt medicament. Dar eu îți zic ție că e cea mai mare minciună care ni s-a vândut vreodată și e rădăcina tuturor necazurilor care ne macină liniștea.
Uită-te un pic în jur, la cum ne purtăm noi, oamenii de rând. Ni s-a băgat în cap încă de la școală că viața e o luptă și că în lupta asta e absolut normal ca unii să piardă pentru ca alții să câștige. Vedem asta peste tot, de la cum ne invidiem colegul de muncă pentru o primă, până la cum ne certăm cu fratele pentru o palmă de pământ. Am ajuns să credem că e ceva firesc ca oamenii să se bată între ei pentru un loc mai în față. Însă aici e marea eroare a minții noastre. Nu e nimic natural în faptul că trebuie să ne dăm coate unul altuia ca să supraviețuim. Omul n-a fost făcut să trăiască mereu cu frica-n sân că, dacă el nu e „lup”, o să fie mâncat de ceilalți. Acceptarea asta a concurenței ca pe ceva normal ne face să ne pierdem omenia și să uităm că, de fapt, suntem toți în aceeași barcă.
Și, dacă te uiți mai sus, la treburile alea mari de care se ocupă statele și conducătorii lumii, o să vezi că e exact aceeași mizerie, dar la o scară de necuprins cu privirea. Țările alea mari se bat între ele de parcă pământul ar fi o pradă pe care trebuie să o sfâșie. Toată politica asta mondială, cu cuvinte grele pe care le auzim la știri, nu e de fapt decât o luptă crâncenă pentru resurse. Unii vor petrolul, alții vor gazul, alții vor metalele scumpe, și pentru asta sunt în stare să calce peste cadavre, fără să clipească. Dinamica asta geopolitică, cum îi zic ei, e bazată pe ideea că o țară poate să crească doar dacă o apasă pe alta pe cap. Se ajunge în situația aia nedreaptă în care unele state ajung putred de bogate doar pentru că au reușit să le aducă pe altele la sapă de lemn. Prosperitatea lor e clădită pe spinarea și pe foamea unor oameni care n-au nicio vină, dar care au avut ghinionul să se nască într-un loc unde resursele sunt luate cu forța sau prin vicleșug.
Același principiu greșit și urât se aplică și între noi, oamenii. Vezi pe câte unul care se lăfăie în lux și te întrebi cum a ajuns acolo. Dacă sapi un pic, vezi că prosperitatea lui a venit din sărăcirea altora. Unii încearcă tot timpul să adune averi uriașe făcându-i pe ceilalți să aibă tot mai puțin. Iar societatea noastră, așa cum e ea acum, ne zice că e „firesc”, că ăla e „descurcăreț” sau că e un „învingător”. Dar eu te întreb pe tine, ce fel de victorie e aia care lasă în urmă lacrimi și stomacuri goale? De aici, de la acceptarea asta tăcută a ideii că e normal ca eu să am mai mult pentru că tu ai mai puțin, apar toate războaiele și toate certurile care ne strică viața. E o mentalitate bolnavă care ne ține pe toți într-o stare de asediu permanent.
Trebuie să înțelegem că avem nevoie de o schimbare uriașă de mentalitate. Nu se mai poate așa. Avem nevoie de o mișcare pașnică, o mișcare care să pornească de la fiecare dintre noi și care să schimbe felul în care privim lumea. Trebuie să scoatem din capul nostru ideea de concurență și să punem în locul ei cooperarea. Cooperarea e singura care ne poate aduce prosperitatea aia adevărată, la care visăm toți. Înseamnă să înțelegem că, dacă ne ajutăm unii pe alții, ne va fi tuturor mai bine decât dacă încercăm să ne furăm căciula reciproc. Cooperarea asta trebuie să se vadă peste tot, și între oameni simpli, dar și între țări. Imaginează-ți cum ar fi ca statele lumii, în loc să trimită rachete peste graniță, să trimită ajutoare și tehnologie, să se înțeleagă cum să folosească resursele pământului astfel încât niciun copil să nu mai plângă de foame nicăieri în lume.
Abia după ce ne vom însuși cu toții mentalitatea asta, omenirea va putea să treacă la următorul prag al civilizației. Atunci va fi lumea aia la care ne gândim doar în povești: o lume fără războaie, fără conflicte inutile și fără sărăcia asta care ne umilește în fiecare zi. Va fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că nu ne vom mai irosi forțele și banii pe arme și pe distrugere, ci le vom folosi ca să facem viața mai frumoasă pentru toți. Și știi ce e cel mai important? Fiecare om poate contribui la treaba asta. Chiar și tu, cel care citești acum aceste rânduri. Nu trebuie să așteptăm să vină marii conducători să ne dea binecuvântarea lor. Noi suntem cei care trebuie să trimitem mai departe acest semnal al schimbării. Putem să vorbim cu ceilalți, să le explicăm că bătălia asta continuă nu ne aduce decât stres și durere, și că ajutorul reciproc e singura cale de scăpare.
Tu sigur nu vrei războaie. Cine ar vrea să-și vadă casa dărâmată sau să se teamă că nu mai are ce pune pe masă a doua zi? Nimeni cu mintea întreagă nu-și dorește sărăcie și suferință. Dar trebuie să înțelegi că războaiele și sărăcia nu pică din cer ca ploaia. Ele sunt rezultatul direct al concurenței între state. Sunt rezultatul acelor conducători care caută mereu noi resurse și nu se satură niciodată, chiar dacă asta înseamnă să calce în picioare alte popoare. Și tu probabil te gândești acum: „Măi, ai dreptate, dar eu sunt un om obișnuit, nu sunt președinte, nu conduc armate. Cum să împiedic eu lăcomia statelor?”. E adevărat, nu ești la butoane, dar ai o putere uriașă pe care sistemul încearcă să te facă să o uiți.
Există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi fără războaie. Fă în așa fel încât alți și alți oameni să înțeleagă de ce cooperarea e mai bună decât concurența. Vorbește cu vecinii, cu prietenii, cu colegii. Explică-le că succesul tău nu trebuie să fie distrugerea altuia. După ce noi toți, oamenii simpli, ne vom schimba mentalitatea, politicienii care conduc cele mai puternice state vor afla de treaba asta. Ei sunt foarte atenți la ce gândește poporul, pentru că au nevoie de noi ca să stea în funcțiile alea înalte. Atunci când vor vedea că oamenii nu mai acceptă ura și lupta, vor fi obligați să-și schimbe și ei acțiunile. Vor înlocui principiul ăsta murdar al concurenței cu cel al cooperării, pentru că asta va fi singura cale prin care vor mai fi ascultați.
Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ce gândesc oamenii de rând. Dacă noi toți suntem convinși că singura cale este cooperarea și că această concurență e ceva rău care ne distruge viitorul, atunci și ei vor renunța la lupta pentru resurse. Vor renunța la războaie, pentru că nu vor mai avea sprijinul nostru. Și atunci, ca prin minune, dar de fapt prin voința noastră unită, vor dispărea războaiele și sărăcia din toată lumea. Totul pleacă de la ce avem în cap. Dacă ne schimbăm gândurile, schimbăm lumea. Nu e un vis, e o posibilitate reală care stă în palmele tale chiar în clipa asta.
Avem o singură viață și ar fi păcat să o irosim într-o luptă continuă care nu ne aduce fericirea. Hai să alegem să fim mai buni, să fim mai înțelegători și să punem cooperarea deasupra oricărei bătălii pentru resurse. Numai așa vom trăi într-o lume în care toți oamenii vor prospera cu adevărat și unde pacea nu va mai fi doar o pauză între două măceluri, ci o stare firească de zi cu zi. E timpul ca ideea de cooperare să devină legea mondială, nu ideea de concurență sălbatică. Iar tu ești cel care poate aprinde scânteia acestei mari transformări.
Autor: Claudiu Neacșu
